Stampa questo copione

‘A VILANZA

                                                             

         

                                                       

                                                     

                     

PERSONAGGI:

SARU MAZZA, agrimensore (30 anni)

ANNA, sua moglie (25 anni)

ORAZIU PARDU, perito agronomo (28 anni)

NINFA, sua moglie (28 anni)

DONNA RACHELA, zia di Anna (55 anni)

In una cittadina di Sicilia. Ai tempi nostri.

                                               

ATTO PRIMO

                            Tinello in casa Pardu. – Comune in fondo,

                                   uscio sulla sinistra e finestra a destra.

SCENA I

ORAZIU, NINFA, SARU E ANNA

(La tavola è ancora apparecchiata e i quattro personaggi sono alla fine del desinare. – Ninfa versa da bere a Saru, che è acceso in volto e imbambolato, non tanto per il vino bevuto quanto per lo stordimento della passione bizzosa e sfacciata di Ninfa, che lo tiene come sotto un fascino. – Anna è sulle spine, più per la paura di Oraziu e per la vergogna dello spettacolo di audacia della donna, che per gelosia del marito. – Oraziu – che in realtà nota tutto – finge di non accorgersi di nulla e con un sorriso sardonico pare che inviti i due a compromettersi di più agli occhi di Anna, verso la quale si mostra rispettoso).

NINFA: Biviti ‘n ‘autru tanticchia!...Vaia, compari!...

ANNA: (sulle spine): No, ppi carità, n’ ‘o faciti biviri chiù!... N’ ‘o viditi ca ci leva?...

SARU: Sì, veru è, grazii, cummari, basta… assai haiu vivutu…

ORAZIU: Chi assai!... Comu, ci faciti ‘st’offisa, a’ cummari?...

NINFA (strafottente): Nenti, nenti, siddu n’ ‘o voli, m’ ‘u vivu iu!... (accosta il bicchiere alle labbra, con l’aria di dare una risposta alla comare)

ORAZIU (fermandole il braccio): No!... Chi fai?... Non t’ ‘u viviri!... Daccillu a to’ cumpari!... Caru cumpari, ora non putiti rifiutari chiù. (lui stesso prende il bicchiere da Ninfa e lo porge a Saru. Subito dopo, versando del vino nel bicchiere di Anna) E a me’ cummari – m’avi a permettiri – cci ‘u damu virgini, ‘n’autru jriteddu!...

SARU: Grazii… (beve, contro voglia)

ANNA (quasi contemporaneamente): Grazii… (assaggia appena il vino e, deponendo il bicchiere, si alza, risolutamente) – Ora jemuninni, Sariddu, c’haiu ‘u pinseri di ‘dda creatura c’aspetta ‘n casa…

NINFA: Chi?... Va, assettativi, cummari!... Ca chi diciti?... Vui siti chidda ca faciti ‘i visiti d’ ‘u medicu, curti curti!...

ANNA: Ca comu, avi tri uri ca semu cca!... nni vulistuvu fari ristari ppi forza a mangiari…

ORAZIU: E non vi pari l’ura ca vi nni scappati!... Aviti cuntatu macari ‘i minuti, spaventu di Diu!... A nuautri… a me’ muggheri, cca… e mia, ‘u tempu, ‘nsemi ccu vui non nni pari… Va, assettativi ‘n’autru tanticchia, facitila cuntenta!... Assettativi, cumpari!...

ANNA (notando che Saru sta per rimettersi a sedere, sotto lo sguardo incitante di Ninfa): No, no, Saru, non t’assittari!... Cummaruzza… cumpari, criditimi, lassai ‘u picciriddu sulu…ccu ‘a zia Rachela…e poi…(a Saru, fissandolo, con intenzione) ti scordasti ca t’haiu a priparari ‘i robi?...Non divi partiri, dumani?...

NINFA (lesta): Partiti?

SARU: Sì…Haiu a jiri a fari ‘na perizia, a Truina…

ORAZIU: Ah, ‘u sacciu… ‘A stima di l’eredità Francu!...Accittastuu?...Iu non ci vosi jri…Troppu faticusu…

SARU: ‘U sa chi vi pari quantu ci haiu a stari?...Putiti calculari ca partu dumani e posdumani vi vegnu a truvari cca…

ORAZIU: Si mi truvati!...Haiu a fari macari iu ‘na stima d’agrumitu…a Biancavilla…Assettativi, vi dicu, cummari!...

ANNA: No, non po’ essiri, cumpari Oraziu!...Dicitimi chiddu ca vuliti, ma mi nni vaju!...Cinc’uri senza latti, ‘dda criaturedda!...Quannu mai!...A ‘st’ura, nuzzinteddu, è misu ca chianci, ‘n vrazzu a’ zâ Rachela, ca mi l’avrà addubbatu a pupuneddi di zuccaru[1], ppi fallu stari cuetu!...(al marito c.s.) – Non ci pensi, tu, Saru?...

NINFA: Cummari, ‘a vuliti fari ‘na cosa bona?...Vo jti a pigghiari ‘u picciriddu e purtatilu cca!...

ORAZIU: Sì, sì, cummari, bravu Ninfa!...V’accumpagnu iu, caminati!...

ANNA (con fermezza): No, no, compari, non vi muviti…

ORAZIU: Pirchì, non pozzu aviri ‘st’onuri?...

ANNA: L’onuri è miu, chi c’entra1…Non è ppi chissà, compari, è pirchi non tornu chiù, iu!...’U picciriddu, doppu c’allatta, stancu comu sarà, s’addurmisci…iu haiu a rizzittari tanti cusuzzi…ci haiu a priparari ‘i robi di villutu a iddu…

SARU (a cui Ninfa avrà fatto cenni pressanti di rimanere): E bonu, assettati, ‘n’autru tanticchia…

ANNA: (c.s.): No, Saru, nenti…si tu voi, restati…ma iu mi nni vaiu.

SARU: Allura mi nni vegnu.

ORAZIU: No, vui ristati, compari…pirchì…staiu pinsannu ca si duviti partiri dumani – scusati – ‘a relazioni d’ ‘a perizia di Tumminello, non l’avemu a presentari dumani stissu?...(a Ninfa) – Vo’ pigghiami ‘ddi carti, ddà banna, e daccilli, ca iu accumpagnu ‘a cummari…

NINFA (va per la sinistra e torna subito dopo, consegnando a Saru un rotolo di carte).

ORAZIU (a Saru): ‘Ntantu ci dati ‘na riliggiuta, e quannu tornu ‘a firmamu tutti dui.

SARU: Ca bonu è…Va, Anna, fatti accumpagnari, ca iu, tra pocu, sarò dintra, ha’ capitu?...

ANNA (che avrà fatti sforzi di cenni e di sguardi ora severi, ora supplichevoli per non farlo restare, alfine rassegnata): ‘Na vota ca…hai chi fari!...Arrivederci, cummari, e grazii!...

NINFA: Vih! Ca chi diciti!?... (la bacia sulle guance, che Anna le offre, costretta, freddamente e senza ricambiarle i baci) – Grazi a vui!... (a Saru) – Iu vi lassu, cumpari… aviti chi leggiri. (accompagna Anna per la comune)

ORAZIU: Arrivederci, cumpari Saru…staiu turnannu…Stati attentu e’ cunti d’ ‘a zenia[2]…ca ddocu è, ‘u dannu, pp’ ‘u fattu d’ ‘u carvuni!... (segue le due donne)

                                                    

SCENA II

SARU SOLO, POI NINFA

SARU (rimasto solo, fa dei gesti nervosi ed esprime con gli occhi e con tutto l’atteggiamento del volto la tortura interna della passione che lo trascina; poi si scuote, con un moto violento, e cerca di concentrarsi nell’esame delle carte… ma non vi riesce… Sente il fruscio delle vesti e l’alito della persona di ninfa, che sopravviene, e, senza voltarsi, ha uno stiramento quasi felino e spasmodico).

NINFA (rientrando, gli viene, cupida, dietro le spalle, gli afferra la testa tra le mani, gliela rovescia, e gli pianta la bocca sulla bocca, baciandolo e mordendolo insieme, con contorcimenti di voluttà): No, non ti moviri!...Non parrai!... (lo ribacia c.s.)

SARU (svincolandosi): No, lassami!...Lassami!...non sentisti, ca torna subitu?!...Lassimi studiari ‘sti carti!...

NINFA (spingendo nervosamente lontano l’incartamento, che si squinterna, parte sulla tavola e parte per terra): Ah chi si’ di marmu?...Agghiazzatu!...Lèvili, sti carti…annunca ‘i scicu!... (le spinge ancora in là e altre ne fa cadere, poi, riafferrandolo pei capelli, spasimante) – Non mi pari veru ca t’haiu cca, sulu, ccu mia!...Avi tri uri ca mi nni vaiu ‘n suppilu ‘n suppilu, cca, a tavula, guardannuti ‘nta ‘ssa vucca!...

SARU (fa un gesto di smarrimento e di voluttà con gli occhi).

NINFA: No!... Non fari accussì, ccu l’occhi, ca muriri, muriri, mi fai!... (gli immerge quasi, smaniando, la faccia nel seno)

SARU (scattando): No, no, ti dicu!...Chi vo’ fari muriri macari a mia?...Tu ti vo’ ruvinari e mi vo’ ruvinari!...

NINFA: E chi fai, ti scanti?

SARU: Ppi tia!...

NINFA: Chi m nni ‘mporta, a mia?!... Tu ppi tia, ti scanti!... Lu vidu!...

SARU (con una scrollata di spalle): Ca quali cantari… muta, statti!... Non mi scantu, iu!...

NINFA: D’iddu, ‘u sacciu, non ti scanti… Tu d’idda, d’idda, ti scanti!... E ti scanti di da ricci pena, a ‘dda facciuzza di Madonna Immacolata, è veru?... ca ti talìa e t’astuta lu focu… e ti riduci ‘n’agnidduzzu, manzu manzu!... (lo lascia e lo fissa severa) – Si sapissi quantu mi urti, quannu diventi accussì!... Eccu, basta parraritinni, ca ti cascanu li razza!... (facendogli un verso della bocca) – Ah!... Vi vulissi vidimi, a tutti dui, ‘nta un mumentu di tinirizza!... (riafferandolo) – Senti, quannu ci pensu t’affuchirìa!... Ccu ‘dda ‘atta morta!...  

SARU (scuotendosi e respingendola violentemente): Auh!... T’haiu dittu ca d’idda non mi n’ha parrai!... Comu iu non ti parru mai di to’ maritu!...

NINFA: Sì, ‘u sacciu, bonu!... La Madonna supra l’artaru!...

SARU: La Madonna Addulurata, sì!... China di spati ‘nta lu cori!... E ci l’avemu azziccatu tu ed iu!... Pirchì iu ‘u sacciu, chiddu ca soffri, senza diri nenti!... Iu ‘u vidu, c’ha capitu tuttu… e chi tuttu lu scantu di to’ maritu, ca non l’avemu né iu né tu, sta facennu moriri ad idda, avvilinata dintra!... Non l’ha’ vistu, ah, non l’ha’ nutatu oggi, c’ha passatu morti e passioni, a tavula, vidennu a mia e a tia comu du’ ‘mbriachi?...

NINFA (riafferrandolo c.s.): Sì, ‘mbriachi!... ‘Mbriachi d’amuri e di passioni!... Dillu ‘n’autra vota ca si’ ‘mbriacu macari tu!... ‘Mbriacu di mia… dimmillu!...

SARU (c.s.): E non lu vidi?!...

NINFA: Chi mi nni ‘mporta d’iddu…d’idda!... Non parrai chiù… non diri nenti!... Stamu pirdennu in chiacchiri inutili ‘stu quartu d’ura di felicità c anni desiru!...

SARU (sciogliendosi, brusco): Zitta!... Mi pari ca ‘ntisi scrusciu di licchettu!... Chi àvi, ‘u chiavinu, Oraziu?

NINFA: Sì (attenta l’orecchio) – iddu è!...

SARU (accorrendo a raccattare i fogli): ‘I carti, ‘i carti!

NINFA (lo aiuta a raccattare  e frattanto. Trovandoglisi accosto, irresistibilmente, stando china, gli da’ un’ultima stretta e un ultimo bacio sulla testa).uannu QQQ

 

SCENA III

ORAZIU E DETTI

ORAZIU (appare sulla comune, quasi sorprendendoli nell’abbraccio; si ferma, fingendo di niente, e, prima di avanzarsi attende, anzi, che i due si sollevino e depongano le carte sulla tavola): … E chi c’era, ventu… ca vi vularu ‘i carti?

NINFA: …Già… ‘na rifuliata di ventu… mentri ca ‘u cumpari liggeva…

ORAZIU (sorridendo, da finto semplicione): E comu… ccu ‘a finestra chiusa?...

SARU: Già… Tuttu ‘nsemula… ‘Na cosa strana… non sacciu comu fu.

NINFA: S’appi a grapiri, forsi, ‘a finestra d’ ‘u currituri…

ORAZIU (sempre col sorrisetto in bocca, sottile, furbo, studiandoli): Mai!... V’ ‘u dicu iu, comu fu… (nota che i due si turbano) Fui iu… grapennu ‘a porta… Cca l’aria stagna, ‘nt’a scala c’è riflussu e grapennu, di dda banna fici pompa, e si tirau l’aria di cca, d’un colpu, mannannuvi tuttu sutta supra…

NINFA: E già… chistu, appi a essiri… Difatti iu, di ‘nt’a cucina, macari ‘u ‘ntisi, ‘u riflussu!...

ORAZIU: Ah, tu dda banna, eri?...

NINFA: Ca cc’avia a fari, cca?... Cc’ ‘u cumpari ca studiava!... Ppi non disturballu, mancu ‘a tavula, sparicchiai.

ORAZIU: È logicu… (a Saru, che per darsi un contegno, sentendosi a disagio sotto lo sguardo indagatore del compare, s’è dato a riordinare, con cura, i fogli della relazione) – Chi vi nni pari?...

SARU: E già sì ‘u riflussu appi a essiri!...

ORAZIU: Ancora ‘nt’o riflussu siti?... Vi staiu dimannannu chi vi nni pari d’ ‘a relazioni…

SARU: Ah!... Sì… tuttu giustu.

ORAZIU: Vi persuasiti?... ‘A zenia consuma du’ tonnellati di carvuni o’ jornu… Prima, ca custava a trentadu’ liri a tonnellata, rapprisintava ‘na spisa giustificata, ppi chiddu ca rinneva; ma ora, ca è juntu a tricentu liri ‘a tunnillata, chi bisognu aviti vui, signor curaturi giudiziariu, di falla funzionari a macchina?...

SARU: Certu!... (Ninfa se ne va di là, tranquilla)

ORAZIU: Attaccatici dudici, sidici muli, a turnu, vi rennunu ‘u stissu e costanu assai di menu.

SARU: Giustu.

ORAZIU: Dici, lu signor curaturi – stortu comu un ferru di cavaddu, ma non tanto spertu ppi falla a nui: - muli ‘nta lu funnu ci nni su’ dui suli, ju non pozzu spenniri ppi accattarini ‘n’autri quattordici, e si l’affittu non mi cunveni chiù…

SARU: Giustu.

ORAZIU: Giustu chi… chiddu ca dici ‘u curaturi?...

SARU: No… chiddu ca diciti vui… chiddu ca dicemu nuautri…

ORAZIU: E chi dicemu, nuautri?... ‘U vidistuu ‘u cuntu ca ci fazzu iu, d’ ‘i muli, in linia subordinata?...

SARU: Sì, ragiuni, aviti…

ORAZIU: Di chi?...

SARU: Ca di falla agiri cch’ ‘i muli… giustu!...

ORAZIU: Ca quali muli, chi stati dicennu?... Giustu, esattu, esattu, giustu!... Di unni, giustu?... Compari, cc’aviti liggiutu, allura?...

SARU: Comu?... N’ ‘a facemu nuautri, ‘ssa proposta d’ ‘i muli?

ORAZIU: Oh… c’è paura ‘u riflussu, ‘nsemmula ccu ‘i carti, vi fici partiri ‘a testa?... Chi liggistuu?... chissa d’ ‘i muli resta in linia subordinata, ma in linia diretta, la risposta mia… ossia, nostra, è ca ‘nta un funnu unni ci su’ setti tummina[3] di voscu, ‘ssu signori po’ fari ligna e la macchina della noria la può mandare a legna, con una economia enorme!...

SARU: Cumpari, vi cunfessu ca ddocu, ancora, non ci aveva arrivatu… Aveva liggiutu ‘a sula prima parti.

ORAZIU: Comu!... E chissà ca dicemu, non è ‘nt’ ‘a prima parti?... A’ secunna pagina, cumpari!... Va, m’haiu persuasu ca nenti aviti liggiutu!...

SARU: No… non è ca non haiu liggiutu… Sugnu un pocu… com’haiu a diri, va?... Sugnu sturdutu d’ ‘u vinu!... Mi facistuu viviri assai…

ORAZIU: Ah, ora ci semu!... (forte) – Ninfa!... Ninfa!... Facci ‘na tazza di cafè o’ cumpari… Ma forti, quantu ci schiarisci l’idei… ca cca avemu a travagghiari!...

VOCE DI NINFA: Va beni, vi servu, cumpari.

SARU: No, chi café!... (forte) – Non vi disturbati, cummari, ca non c’è bisognu!...

ORAZIU: Lassaticcillu fari!... Va, datimi ‘ssi carti, v’ ‘i leggiu iu. (gliele leva di mano)

SARU: No, cumpari, sintiti… (si alza) – Non sugnu in gradu di vinirivi appressu… Haju bisognu di jttarimi un pocu supra ‘u lettu… e poi m’haiu a priparari certi cusuzzi ppi dumani…

                                                      

SCENA IV

NINFA E DETTI

NINFA (sulla soglia dell’uscio di sinistra): Chi l’haiu a fari, o no, ‘ssu cafè?...

SARU: No, cummari, grazii, ca mi nni staiu jennu…

ORAZIU: Ppi daveru vi nni vuliti jri?...

SARU: Sì, cumparuzzu… scusatimi… e vui macari, cummari…

ORAZIU: Allura guardati chi faciti: purtativi ‘a relazioni e a menti ripusata, stasira, o dumani a matina, prestu, ci dati ‘na bella liggiuta… ca iu, dumani, o’ tardu, passu d’ ‘a vostra casa e m’ ‘a pigghiu… Vui ‘a firmati…

SARU: Sta beni (arrotola le carte e se le mette in tasca) – Ristamu accussì, allura… Arrivederci, cumpari… e scusati…

ORAZIU: Chi diciti, cumpari?... Scusati vui, chiù tostu, di la libertà ca nn’avemu pigghiatu… E grazi – (gli stringe la mano)

SARU: Arrivederci, cummari… (notando che si accinge ad accompagnarlo) – No, non vi disturbati, ca ‘a strata ‘a sacciu. (le impone, anche con lo sguardo, di restare)

NINFA (stringendogli la mano, forte e con intenzione): Faciti bon viaggiu… Arrivederci. (Saru va via)

SCENA V

NINFA E ORAZIU

ORAZIU (rimasto solo con Ninfa, la guarda lungamente, studiandola, poi le dice, pigiando sulle parole): Bona ‘a pigghiau…, ‘u cumpari…

NINFA: Chi?...

ORAZIU: ‘A sbornia, chi?... Non cridiva ca s’avissi a ‘mbriacari accussì prestu!... Ma mi pari ca tu…

NINFA: Iu, chi?...

ORAZIU: ‘U facisti ‘mbriacari!... (seguendo col gesto) Abbucca, abbucca, abbucca… bivi, bivi, bivi… Finiu a ‘mbriacata tunna!... (la guarda e la studia ancora lungamente)

NINFA (imperterrita): Pirchì mi guardi d’accussì?

ORAZIU: Chi fu, non ti pozzu guardari? Chi c’è paura ti ‘mbriacasti macari tu?...

NINFA (cogliendo la palla al balzo, ride ostentatamente al modo degli ubbriachi): Chi mi vidi, ca ti paru ‘mbriaca?... E puru… chi sacciu… forse è veru, ca mi livau un pocu!

ORAZIU: ‘U sta’ vidennu?!...

NINFA (strusciandoglisi addosso): Ca chi ti pari?... Ti piacissi, a tia, ‘a mugghiredda ‘mbriaca, è veru?... (fa per afferrargli la testa)

ORAZIU (respingendola, duro): Va, levati!...

NINFA: Chi si’ sgarbatu!... Sempri accussì mmastinu hai ad essiri?... ‘U sai ca si’ curiusu, ccu ‘ssa guardata accussì?... (ride c.s.)

ORAZIU: Vo’ fatti ‘u cafè ppi tia, vah!...

NINFA: No… (molle molle, dinoccolata) mi curcu, iu…

ORAZIU: Comu ‘u cumpari…

NINFA: Chi c’entra, ‘u cumpari?... Chiddu si vo’ curca ccu so’ mugghieri… Chi ti pari, ca è comu a tia?... (gli si struscia di nuovo addosso)… ca mi nni manni?

ORAZIU (c.s.): Levati, ti dicu!...

NINFA: Chi hai, oh?!... Mancu si t’avvicinassi ‘na vespa, comu fai!... (provocante) – Va… camina!…

ORAZIU: Unni?...

NINFA(con un sorrisetto lascivo): Iu mi vo’ curcu… (se ne va lentamente, dondolandosi, con contorcimenti serpentini e movimenti provocanti di fianchi; giunta presso l’uscio di sinistra si ferma, volta soltanto la testa e, con gli occhi imbambolati e pieni di voluttà, lo fissa un istante, poi gli dice, a mezza voce, invitante) – Veni?!... (e scompare)

ORAZIU (come attratto da una forza magnetica, alla quale non sa resistere, stringe i pugni, digrigna i denti, stravolge gli occhi e mormora tra i denti): Assassina!... (poi si volge a guardare verso la camera, riluttante a cedere, alla fine, come vinto, muove verso di essa, a tratti)

NINFA (dall’interno): Ca chi ci aspetti?...

ORAZIU (quasi con rabbia): Vegnu!... (indi, fermandosi un’altra volta e volgendosi, minaccioso, verso la comune, con un dito tra i denti, esclama, quasi senza voce) – Ah, cumpari, cumpari… si mi veni fatta!... (chiude il pugno e, barcollando, riprende la via dell’uscio)

ATTO SECONDO

Stanza da lavoro del perito agrimensore Saru Mazza. – Comune a destra, uscio in fondo, finestra sulla sinistra. – Un grande tavolo da disegno, senza cassetti, su due cavalletti, ingombro di squadre, compassi, barattoli di colori, boccette d’inchiostro, carte da disegno, lucidi, etc. – In fondo, accanto all’uscio, cassettone con su una Madonna in cornice. – Una branda di tela, chiusa, un canapè, due poltrone, sedie etc.

SCENA I

SARU E ANNA

SARU (è pronto per partire, con gli strumenti del mestiere ad armacollo e lo schioppo a bandoliera. Egli indossa un costume da caccia in velluto marrone a millerighe, calza stivaloni e regge con la sinistra una valigetta di cuoi. Alla cintura porta la cartucciera piena): Allura, Annuzza… mi nni vaiu…

ANNA (fredda): Arrivederci.

SARU (guardandosi addosso e girando lo sguardo intorno): Non mi staiu scurdannu nenti… mi pari (la guarda) – Chi è… tu accussì, mi lassi partiri?...

ANNA: Comu ti lassu partiri?...

SARU: Chi sacciu… senza dirimi nenti!...

ANNA: E chi t’ha’ a diri? Ti dissi arrivederci… Non torni dumani?

SARU: Dumani, tornu… ma è ‘a prima vota ca ti vidu accussì fridda… (accostandolese) – Chi hai?

ANNA (contegnosa): Nenti… (trovando una scusa là per là) – Sugnu in pinseri pp’ ‘u picciriddu… ca stanotte ha avutu baschi[4]…

SARU: nenti, non ti preoccupari… ‘I picciriddi accussì, su’… Ora veni ‘a zâ Rachela e ti porta ‘u lattosiu… Doppu dui, tri cucchiaini ci passunu tutti cosi… (silenzio; la riguarda) – Ma… non è chissà, Anna… Cosa hai, tu!... Iu ti conusciu.

ANNA (fredda): Non haiu nenti…

SARU: Non hai nenti e ‘u dici accussì?... Vaia, Anna, non fari ‘sti finti, pirchì tantu non li sa fari… Sai comu si’ tu?... comu l’acqua chiara, ca si ci vidi lu funnu paru paru… Passannu tanticchiedda di voria, l’arrizza tutta e si conusci subitu!... Ccu mia ti vo’ ammucciari?...

ANNA: Nni mia si vidi ‘a facci, e si vidi ‘u funnu, pirchì è petra liscia; ma nni tia è ‘a faccia, petra liscia e servi pp’ammucciari ‘u funnu, ca ‘u sapi Diu chi c’è!...

SARU (con un gran desiderio di confessarsi): Ah, ‘u vidi s’è veru ca non si’ tu, oggi?... Quannu mai m’ha’ lassatu partiri senza abbrazzarimi?...

ANNA (severa): Ca di quantu vo’ essiri abbrazzatu, tu?

SARU (caldo, deponendo la valigetta e prendendole una mano): Di tia sula, babba!... Comu dicu iu, di tia sula!...

ANNA: Ah, ‘u vidi?... Chi veni a diri: comu dici tu?

SARU (con passione): Comu dicu iu veni a diri ca tu, ppi mia, si’ comu la Madonna, ca s’adura in ginocchiu, ccu li manu junciuti e ccu lu cori ‘n vucca…

ANNA (svincolandosi): Sì, ‘u sacciu… Pirchì poi ci su’ chiddi ca s’adurunu di ‘n’autra manera!... Ci su’ chiddi…

SARU (mettendole una mano sulla bocca): Zittiti, non t’alluddari ‘a vucca!... Adurari?... A cui?... (con più grande calore) – A tia sula, Anna, a tia sula! Cca, ‘nt’ ‘o me’ cori, tu sula ci si’!... Cca sulu, ccu tia, iu mi sentu sicuru, tranquillu, sirenu comu un picciriddu ‘n vrazzu di la mamma, ca non po’ tradiri!... ‘U restu… Pirchì ti vo’ abbassari a carcularlu?...

ANNA: Ah, non l’ha’ a carculari?... Ah, no?... (a una controscena di Saru, che le esprime ch’egli è una vittima d’altri) – Sì, sì, ‘u sacciu, è ‘na frevi maligna!... Non nni sugnu gilusa, no, pirchì ‘u vidu, ‘u sentu, ca vo’ beni sulu a mia!... Ma iu pensu a lu mali ca po’ pur tari ‘ssa frevi; si non a mia, ca ti cumpatisciu,pirchì vidu ca non si’ tu, ma è idda – ‘sta canazza arraggiata, ca non si sazia mai! – si non a mia, dicu, a tia… e perciò a mia e a ‘dda criaturedda nostra, di riflessu!... Non vidi ca si’ ‘mbriacu?... Ca t’affirrau tuttu e non ti fa vidiri chiù chiddu ca fai?... Si iddu… si so’ maritu si nn’adduna?!... Sa pirchì ti pari, ca non haiu chiù paci, ‘nta lu me’ cori?... Ca mi staiu muta e non fazzu uno scandalu? – Ca non ci vo’ levu l’occhi ccu li jta?... Pirchì mi scantu di perdiri a tia!... Pirchì si chiddu ti scopri e t’ammazza è ‘nta lu so’ dirittu!...

SARU: Anna, bonu, bonu, ppi carità!... Non diri chiù nenti!... Non mi fari vergugnari e avviliri chiù di quantu sugnu virgugnatu e avvilutu!... M’avissi sputatu ‘nfacci, ajeri!... Ti guardava… la guardava… guardava ad iddu… Sì, hai ragiuni, hai ragiuni: frevi maligna!... M’ha’ scuncirtatu lu sangu, m’ha’ liatu[5] li sensi  m’ha’ fattu perdiri la testa!... Frevi maligna!... (stringendo i pugni) – Ma la tagghiu!... Ppi quantu è veru Diu, la tagghiu!... (dolce e supplichevole) – E mi l’ha’ a dari tu, ‘ssa forza!... L’haiu a truvari ‘nta l’amuri to’, ppi la to’ paci e ppi lu me’ decoru!... Ppi livarimi ‘stu rimorsu, ccu tia e ccu iddu!... Benchì – sentimi – non l’haiu iu… ccu nuddu di tutti dui, e tantu menu ccu iddu… Pirchì non vosi, iu, non vosi, no, no!... Non haiu vulutu mai, iu!... Ha statu idda, ‘sta ‘nfami, ca mi ci ha tiratu ppi li capiddi!... Non m’ha’ vulutu lassiri ppi curtu!... Sutta l’occhi toi stissi… sutta l’occhi d’iddu… - ca non sacciu comu ha fattu a non si nni addunari!... (riflettendo, roco) - … si non si nn’addunau aieri!...

ANNA (allarmata): Madonna mia!... (afferrandogli un braccio) – Hai ‘stu scantu?... Iu macari, l’haiu!...

SARU (preoccupato): Ti parsi macari a tia, ca si nn’avissi addunatu?... Mentri ca erumu a tavula, ah?...

ANNA: Sì!... E non sapeva chi fari, iu, ppi sviallu!...

SARU (angosciato): E doppu!... Doppu fu peggio!... Quannu vi nni jstuu lassannucci suli, e iddu turnò!...

ANNA (con terrore): Vi sorprisi?... (ha il tremito alle labbra e alle membra)

SARU: No… ma… quasi… Si mangiau ‘a fogghia – mi parsi! – Parrava masticatu[6]… Pirchì ti nni jsti, Anna, pirchì ti nni jsti?!

ANNA: Sperava ca ti nni vinissi ccu mia!... Non sapeva chi fari, ppi staccariti!... Ti guardava ccu lu cori ‘nta l’occhi, e tu non ti muvisti!...

SARU: Hai ragiuni, hai ragiuni, mugghiredda mia!... (se la stringe appassionatamente al petto) Tesoru miu beddu e santu!... Tu si’ la me’ salvezza, tu!... M’ha’ salvari, Anna, m’ha’ salvari!...E… vidi?... Appena mi nni parrasti, ti cascai ‘nta li razza, è veru?... Senza negari, senza diri minzogni… Ti giuru ppi ‘dda criaturedda nostra ca si non mi nn’avissi parratu tu, turnannu di fora t’avissi cunfissatu tuttu iu, spontaneamente!... L’aveva cca, (si mette la mano sotto il petto) comu un gruppu, ‘nta la vucca di l’arma, ca non mi faceva catari!... (stringendosi forte a lei) – Non mi lassari, Annuzza, non mi lassari!...

ANNA: No, no, ca comu ti lassu?... Pozzu lassari a tia, si mi dimanni aiutu accussì?... (ripresa dal terrore e dal tremito) Ma si’ certu – o Diu! – si’ certu, ca si nni accorsi?...

SARU (notando lo sgomento di lei, per confortarla): No, no… non ti ciatari!... ‘U rimorsu mi fici vidiri chiù di chiddu ca era… No… pensu ca poi si misi a parrai tantu tranquillu… supra ‘a relazioni d’ ‘a perizia ca ficimu ‘nsemi… Mi desi ‘i carti… (battendosi una mano aperta sulla fronte) – Oh, a propositu!... Menu mali ca mi ci facisti pinsari!... L’haiu a firmari e t’ ‘a lassu cca, ca dici ca veni iddu, chiù tardu, a pigghiarasilla. (apre un cassetto, toglie il rotolo delle carte del primo atto, lo spiega, lo depone sul tavolo e firma l’ultimo foglio)

ANNA: Cca ha’ a veniri?... iddu?...

SARU: Sì… accussì mi dissi…

ANNA (pensando): Si putissi appurari qualche cosa!...

SARU: Sta attenta, oh, ppi carità!... Non nesciri discursu, si iddu non parra!... Avissi a fari peju?!... (la riabbraccia con effusione, poi) N inni jemu, Anna!... Ni nni jemu, di cca!... Haiu ‘a me’ prufissioni… tutti sannu ca sugnu un galantomu… e unni è ed è, un pezzu di pani non mi po’ mancari… E’ veru, Anna?...

ANNA (tenera, commossa): Sì, sì… unni vo’ tu!... Veru è!... Iu non haiu a nuddu, cca… non haiu autru ca a tia… e ‘a zia Rachela, mischina!...

SARU: Si nni veni ccu nui!... chiddu ca basta ppi dui bastirà ppi tri (guarda l’orologio, riprende la valigetta e, consegnandole le carte) – Vidi unni ‘i metti, ca iu mi nn’ e’ jri.

ANNA (riassalita dal dubbio, lo guarda, con meraviglia e rimprovero): E comu?... Tantu tempu prima, ti nni stai jennu?... Non ci manca un pezzu, ancora, ppi partiri ‘u trenu?...

SARU (che comprende – offeso): Ah, Anna, chi pensi?... Ancora suspetti di mia?... Doppu chiddu c’ha’ ‘ntisu?...

ANNA: No… non dicu chissu…

SARU: Ca chi dici, allura?... (riabbracciandola, tra i baci) – M’haiu a fari ‘i canniggiaturi[7], in piazza… haiu a passari di ‘nt’ ‘o nutaru Firritu, a ritirari ‘a pianta d’ ‘u funnu, e poi di nni don ‘Nzulu, l’armeri, ppi pigghiarimi ‘i cartucci…

ANNA: Hai ‘a cartucciera china!...

SARU: Chisti pp’ ‘i cristiani, su’… a mitragghia!... Mi passu a pigghiu chiddi di caccia… a pallini… (guardandola negli occhi, con occhi sereni) Mi dicinu ca unni jemu ci su’ pirnici… e si mi nni capita qualcuna… sacciu ca a me’ mugghiredda ci piaciunu!...

ANNA (rasserenata, giuliva, lo bacia): Grazi!... (si ode il campanello d’ingresso e, sciogliendosi) Chista ‘a zâ Rachela, è!

SARU: Ca bonu e’, va, ca ti lassu ccu idda.

ANNA: Ah, chi dici, ca ‘a facemu curcari cca?...

SARU: No… chi bisognu c’è?... Dumani sugnu cca!... Vo’ grapici. (Anna esce)

  

SCENA II

LA ZÂ RACHELA E DETTI

RACHELA (entra, preceduta da Anna, si leva lo scialle, che depone su una sedia e, deponendo sul tavolo una boccettina con una mistura bianca): Eccu cca… Dissi ‘u farmacista ca prima di dariccilla, o’ picciriddu, si divi agitari ‘a buccittina (a Saru) – E tu chi fai, parti?

SARU: Sì, zia… Ci raccumannu di tinirimi allegra, cca, a Annuzza!... Non manca a vossia…

RACHELA: Vattinni, vattini tranquillu… Arrivederci, e boni affari; ca nuautri, cca… nni sapemu sentiri, ccu me’ niputi…

SARU (stringendole la mano): Vossia benedica… (esce, tenendo il braccio attorno alla vita di Anna, che lo accompagna fino alla porta d’uscita, di là)

SCENA III

ANNA E LA ZÂ RACHELA

ANNA (torna, poco dopo, asciugandosi gli occhi).

RACHELA (che si è data, frattanto, a rassettare la stanza): Ah, ah!... Nuvità!... Me’ niputi ca chianci!... Ammatula[8] predicu, tu non canci mai, figghia!... ‘U sacciu pirchì chianci!... Pirchì ti persuadi ca to’ maritu nesci tantu tempu prima di partiri ‘u trenu, pirchì ha’ a jri a salutari a chidda!... E tu, ‘nveci di chianciri, pirchì non ci dicevi: - aspetta, mariti miu, ca t’accumpagnu! – e ci rumpevi l’ova ‘nt’ ‘o panaru!... Chi pinseri avevi?... Pp’ ‘u picciriddu non c’era iu?... M’arriordu ‘a sant’armuzza di to’ ziu, quannu aveva ppi testa qualche pinseri stortu…

ANNA (piangendo di tenerezza) Ca quali, zia, no!...

RACHELA: Sì, mettimi ‘nt’ ‘o saccu, ora, ca sugnu picciridda!...

ANNA: No, ci dicu, no, non pinsassi a cosi tinti!... Nisciu prima pirchì divi jri in piazza, a farisi ‘i canniggiaturi… poi ‘nt’ ‘o nutaru Firritu e poi nni don ‘Nzulu l’armeri…

RACHELA (mettendo un dito nella bocca aperta): Ahum!... Pezza di basalocca[9]!... E tu ci cridi?...

ANNA: Si zittissi, si zittissi, ci dicu!... Mi cunfissau tuttu, ora ora, chiancennu comu un picciriddu!... E comu un picciriddu daveru è!... Ca voli ajutu di mia, ca dici ca iu l’haiu a sarvari… Mi parrai cu lu cori ‘n manu, jancu comu la nivi!... e di chissà, ‘ssa ‘nfami, s’ha’ apprufittatu, ch’è comu la cira!... Criaturi, mi fici pena!... Chi è iddu?... Com’è ca m’ ‘a putissi pigghiari ccu idu, si ‘u sacciu, ‘u sacciu ca non voli bedi ad autru e non ha vulutu beni mai ad autru ca a mia?!.... Ah, zâ Rachela, si vossia mi cridi, fussi felici, ‘nta ‘stu mumentu, si non fussi pp’ ‘u scantu ca ‘u cumpari si nn’avissi addunatu!

RACHELA (meravigliata): Chi dici?... A ‘stu puntu, avissi arrivatu, to’ maritu?... Di farinnillu addunari?...

ANNA: No iddu, idda!... L’haiu vistu ccu l’occhi mei, ajeri, a tavula!... mi nni addunai iu, fiuramuni si non si nn’addunau iddu!...

RACHELA (per confortarla): Tu ti nn’addunasti pirchì ‘u sapevi… chi c’entra?!...

ANNA: Ma macari Saru, mi pari ca avissi ‘ssu scantu!...

RACHELA: Signori mei, viditi, ppi ‘na cajurdazza qualunchi, chi ‘nfernu ca po’ nasciti ‘nta du’ famigghi!... E chissa d’accussì ‘u pigghia, a so’ maritu?... E chi è, pazza?...

N’ ‘o sapi ca si ci firria ‘u ciricoppulu![10]... (notando che Anna ha il tremito alle labbra) – Nenti, Anna, non stari ccu pinseri, pirchì iu ‘u conusciu a Oraziu Pardu… ‘u conusciu megghiu di so’ mugghieri… Non sapi nenti, pirchì si si nn’avissi addunatu, Diu nni scanza e libiri, avissi fattu un macellu!... Bah!... Sta tranquilla, ca non sapi nenti! (si ode il campanello e va ad aprire)

SCENA IV

NINFA E DETTE

NINFA (entra, tutta affocata in volto, preceduta da zia Rachela. La gioia le schizza dagli occhi ed è quasi convulsa): Bongiornu, cummari!... Unn’è, ‘u cumpari?... Oraziu mi mannau ppi ‘ddi carti…. Dicitaccillu!...

ANNA (contenendosi, va a prendere le carte e, consegnandogliele, freddamente): Cca ci sunnu ‘i carti… Su firmati, pirchì Saru dissi ca ‘u cumpari si l’aveva a veniri a ritirari iddu…

NINFA (forte, per farsi udire di là, dove crede sia il compare, ridendo): Ah, ma iddu non potti veniri, pirchì si sta priparannu, ca ci arrivau l’ordini di partiri subitu ppi Biancavilla… e mannò a mia!...

ANNA (c.s.): E siti accussì contenta, ca parti vostru maritu?

NINFA: Ca vui chi siti, appinata[11], ca parti ‘u vostru?... Non mi pari veru, ca ogne tantu haiu ‘na jurnata di libertà!... Chi vi pari, bellu, aviri ‘u maritu sempri cusutu e’ costi?... Zâ Rachela, parrassi vossia!...

RACHELA (con intenzione): Ca… secunnu mariti… e secunnu mugghieri, figghia!... c’era ‘u miu, salaratu[12], ca si ‘u Signuruzzu non si l’avissi chiamatu cu iddu, mi l’avirria tinutu, no cusutu e’ costi, ma ‘nta ‘n’aricchia!...

ANNA (per vincere l’istinto irrefrenabile di gittarsi addosso all’impudente e farne uno straccio): Va, iu ci dugnu ‘stu lattosiu ‘o picciriddu. Con permissu, cummari… (prende la boccettina e va via)

NINFA (ad Anna prima che scompaia): Avvirtitulu, ‘u compari!... (a zia Rachela, non avendo ottenuta risposta) – Chi è, malatu, ‘u figghiozzu?...

RACHELA: No, nenti… ‘u stumacheddu!... (con intenzione) – So’ matri si potti pigghiari quarchi dispiaceri, ajeri… ca ci nn’è sempri (pigiando sulle parole) – a causa di mali genti, ca non mancanu mai… - ci desi latti straviatu[13] e ci addugghiau[14] ‘u corpu, criaturi!... Ma ora ci passa…

NINFA: ‘U cumpari chi è, fora?...

RACHELA: N’ ‘o sapiti?...

NINFA: E quannu torna?...

RACHELA: Dumani, dici…

NINFA: No, dicu, quannu torna ora, prima di partiri!...

RACHELA: Partiu…

NINFA (sconsolata): Comu!... E ccu quali trenu?... ‘U trenu non parti e’ setti e deci?...

RACHELA: Sì, ma siccome doveva sbrigari certi affari, prima…

NINFA: Ah, sì?... E unni, unni, ca me’ maritu… già… mi pari ca me’ maritu dissi ca partunu ‘nsemula e ‘u vulissi avvisari… ‘U sapi vossia, unn’è?...

RACHELA: Chi sacciu, mi pari d’aviri ‘ntisu ca doveva jri ‘nt’ ‘o nutaru Firritu…

NINFA: Ah, ‘nt’ ‘o nutaru, ‘nt’ ‘o nutaru… e poi?...

RACHELA: E nni don ‘Nzulu l’armeri, mi pari ca dissi… Ma forsi a ‘st’ura è in chiazza, ca si sta facennu ‘i canniggiaturi…

NINFA: Ca bonu, bonu… allura mi nni vaju, iu… Mi salutassi ‘a cummari… (si avvia)

RACHELA: E chi è, ccu tutta ‘sta furia?... mancu aspettati ca torna, ‘a cummari, ppi salutalla?... V’ ‘a chiamu?...

NINFA (che s’è fermata, sulle spine): No, no, non la disturbati… Haiu primura… ‘U sapiti com’è, Oraziu!... Mi dissi di fari prestu… (scappando) – Arrivederci!... (scompare)

RACHELA: Arrivederci!...

SCENA V

LA ZÂ RACHELA E ANNA

RACHELA (forte): Anna!... Vidi ca si nni ju… ‘a cummari!...

ANNA (rientrando): Si mi cridi, vossia, comu ‘a vidu, mi sentu acchianari ‘na cosa di cca (accenna al petto) ca si no fussi ppi tutti ‘i conseguenzi, mi vinissi un impitu di pistarimmilla sutta ‘i peri – ‘ssa sbriugnata ca m’ ‘u veni a scuncicari ‘nsina dintra!...

RACHELA: Dici ca ‘u circava so’ maritu, pirchì hannu a partiri ‘nsemi, iddu e Saru…

ANNA: ‘Nsemi, partunu?... (si preoccupa)

RACHELA: N’ ‘a sentisti, ca ci arrivau l’ordini di partiri subitu?... E siccome iddu va a Biancavilla, Saru a Troina, ‘a linia è tutt’una…

ANNA (c.s.): Ah, perciò ‘nsemula, partunu!... (silenzio) – Zâ Rachela, n inni jemu di cca!... Saru m’ ‘u dissi antura e iu non ci fazzu cangiari pinseri, certamente…

RACHELA: E a mia mi lassati sula, povera vecchia?...

ANNA: Si nni veni ccu nui!... Iddu stissu, ‘u dissi: chiddu ca basta ppi dui, bastirà ppi tri… Vossia chi attaccagghi[15] avi, cca?... Quannu n inni jemu nuautri…

RACHELA: Ca iu… all’infora di ‘ddi quattro strusciuli[16] c’haiu ‘n casa… Tuttu ddocu è, ‘u me’ capitali!... Quann’è ura m’ ‘i vinnu… Cioè, no… Ora c’è Ciccia… Ciccinedda, mischina!...

ANNA: Quali Ciccia?...

RACHELA: ‘A crapa martisa[17]!... Cosi da ridiri, ccu ‘ssa crapa!... ‘U sai ca si curca ccu mia?... Certi discursi ca facemu, ‘a notti!... Mi rispunti: beeeeh…comu ‘na cristiana!

ANNA: E chi s’ ‘a curca, ‘nt’ ‘o lettu?...

RACHELA: A tu ‘n ‘autra, ‘nt’ ‘o lettu!... chi era, cristiana ppi daveru?... E’ peri ‘u lettu… Idda si metti addinucchiata[18] supra ddi quattro zampetti, e s’appoia[19] ‘a testa, ccu ‘dda varvitta, supira ‘u lettu!...

ANNA: Armaluzza!... Ma pirchì n’ ‘a lassa ‘nta l’astricu[20], macari ‘a notti?...

RACHELA: Ca pirchì s’ ‘a ‘rrobanu!... L’astricu è vasciu, scavarcunu ‘a cancillata, e s’ ‘a portanu ‘nta ‘n vidiri e svidiri!... Comu si purtaru a Nina e a Carulina!...

ANNA: Cu’ eranu, ‘ss’autri?...

RACHELA: ‘I addineddi padovani!... T’ ‘i scordasti?... Mi facevunu deci ova ‘a simana, in media, ca si vuscavunu ‘a spisa megghiu di du’ mammani!... ‘Na bella matina nesciu ‘nta l’astricu, ppi purtarici ‘u scagghiu[21]… e non c’eranu chiù!... Cu’ fu, di notti a notti, si l’aveva cagniatu[22]!...

ANNA: Genti sapituri[23], àppuru a essiri…

RACHELA: D’ ‘u vicinanzu, non po’ falliri!...

ANNA: Vossia appi suspettu supra quarcunu?...

RACHELA: Cirtizza, no suspettu!... È ca non aveva provi e mi puteva vuscari ‘na querela sparti, si no ‘u dinunziava!...Sugnu tantu sicura ca fu mastru Littiriu Lapuni, ‘u tamburineri!...

ANNA: Chiddu ccu ‘dda varvazza di stuppa?...

RACHELA: Chiddu, chiddu!... e a propositu, ti fazzu ridiri!... l’autru ajeri notti mi sunnava di vidillu arreri ‘u barconi di l’astricu, ca guardava arreri ‘a persiana, ppi vidiri si durmeva… Iu vuleva fari vuci, chiamari ajutu, ma non puteva!... Maria, chi sonnu ‘nfami!... iddu ammuttau ‘u barconi, ca si rapiu a vanidduzza, trasiu a quattru peri, e strascinannusi cammira cammira, si ‘nficcò sutta ‘u me’ lettu!...

ANNA: Chi dici, vossia?...

RACHELA: Maria Santissima!... benché sonnu mi pari ancora di vidillu!... Di tantu in tantu s’affacciava, ccu ‘dda varvazza, arreri ‘a cuttunata, ppi vidiri si iu durmeva… E iu sempri ca non puteva né gridari, né parrari!... L’urtima vota mi parsi ca aveva ‘nt’ ‘a manu un cutiddazzu…

ANNA: Gesù e Maria!...

RACHELA: Fu tantu ‘u scantu, ‘nt’ ‘o sonnu stissu, ca m’arrisbigghiai!...

ANNA: Menu mali!...

RACHELA: Ca quali, senti!... Comu m’arrisbigghiai, sempri ccu ddu diavulu davanti l’occhi, vaiu ppi stenniri ‘na manu e toccu varva!... Sugnu morta – dissi – non è sonnu!... Iddu ppi daveru c’è ‘ncasa, mastru Lapuni!... Senza vuliri jettu ‘na sticcata e stava cascannu d’ ‘u lettu!... Di cu’ era, ‘dda varva ca tuccai?...

ANNA (sorridendo): D’ ‘a capra martisa!...

RACHELA: Di Ciccina, gnursì!... Ca finarmenti si desi a consciri: beeeh!... E si cascava d’ ‘u lettu?... Iddu ca è ‘na montagna!...

ANNA: E vossia non fa autru ca cardari[24] ‘dda lana, ppi fari crisciri ‘i matarazza!... mi  mi dici ‘na cosa: ci nni fa latti, ‘ssa crapa?...

RACHELA: Sì!... E dumani t’ ‘u portu… Bellu, cauru cauru, ccu tutta ‘a scuma…

ANNA: E chi ci duna a mangiari?...

RACHELA: Chiddu ca veni veni… Verdura, canigghia, scorci di muluni, di ficudinnia, d’aranci… muddica di pani… tuttu cosi, mangia!... ‘I vicini ‘u sannu, e m’ ‘i sarvunu, ppi Ciccina!...

ANNA (alzandosi): Scurau. (va a prendere un lume a petrolio sul cassettone e lo accende, poi si segna e recita una breve orazione a fior di labbro)

RACHELA (quasi contemporaneamente fa altrettanto, poi, dopo essersi risegnata): ‘U picciriddu chi fici si cuitau?

ANNA: Sì, tantu beddu!... Si pigghiò ‘u lattosiu, chetu chetu, ci desi ‘na sucatedda ‘a minnuzza e chiusi l’occhi a pampinedda, ccu dda vuccuzza aperta, umita umita!... Tantu biddicchiu…comu un angileddu!...

RACHELA:  È so’ patri, scurciatu[25]!... L’ha’ guardatu, cca sutta?... (fa cenno al collo dal lato sinistro)

ANNA: Scurciatu!... La stissa vucca, l’occhi stissi, e macari ‘u stissu disiu[26] di cafè!...

RACHELA: Ranni Diu!...

ANNA: E comu conusci a so’ patri!... Accussì nicu, quannu ‘u vidi arrivari di luntanu, ci ridunu l’occhi, e m’abballa ‘nt’ ‘e vrazza!...

RACHELA (alzandosi): Va, Annuzza… vo’ rizzettiti, ca iu mi nni vaiu… Dumani nni videmu… Tu chi fai, ti fermi dintra?...

ANNA: Pirchì?

RACHELA: Ca pirchì si non ti fermi, mi portu ‘u chiavinu d’ ‘u licchettu e dumani matinu, senza ca tu ti susi ppi grapirimi, ti vegnu a fari ‘u cafè e ti vugghiu ‘u latti…Ma già, pensu ca ‘u chiavinu s’ ‘u purtò Saru, è veru?

ANNA: No, Saru avi ‘u so’, cca ci nn’è ‘n’autru…Allura, comu voli zia… ma non tantu prestu, ca iu, prima di l’ottu, l’ottu e menza, non mi vulissi susiri, dumani… ‘Na vota ca Saru non c’è… nn’apprufittu ppi dormiri tanticchia di chiù…

RACHELA: No, all’ottu, all’ottu e menza vegnu iu… tu, poi, ti susi quannu voi… quannu t’arrusbigghi da te stissa…

ANNA (sorride): Va beni… e tanti grazii, zâ Rachela (dandole una chiave che prende da sul cassettone) – Chistu è ‘u chiavinu… vossia s’ ‘u sarva.

RACHELA (mettendo il chiavino in tasca): Arrivederci, Annuzza (coprendosi le spalle dello scialle) – Bona notti, dormi tranquilla… E non pinsari a nenti, ‘u senti?...

ANNA: Vossia benedica. (la accompagna per l’uscita. Breve scena vuota)

SCENA VI

ANNA SOLA, POI ORAZIU

ANNA (rientra e dà un’ultima rassettata alla stanza, mette in ordine le carte del tavolo, passando presso l’immagine della madonna si risegna, e le manda un bacio con la mano, poi prende il lume acceso e si avvia, un po’ stanca, verso l’uscio di fondo; ma prima di raggiungerlo si ode il campanello dell’ingresso e si ferma. Attenta un po’ quasi parendole impossibile che abbiano suonato alla porta di casa sua. Il campanello risuona, pian pianino, e allora, senza muoversi, parlando a sé stessa): E cu’ po’ essiri… a ‘st’ura?... ‘A zâ Rachela no, pirchì si purtò ‘u chiavinu… (forte) – Cu’ è?

ORAZIU (dall’interno): Amici.

ANNA: Amici, cui?...

ORAZIU (c.s.): Grapiti, cummari, iu sugnu!...

ANNA (trasalisce e va ad aprire, in preda quasi allo sgomento – Dall’interno): Vui, cumpari?... (riapparendo, seguita da Oraziu) – Successi cosa a Saru?... Ppi carità, cumpari, parrati… Chi siti scuru ‘nfacci!... Saru?... Parrati: Saru?!...

ORAZIU (ironico): Tantu beddu, non stati ccu pinseri…

ANNA: Ma comu!... Non aveuru a partiri ‘nsemi?

ORAZIU (grave): Iu partivi…iddu ristau!...

ANNA: Comu?!... Partistuu, e siti cca?

ORAZIU: Mi jttai d’ ‘u trenu!...

ANNA (con un sussulto): Vi jttastuu d’ ‘u trenu?... Comu?!...E pirchì?!...

ORAZIU: Appena fu fora ‘a stazioni, approfittai ca rallintau ‘a cursa, ‘nt’ ‘a vutata ‘u Canalicchiu, e mi jttai…ppi veniri cca!...

ANNA: Cca?... E Saru?

ORAZIU: Ah, Saru?... Saru m’accumpagnau finu a’ stazioni… poi… fincìu sa si scurdau di passari d’ ‘u nutaru, ppi pigghiarisi ‘a pianta… dici ca senza ‘a pianta non puteva partiri… e parti dumani matinu.

ANNA (c.s.): E unn’è, ora?... ‘U vinistuu a circari, è veru?

ORAZIU: No…a’ me’ casa è!...

ANNA (c.s.): Ah…v’aspetta ddà?...

ORAZIU (con un sorriso tra l’amaro e il sarcastico): Ca quali…non m’aspetta!...sapi ca sugnu partutu!... Mi vitti partiri!...A ‘st’ura è beddu, letu e tranquillu, abbrazzattu ccu me’ mugghieri!...

ANNA (impallidendo): Cumpari, chi diciti?...

ORAZIU (guardandola, come meravigliato): Chi n’ ‘o sapiti, vui?

ANNA: Iu?!...

ORAZIU: Mi pareva ca vi nn’aveuru addunatu!... A d’ora, ca ‘u sacciu, iu!...

ANNA (ha un nuovo sussulto e si passa una mano sulla fronte e tra i capelli, come in atto di disperazione).

ORAZIU: Nenti, non vi tramutati, cummaruzza!... Non mi viditi?...Sugnu tantu bellu, calmu, iu!...

ANNA (punto rassicurata): Ma…chi vuliti fari?...Chi vinistuu a fari, cca?... (istintivamente va a far scudo della sua persona davanti luscio della camera, quasi temendo si voglia offendere la sua creatura)

ORAZIU (che tutto comprende, con il solito sorriso): Chi vi scantati, pp’ ‘u picciriddu, cummari?... Chi c’entra, iu figgi nn’haiu?...Di ‘ssu latu, iddu non m’ha offisu… Si m’avissi offisu supra un figghiu miu…allura sì, avissivu ‘u mutivu di scantarivi pp’ ‘u picciriddu… Ma iddu ccu me’ mugghieri sula, m’ha offisu…

ANNA: E allura?!... Chi v’ ‘a vulissivu pigghiari, ccu mia?...

ORAZIU: Cummari… ‘u sapiti comu si dici?... Occhiu ppi occhiu e denti ppi denti.

ANNA (c.s.): Chi sintiti diri?

ORAZIU (freddo come una lama e risoluto): Iddu si ju a curcari ccu me’ mugghieri e iu mi vegnu a curcari ccu so’ mugghieri!...

ANNA (indietreggiando, con ribrezzo, offesa, fiera, sdegnata): Ah!... Chissà vulissivu fari?...

ORAZIU: No iu, cummari…iddu, voli ca fazzu chistu!...

ANNA (con disprezzo): E a mia, vui, non ci aviti pinsatu?...

ORAZIU: E iddu, a mia, chi ci pinsò?...

ANNA: E m’ ‘u dimannati?... A mia?...

ORAZIU (come stupito): No?...

ANNA (con un grido): No!...

ORAZIU: ‘U ripititi?... (la fissa negli occhi)

ANNA (come sputandoglielo in faccia): No!

ORAZIU (torvo): Sta beni, cummari! (avviandosi, con il cipiglio dell’uomo assetato di vendetta e risoluto) – Vi salutu!...

ANNA (intuendo una tragedia): Unni jti?!... Chi faciti?!...

ORAZIU (si volta e, accompagnandosi col gesto, esclama): ‘U ‘mmazzu!...

ANNA (caccia un urlo disperato, gli corre incontro e, afferrandolo, convulsa, per un braccio): No, no, ppi carità!...Vi consumati!...Cunsumati du’ famigghi!... Pinsati a ‘dda criaturedda ‘nnuccenti, ca sta durmennu!...Ppi carità, ppi carità!...Mi jettu a li vostri pedi, cumpari!...(si china)

ORAZIU (sollevandola): No, non aviti a fari chissu, cummari!...E ‘o vostru picciriddu ci aviti a pinsari vui, non ci haiu a pinsari iu!...

ANNA (disperata): Ma chi vuliti, di mia?...

ORAZIU: Non v’ ‘u dissi?...

ANNA: E criditi ca ‘na fimmina comu mia po’ cediri a ‘na cosa accussì mustruusa?!...

ORAZIU: E criditi ca un omu comu mia po’ suppurtari chiddu ca ci fa vostru maritu?...V’ ‘a pigghiati ccu mia?... ccu iddu vi l’aviti a pigghiari!...

ANNA: Signuruzzu miraculusu, datimi lumi, ca mi stannu partennu li sensi!... Ma iu… povera disgraziata ‘nnuccenti, chi soddisfazioni vi pozzu dari?...

ORAZIU: Tutta!... La soddisfazioni giusta!... Chidda ca mi spetta!...Facemu pari e patta e cu’ chiù ci misi, chiù ci persi!...

ANNA (come una forsennata): Vui pazzu siti, pazzu… e mi vuliti fari nesciri pazza a mia!... Ammazzatimi, chiù tostu!...Megghiu morta, ca fari chissu!...

ORAZIU: Cummari, ‘i denti aviti a stringiri, e l’aviti a fari!...

ANNA (c.s.): No!...

ORAZIU: Sì!...

ANNA: No!!...

ORAZIU: Ca chi tantu ribrezzu, vi fazzu?

ANNA: No, no vui, l’azioni ca mi vuliti fari fari, mi fa ribrezzu!...

ORAZIU: Ah, si non sugnu iu, allura, è nenti!... l’azioni non la faciti vui… iddu v’ ‘a fa fari!...

ANNA (supplichevole): Ppi carità, ppi carità, turnati in sensi!...

ORAZIU: Iu in sensi perfetti, sugnu… E v’ ‘u dimustru, cummari: (accostandosele, persuasivo) – Vui chi vuliti?...Ca mi nni vaiu, è veru? (a un cenno di sì di Anna) – E unni?... Unni mi nni vaiu?... ‘A lucanna?... Pp’aspittari c’agghiorna…nesci iddu, d’ ‘a me’ casa, e trasu iu?...‘U me’ postu è occupatu, ‘u sapiti sentiri?... E niscennu di cca…e jennu jntra… - ca va, mittitivi ‘nt’ ‘e me’ panni!... Ccu tuttu ca siti ‘n’apa di meli, ‘na pampina di paradisu, arrivannu dintra, e truvannuli ‘nsemi, vui, chi facissivu?... Macari ca non fussivu ‘ntinziunata, niscissivu ‘u revolviri e tirassivu o’ toccu, a cu’ casca casca!... – (accalorandosi) – Ppi forza!...Ppi forza, cara cummari!... È ddà… ‘nt’ ‘o me’ lettu, a ‘st’ura!... Abbrazzatu ccu me’ mugghieri!... (col sangue agli occhi) – Ca si la vasa!...Ca si pigghia li so’ vasuni!...Ed iu lu sacciu comu si vasunu!... (l’afferra, convulso e mentre lei si divincola, come ossessionato se la stringe al petto, la palpa tutta, se la bacia, furente) – D’accussì, vui m’aviti a abbrazzari a mia!... D’accussì m’aviti a vasari!...

ANNA (con un supremo sforzo si scioglie, lo graffia tutto come una leonessa ferita, lo percuote al viso gridando): No, no, lassatimi!...Lassatimi!...Gridu!... (poi cade a terra, esausta)

ORAZIU (si scosta, con la mano alla guancia offesa e sanguinante, la fissa, torbido, poi esclama, con voce da belva): Ppi la cruci di Diu, faciti cuntu ca siti viduva!...(si precipita per uscire)

ANNA (sollevandosi, con un ultimo sforzo, lo chiama, con un urlo disperato): No!... Ppi carità, no!... ristati!... Ristati, ppi carità!...

ORAZIU (si ferma e, con un ghigno di soddisfazione): Ah, restu?!... (accostandosele, piano piano) – E nni vasamu, comu si vasunu iddi?... Nn’abbrazzamu comu s’abbrazzanu iddi?... (stende la mano verso di lei, che sta sollevandosi)

ANNA (istintivamente scostandosi): No!... (ma vedendolo rifarsi bieco, si abbandona un’altra volta, chiudendo gli occhi per non vedere)

ORAZIU (c.s.): Restu!... (mentre Anna si contorce in terra, come una serpe, e si mette tra i denti un fazzoletto, per morderlo di disperazione, egli si scioglie rapidamente la cintura con la rivoltella nel fodero, e la depone sul cassettone, poi, con un sorrisetto satanico di soddisfazione, si china e cerca  di sollevarla) – Susiti!...

ANNA (con un ultimo sforzo, a mezza voce, supplichevole, angosciata): No!...No!...

ORAZIU (passandole le mani sotto le ascelle e sollevandola, sghignazza quasi): Ca quali no!... Ca quali no!...

ANNA (priva di forze, vinta, non oppone più resistenza).

BUIO (TERZO ATTO)

La stessa scena del second’atto. – L’alba del giorno appresso.

SCENA I

ANNA E ORAZIU

ORAZIU (esce, in maniche di camicia, dall’uscio di fondo, seguito da)

ANNA (che si appoggia, disfatta, a uno stipite dell’uscio stesso).

ORAZIU (va ad aprire gli scuri della finestra e a traverso i vetri entra sulla scena la prima squallida luce dell’alba che, man mano, si va facendo più intensa): Sì, sta agghiurnannu.

ANNA (si avanza, stanca, di qualche passo, discinta, coi capelli disfatti; è pallida, avvilita, dopo la notte di strazio per lei e di allegra vendetta per lui): E perciò…ppi carità, vo’ jtavinni prima ca fa jornu e grapunu ‘i porti, in modu ca nuddu vi vidissi!...(coprendosi il volto con le mani) – Mancu di mia v’avissivu a fari vidiri!... (con voce di pianto) – Chi nn’aviti fattu, chi nn’aviti fattu, di mia?

ORAZIU: E chi tantu, ppi daveru, nni si’ pintuta? (con intenzione) – E puru…

ANNA (energica): Ah, no! Lu corpu, forsi, ma l’arma no! Non ha accunsintutu, l’arma!... E mi l’aviti straziatu, stanotte!... Putiti essiri saziu!... Vo’ jtavinni, ora, vo’ jtavinni!

ORAZIU: Ma chi ti scanti, d’ ‘a genti?... Ca mi po’ vidiri nesciri?... N’ha’ paura, ca non mi vidi.

ANNA: Comu, non vi vidi? Si nisciti chiù tardu, quannu tutti su’ fora…

ORAZIU: Ca quali!...Non mi vidi pirchì non nesciu.

ANNA (atterrita): Ah, non vi basta chiddu c’aviti fattu di mia?...Macari ccu iddu, ora? (angosciata) – E allura pirchì?... Allura pirchì?...

ORAZIU: Quannu si’ bona! Comu voi, ca mi bastassi? Mi basta per una parte – e mancu m’ha’ bastatu tantu bonu – ma non mi basta ppi n’autra… Iu ‘u sacciu, ca iddu mi fici ‘a festa ccu me’ mugghieri…e accussì l’avi a sapiri iddu. Pirchì dunca, chi soddisfazioni fussi, accusì?... A’ para, avemu a essiri (alza una mano, come se reggesse la bilancia al peso) – Vilanza: tantu di cca e tantu di cca banna.

ANNA (come fuori di sé): Madonna Santissima! E chi pinseri infernali vi vinni, ora? E la vostra, parola? V’haiu datu tuttu chiddu ca vi putia dari, ppi salvari ad iddu: l’anuri miu, li me’ carni… - ccu la me’ criaturedda a latu!... – E allura pirchì l’haiu fattu, iu, si mancu ha’ valutu ppi sarvari a iddu?

ORAZIU: Chi vo’ salvari? Cca non c’è nenti da salvari! Chi ti fiuri ca ci avissi a fari, ad iddu, oramai?... No, nenti. Ti giuru ca non ci turcirò un capiddu! Non l’haiu chiù, ‘ssu dirittu. Pp’ ‘a prima parti semu a paru; mi resta, ora, sulamenti, ca si sapissi… E mi nni vaiu.

ANNA: Vi nni jti? Ma non ci pinsati ca iddu, si vi trova cca, v’ammazza?

ORAZIU: M’ammazza?...Iddu ammazza a mia?...Guarda ca ‘n’autra nn’haiu a sèntiri! D’unni veni, iddu?... Unni l’ha’ passatu, ‘a nuttata?... A’ me’ casa…e iu cca, a’ so’ casa!...Ccu cu’ ha’ statu, iddu? Ccu me’ mugghieri…e iu haiu statu cca, ccu so’ mugghieri!...

ANNA: Ca allura ppi daveru vui accussì criditi d’aviri aggiustatu tuttu cosi?

ORAZIU: Tuttu cosi, cara cummaredda mia! Iddu l’avia guastatu ed iu l’aggiustai. Scusati: l’amicizia, la stima, lu cumparaticu, l’onuri, cu’ è ca l’avia guastatu? Iddu!... E ora iu haiu misu ‘a vilanza ‘m paru!... Ccu ‘na differenza: ca a mia, ppi rispettu d’iddu e di vui, mancu mi passava pp’ ‘a testa… e a iddu sì!... Risposta è, ‘a mia, cummari! A cc’avissi vulutu, iddu, un pisu e du’ misuri?...Non lu po’ vuliri, non ti scantari!...

ANNA: Maria Santissima! Vergini ‘Mmaculata, e chi nni nasci, ora?

ORAZIU: Non ti scantari, ca nenti mi fa! Ci parru iu: sacciu chiddu ca ci haiu a diri! (persuasivo) – Ca metti ca iu, ora, turnassi a’ me’ casa e ‘u truvassi ddà, ccu me’ mugghieri… Chi ci avissi a fari? Nenti, ora!...Si ci jeva arsira, sì, l’ammazzava e aveva tutta ‘a ragiuni e tuttu ‘u dirittu di fallu; ora non chiù. Ora nenti…Tali e quali iddu ccu mia…Non ti scantari, ca non po’ fari e non po’ diri nenti.

ANNA (tendendo l’orecchio verso l’uscio di camera): ‘U picciriddu, ‘u picciriddu chianci! (corre in camera)

SCENA II

ORAZIU SOLO, POI ANNA E SARU

ORAZIU (rimasto solo tentenna il capo con laido ghigno di amara soddisfazione e di acre veleno; poi si accosta pian piano alla finestra e l’apre, per respirare l’aria del mattino ormai chiaro. La beve a pieni polmoni, passandosi la mano sulla fronte e sui capelli, come per rinfrancarsi al refrigerio della frescura mattinale): Ah, bella jurnata ha’ essiri, chista, ppi mia!... (sospira di soddisfazione, poi si sporge a guardare sulla strada e, poco dopo, arretra istintivamente, turbato, si frega le mani, come non vedesse l’ora di venire alla prova, si accosta all’uscio e, come se parlasse ad Anna) – Alluccà[27], alluccà!... Sta currennu dintra!

ANNA (affacciandosi all’uscio, pallida, tremante, sgomenta): Iddu!? Oh, Maria Santissima!

ORAZIU (nervoso) Mi vitti, mi vitti e sta currennu!...Cca è!... (resta un po’ come smarrito nel turbamento, indeciso sul da fare)

ANNA (tentando di tirarlo dentro): Trasiti cca, trasiti cca, circati d’ammucciarivi!...

ORAZIU (sostenendosi, si strappa dalle mani di lei, che lo tira, e con un riso nervoso, di sfida, ma pur di intenso turbamento): No, ti dicu, ca nenti mi po’ fari!

SARU (precipitandosi sulla scena, pallido d’un pallore cadaverico, stravolto, e spianando il fucile contro Oraziu, gli grida, roco): Nenti ti pozzu fari?

ORAZIU (risoluto e deciso, facendosi avanti, con gran voce): No, nenti!

SARU: T’ammazzu comu un cani! (tira il grilletto e fa partire il colpo che rintrona sinistro nella stanza)

ORAZIU (colpito in pieno, si porta le mani al petto e stramazza, comprimendoselo, senza dir verbo).

ANNA (atterrita): Ah, Saru, Saru, chi facisti?

SARU (cadaverico, ma calmo, posando il fucile, ancora fumante sul tavolo): Chiddu ca non sappi fari iddu, vilunazzu!...Aveva a veniri a’ so’ casa e aveva ad ammazzari comu un cani a mia, truvannumi ddà, ccu so’ mugghieri!... Iu ‘u trovai cca, ccu tia e ammazzai ad iddu!

ANNA: Ma a mia, iddu… chi c’entra?!... Ah, Saru, Saru, iu ppi tia, chi cridi? Ppi tia, ppi sarvari a tia!...

SARU: ‘U sacciu, zìttiti, non parrai!... Chissa è, ‘a me’ forza e ‘a me’ ragiuni!...

ANNA: Ragioni, e comu?... Tu ca veni di ddà?... Ti cunsumasti!...E iu haiu datu ppi nenti lu me’ onuri!...

SARU (afferrandola): Ah, lu to’ onuri, lu sai diri!... M’ ‘u sai diri ‘nfacci c’hai datu lu to’…onuri?!... E ti pari nenti, chistu?

ANNA: Ma tu non ci avevi pigghiatu lu so’?...Iddu critti di fari pari e patta, parrava di vilanza, ca vosi mettiri ‘m paru…

SARU: Ah, di vilanza, ti parrau? Ah, sì?... ‘U stissu pisu avi, chiddu ca fici iddu e chiddu c’haiu fattu iu?...

ANNA: Ma sì, Saru miu, ppi la genti, ppi la genti!...

SARU: Quali genti? Davanti la giustizia ju mi nn’haiu a jri!... Chi guardami, ‘u fattu…accussì, di fora? Iu mi misi ccu so’ mugghieri, iddu si misi ccu ‘a mia e semu a paru? E so’ mugghieri a paru ccu tia, si po’ mettiri? E chiddu chi fici iddu, ‘nfamuni, ccu tia, ccu chiddu ch’aiu fattu iu ccu so’ mugghieri? S’avissiru a parrari cc’ ‘u spirdatu d’ ‘i setti stiddi, chissu!... Ccu Saru Mazza, hannu a parrari!... Chi parauni mi ponnu fari, ‘i genti? Cca tu, ca si’ ‘na santa, e ddà ca c’è ‘na cani di vanedda, ca cu’ junci si la po’ pigghiari?... Ah, di vilanza, parramu? E chi hannu, ‘u stissu pisu, chiddu c’haiu fattu iu e chiddu ca fici iddu, cca? Iu c’haju statu trascinatu ppi li capiddi d’idda… d’idda, ca a mia mancu ppi testa, mi passava!... E m’ha’ cuntatu li passi e m’ha’ vinutu a circari dintra, fora, a la stazioni mentri ca parteva, a tutti banni!... E m’ha’ tiratu lu ciatu; e m’ha’ vutatu li cirivedda, senza guardari periculu!... Macari davanti ad iddu… (guardando il cadavere, con aria di terrore e voce cavernosa)… ca non la vidi chiù!...

ANNA (guardando il cadavere alla sua volta, si mette le mani nei capelli e scongiura): Maria, Maria, Saru, scappatinni!...

SARU (c.s.): Aspetta, ca ti dicu chistu. Chistu ca non t’ha’ a scurdari, ca è tuttu, ppi mia! (piano, sottovoce, come se il morto potesse udire) – Chi è, ‘u stissu, ah? ‘U stissu di chiddu ca fici iddu? Pensaci bonu: ca si nni vinni cca, friddu friddu (additandolo, senza osare di guardarlo), ccu ‘ssa facci di Giuda, a mettiri a la tortura a tia, santa, e pigghiariti ccu la minaccia e lu terrori (gli si volta, scuotendo le pugna sul cadavere) – Una matri, vigliaccu! Ccu la so’ criatura a latu, vigliaccu!... A la stissa vilanza ccu ‘na cajorda, la vulissi mettiri?... Iu, ca sugnu schifiatu di li vasuna arraggiati di to’ mugghieri e tu, t’hannu a vidiri, assassinu, ccu la facci china di sgraggiuna di ‘sta ‘nfelici (si accalora fino al massimo del furore e della disperazione), ca custringisti ccu la forza, vigliaccu!...

ANNA (afferrandolo): Chi dici, Saru, ccu cu’ parri?!... (si ode il tramestìo di passi per le scale e un vocio confuso)…Zittu!...Zittu!...Acchiana genti!...

SARU (che si è prima ritratto, confuso, dal cadavere, scostandola): Vo grapi!...Cca sugnu!...Non ti scantari, sugnu prontu!... (incrocia le braccia e attende, con suprema aria di sfida. – Anna si avvia alla comune)

SIPARIO


[1] Pupuneddu di zuccuru: pezzuola attorcigliata a mo’ di capezzolo, contenente zucchero, che si dava ai neonati come ciucciotto

[2] Zenia: noria, macchina in forma di ruota, intorno a cui è avvolta una fune attaccata a varie secchie, per tirar su acqua

[3] Tumminu: tomolo, unità di misura

[4] Basca: smania, malessere

[5] Liari: avvincere

[6] Parlari masticatu: parlare con enfasi e lentamente

[7] Canniggiaturi: agrimensore che si serviva della canna per misurare il terreno. Fari i canniggiaturi: prendere le misure del terreno con la canna.

[8] Ammatula: inutilmente

[9] Basaloccu: scimunito

[10] Ciricoppulu: cocuzzolo, apice della testa; scherz. testa; cervello

[11] Appinatu: afflitto

[12] Salaratu: sia lodato

[13] Straviatu: guasto, andato a male

[14] Addugghiari: provocare dolori di colica

[15] Attaccagghia: legaccio, legame

[16] Strusciuli: bagattelle

[17] Crapa martisa: capra con le orecchie lunghe

[18] Addinucchiarisi: inginocchiarsi

[19] Appujarisi: appoggiarsi

[20] Astricu: terrazzo

[21] Scagghiu: crusca

[22] Cagniari: sgraffignare, rubare

[23] Sapituri: che sa , che è a conoscenza

[24] Cardari: graffiare

[25] Scurciatu: identico, spiccicato

[26] Disiu: voglia

[27] Alluccà: eccolo qua!