Al fantasma ‘d Rocafiapa

Stampa questo copione

TITOLO COMMEDIA

AL FANTASMA ‘D ROCAFIAPA

commedia dialettale mantovana in tre atti di Maria Gabriella Bonazzi

cell. 3288080393 – email: barbara.stuani@libero.it

N. di posizione SIAE 216769

Breve presentazione dell’autrice:

Il fantasma di Roccafiappa, non indossa la cravatta.

E’ un personaggio dal piglio fiero e a chi lo vede sembra vero.

Di lui tutti avavano timore e alla sua vista fuggivano con terrore.

Soltanto Astolfo, prode manovale, non teme alcun rivale.

E nela casa del truce personaggio ha trovato il suo vantaggio.

Con lui stipula un accordo per restare tutti “a bordo”.

Personaggi:

           

LUDOVICO                          il fantasma, sinistro abitante e antico proprietario di casa

ASTOLFO                             nuovo proprietario di casa

CESIRA                                sua moglie

TERESA                               la figlia

NONNA o NONNO             genitore di Astolfo

MAFALDA                            sorella di Cesira

ALFREDO                            spasimante di Mafalda

PADRE FRANCESCO      frate del convento

CECILIA                               pittrice e discendente di Ludovico

                                              

 

ATTO PRIMO

(La scena: in un salottino una vecchia seduta su di una poltrona; una bambina le sta raccontando una favola. La vecchia con le gambe accavallate fa scivolare la pantofola per terra. La bimba la raccoglie e gliela infila)

TERESA       La scarpina l’andava giusta par al pe da Cenerentola e ‘tsì al principe al la sposada …..e la fola le finida e l’è andada sota la vida. (Sbuffa) Mi so mia, la vol sempar cag conta la fola e dopo la s’indormensa acme an gaos.

(Entra il padre Astolfo)

ASTOLFO     Dormla.

TERESA       Si papà, come n’angilin.

ASTOLFO     E pensar ca ghea da star a dre a ti, invece……

TERESA       Invece son mi ca go da far la balia a cla putina chi, d’am la mancia almen!

                        (Astolfo porge una banconota da 5000 che contenta, esce di corsa).

TERESA       Grazie, grazie papà.

ASTOLFO     (Rabbrividisce) Sema in istà epure in cl aca chi as sent sempar a dle curenti d‘aria freda ad par tut.

(Entra la moglie)

CESIRA        Son chi……purtrop Astolfo.

ASTOLFO     Purtrop u vist.

CESIRA        Dormla.

ASTOLFO     Sle mia morta mi diria ad sì.

CESIRA        Le na smana ca sem gni star in cla ca chi e la nona l’è sempar dre dormar.

ASTOLFO     Mei no? Prima tad lamentai parchè la fava rabir, ades la disturba nisun cosa vot?!

CESIRA        Quand a tè catà cla casa chi sera contenta via dal trafic adla cità, in mesa al

verd, ades quand a rivi a casa sam leva na pel doca alta an di. In giardin ghe gnanca  an fior.

ASTOLFO     Le piogge acide.

CESIRA        Gnanca n’oslin ca canta.

ASTOLFO     Ma cosa vot con l’inquinamento ca ghè ac sarà gni l’argai anca a lor.

CESIRA        A ghe an fred da polo nord.

ASTOLFO     Fema senza metar su l’aria condizionada.

CESIRA        Mia far finta ad mia capir….in cla ca chi ghe i fantasmi.

(Mentre parlano entra una signora vestita elegantemente)

MAFALDA    Brava lè propria questa c’ho sentì dir al bar dal paes, cla ca chi l’è impestada dai fantasmi.

ASTOLFO     Ma quai fantasmi, chi bisogna sol metar dal velen, ghè le ponghe longhe at’sì.

MAFALDA    Mia dir adle stupidade: in cla ca chi ghe an fantasma o forse pusè d’uno.

ASTOLFO     Cesira che tu sorela la fodes mia an chilo al savea ma cla credes anca ai fantasmi quel l’è al colmo.

CESIRA        Me sorela l’è na persona intelligente l’è quasi laureada.

MAFALDA    (Si pavoneggia) Ma si, quasi!

ASTOLFO     Al so lè quasi laureada, l’è quasi bela l’era anca quasi maridada, ma siccone al su moros l’era quasi furp al l’a lasada al gioran prima da maridaras.

MAFALDA    Meschino, egoista, villano.

ASTOLFO     Posi capir vilan ma, egoista e mescino no. Le vint ani ca t’ospiti.

MAFALDA    Meschino perché te tentà in mila modi da liberarat da mi. Zotico e ignorante perché ta tsè fat imbroiar cun cla ca chi.

ASTOLFO     L’è n’occasion questa cat capita sul na volta in dla vita, ‘n presi da faliment otanta milion pagabi in sinquant’ani sensa interes.

CESIRA        Na casa da disdot camere…..

MAFALDA    Cun an parco da 3mila metar quadar e na dependans: l’era bela da vedar clera na ciavada, svilupon!

ASTOLFO     Cesira dic a cla sotospecie da tu sorela da tasar se no…..se no la faghi magnar dal fanasma.

MAFALDA    Alora tal savei anca ti cal ghera!

CESIRA        Ma cosa vot cal saves, i la ciavà come al solit.

ASTOLFO     L’unica ciavada co ciapà l’è sta quand a to spusa tì con annessi e commessi (alludendo alla cognata e alla nonna) chesto l’è l’affare del secolo: ottanta milion, disdot camere, parco da 3mila mq, dependans e sa ghè al fantasma ben, quel is la dat a sura.

MAFALDA    (Piange) In an prim temp credeva chig l’es lasada par poc parchè a cinquanta metar ghè na porsilera e ghè sempar n’udur ca fa ingusa.

(La nonna si sveglia)

NONNA         Cesira che ur è? Go na fam ma na fam ca magnaria an putin smerdent.

MAFALDA    Ma nona che modo el d’esprimaras.

NONNA         At ghe ragion nano, ma la fam l’è fam.

ASTOLFO     V’è nona, la Cesira l’è convinta che chi ghè an fantasma, ma ti cosa disat?   (intanto passa il fantasma, un uomo distinto vestito di bianco con capelli e barba bianca).

NONNA         Cal lì in do l’è, bongiorno (il fantasma sussurra all’orecchio della nonna).

                        Ho fat an bel sonin, grazie.

(Il fantasma esce e si sente sbattere una serie di porte).

NONNA         Che gentile, al somiglia tut al me povar Pancrazio.

MAFALDA    Et vist quel da bun?

NONNA         No, hu vist quel da bel!

CESIRA        Andema nona cat daghi al tu lat.

NONNA         Al lat! Sun mia na creatura da bevar al lat, t’ò da dir ca voi al vin e mia daquàl se no am n’incorsi subit. Voi al risot al codghin e al late dagal al gatin.

CESIRA        Andema vecia.

NONNA         (Uscendo) voi al codghin, set mia che al lat da sera a l’è pes da digerir.

CESIRA        Andema, andema.

ASTOLFO     Pensar che san son tolt cal strolic chi l’ò fat sopratut par ti.

MAFALDA    Par mi!

ASTOLFO     Certo, pensava che cambiando l’ambiente magari an qualdun cad maridava  tal catavi anca ti: casa nuova vita nuova!

MAFALDA    At ghe ragion casa nuova, l’è na casa ca ga minim dosent’ani.

ASTOLFO     Però forse al murus ‘t l’ho catà.

MAFALDA    Che murus vot cataram in cal post chi dismengà da Dio.

ASTOLFO     Apunto in cla borgada chi in do ia mai vist gninte l’è ancur facil che an sgulmar acme ti posa far an certo efet.

MAFALDA    Bela gent contadin, upura operai dal caseificio: guardiani di porci.

ASTOLFO     Guardiani di porci custodi di salami e prosciutti.

MAFALDA    Ca spusa da pursilere.      

ASTOLFO     Ca profuma ad salam.

(Rientrano Cesira e Teresa)

ASTOLFO     La nona?

CESIRA        La se cucada an mes codghin, an quint da negar e po la tacà a parlar par su cont.

TERESA       L’è vera papà!

ASTOLFO     E cusa dsevla?

CESIRA        Sì Pancrazio caro, andema pure a let ca go na son…. Le partida sensa gnanca voltaras in drè.

MAFALDA    Sperema c’la staga mia mal con cal po’ po’ ad sena, beh mi vaghi a far na docia.

ASTOLFO     Sgurat ben perché pu tardi a ga da vegnar an siur a cunusarat.

MAFALDA    A cunusaram mi.

CESIRA        Dabun, e che tipo el.

ASTOLFO     Le uno di soci pusè in vista dal salumificio sociale.

MAFALDA    El bel?

ASTOLFO     Mia tant!

MAFALDA    E fine?

ASTOLFO     Mia tant!

MAFALDA    El giuan?

ASTOLFO     Mia tant!

MAFALDA    Ma alora cosa gal?

ASTOLFO     Le pien ad besi!

MAFALDA    I besi i da mia la felicità.

ASTOLFO     Però al iuta i’infelici.

MAFALDA    Pol daras, ma parchè volal cunusaram?

ASTOLFO     Al ta vist pasar e tag s’è andada in n’oc.

TERESA       Vaca cane mama bisogna cal gabia do bele boghe.

ASTOLFO     Pu che atar l’è mès cieco. Al la intravista cl’era insieme a mi el ma dmandà sl’è libera.

CESIRA        E ti cosa ghe’t dit!

ASTOLFO     Certo! Libera e disponibile. Al vegna ad corsa, ale ot e mesa l’è chi. Cieco e afamà, stavolta fema l’afare.

MAFALDA    Ma cosa credat, varda cà son mia in vendita.

ASTOLFO     Par mi at s’è sa in liquidasion. Comunque: ghè mia cal stras dan badilas ca nal  gabia al so mangas.

CESIRA        An po’ ad rispet par me sorela

MAFALDA    Mi ribati gnanca, brut vilan, mi e ti parlema do lingue diferente. Mi ritiro.

CESIRA        Va cara a farat bela e mia badag a chi lù. Sii superiore.

(Esce Mafalda)

TERESA       Mama in co ghera na siora chi dasnansi cul cavalet, ca piturava an quadar.

CESIRA        Erla  a drè copiar la casa.

TERESA       So mia in sla tela ghera sol di sghiribis, la ma fat na mucia ad domande insima an certo fantasma che second lè al saria in casa. El vera papà ca ghe an fantasma in cla ca chi? Dai dim papà dim.

ASTOLFO     Ma set mata!

TERESA       Ma set sicur papà!

CESIRA        Ma certo cara, iè stupidade chi met in gir i buntempun.

TERESA       Ma si propria sicur!

ASTOLFO     Ma si.

CESIRA        Ma si.

TERESA       Che pecà an saria piasì vedaran uno pasiensa!

                        Vaghi a vedar se la nonnina la dormi.

CESIRA        Brava va là.

(Esce Teresa)

CESIRA        Ades ca sema fra noaltar dim la verità.

ASTOLFO     Senti Cesira fat cla domanda chi “A son atsi cuiuna da pensar cag sia dabun i fantasmi?”

CESIRA        Si son atsi coiona e voi na risposta subit da ti dato cat sé l’unica responsabile avendo comprà la casa.

ASTOLFO     Quand le robe le va mia cum at pias a ti…

(Si sente suonare il campanello, Cesira va ad aprire, entra un signore vestito in modo molto pacchiano con un pacco in mano).

ASTOLFO     Avanti avanti, as comoda signor Alfredo! Questa le me moier.

ALFREDO    Piacere Alfredo Storta.

CESIRA        Piacere Cesira Stagnetti.

(Cesira fa l’atto di allungare le mani per prendere il pacco)

ALFREDO    No, al salam gal daghi sol a la signorina Mafalda.

(In quel momento entra Mafalda)

ASTOLFO     Eccola la nostra Mafalda!

MAFALDA    Buona sera, chi è mai questo signore.

ALFREDO    Piacere, sono Alfredo Storta.

(Si stringono la mano) 

MAFALDA    Piacere Mafalda!

ALFREDO    Piacere, posso farle dono del mio salame!

(Le allunga il salame, lei si ritrae).

MAFALDA    Così all’imprpvviso, cosa mai penserebbe di me.

ALFREDO    Penserei che le piace il salame.

MAFALDA    Non sono di gusti delicati, ma non potrei mai accettare un salame dal primo venuto.

(Astolfo strappa di mano il salame al Sig.Alfredo)

ASTOLFO     Mi invece sì!

CESIRA        Si incomodi Sig.Storta che cosa posso offrirci!

ALFREDO    Quel da cald ca ghè an fred in cla cà chi….e pensar che fora ghe quaranta gradi.

CESIRA        L’è na cà vecia e ghè i mur gros lè ben riparada.

ALFREDO    E po’ i dis….ca ghè (lo interrompe Astolfo).

ASTOLFO     Va ben an cafè? Andem andem Cesira in cusina a prepararal! (mentre escono).

CESIRA        Et sentì quel clera dle dir!

ASTOLFO     Ma dai, ma dai! (Escono ma Astolfo rimane ad origliare).

ALFREDO    Finalmente da per noi signorina Mafalda.

MAFALDA                Non capisco la ragione del finalmente.

ALFREDO    La capiscio io! E’ inutile tirare il cane per l’alia, ho presia di concludere vuole maridarmi?

MAFALDA    Com’è spiritoso! Non so niente di lei e lei niente di me e già queste parole grosse! Presumo che stà scherzando!

ALFREDO    Mia tant bisogna disgnalarsi a la nostra età! (Astolfo da fuori)

ASTOLFO     Vaca can Alfredo che presia, al gà al foc in dal cul!

CESIRA        Tasi!

ALFREDO    Voria savere qualcosa da lei signorina, gala al moros?

MAFALDA    Al momento sono libera, ma non nego in passato di aver avuto molti spasimanti.

ALFREDO    Dabon!

MAFALDA    Un barone slavo, un conte vespasiano, un arciduca russo.

(Astolfo fuori scena)

ASTOLFO     Cesira, a gò idea che to sorela l’abia ricomincia a lesar i’armoni.

CESIRA        Tasi!

MAFALDA    E tu Alfredo!

ALFREDO    Mi gò vì na morosa sul, ma l’era tant bruta che na volta qunad m’è cascà la so fotografia in d’lalbi,  i gugioi ie restà tri gioranade sensa magnar la suta! ‘tsi  lo lasada.

MAFALDA    Ma el vera?

ALFREDO    Giurin giuron.

                        (Alfredo le prende le mani).

                        Alora cosa disat, va ben che da barone a conte ad arciduca…a mi…

MAFALDA    Dalle stelle alle stalle!

ALFREDO    Veramente dalle stelle alle porcilaie!

MAFALDA    Spiritoso!

ALFREDO    Insoma an difendi.

                        (Entrano Cesarina ed Astolfo col caffè, entra anche il fantasma che si mette in un angolo).

MAFALDA    Che fred!

ALFREDO    Me gni an sgrigiolin in dl’à schena.

ASTOLFO     Ma le l’emosion ad l’incontro!

CESIRA        Se in cla cà chi ghè an frend ‘tsi d’istà, cusa farema d’inveran.

ALFREDO    Forse l’e l’inquilin ca sofia al fred.

CESIRA        Come l’inquilin.

                        (Tutti sono attentissimi).

ALFREDO    Al coso chi….

MAFALDA    Al cosa cosa.

ALFREDO                Go an po’ paura a dil, insoma al padron ad cà!

ASTOLFO     Parlat ad mì.

ALFREDO    No, at tì go mia paura, at tì ga mia paura gnanca to moier!

MAFALDA    Quel l’è vera! Alora chi saresal al padron d’ cà.

ALFREDO    (Abbassando la luce). Insuma …..al fantasma. (In quel preciso momento rientra la nonna in camicia da notte inseguita da Teresa).

NONNA         In do vel, in do vel!

TERESA       Son mia stada bona at tegnaral.

NONNA         Che bel al cafè!

                        (Toglie la tazzina di mano all’ospite e comincia a sorseggiare. I presenti li ignorano).

MAFALDA    Al senta sior Storta. Dato clà comincià ades al continua.

CESIRA        Si al diga coslè sta storia, mia che mi ac creda sal sior, ma sa ghè na qual legenda an piasares tant saeral!

ASTOLFO     Ma ma la Cesira chi è ca credi ancora ai fantasmi in dal dumila!

ALFREDO    Gnanca me ac credi mia, però fin quand a sera putin ià sempar dit che cla cà chi l’era striada e che tuti i proprietari iera sempar stà perseguità adla sfortuna.

CESIRA        Oh, mamma cara! An dispiasaria cag dover sucedar na qual disgrasia a la nona.

NONNA         An dispiasaria anca a mi.

ASTOLFO     E parchè dovres propria sucedar quel a la nona?

NONNA         Lè quel ca dighi anca mì!

CESIRA        Perché la nona lè quela pusè debole ad tuti!

TERESA       Ma valà mama, la nona l’è quela cas sotra tuti.

MAFALDA    Com’ela nonina cat s’è mia bona ad dormar.

NONNA         Mi so mia, sera li a let cun al me Pancrazio e dopo lù al m’è scapà.

(La nonna vede il fantasma).

NONNA         Ma cal lì in do l’è, caro, caro! Andema (lo prende sotto il braccio e lo trascina via).

MAFALDA    Cusa vrala vist la nona!

ALFREDO    Par mi la vist al fantasma!

ASTOLFO     Ma no, cla lì lè tanti ani clà da i numar!

ALFREDO    Cusa vulì cav diga, gò an mester a dos, ghè gent ca giura d’aver vist atraves le finestre n’om vestì ad bianc girar da not e sparir tut in dan culp. I dis che cla cà chi lè nata dai fondament d’an castel ca s’è sbrisolà in na not da tempesta, mi gò mai credì! Ma stasera in cla cà chi an senti an mester a dos.

MAFALDA    Lè mia la me presensa ca l’à confondi.

ALFREDO    No, l’è naltra presensa ca ma spaventa (si riprende il salame che era ancora appoggiato sulla tavola). Vaghi, vaghi as vedema!

ASTOLFO     Ma portal via al salam?

ALFREDO    In dla vostra situasion l’è mei magnar in bianc! (Esce Alfredo).

MAFALDA    Ma in do val sior Storta, quand’è cas vedema?

ASTOLFO     Sat l’è mia capida al ta mandà in bianc, ansi dato cla portà via al salam al sa mandà via tuti! (Mafalda esce piangendo).

MAFALDA    Casa maledetta!

TERESA       Cosa gala la sia da sigar?

ASTOLFO     La siga parchè a na dona adla so età quand ig regala an salam e dopo i gla porta via le na tragedia.

CESIRA        Sat s’è semo!

ASTOLFO     (Rivolto alla bambina) tesor, va a let che admatina at ghe d’andar a scola.

TERESA       A vaghi a vaghi speri da vedar al fantasma (bacia i genitori).

CESIRA        Mia smorsar la luce...

TERESA       Va ben (esce).

CESIRA        Sta tenti ai fii, mia tucar la pereta, speta ades a rivi anca mi.

(Cesira esce proprio quando rientra il fantasma. Il palco piomba al buio).

ASTOLFO     Porco can ia tucà i fii . Cesira in du el al cuntatur...speta ca varda, chi in dal caset an parea cag fodes n’a candela….a eco (Astolfo accende la candela e si trova faccia a faccia col fantasma, fa un salto indietro dallo spavento, mentre il fantasma fa lo stesso salto dal lato opposto) Ohhh, set ti?

LUDOVICO   No non sono: ego fui!

ASTOLFO     Mama cara sat tzè brut!

LUDOVICO   Come osi vil marrano giudicar l’aspetto mio di nobile Roccafiappa, tu tristo figuro d’infima schiatta.

ASTOLFO     U capì gnint, parla cuma ‘t magni.

LUDOVICO   Or son novecent’anni che defunsi, e d’allor nutrirmi non potei se non con lo pensiero.

ASTOLFO     Cusa vuresat dir ch’iè nofsent’ani cat magni mia?

LUDOVICO   Questo lo dissi e ogun che presti orecchio capir lo puole.

ASTOLFO     Nofsent’ani sensa magnar… ades capisi parchè at ghè atzi bruta cera!

LUDOVICO   Offesa a offesa aggiunse il vil fellone, il mio lignaggio impone vendetta. A singolar tenzone ti sfido: spada o alabarda? (Toglie la spada dal fodero).

ASTOLFO     Ti tzè mat caro al me fantasma, mi su gnan cusa ‘l sia na spada u ‘na la lambada…

LUDOVICO   Tu or dunque la morte scegliesti.

ASTOLFO     No, la canela (Prende il mattarello ed inizia un duello comico alla fine del quale i due si accasciano stanchi).

ASTOLFO     Ma dai cusa servi a litigar, scusa sa tu ufes, però at tzè trop permalus!

LUDOVICO   Tu non mi temi dunque?

ASTOLFO     No, dad via dla fam e la sé am fa paura gnint!

LUDOVICO   Da novecent’anni a questa banda nessuno resistette all’immagine mia di tanto spaventoso aspetto. Tu solo impavido villano, lo mio rispetto meritasti immantinete.

ASTOLFO     Senti, datu che da chi mi vaghi mia via e ca ghe tante cmere, pudresum mia truvar n'acordo at buon vicinato?

LUDOVICO   Insegnami lo parlare tuo che tanto mi stimola e sollazza, e io in cambio non smanierò per gli androni, dando così riposo alle tue donzelle… in vertà assai racchie!

ASTOLFO     Par via ad rachie at dac ragiun, ma cusa vot mai ognuno a ga le su disgrasie: alura mi t’insegni a parlar in dialet e at daghi la me amicisia e ti in cambi at lasi star al me harem!

LUDOVICO   In ver m’era già greve lo mio mirar di loro, lo pensier de lo dialetto mi soddisfa appieno, l’amicizia toa assai men m’ispira…. Quantunque ebben: patto sia! (Si stringono la mano) Ludovico Roccafiappa, conte di San Girolamo.

ASTOLFO     Astolfo Stagnetti, manovale di Sant’Antonio. Sun sta furb… u cumprà la casa cun l’abitante…!

LUDOVICO   In ver, con lo padrone.

FINE I ATTO


II ATTO

(Si riapre il sipario sulla stessa scena. Ludovico e Astolfo stanno giocando a carte)

ASTOLFO     Mi e ti eam fat un pato: mi t’avria insegnà a parlar al dialet, e ti t’è imparà benisim…

LUDOVICO   Quel l’è vera.

ASTOLFO     E ti ta spaventavi mia la me famiglia.

LUDOVICO   Giust.

ASTOLFO     Invece sta matina ta ghè mulà na papina in sna ciapa ala Mafalda, cla girà mesura par ca cun le mudande in man, par far vedar la manada ca ta ghè lasà…Umenti am vegn ingusa!

LUDOVICO   Ma cat, a l’era in docia, u vist stu bel panerone e sun mia sta bun da trategaram: ‘t capirè nofcent ani sensa andar fora at ca’, am meritarò an qual divesivo!

ASTOLFO     Però, avria mai credì a tzè anca an po’ spiritus!

LUDOVICO   Veramente mi sun tut a spirit!

ASTOLFO     Già, e in tant però i’à tacà ancura cun la fola dal fantasma.

LUDOVICO   Cusa vot ognun a ga i su guai, sat ghesi da saver quel ca m’è capità a mi…

ASTOLFO     A sun chi, sat vo cunfidat: i’amic i ghè par quel.

LUDOVICO   Ma si, forse posi fidam. Vedat nofcent ani fa, in si fundament da cla ca chi, a ghera al castel da Rocafiapa. Mi sera al padrun e anca dle tere chi inturan. Al me teritori a l’era sempar invas dai me vicin i Vergastorta…

ASTOLFO     E alura?

LUDOVICO   Seram sempar in guera ma i nostra fioi: la me Cecilia e al fiol dal Vergastorta, Ferdinando, i s’incuntrava da nascost.

ASTOLFO     Cuma Giulieta e Romeo!

LUDOVICO   Oh no, quei iè gni tant temp dopu!

ASTOLFO     Ben alura parchè andaval mia ben al Vergastorta?

LUDOVICO   Le nostre done iè sempar stade inteligenti fini e cun la vena artistica. Lur, i Vergastorta iera ignurant, dei boriosi guardiani di porci, pien da richese e altar; ma chisà parchè le nostre done le perdeva sempar la testa par lur…

ASTOLFO     Quel sta mia preocupat ma l’è na roba strana ca sucet anca ai giuran nostar.

LUDOVICO   Quant u savì dla tresca, u serà la putleta in dla tur e l’ho pu lasada andar fora.

ASTOLFO     Puarina!

LUDOVICO   Ma tal s’è seram talmente indrè in dal medioevo, seram sempar in guera.

ASTOLFO     Par quel anca ades…

LUDOVICO   Ben lur ià decis da scapar via insiem: Ferdinando l’ha rubà al tesor dla su famiglia e pu l’è gni chi par rapir la me Cecilia; ma mi io surpres e io imprigiunà i ni soteranei.

ASTOLFO     Che bela storia am par da sentar la Bela e la Bestia.

LUDOVICO   Cla not li è gni un tempuralun tant gros: un tornado. Ben al me castel l’è andà in brise e l’ha sutrà tut e tuti-

ASTOLFO     Alura parchè ti set ancura n’anima in pena?

ASTOLFO     U capì: e al tesor?

LUDOVICO   Al resor l’è quel cam cundana a star chi: a glo da restituir a l’ultim erede di Vergastorta, sa voi andar in pace.

ASTOLFO     Daml’a mi ac pensi mi a cunsegnargal: un du èl sta tesor?

(Ludovico annusa il vino)

ASTOLFO     Che nasada di, varda cat ciapi la bala… e al tesor in du el?

LUDOVICO   Su gnancura sa posi fidam da ti, parchè credam in dal medioevo saram indrè però seram mia cuiun dal tut!

ASTOLFO     E se mi ghes da far che so an qual scavo un cantina…

LUDOVICO   Fa quel cat vo la ca tua questa.

ASTOLFO     Chi cerca trova no?!

LUDOVICO   Mi credi che non trova, parchè al tesor di Vergastorta a l’ultim discendente al va.

(Entra la moglie di Astolfo)

CESIRA        Cusa set dre far?

ASTOLFO     Sun dre ca soghi a briscula.

CESIRA        Da partì?

ASTOLFO     Certo da parmi!

CESIRA        Ma sa ghe du bicer da vin…

ASTOLFO     Ma uno l’ea preparà par ti.

CESIRA        Che gentile. (Fa l’atto di sedersi sulla sedia del fantasma)

ASTOLFO     (Indicando l’altra sedia) Sentat chi clè libera.

CESIRA        (Sedendosi in braccio al fantasma) Parchè questa chi ela mia libera?!

ASTOLFO     Ma si, ma si.

(Cominciano a giocare a carte. Il fantasma cerca di accarezzare Cesira)

ASTOLFO     Mia tant palpar belu.

CESIRA        Cusa ghè ca go mia at palpar Astolfo?

ASTOLFO     Ma le carte.

CESIRA        Ma cusa ghè se anca palpi le carte a sughem mia a briscola coperta!

(Cesira prende il bicchiere e beve il vino)

CESIRA        Che bel fresc, ghè dentar anca al gias!

ASTOLFO     A credi ben, al ga dat una nasada! Sa chi. (Guarda nel bicchiere)

                        Vuria mia cal ghes al rafredur.

CESIRA        Ma che fret ca m’è gni: go tut al cul a slà!

ASTOLFO     Tal credi, cambia scragna.

CESIRA        Ma cusa gh’inentra la scragna?!

ASTOLFO     Senti Cesira, mi g’avria da far un lavoro in cantina: am racumandi ti sta mia vegnar szu a disturbam.

CESIRA        Buti chesta. (Ma il fantasma gliene suggerisce un’altra col dito)

                        No buti questa chi, ma varda par cac sia an qualdun c’am sugeris che carta tirar…

ASTOLFO     A ghè na vusina ca sugeris.

CESIRA        Già, propria acsì. In  cla ca chi sucet dle robe pran starne: stamatina la Mafaldala l’ era in la docia ……ben ghè rivà na papina in sal popò  ca ‘ t sé mia da che part la rivavo….. la ciapà na paura …..

ASTOLFO     Chi cla lì? La ga paura  gnanca dal diaul.

(Entra Mafalda spiritata)

MAFALDA    Chesto l’è proprio an mistero.Vot vedar? Ti tac credi mia al so, m’è restà  na manada propria chi in sna ciapa.

(Fa l’atto di mostrare quanto detto).

ASTOLFO     No fin par carià  tent quaciada c’am vegn ingusa!

CESIRA        Vilan! Mafalda fam vardar a mi

(S’appartano)

CESIRA        Oh! Ma che brut!

ASTOLFO     Tam disi gnit ad nof!

CESIRA        Vulea dir :che brut segn.Ghe giust la furma dla man, varda ghe tuti sinc idi

ASTOLFO     Sarà, na sfugasiun……al sarà foc sacar!

MAFALDA    Par Dio , focsacar a furma ad man.

ASTOLFO     Parchè no, al pol esar la mano sacra!

MAFALDA    Par fortuna mi da cla ca chi speri da partar ala svelta. U  rivist al siur Storta, e pu dna volta e una da cle sere chi al vegn a parlar da matrimoni e dla dote.

CESIRA        Dabun? Che bel!

ASTOLFO     Quala dota? Cun chi ciar ad luna ca ghè! Putost al salam ‘t’al dat?

MAFALDA    Qual salam?

ASTOLFO     Ma quel cla purtà via la sera cle gni chi!

MAFALDA    Am ricori mia. Ma quand as vedem parlem d’atre robe!

ASTOLFO     E’ certo! Parlarì ad puesia ! A l’è na persuna csì fine…

(Entra Padre Francesco)

FRATE          Pace e bene a ognun ghe conviene.

MAFALDA    Mamma che bel frà!

FRATE          Mi sun Frà Francesco, benedico il letto e il desco.

ASTOLFO     Ma d’indù vegnal chilù?

FRATE          So da la comunale, drio al canale, fati pasi sento terive al me convento.

MAFALDA    Ma el an cunvent gros? Acsì in tanti?

FRATE          Semo na trentona, solo drento la cusina e a l’ora de disnar no te pol gnanca pasar!

CESIRA        E cusa fe al cunvent?

FRATE          Se lavora, se trampela, par riempire la budela. Se vive de carità, con polenta e bacalà.

(Astolfo prende un salame che fuoriesce dal cesto del Frate)

ASTOLFO     E questo?

FRATE          Al me lo ga dato che sera al padron de la porsilera.

MAFALDA    Questi chi al ga tut al prufil dal me salam…

ASTOLFO     Ma parchè parlat in rima?

FRATE          No poso fare sensa devo far la penitensa. Gò da ciacolar in rima da la sera a la matina!

MAFALDA    As vet cla disubidì ala regola e al ga da far la penitensa.

FRATE          Te capido al me problema, no te se na mesa sema. (Il Frate vede la bottiglia sul tavolo e la mette nel cestino) Oh che bela bosetina, me la dalo na sciantina?

ASTOLFO     (Riprendendosi la bottiglia) Che dritto Frà Francesco a s’le misa dentro al cesto!

FRATE          (Rimettendola nel cesto) Ghemo sé poveri frati, sensa vin i se gà lasati.

ASTOLFO     (Riprende la bottiglia) Caru al me frà a man dispiar ma at ve, at ve dar via al nas…

CESIRA        Brut vilan, al ma scusa Frà Francesco, cal lì l’è un ateo. (Ritornando la bottiglia al frate) Brut… brut (Rivolta ad Astolfo). Al vegna, Frà Francesco, al vegna a benedir i let.

FRATE          Vegno, vegno lesto lesto e benedigo anca el resto.

(Escono Cesira e il Frate)

(Entra la nonna)

NONNA         I vist al me Pancrasio?

ASTOLFO     Ariva chi l’a visto vè!

(Il Fantasma scappa terrorizato)

NONNA         Pancrasiu in du vet? Vegni chi dam an basin!

(Astolfo la trattiene )

ASTOLFO     Vegni chi nona.

NONNA         Mi su mia al me Pancrasio tute le volte c’am vet al scapa.

MAFALDA    Puarina la nona la capis pu gninte.

NONNA         La puarina ca ta cunà, capisi pu’ gnint! E alura ti cat ghè sinquant’ani e gnanca an stras d’om cat pisa in dal grembial! Chi sa ghè una imbambida: quela at tzè ti!

MAFALDA    Ma che gergo nona.

(Entra la nipotina)

TERESA       Papà, papà, ghè ancura cla siura chi davanti ca pitura an quadar.

(Vanno tutti alla finestra, si sente bussare e Cesira rientra con una signora molto elegante)

CECILIA        Buon giorno a tutti permettete che mi presenti: sono la signora Ceclia Fiappa.

ASTOLFO     Piacere: Stagnetti Astolfo.

CECILIA        Scusate l’intrusione sono una turista di passaggio e siccome sono pittrice a volte nel mio vagabondare per la campagna m’intrattengo a mirare le bellezze agresti e rurali del borgo.

ASTOLFO     Ma cuma parla chilè?!

NONNA         I Borghi? Oh l’è tant ch’iè andà a star via!

CECILIA        Sentite i miei avi sono nativi di questi luoghi perciò, qualche tempo fa venni per curiosare…

MAFALDA    Specificatamente i nativi di questa casa?

ASTOLFO     Pu’ che i nativi i “mortivi”…

CECILIA        Non so’ ma mi sento così attratta da codesta dimora che non mi sentirei di escluderlo. Ora io vorrei chiedervi un grande favore… pagando…

ASTOLFO     Noi siamo gente di larghe vedute, può chiederci ciò che vuole… pagando…

CECILIA        Mi piacerebbe soggiornare qui per qualche giorno, respirare questa atmosfera pregna di patos e sublimata da ciò: immortalare su tela, le sembianze di questo luogo ameno.

ASTOLFO     Dipende (facendo segno del denaro con le dita) quanto vuole sublimare…

CECILIA        (Cambiando discorso) Che splendida veliarda (rivolta alla nonna), potrei ambire di fare un ritratto a costei… pagando…

ASTOLFO     Pagando quanto?

CECILIA        La cifra la stabilirete voi in seguito. Siete d’accordo cara veliarda?

NONNA         Prima ad tut sun mia la Belarda: e pu sa go da pusar  par an quadar voi saver in du al va a finir.

CECILIA        Sono una pittrice famosa , e il suo rittratto cara signora verrà esposto in una galleria  di Firenze!

NONNA         In na galeria? Ma chi vot ca la veda in na galeria? Ghè sempar scur in le galerie e pu la get in machina la ga sempr presia ad vegar fora, cla svarda gnanca inturn.

CESIRA        Ma cuset capì nona!?

NONNA         Va ben , però la varda che mi poisi mia nuda, in toples magari sì: ma nuda propria no.

TERESA       Ma nona cusa disat!

ASTOLFO     Ma cusa credat nona cla voia far. La nona desnuda!

CECILIA        Ma no signora non si preoccupi è solo il suo viso che m’interessa

NONNA         U semar savì d’esar bela ad facia, però in televisiun i dis sempar che nudo è bello!

ASTOLFO     Mia in cal caso chi.

CESIRA        Siura las senta. Bevla quel?

ASTOLFO     Ghe quel in casa?

MAFALDA    Da bear ghe gnint …..demac quel d’altar!

ASTOLFO     Ac darema an toc da turun. Siura gradisla an toc ad turun?

CECILIA        No gradirei una risposta.

CESIRA        An mument….

(Cesira, Astolfo,Mafalda si mettono in cerhio a discutere)

ASTOLFO     Va ben acetema : dies giuran anticuipà

CECILIA        Grazie , esco a prendere il bagaglio poi le firmerò un assegno

CECILIA        (Uscendo) Che atmosfera , che patos, questa casa mi porterà fortuna.

ASTOLFO     Sperema ben! (Alzando gli occhi al cielo) E ti fa bel!

MAFALDA    In du la sistemema?

CECILIA        In la camera in funt al curidoio; quela scura in dua ac bati mai al sul.

TERESA       Di du vegn senpar chi strani rumor?

(Mafalda e Cesira s’ abbraccino.Insieme….)

MAFALDA    La camera dal fantasma!

CESIRA        La camera dal fantasma!

NONNA         Gu mia tant piaser , quela l’è la camera dal me Pancrasio

TERESA       Cal sia Pancrasio quel al so mia, quel clè sicur l’è cal da de gran manade in sal cul! Né sia Mafalda?

(Rientra la signora con la valigia e il cavalletto da pittore)

ASTOLFO     Venga signora le mostro la sua stanza

(Esce la signora con Astolfo seguiti dalla nonna e da Teresa. Si sente suonare il campanello. Cesira va ad aprire Entra il signor Storta)

ALFREDO    Mafalda cara a sun chi.

CESIRA        Al vedem clè chi!

ALFREDO    Ecu al salam.

CESIRA        Ah, quel cla purtà via claltra volta!

ALFREDO    No, quel l’ò sa magnà, questo l’è n’altar.

CESIRA        Ben al dagha chi cal meti in al frigo, prima cal cambia idea n,atra volta.

(Cesira esce)

MAFALDA    Amami Alfredo!

ALFREDO    Alfredo atd sicur, ghèe sempar na temperadura chi dentar, ca ‘tvè mia da mal ‘t sicur.

MAFALDA    Che linguaggio Alfreduccio te lo dissi che devi svilupparti un brisnino. Non voglio sposare un bogianno.

ALFREDO    Sun dre ca vaghi ale serali par istruim, pusè da cusì una vot. Insegnam ti sat vò!

MAFALDA    Ti faccio da maestra?

ALFREDOSì dai m’è separ piset le maestre

MAFALDA    Per cominciare parla in lingua

(Alfredo con la lingua di fuori)

ALFREDO    Capisi mia cume

MAFALDA    (Sorridendo) Buffone!

ALFREDO    Ma ho capito!Vuoi che sparlacchi in itagliacano

MAFALDA    Bravo!

ALFREDO    Bene.Mafalda, io vorrei guardare la manata che ti hanno deposto sulla chiappa

MAFALDA    Ma caro ….mi vargogno!

ALFREDO    Eri così agitesta al telefono che mi hai icuriosesto

MAFALDA    Ti mostrerò il mio corpo soltanto dopo il matrimonio

ALFREDO    Allora dovressi comprarti a scatole chiuse

MAFALDA    Sai io sono così romantica

ALFREDO    Mia mamma è reumatica io solo i cirvicali

( Entrano Astolfo e la signora)

CECILIA        Mi metto subito all’opera. (Alludendo al cavalletto che porta sotto il braccio)

ASTOLFO     Io ho da fare in cantina.

(Esce: in quel momento gli occhi di Alfredo e di Cecilia s’incrociano “è un colpo di fulmine”. S’avvicinano porgendo la mano. Si presentano)

CECILIA        Fiappa.

ALFREDO    Storta.

CECILIA        Piacere cosa fa di bello?

ALFREDO    La sto guardando.

CECILIA        No le intendevo chiedere cosa fa di bello nella vita.

ALFREDO    Faccio il salame.

CECILIA        Agrario?

ALFREDO    No porcillario. E lei? Cos’à in mano?

CECILIA        Oh, è un quadro che stò dipingendo!

ALFREDO    Ho capito , fa la quadrista

CECILIA        Che spiritoso! Faccio la pittrice.

ALFREDO    Davvero? Gavrei due camarine da darci il bianco

CECILIA        Non sono imbianchina , ma potrei dipingerle un affresco

ALFREDO    Il fresco no grazie ,è già un bel brisnino che ho fatto mettere su l’aria concessionaria

CECILA         Che simpatia! (Lo guarda rapita)

ALFREDO    Posso aiutarla

CECILIA        Vuole scortarmi fuori? Ben gentile, grazie!

ALFREDO    Signora per quel fresco, podresse farlo nelle pursilaie: maiali rinfrescati, salami raddoppiati!

MAFALDA    E mi?

ASTOLFO     La t’è andada storta , cul al siur Storta!Ma na quasi laureada cume ti capisi mia cuma la pudes cuntentas d’an tavan dal genar!

MAFALDA    Na quasi sitela cume mi las cuntetavo anca da an tavan cui besi pur d’andar via da cla ca chi!

(Esce indignata)

ASTOLFO     Certo che cal Storta lì l’è an bel dur…..Stota …..Storta…Vergastorta…Vot vedar clè al  pronipote di Vergastorta dabun, quel ca m’à numinà LudovicoRocafiappa… Certo che dur l’è dur urdinari , al né gurdiano da porci anca. L’è mei cam daga da far cul badi e al picun sa voi truar al tesor prim ca ma scapa dle man.

(Esce Astolfo, entra il fantasma)

LUDOVICO   Che carina cla siura lì la sumiglia tuta a me fiola…La m’à fat una teneresa chisà forse sun mi ca sun dre dventar vec, siesentani iè mia pochi!

FINE II ATTO

III ATTO

(Cesira e Mafalda sedute a tavola sorseggiano il caffè)

MAFALDA    Cesira ma cusel dre far Astolfo in cantina? Tuti iminut liberi cal ga as ritira sù e al turna sou sul par magnar u par putar su di sac ad roba!

CESIRA        Al su mia l’à sera su la cantina cul luchet, al s’è mis la ciav al col e sla cava gnaca par far al bagno.

MAFALDA    Cal sia gni mat?

CESIRA        A post dal tut al ghè mai stà,l’à senpar dat an po’ i numar! però, ades l’esagera.

MAFALDA    L’è l’aria da sta casa cla nos a tuti.

CESIRA        Cambiem discurs clè mei.Cuma vale le robe cn l’Alfredo?

MAFALDA    La và mal!Al dis cal vegn amuruse da mi emu stà fora dle ore a vardar la siura Cecilia a disegnar e atirar di sfundun da fnir pù.

CESIRA        Mi su mia cus is gabia incumune chi du lì: le csì fine lu csì urdinari.

MAFALDA    Epura i stà dle ure a parlar e a vardas in ioc.

(Entra Astolfo portando a fatica un grosso sacco)

ASTOLFO     Che peso e pu che peso!

                        (Deposita a terra il pesante fardello)

CESIRA        As pol saver cosa at fè in cantina?

ASTOLFO     As pol saver cus t’iteressa?

MAFALDA    M’interessa anca a mi, in fondo , questa l’è anca casa mia

ASTOLFO     Tac vivi dentar, ma chi al padrun sun mi

MAFALDA    Quan t’è finì da pagar al muto

CESIRA        Fra sinquantani!

(Si sente parlottare. Entrano la signora Cecilia e Alfredo)

CECILIA        Buona giornata  a codesta bella compagnia!

ALFREDO    Na bela cumpagnia ad rachie diria.

ALFREDO    Alura cuma prusegual al lavoro,siura?

CECILIA        Ancora poche rifiniture e la mia opera sarà ultimata

MAFALDA    As pudria mia dar na sbirciadina?

CECILIA        Vi mostrerò la mia opera dopo l’ultima pennellata, non prima.

MAFALDA    Alura pres la và via :finita l’opera al musicista al part!

CECILIA        Ha dimenticato che devo ritrarre la vegliarda?

MAFALDA    La vegliarda l’è mai ferma la ga an scavasum ados cun cal po’ po’da sclerosi cla ritroa!

CECILIA        Vedremo .Sapete , mi piace tanto stare qui. Da quando sono giunta dopo tanto vagabondare mi sembra d’essere finalmente, arrivata a casa mia!

CESIRA        Mi invece da quant sun rivada in cla ca chi an senti pegiu  che sa fos in sna trada!

ASTOLFO     Esagerado ! Ancura an po’ e pu’ ad vedreè ca finirà tuti i nostar guai.

CECILIA        Posso ambire di rivederla domani? (Alludendo ad Alfredo). Mi ritiro.

ALFREDO    Ambisca pure !Gnente potresse trattenermi dal venirla a trovare, gnanche un epidemia di sopina nei maiali apen nasesti.

CECILIA        Com’è gagliardo e maschio questo suo discorrere, nella mia fragilità non so resistere.

(Cecilia lo bacia e fuggendo…..)

CECILIA        A domani Romeo….

ALFREDO    Alfredo… Alfredo….am ciami! Su mia parchè la m ciama sempar Rumeo.

MAFALDA    Parchè l’è mia an chilo….Ben vè Alfredo a che soc a sogat?

ALFREDO    Sat ghesi ad saver cal so gnaca mi .Ritegni d’esar ancura al tu murus ma quant a vedi cla siura lì a perdi la testa senti an sbarsigulin ….insuma n’artrasione ..ma n’ atrasione fetale

CESIRA        Cume fetale?

MAFALDA    Fatale.. fatale al vol dir cl’ asan lì

ALFREDO    Fatalè…fatale quante bale strata pu dna vocale

ASTOLFO     Cat piasa la siura posi capiral ,ma mia iludat certo da piasac a le

ALFREDO    Ti disat? Sa t fosi na dona cusa pensaresat da mi ?

ASTOLFO     Pensaria cha tam fè schif

ALFREDO    A ‘t se bel ti…

ASTOLFO     Cesira ,sa chi dam na man a purtar fora cal sac chi.

CESIRA        Che pes cusa ghet chi dentar dal fer?

ASTOLFO     Andem .. andem!

(Escono col sacco)

MAFALDA    Senti Alfredo, cusa sun par ti?

ALFREDO    Ma la me murusa!

MAFALDA    Elura parchè set senpar drè a lilè?

ALFREDO    Tlè dit ti as vet clè n’atrasione fatale!

MAFALDA    Alura t’ò da dir ca ta m’è stracà …Romeo. Sat pias la siura spusla at ghè la me benediswiun!

ALFREDO    E ti credat che se mi ghes vi na qual speransa cun le… ‘t sì fine saria stà adre an a siteluna cume ti?

MAFALD       Credam Alfredo , proac, lilè l’è puse famada ad mi ..fidat

ALFREDO    Famada..?Disat ca pudria cunquistarla cun na qual ftina ad salam?

MAFALDA    Par mi l’è una cas cuntenta mia dna qual fetina sul!

ALFREDO    (Parlando fra sé e sé) Famada avria mai dit ….Vegni pu tardi.

MAFALDA    Vegni quant at vo , però mai pu par mi.

ALFREDO    Grasie … grasie cara, d’avem vert ioc!

MAFALDA    Prego ………Romeo!

(Esce Alfredo, e Mafalda si siede sconsolata con la testa tra le mani. Entra Frate Francesco)

FRATE          Pace e bene a tutti ghe conviene.

MAFALDA    Oh Frate Francesco, l’è capità giust.

FRATE          Consolar l’è de me competensa, un po’ de carità e un po’ de pasiensa.

MAFALDA    L’è na vita ca faghi penitensa, a sun stufa. Am meriti mia an po’ d’amur anca mi?

FRATE          Ma cara la me figliola, ti te ghè i’afeti costanti de sta casa ei so abitanti. E se volemo, a rate, te ghè anca l’amore del frate!

MAFALDA    Ma no mi parlava d’amor d’an marì! Sun propria da butar via?

FRATE          Non te disperar, che bisogn semper sperar: non ghè chel straso de un badilaso che nol gabia el so mangaso!

MAFALDA    A sun contenta at ghè propria na bela carità cristiana…

FRATE          Me scuso se t’ho tirà sta tegola, ma la verità l’è la nostra regola!

MAFALDA    Ma ti set propria un frà, frà, frà? (Si avvicina) fet mia un’ecesiun par mi?

FRATE          Per consolar na signorina son tre ani de ste rima, ma se gò de contentarte ti la penitensa la faso mi. Vago, vago al convento a guarir da sto spavento. Pace e bene… una docia te conviene!


(Rientrano Cesira e Astolfo)

CESIRA        Cosa ghera in al sac?

ASTOLFO     Tasi!

(Si sente un urlo)

MAFALDA    Cusa sucet ades!?

(Entra la bambina trafelata)

TERESA       Gnì prest la nona l’è cascda su  dla cantina.

NONNA         (Da fuori) Aiuto…. Aiuto!

(Escon tutti rientra il fantasma)

LUDOVICO   Ma che rasa ad bus clà scavà lilù, in cantina al srà funt tri metar: na voragine! Par fortuna sera lì e u cipà la nona al volo, sinò la sa spacao l’os dal col!         

(Rientrano tutti soreggiendo la nonna)

ASTOLFO     Am s’era dismengà la porta dla cantina verta.

TERESA       Nona cara cum stet?

MAFALDA    Che spavent!

ASTOLFO     Quel da rut? Al menisco, al femure, la spala al galun?

NONNA         No….Cuiun ,ghet atar da scvar na galeria in cantina! Sa fos mia stà par al me Pancrasiu cal m’à ciapà al volo ma spacao l’os dal col!…Gnurant….!

CESIRA        Sentat chi nona’ ades a ciami al dutur!

NONNA         Ma cusa vot ciamar al dutur par mi ! Ciama la croce verde par lilù, a mi dam quel da bear putost!

MAFALDA    Teresa và a tor an bicer d’aquo in al frigo.

NONNA         Sì cara và a tor an bicer d’acqua par tu sia, a mi portam an lucot ad vin.

ASTOLFO     Cusa favot nona in cantina?

NONNA         M’era gni sé, e in nal frigo ghera sul dla rangata e dal tamarindo, e ami am pias sul la spremuta d’ua.

(Arriva Teresa con il  vino)

NONNA         L’è mia daquà né cara?Parchè l’acqua cun dentar al vin n’è gnac mal ,ma al vin dacquà al fa propria schif!

(La nonna beve tutto d’un sorso)

CESIRA        Ma senti Astolfo, as pol saver parchè t’è scavà cla voragine lì in dal paviment dlà cantina?

ASTOLFO     Cuasa vot m’era parì ca c fos n’ifiltrasiun d’acqua.

CESIRA        L’ifiltrasiun ta glè ti in la sarvelo.Dopu fema i cunt…Andema a let nona.

(Escono tutti. Rimane solo Astolfo, e naturalmente il fantasma che nel frattempo è rimasto immobile ad osservare la scena)

ASTOLFO     Grasie Ludovico ‘t sé stà ti né, a salvar la nona?

LUDOVICO   Certo!..Ma cosa t’è gnì in ment da far chi lavori lì, par ca t’adia scavà na tumba egisia.

ASTOLFO     Tal sé… vulea truar al tesor.

LUDOVICO   Ma al tesor l’è mai sta suta le cantine.

ASTOLFO     Parchè ml’et mai dit?!

LUDOVICO   Ma parchè t’am m’lè mai ‘dmandà! Però che lauradur cat tzè! Set cusa dzeum nuantar in dal Medioevo: “gran lauradur, gran bestia”.

ASTOLFO     Quel i la dis anca ades però mi vuria saver, ma induel stu tesor?

LUDOVICO   Prest tal dirò, però gnanca na muneda la pol restag in man a uno ca sia mia l’ultim di Vergastorta!

ASTOLFO                 E se al Vergastorta al catem mia?

LUDOVICO   In dle stele ghè scrit che entro al dumila la me penitensa la finirà; però ti at ghè da iutam.

ASTOLFO     E mi cusa ac guadagni.

LUDOVICO   La casa libera e la me benedisiun!

ASTOLFO     L’è mia mal… la ca libera voi dir: an bel guadagn specialmente par al riscaldament!

(Entra Cecilia con il quadro)

CECILIA        Ecco finito il dipinto della casa.

ASTOLFO     Questa l’è mia la me casa… questo l’è an castel!

CECILIA        Io così lo vedevo mentre stavo creando.

(Ludovico si avvicina al quadro)

LUDOVICO   Ma questo l’è al me castel ad Rocafiapa.

(Il fantsma abbraccia Cecilia)

LUDOVICO   Cara, cara, finalmente! M’al senteva cl’era na me neudina. Artista sensibile cume tute le nostre done Rocafiapa.

CECILIA        Che freddo mi è venuto addosso.

                        Se permette le ragalo questo quadro lei è sempre stato così ospitale, e questo è l’unico posto dove sono stata veramente felice… ma domani devo partire.

LUDOVICO   No, no cerca na scusa par tegnarla chi ancura an po’, ades ghema da catar al Vergastorta.

ASTOLFO     (Annuendo) Ma la ga da fac al ritrat ala nona.

(Nel frattempo è entrato Alfredo col salame in mano)

CECILIA        La veliarda ha perso ogni interesse per me.

ASTOLFO     Su mi chi gh’interesa a le…

(Astolfo prende sotto braccio Alfredo e gli mette il salame in braccio)

ASTOLFO     Questo è un soggetto che incontra il suo interesse?

CECILIA        Oh Alfredo!

(Si abbracciano)

ALFREDO    Oh Cecilia! Come puole una sgagiardina come lei piacergli un bogiano come me?!

CECILIA        Forse è scritto.

(Cecilia e Alfredo escono allacciati)

ASTOLFO     Quel lì l’è al Vergastorta ca t’aspetavi.

LUDOVICO   Disat… è si… an dur e urdinari cume quel li a pol esar sul an Vergastorta! Pensar che la me neudina l’è csi fine.

ASTOLFO     Però le l’ha dit che forse gh’è scrit.

LUDOVICO   L’è scrit in dl’utima pagina da sta storia… dai dai va in giardin suta al salice e scava: lì ghè ‘l tesor!

ASTOLFO     Ancura scavar, a gho le vesighe in sle man!

LUDOVICO   Par l’ultima volta e dopu meti tut in dla valis e portal a chi ‘tzè ti!

ASTOLFO     E ti dopu vet via?

LUDOVICO   Par sempar!

ASTOLFO     Però an po’ am dispias.

LUDOVICO   Mi no, in dal dumila an cati mia.

(Escono e la scenda piomba nel buio; quando si riaccendono le luci in scena ci sono: la nonna, Teresa, Mafalda, Cesira e in un angolo Ludovico. Entra Cecilia seguita da Astolfo con le valige)

CECILIA        Tanti saluti a tutti, e grazie.

(Entra Alfredo)

ALFREDO    Buon giorno af saluti ogi partema in aereo par la luna di miele e dopu as maridem.

CECILIA        No, prima convoliamo e poi voliamo.

MAFALDA    L’am par giusta.

ASTOLFO     Spetè… (Esce per tornare subito con una valigia che porge ad Alfredo)

ASTOLFO     Questo l’è par lu: al nostar regal da nose!

ALFREDO    Grasie, ma che pes, ghè dentar dal fer?

ASTOLFO     (Piangendo) A ghè dal metal, quel si, ma ‘t vedrè che sorpresa!

(Escono Cecilia e Alfredo, menstre Astolfo seguita a piangere)

CESIRA        Parchè sigat? Parchè chi du li iè partì?

ASTOLFO     No parchè è partì la valis!

CESIRA        Ma cusa ghera in dla valis?

ASTOLFO     S’am vulì ben ste mia dmandarmal, mai!

LUDOVICO   Adio Astolfo ti tzè coragius e generus cume un cavaliere antico, un’autentico Rocafiapa.

ASTOLFO     A ormai pu che Rocca l’è Fiappa.

LUDOVICO   Ma cosa?

ASTOLFO     Ma la situasiun!

LUDOVICO   Ben, ben mi a vaghi!

ASTOLFO     Ma un du vet? Cun chi soghi mi a carte?

 (Astolfo gli porge un bicchiere di vino)

ASTOLFO     Vot nasaran an gusin prima at partar?

LUDOVICO   No grasie. Vaghi da me muier: s’u nasà dal vin la s’acors subit.

ASTOLFO     Parchè anca lasù le muier…

LUDUVICO   Eh! Le schersa mia. Tuti i munt iè paes tute le muier iè listes!

(Ludovico esce di scena)

NONNA         Savì a gho cume al presentiment ca vedarò pu’ al me Pancrasio.

MAFALDA    Ben ela n’idea mia o ghè mia pu’ cal fret da prima in cla casa chi?

CESIRA        A l’è vera, e pensar ca credeva c’am fos gni na scalmana!

TERESA       Mamma senti, a ghè i’uslin ca canta.

(Tutti vanno alla finestra)

CESIRA        L’è vera! Ghè anca tut al giardin fiurì: che bel!

MAFALDA    Par ca sia turnà tut ala nurmalità.

(Astolfo prende il quadro dal tavolo e lo guarda)

ASTOLFO     Andè fora a catar suquanti fiur da metar davanti a cal quadar chi.

TERESA       Ben papà ma cusela questa?

ASTOLFO     Questa cara, questa l’è la mama dla nostra casa!

FINE