Chi beddu rialu ca mi fici me figghia!

Stampa questo copione

JANCILU

CHI BEDDU RIALU CA MI FICI ME FIGGHIA!

Commedia brillante in due atti di:

 Rocco Chinnici

(La scena, unica, si svolge in una modesta casa, composta di mobilio povero).

(Capita spesso che, quando si ha paura di dire la verità, alla fine, le cose si complicano così tanto da non poterne più venir fuori e si cercano espedienti affinché ci aiutino a ritrovare la via per poterne uscire, ma… quando di mezzo c’è l’arrivo di un inaspettato figlio…)

Personaggi

         Vicenzu                         capu famigghia

         Rusulia                          mugghieri

         Lorena                           figghia

         Lucia                             cummari

         Luigi                              figghiu di Lucia

         Saridda                         “                    “

         Prete                              parrucu du paisi           

VICENZU

(Passeggia pensieroso, ripetendo le battute della commedia che per scrivere). Dunque, u personaggiu e assittatu, poi ci vennu un corpu di crisi… (ci pensa) aspetta aspetta ca l’appuntu e provu a parti… (Siede e scrive, e prova la parte della commedia che sta scrivendo; tremerà, seduto, come se stesse morendo) Allura, u personaggiu si metti così (cerca di assumere diverse posizioni, sino a che non trova quella giusta), si, penzu chi così va beni; e subbitu ‘ncumincia a gridari pu duluri: (prova a far la parte) Aiutu! Aiutu, m’affucu, m’affucu! Moru, moru! Un corpu, un corpu mi sta pigghiannu! (Entra Rusulìa preoccupata).

RUSULIA

(Vedendolo in quelle condizioni, comincia a gridare dalla paura) Oh, madunnuzza o tindaru! Vicenzu, chi fu, chi ti successi? Oh Diu, Diu, chi ci sta vinennu? (Gli si avvicina e non capisce; s’affaccia alla finestra e, impaurita, comincia a gridare aiuto) Cummari, cummari Lucia, curriti! Un corpu, un corpu ci sta pigghiannu a me maritu!

VICENZU

(Smette la recita e richiama sua moglie adirato) Oooh! Ma chi sta facennu? A cu chiami? Chi gridi ancora! (Rosalia rimane sbalordita) E’ mai possibili chi unu è privu di pruvari ‘na parti chi subbitu pigghia e havi a curriri tuttu u vicinatu!

RUSULIA

Ah, non stavi murennu? Chi murissi di subbitu, un motu mi stavi facennu pigghiari!

V.F.S.

Chi c’è, chi successi cummari?

RUSULIA

(Riaffaccia alla finestra) No, nenti, farsu allarmi cummari, me maritu nun muriu cchiù!

V.F.S.

Va beni cummari; si mori chiamatimi.

RUSULIA

Grazii, grazii; si mori vu dicu!

VICENZU

(Toccandosi) E ancora ci torna! Ma quali moriri e moriri! Stava vidennu i movimenti du personaggiu da commedia chi staju scrivennu!

RUSULIA

(Adirata) T’avissiru a ciuncari i manu, a tia e a tutti si cristiani chi va niscennu o chianu! Ca chisti maneri su!

VICENZU

Ma dicu ju, è possibili mai chi ogni vota chi scrivu ‘na commedia si sempri ca curri casa casa comu ‘na pazza, jiennu jittannu vuci! Un lu sai chi sugnu pigghiatu di me personaggi? Non vidi chi ci parru!

RUSULIA

Tu, i commedii ti la jiri a scriviri unni non c’è nuddu, e a ssi cristiani ti l’ha purtari o largu, luntanu di mia, e no cca, chi ogni vota rischiu mi veni un corpu di sangu!

VICENZU

Ah! A tia, a tia ti venu un corpu di vilenu; e ju, ju c’avissi a diri ogni vota ca ti vidu trasiri di bottu comu ‘na sarvaggia, chi pari ca dda porta a niscissi du tilaru! Ma dicu ti veni difficili bussari e dumandari primmissu prima di trasiri?

RUSULIA

(Meravigliata, guarda la porta e il marito) Comu… comu! Bussari? ‘N’avutra ora! Ah, quindi ogni vota ca vegnu da cucina o… da stanzi di lettu, e bussari e dumandari… pirmissu?

VICENZU

E certu! Unu chi è educatu dumanda primmissu macari pi nesciri fora ‘nta strata.

RUSULIA

(Non capisce) Puru! Pi… nesciri fora…

VICENZU

Propriu così, ‘nna strata! Bussi, dumanni primmissu e nesci!

RUSULIA

(Stupita) Senti, ma nun è ca a tia… cu sta camurrìa di scriviri, si sta ‘ncuminciannu a sciucari u cidiveddu e ju avissi a nesciri pi davveru pazza? Quindi ogni vota chi è trasiri cca gghintra, ju… avissi… (facendo segno di bussare).

VICENZU

Eccu, brava, propriu così! E macari quannu a jiri fora, ti dissi, avissi a chiediri primmissu!

RUSULIA

(Ironica) Ah, si! Pi jiri fora…è’ chiediri u primmissu… navutra ora! E a cui si è u casu, si po’ sapiri?

VICENZU

Comu a cui! A chiddi chi sunnu ‘nna strata, cara! A genti ca si trova fora a passari! Talìa, talìa comu fari. (Va alla porta e bussa per farle vedere come fare) E’ permesso? E’ permesso, signore? Posso uscire? (Non risponde nessuno) E…, si vidi chi non ti rispunni nuddu, comu nna stu casu, pigghia e ti sta jintra! Capisti, ora, comu fari?

RUSULIA

(Lo guarda sbalordita facendosi il segno della croce) No, nun po’ essiri! A tia, sicuramenti u cidiveddu ti sta divintannu acqua! (Ironica) Bussari pi nesciri fora!

VICENZU

E’ tempu persu chi fa tutta sta ironia, picchì ju, si fussi fora mentri ca tu bussassi, non ti rispunnisi propriu e non ti facissi nesciri mancu u nasu fora da porta. Tu, cosa di nesciri si? Chi ti va juncennu cu s’avutri stracqua quagghi d’amici to, sempri jittati a chiesa, e chi ‘nveci di prjiari siti boni sulu a jiri sparraciuniannu a genti, comu si chiffari jintra non nn’avissivu propriu! Mentri a munnizza casa casa aumenta d’un ghiornu a navutru!

RUSULIA

(Adirata) Ooooh! Ma chi ti ‘nghiuttisti un grammofanu! Ma chi è tuttu stu scilinghuagnulu a oj! A munniza! A chiesa! Ju a chiesa ci vaju pi priari i santi! O chi ti pari

VICENZU

Pi priari si! Tutti pi priari ci jiti! Vi sfurnati u pettu a furia di battiri, pi troppu piccati chi aviti di pigghiarivi i pinseri di l’autri, o di rimorsi chi vi mancianu l’occhi; pu badari e stranii lassannu i propri patri e matri jittati nno ‘nfunnu di lettu. Però faciti vidiri a tutti chi faciti volontariato. U volontariato jintra si ‘ncumincia a fari, badannu prima di tuttu a propria famigghia e  di fari i sirbizza, livannu a munnizza rischia di rrivari ‘nsina o suffittu! Fussi ju u parrinu, vi ssicutassi cun bastuni e manu, comu rrivassivu davanti u purtuni da chiesa!

RUSULIA

A chiesa, a munnizza! Ma di quali munnizza sta parranu? Chi tu, divintasti così pulitu e civilizzatu di poi chi canuscisti a mia, gran pezzu di trunzu di brocculu chi non si avutru!

VICENZU

Senti, non japremu ss’avutru riggistru di quannu canuscji a tia, picchì allura avissimu a tirari mballu a dd’avutra ‘ngrasciatunazza di to matri chi ti ‘nsignò sulu a essiri linguta, linguta e bastasunazza!

RUSULIA

Oooh!!! Ma si po’ sapiri chi ti pigghiò a oji? O pensi di parrari cu i to personaggi! (Prende un matterello che si trovava sulla credenza) Vidi chi stu cosa, ‘nto mussu tu dugnu, o chi ti pari! Viditi chi sorta di tiatru chi sta facennu, pi quantu mi prioccupavu pa so saluti, pinsannu chi si stassi affucannu! D’ora ‘n poi, pi mia, ti po’ scattari u feli chi non curru cchiù, ma mancu si vidu trasiri ‘n casa e di cursa a chiddi du 118 cu a barella ‘n manu, avutru chi bussari prima di ‘ntrasiri intra e di nesciri fora! (Esce sbattendo la porta e borbottando).

VICENZU

Bih, bih bih bih bih! Chi sarvaggiumi! Chista, a ducazioni, mancu sapi unni sta di casa. (Bussano). Tutta so mà è! (Bussano ancora) Tuppulia si! Chi è ti nni pintisti? (Vincenzo guarda la porta da dov’era uscita la moglie, pensando che avesse bussato lei, mentre entra comare Lucia e lo guarda stupita). E nna di tuppuliari! Chi spetti ora chi ti dicu: avanti? Ora viditi chi…

LUCIA

(Interrompendolo) Cumpari, oh cumpari Vicenzu, chi vi pigghiò? Ancora vivu siti? Allura non muristivu cchiù! Siccumu antura a cummari jittava vuci… e chi parrati cu a porta parrati?

VICENZU

(Cercando di togliersi dall’imbarazzo) E… certu… certu, allura chi! (Correggendosi) No nenti… vulia diri… siccomu staju scrivennu ‘na commedia…

LUCIA

…Di unu chi parra cu a porta?

VICENZU

(Perdendo la pazienza) Ancora! Quali porta e porta! (Ritorna calmo) Cummari, dicitimi chi vuliti; e si vinistivu p’assicurarvi da me saluti, vi pozzu garantiri chi sugnu cchiù vivu, cchiù vivu e cchiù veggitu di prima.

LUCIA

Ma comu, a cummari jittava vuci d’infernu! Chi fici si ‘nzunnò allura?

VICENZU

Eh, chi vuliti! Ogni tantu  me mugghieri sonna cosi strani e si svigghia jittannu vuci! Avanti, forza, dicitimi chiuttostu picchì vinistivu chi chista nun è ghiurnata di quiz;

LUCIA

Di quiz! Cumpari, nun è (facendo segno di pazzia) ca puru vui…

VICENZU

E ss’avutra ci ammanca! Stava sulu dicennu ca…

LUCIA

Aspittati, aspittati!

VICENZU

E cu si movi.

LUCIA

Nun c’è bisognu chi diciti nenti, capivu; sicuramenti nun putiti truvari a spirazioni pi scriviri a commedia e va pigghiati cu primu c’arriva.

VICENZU

A spirazioni si! Ma chi vi pari chi sugnu ‘na pompa sommersa! Si dici ispirazioni, ispirazioni, cummari! Jemu a nuiautri; si vinistivu pi parrari cu a me mugghieri, forsi è megghiu ca turnati nautru jornu, picchì… non vu dissi, si sbigghiò mali, e di comu e cavudda, sa scutta puru cu vui.

LUCIA

Veramenti, si vuliti, pozzu dillu macari a vui.

VICENZU

E parrati allura, e dicitimi qual è u discursu.

LUCIA

Ma… nun è chi vui… stati scrivennu pi davveru a cummedia e ju… vi ‘ntirrumpu a trauma?

VICENZU

A trama, a trama, cummari! Ah ma viju chi di tiatru nun nni capiti propriu nenti! A trauma!

LUCIA

Trauma, trama, sempri ‘na storia di scriviri è. Però… nun è chi vui…

VICENZU

Ancora! Vui ‘n zoccu? ‘Nca parrati, ‘nveci di fari sti mimichi, e lassatila perdiri a commedia, chi tantu capivu ca pi oji ci pozzu livari manu di scriviri.

LUCIA

Allura…

VICENZU

Ah, ma siti longa, cummari! Parrati vi dissi.

LUCIA

Così diciti? E allura sintiti; avia vinutu picchì… vui è sicuru chi nun vi scuncintrati da storia chi stavavu scrivennu, si vi dicu…?

VICENZU

Sintiti, cummari, mi stati facennu perdiri tantu di ddu tempu chi avissi pututu puru finilla di scriviri a commedia, o mi diciti picchì vinistivu cca, o si nno pigghiati e vi nni jiti di cursa pa casa.

LUCIA

Eh! Nun c’è bisognu chi vi arrabbiati cosi! U fattu è chi non sacciu propriu di unni ‘ncuminciari. Nuiautri nn’amu sempri vulutu beni comu cumparatu e vicinatu e…

VICENZU

(Va a prendersi una sedia) U capivu, aspittati chi almenu mi pigghiu ‘na seggia. (Siede) Quannu diciti, putiti parrari.

LUCIA

‘Nzumma, me figghiu Luigi è… nnamuratu di Vostra figghia!

VICENZU

(Si alza di scatto) Chi cosa? Non sia mai! (Cerca di giustificarsi) No, nenti, vulia diri… non sia mai, nel senzu chi ancora me figghia havi di studiari e nun si po’ perdiri a nnamurarisi. E’ all’università… vui mi capiti…

LUCIA

Cumpari, se pu statu di me figghiu chi vui diciti così, u dutturi pensa chi facennu ‘na bedda cura si può guariri d’un tuttu.

VICENZU

Cui… vostru figghiu? Cummari, mancu facennu un viaggiu… e cu culu di fora, unni patri Piu, vostru figghiu, si po’ guariri.

LUCIA

Bih! Così mali è cumminatu?

VICENZU

Peggiu!

LUCIA

Ma peggiu di cosa, cumpari?

VICENZU

Di mali!

LUCIA

Forsi è mugghi chi parru cu a cummari, picchì cu vui capivu chi è tempu persu.

VICENZU

E ci torna! Pi oj vi dissi di lassalla perdiri a cummari e u discursu  di vostru figghiu.

LUCIA

Ma me figghiu chianci, chianci chi dici ca voli a Lorena, e chi sa ‘nzonna puru a notti! Vui chi facissivu? Mittitivi unni i me panni.

VICENZU

Cummari, prifirisciu stari unni i me robbi vecchi, chi ‘ntrasiri ‘nne vostri panni. Chi vuliti ca vi dicu? E poi, l’aviti pinsatu si me figghia u voli a vostru figghiu?

LUCIA

Va beh, chissu è nenti, picchì…  si dici ca u tempu…

VICENZU

Ma quali tempu e tempu! Cca nun si tratta di tempu; vui veru diciti? L’aviti presenti a me figghia… chi biddizza! Chi gioia! E chi a mumentu si laurea e diventa dutturi?

LUCIA

Ah macari Lorena diventa dutturi? Spiramu chi puru idda non si nni va a Milanu!

VICENZU

Cu, me figghia… a Milanu? Cummari, megghiu monaca allura!

LUCIA

Chi vuliti diri, chi Milanu nun è ‘na bella città?

VICENZU

(Alludendo alla vita libertina del nord) A città è bella! E’ l’esempiu ca duna chi nun è bellu! Sulu sulu chi dda i figghioli nun hannu cchiù pinseri di maritarisi… vestinu a nuda… si stricanu unu cu ‘n’avutru comu li jiatti… Porci! Cummari, a città nun c’è chi diri, ma è l’ambienti, a mentalità chi nun funziona! Troppu libirtinaggiu!

LUCIA

Cumpari, i jiatti, si stricanu chiddi ca si vonnu stricari, e a nuda camina cu voli; nun putiti fari di tutta l’erba un fasciu!

VICENZU

Così diciti? Però pu fattu ca si stricanu, i pruverbi di ‘na vota non falliscinu mai: “a pagghia a latu u focu, prima o dopu fa ‘na vampata”.

LUCIA

Cumpari va pozzu diri ‘na cosa; ristastivu troppu nn’arreri cu i tempi! Allura, si a vostra figghia ci dunanu un postu a Milanu comu a me figghia, nun ci a mannati?

VICENZU

Mannari! Ma unni? Non vu dissi, megghiu monaca!

LUCIA

Sapiti chi vi facìa cchiù manciapratu!

VICENZU

Manciapratu si? E chi vi pari chi sugnu’na vacca!

LUCIA

U sapiti chi vi facìa cchiù apertu. E menu mali chi scriviti! Ma chi scriviti si po’ sapiri? E allura chi ci facistivu studiari a vostra figghia, si sapiavu di tinirivilla ttaccata ‘o sciancu? Dicitimi ‘na cosa, ma… sucuru siti chi Lorena si sta lauriannu di dutturi?

VICENZU

E certu! Allura di chi? Vu scurdastivu chi vostra figghia ci desi lezioni di… comu si chiama dda cosa… Ah, si! A lottomania!

LUCIA

A… chi? Anatomia forsi vuliti diri!

VICENZU

E si, si chissa ddocu; u sapiti chi è, chi cu sta camurria chi cè ora di jucari o lottu, si cunfunninu i paroli e unu dici ciciri pi favi.

LUCIA

E ju, chi vi facia cchiù allitratu!

VICENZU

Puru vui cummari… allitratu! Chi vi pari chi niscivu da taverna? Allittratu, allittratu, cummari! ‘Nnavissivu di fari scola pi capiri un pocu di talianu.

LUCIA

Parrò, danti Aligheri! Allura si vostra figghia diventa dutturi, avemu n’autru medicu ‘n famigghia!

VICENZU

(Non capisce) Medicu ‘n famigghia? Ah, capivu! Vi rifiriti a serii di firms chi fannu ‘nta tilivisioni?

LUCIA

A talavisioni? Ma quali talavisioni e talavisioni!

VICENZU

Siccumu dicistivu medicu ‘n famigghia, ju…

LUCIA

Cumpari, dicia ‘n famigghia, rifirennunni a nostra di famigghia! Luigi non voli a vostra figghia, e…

VICENZU

E… ‘nzoccu! Quali nostra e nostra! Ma allura veru diciti! Già maritati i facistivu! Ma quannu!

LUCIA

Si dici ca l’amuri nun canusci…

VICENZU

E ci torna cu l’amuri! L’amuri quali? Chiddu di vostru figghiu? Cummari, sintiti a mia, turnati unni Luigi e ci diciti chi a finisci di chianciri e chi si scorda a me figghia. Si vuliti, ‘mbrugghiatici puru chi è zita!

LUCIA

Chi è zita? Ci dicu chi è zita! Ma chi diciti! E chiddu non chianci cchiù di prima! No nni pigghia ‘na malatìa! U carusu havi già i so di problemi…

VICENZU

Giustu, dicistivu giustu chi havi i so prroblemi! E allura aiutatilu a risorviri… (ironico) i so di propblemi, anziché crialli a l’autri… i pro-ble-mi.

LORENA

(Entra, venendo da fuori, gioiosa e con una lettera in mano) Papà, papà! Ho vinto, ho vinto!

VICENZU

Ti giucasti i nummari ‘o lottu? E quantu, quantu vincisti?

LORENA

Donna Lucia, ho vinto! Ho vinto! Aspetta che corro a dirlo a mamma! (Corre da sua madre, ripetendo che ha vinto).

VICENZU

Cummari, viditi ch’è bedda? Chi vitalità E quantu è felici…

LUIGI

(Mezzo scemo, parlerà pronunziando la t per la s e ancora per qualche altra consonante). Talutiamo, ttio  Vintento! Lo ta che tono innamorato? Te lo ha detto mia mamma, te voglio a tua (sua) figlia?

VINCENZU

Cummari, ma u ‘nsignastivu a parrari sulu cu i T a vostru figghiu? Capivu sulu: tiritì tiritì tiritì, tirità tirità tirità!

LUIGI

(A sua madre) Chi ditti? Tiritì tirità? E ti voli diri?

LUCIA

No nenti a matri, iddu voli diri…

LUIGI

(A Vincenzo) Lo ta, io, a tua (sua) figlia la voletti potare! (sposare).

VICENZU

Potare? Ora? ‘Nno ‘nvernu!

LUIGI

Ti ttota? (chi cosa).

VICENZU

Tu dici potare, e ju ti ricordu ca si puta ‘nno ‘nvernu, quannu nun c’è viggitazioni.

LUIGI

(Confuso, a sua madre) Minta, mà, u nni capivu nenti! Mi tta fatendo tonfondere tutto! Ti voli diri a viggitattioni?

LUCIA

(Un po’ stizzita) Amuninni, amuninni a matri, chi a don Vicenzu ci pigghiò u smanciu.

LUIGI

Ti ttota? Ju di cca ‘un mi mmovu! (smovu). Pima (prima) pima, vogghiu vidiri a Lorena; u capitti?

LUCIA

Amuninì chi per ora Lorena sta studiannu chi havi a fari u dutturi.

LUIGI

Ti, ti! Ju puru u dutturi vogghiu fari! U dutturi vogghiu fari!

VICENZU

Purativillu a casa, allura, e mittitilu sutta a studiari si havi a fari veramenti u dutturi.

LUCIA

Sintisti a don Vicenzu? Amuninni allura, chi jamu a ‘ncuminciari a studiari.

LUIGI

Ah, allura titi (siti) ttimuniti! (scimuniti).Ti ditti no!

LUCIA

Cumpari, mi jutati a cumpagnallu a casa?

VICENZU

Amuninni, amuninni Luigi, chi… pi strata ti dicu i materii chi ha studiari pi fari u medicu.

LUIGI

Noo!!! Ju è ppittari (spittari) chi veni Lorena, u capitti? Te (c’è) diri che la voglio potare (sposare).

VICENZU

E ci torna cu putari! Amuninni chi comu veni ciù dicu ju.

LUIGI

E tu vuoi che la poto?

VICENZU

Ca certu, chi dumanni su! ‘Nno ‘nvernu però!

LUIGI

Ah la poto, quando tte (c’è) feddo?

VICENZU

The friddu, the vavuddu; quannu dici tu.

LUIGI

Allora ti potto (posso) chiamare papà?

VICENZU

Senti, abbasta ca ni inni ijemu, mi po’ chiamari puru mamà; si cuntentu?

LUIGI

(L’abbraccia) Ti, ti, papà! (Escono).

RUSULIA

(Bussa) E’ pirmissu? Si po’? (Entra con Lorena).

LORENA

Che fai, bussi, mamma?

RUSULIA

Nenti, non ci fari casu chi poi tu cuntu. (Cerca suo marito) E unni ju to patri? Cchiù tostu videmu comu diricci di… stu rialu ca vincisti.

LORENA

Gli diremo la verità; che ho fatto un concorso e che m’hanno chiamato per sostenere il provino per far la velina.

RUSULIA

Chi cosa, u provinu? Comu si vidi chi nun lu canuscia propriu a to patri; chiddu comu senti chi tu a lassari i studii pi jiri a fari a sciocchella…

LORENA

Show girl, show girl, mamma!

RUSULIA

E va beni chissu di ddocu, u stissu è; anzi non ciù diri a to patri su nomu difficili ca dicisti a mia, chi chiddu attrovacci chi cosa pensa ca po’ essiri ssa cosa ddocu.

LORENA

Lo capisci mamma, che per me si può aprire una grande porta?

RUSULIA

Si pi tia si po’ jiapriri ‘na grandi porta, pi to patri si po’ chiudiri un grossu purtuni! Non vidi chi è all’antica! Picchì, picchì u vidi ca scrivi? Chiddu ca scrivi mancu iddu u sapi chiddu ca voli diri.

LORENA

No, non credo!

RUSULIA

Nun cridi! E allura, antura, picchi penzi chi tuppuliavu? Dici chi prima di trasiri cca ghintra è bussari; u capisci? Vegnu da stanza di lettu, è bussari, vegnu da stanza di pranzu, è bussari; nesciu pi jiri fora, è bussari! Macari pi jiri fora! Dimmi tu si chista nun è pazzia!

LORENA

Allora… poco fa… per questo hai bussato? Ma papà scherza! Lo sai, è fatto così!

RUSULIA

E ju, è propriu stu così chi non hai caputu!

LORENA

Su, non c’è niente da capire! Allora, mamma, che diremo a papà di questo provino che devo andare a fare al Nord?

RUSULIA

E ci torna cu provinu! E poi è st’avutru Nord chi iddu non digeri; dici chi dda supra c’è troppu libertà, troppu munci munci, tutti caminanu a nuda… ‘nzumma, si stu provinu u facivi cca, sicuramenti nun c’era mancu bisognu di diriccillu.

LORENA

E allora gli diremo che lo devo fare a Palermo! Tanto non lo verrà a sapere!

RUSULIA

E si… mintemu, u provinu u passi e ti pigghianu, chi ci dicemu?

LORENA

Intanto vediamo se riesco a passarlo. (Come se sognasse) Mamma, te lo immagini che gioia vincerlo!

RUSULIA

Pi tia, non pi to patri! Chiddu è gilus. gilusu di moriri. T’avissi prifirutu monaca, chi jiri o’ Nord, avutru chi! (Pensierosa) Senti chi facemu, ci dicemu chi ha jiri a fari un esami a Milanu, tantu iddu di università non nni capisci nenti; videmu chi dici. (Si sente arrivare da fuori la voce di Vincenzo).

VINCENZU  V.F.S.

Va beni, va beni cummari, nun vi nni ‘ncarricati chi ciù dicu ju a me mugghieri.

RUSULIA

E chi havi di dirimi?

VICENZU

(Entrando, s’accorge delle due) Ah, vuiavutri cca siti!

RUSULIA

Dimmi ‘na cosa, si po’ sapiri picchì non bussasti prima di trasiri?

LORENA

Ciao papà, dobbiamo darti una bella notizia.

RUSULIA

Chi ci dicisti chi hai di dirimi, a cummari?

VICENZU

Nenti, chi voi ca te diri. Idda… cu tuttu ddu so figghiu…

RUSULIA

Così difficili è dirimi chiddu ca m’ha diri?

VICENZU

U vo propriu sapiri? 

LORENA

E diglielo, papà!

VICENZU

(Alla figlia) Tu ‘ntuppati a ricchi! (Lorena si tappa le orecchie).

RUSULIA

E parra, quantu sceneggiati!

VICENZU

(Alla figlia) Nun è ca tu… senti?

LORENA

No, puoi parlare.

VICENZU

Luigi chianci chi voli a to figghia.

LORENA

A me?

RUSULIA

Comu… comu?

VICENZU

Chi è, non capisti?

LORENA

Che cosa volete che sia! Luigi non lo conoscete, è così come dire… un bambinone! Vedrete che a momenti dimenticherà tutto.

VICENZU

Nun cridu; dici chi mancu a notti cchiù ci dormi.

RUSULIA

Voli diri chi so matri, prima di curcallu, pigghia e ci fa mettiri u culu ammoddu all’acqua frisca!

VICENZU

Non l’appi a cumpagnari ju a casa, accunsintennuci puru di chiamarimi papà!

RUSULIA

Papà! Di chiamariti papà? Tu dissi chi a tia ssu scriviri ti sta svacantannu u cidiveddu! Papà! Dicci chi si permetti di chiamari a mia mamà, chi ci nni dugnu una a iddu e a so matri, di faricci sentiri i campani di san Petru.

VICENZU

Ma chi ci ha dari! Chiddu un babbasunazzu è!

RUSULIA

U veru babbasunazzu tu si! Chi jintra teni a tutti a marteddu, mentri e stranii ci fa fari chiddu ca vonnu… papà! Pezzu di maccarruni chi non si avutru!

VICENZU

Chi è, ricuminciamu?

LORENA

Fate sempre così, però in fondo in fondo vi volete bene.

RUSULIA

Dicisti giustu, ‘n funnu ‘nfunnu.

LORENA

Su, mamma, diglielo tu a papà della notizia.

VICENZU

Ah, chidda da vincita! E quantu, quantu vincemu? Assai su?

RUSULIA

E sempri e sordi pensa!

VICENZU

Non mi diri chi a tia nun ti ‘nteressa chi vinciu o lottu!

RUSULIA

O lottu si! Ju u lottu u vincivu u jornu chi canuscivu a tia! E poi chi avissi di fariminni di sordi cun maritu comu a tia chi non nesci mai e chi fa sempri u riddulusu! Mi putissi teniri tutti supra a pansa i sor-di.

LORENA

E smettila mamma e digli dell’evento, invece.

RUSULIA

(Al marito) Ora assettati e senti; (Vicenzu non capisce) eh assettati!

VICENZU

(Prende la sedia e siede) Assittamunni! (Rosalia guarda la figlia e non sa cosa dire) E allura?

RUSULIA

To figghia… to figghia…

VICENZU

Ora arreri: to figghia…

RUSULIA

Havi di jiri… a Milanu…

VICENZU

(Si alza di scatto) Chi cosa? A Milanu? Cui? Quannu? Megghiu monaca!

RUSULIA

Eccu ddocu, e rrivamu ‘o cunventu! Chi ci trasi a monaca ora!

VICENZU

(Alla figlia) Senti figghia mia, Milanu nun è cosa pi tia, levatillu di ‘ntesta chi è a megghiu cosa.

LORENA

Papà! Devo solo andare a Milano per darmi una… materia!

RUSULIA

…’Na materia…

VICENZU

(Alla moglie) Tu zittuti! (Alla figlia) E sta materia pi forza a Milanu ti la jiri a dari? Non ta po’ dari… chi sacciu… a Palermu?

LORENA

A Palermo non è possibile, perché è la che…

RUSULIA

…fannu spittaculi.

VICENZU

(Inviperito) Fannu… chi?

LORENA

(Cerca d’inventarsi qualcosa) Spittaculi, spittaculi… La mamma vuole dire spettacoli… nel senso che è una materia dell’arte quella che ho da darmi!

VICENZU

(Non capisce) Ma di chi arti parri si tu ha fari u dutturi?

RUSULIA

Ha sapiri chi i duttura moderni su comu l’artisti; Hannu a fari fiura cu i pazienti; hannu a sapiri comu parrari cu i ‘nfirmeri di la sala operatoria: (fa le veci del dottore che chiede all’infermiere) preco, mi dona lo bistori, mi proie lu tappone; s’hannu a sapiri prisintari a li pirsuni! Chi è comu a tia, chi parri ca pari ‘n armalu cu i cristiani!

LORENA

E poi è solo questione di qualche giorno, papà! Che cosa vuoi che sia!

VICENZU

E va beni, mi cunvincisti…

LORENA

(Va ad abbracciarlo) Grazie, grazie papà!

RUSULIA

Finarmenti!

VICENZU

…voli diri chi t’accumpagna to matri.

LORENA

La mamma! Ma la mamma a te cui badare! O è perché… non hai fiducia in me?

VICENZU

Quannu, chi va pinsannu! Nun è quistioni di fiducia; è sulu chi vogghiu essiri tranquillu.

LORENA

E quando mi sposo allora? Verrai ad abitare con me per essere tranquillo?

VICENZU

Eeeh! ‘Na cosa a vota, ‘na cosa a vota. E poi…, nun voi chi staju a to casa?

LORENA

Certo, e che c’entra questo ora?

VICENZU

E nun è megghi ti fa cumpagnia to matri?

RUSULIA

Comu si ju chiffari dintra nun nn’avissi! (Lorena le fa segno di acconsentire). E va beni, voli diri chi vaju puru ju a canusciri Milanu.

VICENZU

(Indisposto) Talè, forsi è megghiu chi vegnu macari ju, picchì cu d’aria ca tira dda, putissivu turnari di navutra manera!

LORENA

(Ironica) Ma possiamo portarci anche qualcuno del vicinato!

VICENZU

Va beh, va beh, lassamu perdiri! E quannu è chi avissi a essiri sta… partenza?

RUSULIA

Tardu tardu, dumani a matina.

VICENZU

Ma… nni sta università, i cosi vi dicinu all’urtimu minutu?

RUSULIA

‘Na cosa, quannu s’havi a fari, s’havi a fari! Picchì avivi bisognu di priparariti sociologicamenti?

LORENA

Psicologicamente, mamma, psicologicamente si dice.

RUSULIA

O sociologicamenti o psi… comu dici tu, pi iddu non cancia nenti, tantu non l’avissi caputu u stissu. Sai allura chi facemu, jamu a fari i valiggi. (Al marito con l’accento milanese) Ni nni jamu a fare li valigge, né! (Escono sotto lo sguardo stupito di Vincenzo).

VICENZU

(Beffeggia la moglie) Ni nni jamo a fare li valigge, né! (Pensieroso) Chista troppu si svigghiò, gia è arrivata o né! Forsi è megghiu chi a cumpagnia a teni a mia, e a Milanu ci va sula me figghia. Però chiddu ca nun capisciu è… stu viaggiu accussì all’improvvisu… Ma, amu a vidiri comu va finisci… tantu è sulu pi ‘na para di jorna. (Esce anch’egli mentre si chiude il sipario).

Fine primo atto

Secondo atto

(Scena come prima, Vncenzo intento a scrivere. Poi si alza e passeggia nervosamente).

VICENZU

E menu mali chi stu esami avia a durari du jorna! Havi tri misi; nun è chi ‘nveci aspetta di lauriarisi a Milanu! Idda scrivi dicennu sempri dumani partu, dumani partu, e non parti mai! No, no, no, no, no! Ju dumani a matina pigghiu u trenu a vaju a trovu, e videmu stu discursu… o forsi… è megghiu chi rrivu a l’università di Palermu e ci dumandu di me figghia e di comu mai ancora nun si ricogghi. Si, forsi è a megghiu cosa chi vaju a Palermu. (Bussano) E cu è? Giusto ora dicu, chi stava niscennu! (Bussano ancora). Jamu avanti, (nessuno entra) e trasiti, mancu!

LUCIA

(Guardinga e preoccupata) Salutamu, cumpari; nun c’è a cummari?

VICENZU

Scusati, cu vu dissi chi non c’è! Ma c’aviti? Successi quarchi cosa a… Luigi… pi casu? E… vostra figghia, a (ironico) milanisi comu sta?

 

LUCIA

Nun c’è bisognu di fari l’ironicu cumpari, chi me (ironica) fi-gghi-a bona sta!

VICENZU

Chi è v’affinnistivu si vi dissi Milanisi? Anzi, u sapiti chi me figghia ancora nun torna di Milanu, e stamu puru ‘n pinseri? Tantu, ca dumani pinsavu di jiri all’Università di Palermu, e vidiri comu mai di stu ritardu.

LUCIA

(Premurosa) No! Ma chi faciti! Quannu mai! Lassati perdiri! Cu vi porta ‘nta sti cosi!

VICENZU

E basta, cummari! Iiih, comu stati facennu! E chi è, mancu si jissi o ‘nfernu!

LUCIA

Peggiu!

VICENZU

Ma… peggiu di chi, scusati?

LUCIA

Du ‘nfernu. (Cerca di riprendersi) No nenti vulia diri chi… si jiti all’Università… chi cosa ponnu pinsari i prufissura, chi vui dubbitati di vostra figghia! E… vostra figghia comu ci po’ ristari?

VICENZU

Veru è! Forsi aviti arraggiuni, allura sapiti chi fazzu, spettu navutra pocu di jiorna e poi si vidi. E… Anciluzzu, chi dici Anciluzzu? ‘Ncuminciò a dormiri, o pensa ancora a me figghia?

LUCIA

Dormiri, si! Chiddu è cchiù nnamuratu di prima, e non vidi l’ura chi torna vostra figghia! Anzi ve diri puru chi havi di poi chi partiu, chi pari cchiù giudiziusu, e u sapiti ca parra puru megghiu!

VICENZU

Megghiu accussì allura; voli diri chi “alluntanamentu è giuvamentu”.

LUCIA

(Quasi scandendo le parole e allusiva) Nun sempri vali pi tu-tti stu pruverbiu. Ora…, ma chiamati a cummari, chi lassavu a pignata supra u focu e haju primura?

VICENZU

Aspittati chi vaju e a chiamu (esce).

LUCIA

(Preoccupata) E ora… di unni ‘ncuminciu? Chi ci dicu?

RUSULIA

(Entra col marito dicendogli d’andare a fare compere) Allura, teni cca stu pizzinu, e cerca di nun ti scurdari chi ha ccattari. (Alla comare) Salutamu cummari. Allura, pigghia: du chila di…

VICENZU

(Precedendola) Patati, un chilu di cipuddi, menzu chilu di pasta… eh, quantu voti mi ripeti ddi cosi, e l’haju puru scritti! Mancu si fussi nutricu! Vi salutu, cummari e salutatimi a Luigi e vostra figghia quannu a sintiti (esce).

RUSULIA

Cummari, a mia circati?

LUCIA

(Va guardare se è andato via; Rosalia non capisce) A vui, a vui cercu.

RUSULIA

E chi vuliti?

LUCIA

(Preoccupata) Ci criditi chi nun sacciu di unni ‘ncuminciari?

RUSULIA

Chi vi capitò, dicitimi.

LUCIA

(Allusiva) A mia… nenti…

RUSULIA

(Preoccupata anch’essa) E allura chi fu, parrati (vede che Lucia tentenna), vuliti vi pigghiu un pocu d’acqua?

LUCIA

Si, forsi è a megghiu cosa (Rosalia esce a prendere l’acqua). Haju ‘na strana ‘mprissioni ca avutru chi acqua! Cca, a mumentu, chiddi du 118 ci vonnu! (Rientra Rusulia con l’acqua).

RUSULIA

Tiniti, biviti, ci misi puru un pocu di zuccaru.

LUCIA

E bonu, bonu facistivu; sulu chi l’acqua, cummari, nun è pi mia, (Rosalia non capisce) mittemula (prende il bicchiere e lo posa sul tavolo) cca, chi a mumentu po’ serviri.

RUSULIA

Sapiti chi siti strana! Si po’ sapiri chi successi di tantu mistiriusu?

LUCIA

Dicitimi, nn’aviti nutizii di vostra figghia?

RUSULIA

(Preoccupatissima) Chi fu, chi successi? Picchì mi diciti chistu? Chi havi me figghia?

LUCIA

E bonu, bonu! Nun faciti così, cummari; idda sta beni, anzi…

RUSULIA

Chi voli diri anzi, parrati! Ju sacciu sulu ca tempu fa, (va a guardare se viene qualcuno da fuori) mi dissi chi vinciu… mi raccumannu, nun ci diciti nenti o cumpari di chiddu ca vi staju dicennu, si nno haju guerri! Mi dissi d’aviri vinciutu un concorso di scioghella…, si così mi pari chi u chiamò, e vulia ca pirsuadissimu a so patri di falla partecipari o provinu, e…

LUCIA

…E nozoccu, cummari! Vostra figghia…, veru, u sacciu chi ju a Milanu pi fari u provinu, me figghia mi cunta unu di tuttu, e mi cuntò puru chi subbitu ju a truvari a idda… su amici, e u sapiti com’è…

RUSULIA

Picchì puru idda vinciu? Brava!

LUCIA

Cummari, provinu nun nn’ha vinciutu nuddu di dui; vostra figghia ju a truvari a me figghia pi fari navutru geniri di provinu, e… a quantu pari, u provinu fu… positivu.

RUSULIA

(Contenta) Allura vinciu! Eccu picchì tarda a veniri! E ora chi ci dicu a so patri? Cu senti a chiddu? Puureddu, era cuntentu chi so figghia s’havia di lauriari dutturi.

LUCIA

Ju, o cumpari propriu, vi dicissi di non diricci nenti di nenti di sta… vincita.

RUSULIA

Allura è signu chi ‘nn’havi di stari dda! (Contenta) E… a talavisioni, quannu ccumpari ‘nta talavisioni?

LUCIA

Cummari, vjiu chi v’alluntanati sempri cchiù du discursu, sapiti chi facemu, ‘ncuminciati cu bivirivi l’acqua ca vi cuntu du rialu ca vinciu vostra figghia.

RUSULIA

Così diciti?

LUCIA

(Le indica la sedia e la fa sedere) Cca, vi ssittati cca bedda queta e vi ‘mbiviti stu beddu biccheri d’acqua.

RUSULIA

Bih! Allura è signu ca u rrialu e beddu grossu!

LUCIA

E comu s’è rossu! E’ un rialu di (Rosalia sta bevendo) quasi (le fa segno di neonato) tri chila! (Rosalia spruzza tutta l’acqua che aveva in bocca sopra la comare che, a soggetto, cercherà di pararla). Corpu di sangu, a doccia mi facistivu!

RUSULIA

(Scioccata dalla notizia, non riesce nemmeno a parlare bene) Cu-cummari, ri-ripiti-timi-millu pi-pianu pi-pianu lu-lurtimu di-di-discu-scursu di di tri chi-chila.

LUCIA

(Glielo ripete sillabato) Vo-stra fi-gghi-a a-spe-tta un pi-cci-di—du! U ca-pi-sti-vu o-ra? (Rosalia storce gli occhi, trema e sviene). E ora? Nun è chi ciù dissi troppu lentamenti! (Lucia è in preda al panico perché non sa cosa fare per aiutare la comare a riprendere i sensi) E chi fazzu ora? Ma cu mi porta! Quantu vaju a pigghiu navutru pocu d’acqua cu zuccaru e anticchia d’acitu…, spirannu di truvalli unni su misi (esce).

VICENZU

(Entra con dei sacchetti in mano, vede la moglie e la guarda meravigliato). Tale comu s’addrummintau! E com’è sbracata! Pari chi fussi ‘nta spiaggia stinnicchiata o’ sulu, quasi quasi ci jissi a pigghiari un ombrelloni. (Le si avvicina lentamente e le grida piano per farla spaventare) Accura! (Lei niente) Chi è, mi vo fari u scherzu, veru? Ma ju non nni jettu vuci a chiamari a cummari! (Si sente provenire rumore dalla stanza dov’è uscita Lucia, e Vincenzo si preoccupa) E cu c’è dda ghjintra? Nun facemu chi trasiu un latru e ci desi un corpu a me mugghieri, e jiu dda banna a circari di rubari! Aspetta chi ci pensu ju! (Spegne la luce, si toglie la giacca e si mette accanto alla porta. Esce la comare e subito la copre con la giacca, la comare cade a terra con tutta la giacca ed egli comincia a pestarla di santa ragione. La comare si mette a gridare).

LUCIA

Ahi! Ahi! Ahi! Aiutu! Aiutu i spirdi! I spirdi ci sunnu! (Vicenzu accende la luce e s’accorge dell’errore).

VICENZU

Vui, cummari! (Aiuta ad alzarla).

LUCIA

Ahi! Chi sorta di bastunati! Mancu quannu era nica tutti sti corpa! E chi è sta matina! Antura a doccia, ora i corpa!

VICENZU

Allura me mugghieri, nun era stinnicchiata ‘o suli! (Preoccupato) Chi fu, chi ci successi? Cummari vui… sapiavu di me mugghieri ca era… e chi ci pigghiò? Chi havi cummari?

LUCIA

E bonu cumpari! Comu stati facennu! Mancu dumannati a mia comu mi sentu dopu di gran bastunati chi mi dastivu!

VICENZU

E vui picchì non cantavavu, ca ju vi ricanusci da vuci!

LUCIA

Comu, vostra mugghieri era svinuta e ju cantava! Comu si vidi ca ci tiniti a cummari! Anzi videmu a chi puntu è. (Si avvicinano a Rosalia e cominciano a chiamarla come dicessero il rosario).

VICENZU

Rusulia…

LUCIA

Cummari…

VICENZU

Rusulia…

LUCIA

Cummari…

VICENZU

Mi sentu a chiesa, cummari. Pari chi nni dicissimu u rosari. Ma chi fu chi ci capitò?

LUCIA

E’ propriu veru, cumpari, quannu si dici chi certi cosi non si ponnu diggeriri!

VICENZU

Picchì, chi si manciò?

LUCIA

(Senza pensare a ciò che dice) Un piccididdu.

VICENZU

(Non capisce) Un picci…chi?

LUCIA

(Cerca di non far capire e cambia discorso) Ma quali piccichì e piccicomu! Nenti vulia diri… (Entra Luigi preoccupato).

VICENZU

(Entra tutto sporco in viso e gli indumenti come fosse bruciato. E’ molto spaventato) Bih! E di unni veni, di fari carbuni tu navutru?

LUIGI

Ma (mamma), minta (minchia) t’abrutiaru (s’abbruciaru) tutti coti! E tte (c’è) un fumu, ma un fumu chi non ti viri ttu (chiù) nenti! E ‘na putta! (cerca di farle odorare la camicia) A tenti, (senti) a tenti? Mi ttava attupannu! (accupannu) tuttu!

VICENZU

E tu attutatti (stutasti) u catti? (gas) .

LUIGI

Non ti diti u catti; ti diti u catti! Tapitti?

VICENZU

Ah, no catti! Catti! Ju ‘nveci avia caputu catti!

LUIGI

Ti, va beh, un capitti nenti.

LUCIA

E senti a matri, tu u stutasti?

LUIGI

E comu attutava a tu navuta (navutra) u catti! Ti non ti vidia nenti? Veni, veni, pima ti veninu i pomperi! Ma ti havi a tta Rutulia? (Le si avvicina guardandola in viso mentre Rosalia stava per rinvenire). Tta Rutulia.

RUSULIA

(Lo guarda e getta un grido svenendo di nuovo) Bedda matri!

LUIGI

(Si spaventa) Oh, mi fiti tantari! Minta a ccuttì lariu tugnu!

LUCIA

O bedda matri, arreri sviniu! Cumpari u jiti a vidiri cu Luigi u discursu du fumu e u stutati vui u gas prima chi scoppianu tutti cosi ‘ntall’aria? Ca ju jutu a cummari chi si ripigghia.

VICENZU

U sapiti chi fazzu, stutu u gas, japru i finistri e passu a chiamari u dutturi. (Si sente la sirena dei pompieri).

LUCIA

Curriti, curriti cumpari, e ci diciti e pumperi chi è nenti. E un c’è bisognu di chiamari u dutturi, chi a mumentu a cummari nun havi cchiù nenti.

VICENZU

Amunì, amunì Luigi chi jamu di cursa unni i pomperi.

LUIGI

No, mi ccantu ca marrettanu! (arrestanu).

LUCIA

Curriti cumpari, prima chi addumanu i pompi e m’allaganu a casa!

VICENZU

U sintisti, Luigi, amuninni, prima chi ‘ncumincianu a jittari acqua chi pompi!

LUIGI

Allura un m’arrettanu, allura?

VICENZU

Camina, ‘un ci sugnu ju! (Escono, mentre Luigi parlerà a soggetto).

RUSULIA

(Va rinvenendo) Unni sugnu? Unni è, unni è u diavulu? Chi sonnu ca mi fici! Sunnavu di essiri ‘o ‘nfernu e mi spuntò un diavulu niuru, tuttu bruciatu! Chi mi sentu strana; unni sugnu?

LUCIA

(Le porge dell’acqua) A casa, a casa siti, cummari; ‘mbivitivi navutru pocu d’acqua chi vi passa.

RUSULIA

(Beve) Chi sonnu stranu! Sunnava pirsinu chi me figghia…, chi mancu è maritata, havia un piccididdu! Menu mali chi fu un sonnu!

LUCIA

Cummari, chi ‘ncuminciamu da capu! Veru è chi vostra figghia ancora nun l’havi u piccididdu, ma tra quarchi misi ci arriva! Di chi cosa amu parratu allura!

RUSULIA

Chi cosa? U picci…

LUCIA

Sintiti nun ‘ncuminciamu ancora cu stu cala e ghjisa, chi già i rini l’haju rutti di bastunati d’antura! Anzi, viditi ca u cumpari ancora nun ha caputu nenti, circamu di spiegariccillu senza chi po’ aviri traumi.

RUSULIA

Ah, si me figghia, ora ricordu! Svirgugnata! A mia, a mia chi a jutavu puru a partiri pi jiri a Milanu, pinsannu di fari beni! Ah ma comu u sapi so patri!

LUCIA

Cummari, vi cunveni di stari carma si nun vuliti piggiurari a situazioni chi già è chidda ca è! Ora, arriva me figghia cu vostra figghia…

RUSULIA

Cu rriva? Unni, quannu? Ju nun vogghiu vidiri a nuddu!

LUCIA

Cummari, si nun capiti vui ca siti matri, cu vuliti ca po’ capiri… u cumpari? Smuvitivi vi dissi, ca ajeri telefonò me figghia contannumi unu di tuttu, e dicennu chi arrivanu oggi. Videmu cchiuttostu comu priparari a vostru maritu senza faricci capiri nenti.

RUSULIA

A chiddu mancu un miraculu u po’ jiutari! (Isterica, come se piangesse il morto) E cu fu, cu fu stu cosa fitusu chi cumminò a ‘nzalàta? E cu ciù dici, cu ciù dici ‘o cumpari ora! Ah, si sapissi, Vicenzu, Vicinzineddu miu chiddu ca t’aspetta!

LUCIA

‘Gna comu, cummari! Dissimu di vidiri comu priparari u cumpari, e vui già ‘ncuminciati cu chianciri u mortu! (Bussano) E cu è ora?

SARIDDA

(Entrando) E’ permesso? E’ permesso donna Rusulia?

LUCIA

Ma chista è a vuci di me figghia Saridda! Cummari, cummari già cca sunnu! (Va ad aprire e abbraccia sua figlia). Saridda, figghia mia, comu sta?

SARIDDA

Ciao mamma, bene, bene sto. Buon giorno, donna Rosalia; io…

RUSULIA

Unni è, unni è dda svirgugnata?

SARIDDA

Lorena, non è svergognata; certo, è successo quello che non doveva succedere, ma… le assicuro che Lorena è una ragazza in gamba.

RUSULIA

Cuntaccillu a me maritu tuttu ssu beddu discursu chi sta facennu a mia e vidi chi nni pensa. Signuri me, un figghiu! Vinciu un figghiu! E comu, comu potti succediri? Nun mi diciti chi ora sorteggiunu puru i figghi!

SARIDDA

Dissi, chi mancu idda u sapi.

RUSULIA

Un lu sapi? Comu un lu sapi! Chi è stu discursu?

SARIDDA

Dici chi durmia, e quannu si svigghiò…

RUSULIA

…Si ttruvò d’aspittari un figghiu! Oh babbasunazza puru tu! Si ognunu chi si svigghia aspittassi un figghiu, nun penzi chi fussimu cchiossà di frummiculi?

LUCIA

Ma chi capistivu, cummari! (Alla figlia) Aspetta ca ciù cuntu ju. ‘N pochi paroli, vostra figghia, tempu fa, mentri si truvava a ripusari unni a stanzetta di l’università, trasiu a truvalla un so collega di studiu e… ‘na parola tira l’autra… ‘nsumma, u capistivu? A idda ci piaciu e… vaju cuntatu tuttu; ancora nni vuliti? Susitivi ora chi a mumentu rriva vostru maritu.

RUSULIA

(Quasi a piangere il morto, come prima) Vicenzu, Vicinzineddu! Si sapissi chiddu chi t’aspetta!

LUCIA

E bonu, bonu! Nun siti, ne a prima e nun sariti certamente l’urtima! E poi i figghi sunnu doni di Diu!

RUSULIA

Beddu rialu ca mi fici Diu, cummari! E a vidiri chi sarà cuntentu u cumpari!

LUCIA

(Alla figlia) E… idda, idda unni è?

SARIDDA

Stavamo andando a casa nostra, ma… passando, abbiamo visto che c’erano i pompieri e molto fumo che usciva…, E tu, come mai non sei a casa a vedere cos’è successo?

LUCIA

Lassala perdiri a casa, chi nun ha successu nenti; mi scurdavu a pigna… senti, poi tu cuntu u discursu da pignata, a casa c’è to frati e don Vicenzu, nun ci pinsari, unni è cchiù tostu Lorena?

SARIDDA

Non sapendo cosa fosse successo, siamo andati dalla nonna, e lei è la che aspetta di essere chiamata, quando sistemeremo le cose, s’intende, perché dice d’avere paura di suo padre.

LUCIA

E certu! Chi aspittava chi so patri a riciviva cu a musica? (La porta in disparte in modo che Rusulia non possa sentire.) E… (guarda Rosalia se possa sentire) a panza, a panza grossa l’havi?

SARIDDA

Un po’!

LUCIA

Cummari, sapiti chi facemu allura, ‘o cumpari ci dicemu chi a vostra figghia ci vunciò a panza e chi turnò di Milanu pi fari un controllu; ‘ntramenti truvamu cu è u patri di vostru niputi e…

RUSULIA

(Piangendo ancora come prima) Me niputi! Me niputeddu beddu! Cu porta unni sti discursi, nuccinteddu, senza ancora nasciri!

LUCIA

(Spazientita) U capivu, aspittati chi vi vaju a pigghju ancora un pocu d’acqua. E finitila cu sta camurria di cummedia! (esce a prendere l’acqua).

SARIDDA

(Ha una trovata) Ma si! Non ci avevo pensato proprio! Faremo una commedia!

RUSULIA

Chi è stu discursu da commedia?

SARIDDA

(Va a vedere se viene sua madre) Signora Rosalia sa che facciamo, se vediamo che suo marito non vuol sentir ragione, lei fa finta d’avere una grossa fitta al petto e si butta sul divano per morta, al resto penso io! Non lo diremo nemmeno a mia madre.

RUSULIA

Bedda matri, mi scantu a fari a morta! Un lu sacciu comu si fa, nun hajiu murutu mai!

SARIDDA

Le servirà a capire come si muore; prima o dopo dovrà pur farlo.

RUSULIA

Ma nun è chi nuiautri i cosi, ‘nveci di risurvilli i complicamu?

SARIDDA

Ma quando mai! E’ semplicemente uno scherzo!

RUSULIA

E a me maritu, ‘un ci pensi a me maritu, chi ci po’ veniri un corpu?

SARIDDA

(Sempre guardinga se entra sua madre) Se vedo che a suo marito le stia venendo un malore, subito intervengo io, sono medico, lo ha dimenticato?

ROSALIA

No, no! ‘Un vogghiu participari a stu jocu! Ma tu u pensi a quannu finisci sta commedia, a li vastunati di me maritu, quannu scopri chi l’haju cuntinuatu a pigghiari pi fissa? No, no, no, no no!

SARIDDA

Si, si, si, si, si! Deve recitare se davvero vuol bene sua figlia. Anzi, sa che faccio, la prima occasione la vado a chiamare e le narro della falsa. Dobbiamo pur uscire da questo imbroglio (Entrano, Lucia con l’acqua e Vincenzo che viene da fuori con Luigi più sporchi di prima).

VICENZU

Cu è chi havi a nesciri d’imbrogghi? (Si meraviglia nel vedere Rosaria) Ehi, Saridda! Tu cca? Ti desiru i ferii?

LUIGI

Oh, me toru! Me toru tte! (C’è)

VICENZU

Se, u viteddu, u viteddu c’è! Cu chistu m’haju fattu tanti di ddi cianchi a sintillu parrari chi vuiavutri mancu vu ‘mmagginati!

RUSULIA

Senti, vistu chi ha u babbiu, assettati chi Saridda t’havi a cuntari ‘na sturiella. Ma ti cunveni sintilla ssittatu, a… (ironica) sturie-lla.

VICENZU

(Contento, a Rusidda) Veni cca Saridda, assettati a ciancu  a mia e mi cunti sta sturiella. Bella è? Di ridiri è?

RUSULIA

Fussi di tia, non fussi così cuntentu.

LUCIA

(Alla comare) E allura…, si sicutati, cuntaticcilla vui.

RUSULIA

No, no! Lassati chi a cunta vostra figghia!

VICENZU

Ci criditi chi nun nni staju capennu nenti!

RUSULIA

E nenti ci fa, l’importanti chi sta attentu e capisci bonu u finali da storia di Saridda. Senti chi fai, assettati comu eri misu a oj quannu mi facisti scantari e ju chiamavu a cummari, ti ricordi?

VICENZU

Picchì a storia havi a chi fari puru cu stissu personaggiu?

RUSULIA

Quasi quasi.

VICENZU

U sapiti chi u discursu ‘ncuminci a divintari ‘ntirissanti! Mi ci avissi a scriviri pi davveru ‘na commedia!

RUSULIA

Saridda, ‘ncumincia, quantu a finisci di essiri spiritusu.

SARIDDA

Ci credete che pure io non so da dove cominciare!

VICENZU

Voi chi ti fazzu vidiri comu facia, a oj, a parti du personaggiu?

RUSULIA

Aspetta, aspetta ancora a falla, chi sicuramenti, a mumentu ti nesci cchiù spontanea.

LUIGI

Mà (matri), ttu (ciù) dici chi ti ttittinu (zittinu), chi ‘un nni ttaju tapennu nenti!

LUCIA

E facitila parrari, cummari!

SARIDDA

Tempo fa è venuta a trovarmi a Milano Lorena, vostra figlia, dicendomi che aveva un problemino e voleva essere aiutata…

VICENZU

Quindi a storiella riguarda me figghia? E allura basta, capivu! Siccomu havia di fari l’esami vinni uni tia pi essiri jutata! Ma… tu, tu ha jutasti veru?

SARIDDA

E certo! Che dovevo fare, sono sua amica!

VICENZU

Brava! A chi servinu l’amici si nno!

LUIGI

E ttitto! (Zitto). Tempe lo ccatto fai! (Alla sorella) E te ha fatto, te ha fatto?

LUCIA

Senti chi fai tu, Luigi a matri, arriva a casa e va pigghi ‘na buttigghia d’acitu.

LUIGI

E t’ha fari ca titu?

LUCIA

A mumentu l’amu a mettiri ‘nna… ‘nzalata; curri a matri, va pigghialu!

LUIGI

(Alla sorella) E tu appetti di cuntari a ttoria?

SARIDDA

Certo che aspetto! Allora che abbiamo fatto, abbiamo prenotato l’esame…

VICENZU

Ah, picchì a Milanu pi fari l’esami a l’università, unu s’havi a prinotari? Eccu picchì ha tardatu a criatura a veniri, nuccenti! E ju chi stava jennu a ‘nfurmarimi all’università di Palermu…

LUCIA

Ju vi dicissi di starivi mutu e ‘ncuminciari a capiri a storia, chi a mumentu arriva u bellu.

SARIDDA

Arriva il giorno degli esami, e il risultato… purtroppo, (dispiaciuta) è stato positivo!

VICENZU

Comu, purtroppo! Cca amu a brindari ‘nveci! Rusulia, pigghia biccheri, buttigghia e damiggiani ca vivemu! U sintisti chi a Lorena, l’esami ci ju bonu?

LUIGI

(Contento) Veru? Mi, chi tugnu cuntentu!

SARIDDA

Aspetta a dirlo pure tu.

LUCIA

Luigi, non ti dissi di jiri a casa a pigghiari acitu? Fui, a cu spetti? (Luigi esce borbottando). Certi cosi è megghiu nun ci fari sentiri ‘o criaturi.

VICENZU

Haju ‘na strana ‘mprissioni chi ‘nta sta storia c’è quarchi cosa ca nun mi cunvinci; Saridda, nun la po’ strinciri un pocu e arrivamu subbitu a fini?

SARIDDA

Forse… sarebbe meglio cominciarla dalla fine, la storia, chissà se non ci sbrighiamo prima.

VICENZU

‘Ncuminciala di unni vò, basta chi rrivamu a conclusioni.

SARIDDA

Vuol dire che comincio dalla fine. Mi dica, a lei piacciono i bambini?

VICENZU

E chi ci trasinu, ora, i bambini?

RUSULIA

E rispunni a dumanna!

VICENZU

Certu ca mi piacinu; ma oramai è un pocu tardu pi ripinsaricci a falli, semu già grannuzzi, a mumentu mi putissi dari me figghia!

LUCIA

Oh, finarmenti arrivamu ‘o traguardu!

VICENZU

O traguardu di chi, scusati, cummari? Ju dissi chi a mumentu mi putissi dari me figghia nel sensu chi havi l’età di putilli aviri, ma siccome me figghia studia e poi nun è mancu zita… (guarda gli altri che si osservano tra di loro meravigliati) Oh, oh! Nun è chi prima ca finisci di cuntarimi a sturiella… diventu… nonnu? (Non risponde nessuno), Quindi ju… (Guarda meravigliato la moglie, adirato). Allura tu… sapivi? Eccu picchì a jiutasti a jiri a Milanu! E ju, pezzu di maccarruni, ci cascavu comu u scrofanu ‘nta l’amu! (Comincia coll’inseguire la moglie per prenderla, le altre si metteranno in mezzo per impedire che possa prenderla). Ah, ma si t’acchiappu! Si t’acchiappu, ti ni dugnu tanti di fariti liccari lugna! Tu, tu sapivi, grandissima figghia di…

LUCIA

(Scandalizzata) Cumpari!!! Chi su sti cosi! Comu, avissivu di chi essiri cuntentu chi vostra figghia vi sta facennu stu beddu rialu!

VICENZU

E finitila puru vui cu sta camurria di rrialu! (Inseguendo sempre la moglie e tirandole cose di stoffa che si trovano o che si toglie strada facendo). Veni cca, cca a veniri, pezzu di cifaru e persica giallinusu ca si! Eri d’accordu, eri! Ma si ti pigghiu!

RUSULIA

(Si ferma toccandosi il petto indolenzito. Preoccupato) U cori, u cori… (si lascia cadere sulla poltrona e comincia a tremare tutta). Aiutu, aiutu! U cori, u cori!

LUCIA

(Preoccupata, si premura cercando di soccorrerla) Cummari, cummari, chi vi capitò? Comu vi sintiti? Arrispunniti, cummari!

VICENZU

(Pensando che fosse la solita falsa) Lassatila perdiri ca recita. (Rosalia si alza storce gli occhi e, cascando ancora sulla poltrona, fa tremare velocemente il corpo sino ai piedi, e si ferma d’un colpo).

LUCIA

Cumpari, avutru chi recita, muriu a cummari!

SARIDDA

Aspettate che la controllo un po’, sono medico! (Preoccupata) Ma… questa sembra già morta! (Controlla ancora, alzandogli le braccia e le gambe che ricadono inerti. Poi, impaurita, alla signora Rosalia). Signor Vincenzo, è morta! E’ morta sua moglie! Io scappo a chiamare Lorena, deve pur vedere sua madre (esce).

VICENZU

(Preoccupato e piangendo) No, aspetta, non ciù diri chi so matri… putissi perdiri u piccididdu, dicci sulu ca veni. (Rusidda esce, ed egli si abbassa accanto alla moglie sempre piangendo) Rusulia, Rusulia, rispunni. Ju pi rabbia ti dicia tutti sti cosi, ju ti vogghiu beni, e puru chi ti pigghiava, non ti facia nenti. Ju non l’havia cu tia, pirdunami, siddu sbagghiavu a giudicariti mali, ju…

LUCIA

Viniti chi u littinu e u cunsamu a vostra mugghieri.

VICENZU

(Straziato dal dolore) Oh, Diu, ma picchì, picchì vi pigghiastivu a me mugghieri! (Ancora alla moglie) Rusulia, Rusulia! Sulu mi lassasti, picchì, picchì tuttu chistu!

LUCIA

(Addolorata) Cumpari, non faciti così, chi puru a mia faciti chianciri. Aiutatimi a sistimari u littinu. (Sistemeranno il lettino, piangendo e addolorati a soggetto, e le sistemano su la morta. Le legano un grosso fazzoletto fra il mento e la testa in modo che le rimane chiusa la bocca). Cumpari, finitila, chi si rriva vostra figghia, un motu ci veni, e u piccididdu…

VICENZU

(Sempre piangendo e addolorato) Non l’havia a fari chistu me figghia; u vidistivu chi successi?

LUCIA

E bonui cumpari, ora vui facitilu pi vostra mugghieri e pu vostru… niputeddu, chi nuccenti non ci trasi nenti nni sta disgrazia. Anzi, comu veni vostra figghia, faticci curaggiu, criatura… non pinsava chi avia a succediri tuttu chistu.

VICENZU

Ma cu mi porta, cu mi porta a rabbiarimi cu me mugghieri! Cummari, vaju di cursa a chiamari u parrinu, comu veni me figghia diciticci ca… nenti, nun ci diciti nenti, chi ju ora vegnu (esce).

LUCIA

(Dispiaciuta, guarda la comare finta morta) Ma comu fu? Comu potti succediri tuttu ‘nta ‘na vota? (Guarda se viene qualcuno, poi alla comare) Però cummari vi le diri ‘na cosa, tutta tisi chi pariavu, u vidistivu comu vi finiu u spiritu di patati. Però nun vi pigghiati pena pu cumpari, chi sacciu ju comu daricci cunfortu, puureddu; comu quannu vi sciarriavavvu, vinia unni mia e ju… mi paria piatusu e…. Quantu vaju a pigghiu quattru seggi prima chi ‘ncumincia arrivari genti (esce. Rosalia si solleva sul letto e fa un gestaccio col braccio verso dove è uscita la comare).

RUSULIA

(Seduta in mezzo al letto, guarda facendo quel gesto verso la comare). Teh!!! Ora vi fazzu vidiri ju a vunautra! A me maritu ha cunfurtatu e voli cuntinuari a cunfurtari! Mancu u tempu di chiudiri l’occhi, grandissima tappinara! Allura quannu si sciarriava cu mia… iva unni idda e… ci paria piatusu… ma lassa ca finisci sta commedia chi poi si nni parra! Mancu un pedi ci aviti a mettiri cchiù ‘nta sta casa! Havi a moriri unu pi scopriri i ‘mbrogghi! (Si gira, mettendosi con la testa dove aveva i piedi e i piedi dove aveva la testa, sul cuscino. Entra Luigi e rimane scioccato, quasi non sa cosa fare. Ha ancora più difficoltà nel parlare).

LUIGI

Ti-tignora, Ro-rotalia, te ha fatto, è motta? (Si gira per prendere la sedia e Rosalia lo spinge col piede sul sedere, facendolo volare a terra e subito si ricompone).

LUIGI

Ahi! Ahi! U mottu, u mottu chi ti movi! Aiutu, aiutu! (Accorre Lucia con delle sedie e soccorre Luigi per terra).

LUCIA

Chi fu, Luigi, chi successi? E picchì ti curcasti ‘n terra? Si stancu a matri? (Lo aiuta ad alzarsi).

LUIGI

Tippavu un cavutu ri donna Rutulia! E idda menti… (Rosalia, gli fa segno di fare si lenzio, poi gli mostra il dito medio e gli fa ancora segno che se non la finisce, dopo, prenderà botte, Angelino si zittisce guardando meravigliato, Rosalia che si ricompone).

LUCIA

(Che aveva la morte di spalle non capisce). Ih e chi fu, ti zittisti? E picchì? (Luigi le fa segno di guardare dietro le spalle; si gira e s’accorge che Rosalia si trova coricata all’inverso) Ma comu si girò sula? (Meravigliata, ad Angelino) Senti, Luigi, nun è chi tu… girasti a donna Rusulìa, di l’avutru latu mentri ju nun c’era, e ora… U sai chi morti non si toccanu!

LUIGI

Ma’ (mamma), idda nun è motta, mi fiti puru cotì! (Facendo segno col dito medio). E antura, antura mi fiti tegnu di fari tilentiu, cotì (facendo segno di silenzio).

LUCIA

(Ironica, pensando che il figlio stesse per dare numeri) Ah, ti fici segnu di stari mutu! Luigi, a matri, nun è chi tutti sti cosi chi hannu successu oggi ti ficinu… (Segno di pazzia).

LUIGI

(Quasi offeso) Ti diti, ma’! Ju bonu tugnu.

LUCIA

E bonu, veni cca assettati chi ‘ncuminciamu cu dirinni u rusariu. (Si siedono e cominciano col dire il rosario). ‘Ncumincia, ‘ncumincia tu a matri.

LUIGI

E ti, ti cumintu ju. Ti ponta? (Gli fa segno di si). Tanta Agata...

LUCIA

Ora pronobis…

LUIGI

Tanta Flavia…

LUCIA

Ora pronobis…

LUIGI

Tanto Ttefano di Camatta…

LUCIA

Ma chi fa, Luigi, mi sta elencannu tutti i nomi di stazzioni ferroviarii? Spetta chi dicu ju i santi. Santa Rusulia…

LUIGI

Paolo Bonolit…

LUCIA

Santa A… Aspetta, aspetta! Comu dici, tu? Paolo Bonolis! Ora pronobis, no Paolo Bonolis! Senti chi fa, pigghiati un fazzulettu e caccia i muschi a donna Rusulia, chi pregu sulu io. (Si sentono arrivare, ed entrano Saridda e Lorena, e subito dopo Vincenzo col prete).

SARIDDA

(Preoccupata) E ora come facciamo che c’è pure il prete?

LUCIA

(Lucia ignara di tutto) E’ ora! Comu è ora?  So patri (indicando Lorena) u ju a chiamari! Picchì non fici giustu?

SARIDDA

Ma, mamma, non lo hai ancora capito ch’è tutta…

VICENZU

Trasissi, patri. (Guarda sua figlia che le va incontro abbracciandolo, mentre il prete si reca dalla morta e, con la stola la collo, comincia col dire le preghiere). Figghia mia, vidisti chi guaju ca successi, non c’è cchiù to matri.

LORENA

Papà, io…

VICENZU

Tu… tu nun centri nenti, è sulu mia a curpa si ora arrivamu a chistu; tuttu lu forti attaccamentu a tia, comu si tu eri un giocattulu chi m’havia a teniri strittu e sempri o me ciancu. Lu me fari gilusu, chi nuddu t’havia a tuccari, comu si tu non putivi decidiri di tia stissu. Si, è mia a curpa di tuttu chistu. E antura, mi sfuavu cu to matri dicennuccinni di tutti i culura, nun capennu chi idda circava sulu di aiutariti pi rindiriti cchiù libira…

LUCIA

E bonu, cumpari nun vi turturati cchiù di tantu.

LORENA

Papà, se tu ora stai soffrendo così, la colpa è solo mia che non ho avuto mai il coraggio di confidarmi con te anche dei miei momenti intimi; chissà, forse non saremmo arrivati a tanto; si, ho sbagliato tutto, e ti prego di perdonarmi anche per questo momento di dolore che sto ingiustamente facendoti passare…

PRETE

Signor Vincenzo, io le mie preghiere le ho già recitate, ora, se volete, potete anche dirmi l’ora per i funerali di domattina.

LORENA

(Chiama il prete in disparte) Padre, (si scua con gli altri) io… (gli parla all’orecchio dicendogli che la mamma non è morta, ma che è tutta una finzione per farsi perdonare da suo padre).

PRETE

(Scandalizzato) No! Non è possibile! Tu, tu hai fatto questo? Ma lo capisci che peccato che hai fatto? E tuo padre… lo sa tuo padre?

LORENA

(Guarda suo padre che aveva sentito) Veramente… mio padre ancora non sa niente, e ora…

VICENZU

(Che non si è accorto ancora dell’equivoco) Già tutti cosi sacciu, figghia mia.

PRETE

Ah, si! Quindi lei…, sa tutto, e m’ha fatto venire qui senza che ce ne fosse stata la ragione!

LUCIA

Cumpari, chi diciti? Vui ancora non sapiti nenti du scherzu du rialu!

VICENZU

(Alla figlia, pensando che lo scherzo lo avesse fatto la figlia) Allura… tu… (facendo come se avesse la pancia gravida) E pinsari chi già mi ci avia affizziunatu...

LORENA

Papà, cos’hai capito? Il bambino vero l’aspetto!

VICENZU

Mi stati facennu partiri i senzi, ma allura qual’è u scherzu?

PRETE

Non ci sto capendo una parola, e, visto che a voi, della morta non interesse proprio, io tolgo il disturbo. (Fa per andar via, e Rosalia si alza).

ROSALIA

 Eh, no, vossia ora resta cca! (Rimangono tutti di stucco) Picchì ora ‘nn’havi a cunfissari a tutti di sti piccati c’avemu fattu! (Alla comare) E a vui, cummari, vi cunfessu ju”

VICENZU

Tu!!! Viva!!!

LUCIA

Haju ‘na strana ‘mprissioni chi ora ‘ncumincia l’opira.

VICENZU

Prima chi u parrinu cunfessa a tutti, a tia ti vogghiu cunfissari ju e cu lasagnatùri! (Prende il mattarello) Chi si un muristi pi un cuntu, ti fazzu moriri di ‘n’avutru cuntu. (Corre ad acchiapparla, mentre lei salta dal letto. Gli altri rincorreranno Vincenzo perché non la prendesse; tutto a soggetto, anche entrando e uscendo per le stanze, si abbasseranno le luci ed entra Luigi che si porterà sul proscenio narrando la morale, mentre gli altri rimangono fissi e immobili con posizioni a soggetto).

LUIGI

Sunnu tanti li pinzati, oh genti!

Chi spissu pigghianu la menti.

Tantu chi pi giustificari li torti,

scinnissimu a pattu pirsinu cu la morti.

Nun c’è megghi di lu parrari sinceru,

donu ca pussedi sulu l’omu veru;

picchì jucannu a lu mmucciari

tempu nun passa chi tuttu pari.

La virità è chidda ca cunveni

l’unica ca duna amuri e beni;

l’unica ca ti teni libira di li ‘mbrogghi

picchì di li minzogni nuddu ti sciogghi.

Cuntamunni li cosi pi comu vennu

pi evitari chi dopu fannu dannu.

La virità, anchi si è dura a dilla

aiuta anesci tanti cosi a galla,

e poi gridari cu tantu sciatu o’ pettu

d’essiri un omu onestu e schiettu.

Ora vi lassu cu amuri e affettu

facennuvi donu dun gran dettu:

Nun c’è amuri cchiù veru

di lu parrari onestu e sinceru.

Sipario