La vrità la pol vigh do faci

Stampa questo copione

LA VRITA’ LA PÖL

LA VRITA’ LA PÖL

VIGH DO FACI

Commedia in dialetto mantovano

Tre atti

di

Franco Zaffanella

 

Val di Ledro  Mezzolago (TN)

2002

Personaggi:

            NORINA                            72 anni        L’anziana madre

    MARIO                             43 anni        Il figlio di Norina              

            CLEONICE                       70 anni        Amica di Norina

    ARMANDO                      44 anni        Amico di Mario

    PIERA                                39 anni        Collaboratrice domestica

            BERTO                              60 anni        Il vecchio cantiniere

            SOFI’                                 35 anni        Francese esperta di vino

            ROMEO BARONI          40 anni        Sommelier

La vicenda si svolge in una azienda vitivinicola mantovana nell’anno 2003

PRIMO ATTO

Scena 1

Norina a seguire Mario e Sofì

Norina in scena vestita di una solo sottoveste apre aiutandosi con il suo bastone la portella della credenza. Da questa prende un salame con l’occorrente per tagliarlo. Si taglia qualche fetta ed inizia a mangiarlo, prendendo poi anche un pezzo di pane. Resta bene attenta che non arrivi nessuno guardando anche fuori della finestra. Quando sente che sta arrivando qualcuno raggruppa tutto quello che ha sulla tavola e lo nasconde sotto il cuscino del divano  letto dove subito  dopo faticosamente si corica.

MARIO – Ve dentar, ve dentar.

SOFI’ – Mersì, grazie, permesso.

MARIO – Prego.

SOFI’ – Ohhh come è incantevole la campagna, e che bella casa, che colore delicato queste pareti, qui da voi si sta veramente bene.

NORINA – Ahhhh, cuma stagh mal!

MARIO –  Ohh Signor! Scusa vè l’è me madar, la sta mia tant ben e alura l’as colga che dabas.

NORINA –  Chi gh’è?

MARIO – Mama a l’è la pütèla francesa cha t’evi det.

NORINA – (Alzandosi un po sul divano) Na dona in cha mia! Che grasia cha ma fat ‘l Signur! Ma chi’èla?

MARIO – Ma th’alsè cha tu ša spiegà, lu cunusida quant a su andà in Francia l’an pasà.

SOFI’ – Buongiorno, lci scusi se l’abbiamo disturbada.

NORINA – Ma qual disturb cara la me pütèla, ma capesla ‘l dialet?

MARIO – Se mama le l’è francesa ma la spusà ‘n mantuan, e ‘l dialet la la parla anca le.

NORINA – (Coricandosi di nuovo) Ahhh, l’è ša spusada. Me cha m’era gni na picula speransa ch’la pudes esar la tu murusa, invece. Parchè cara la mè pütèla, che vedar na dona in ca nostra lè cume catà na göcia in ‘n paier, u cume catà ‘n gat a Belfort.

MARIO – Mama, par piaser, ch’la pütela che, l’è che parchè l’am iöta a fa ben ‘l vin, ades è cambià tanti robi, e la Sofì la cunos töti li tecnichi növi.

SOFI’ – Spero di potervi essere utile nel migliorare la qualità del vostro vino.

NORINA – Ma la m’asculta, pudresla mia migliurà la qualità ‘d mè fiol?

MARIO – Ohh Signor! Lasa le mama.

SOFI’ – Scusami Mario ma ora vado, se la signora vuol continuare a riposare.

MARIO – Ma vèt via subit, a vulevi fat vedar la cantina nova.

SOFI’ – Scusami ma passavo proprio di fretta,ci sarà più tempo domani.

MARIO – Alura t’aspeti dman, ricordat che a li dies ariva Baroni.

SOFI’ – Va bene, io arriverò un po prima, a domani.

MARIO – A domani.

SOFI’ – Buongiorno signora. (Uscendo)

NORINA – Ahhhh . . .  cume stagh mal.

MARIO – Ma cusa gh’èt sempar da lamentat, e pü bisogna ch’at magna, varda cuma ‘t sé smunta, cuša gh’èt insoma? At fa mal la testa?

NORINA – No.

MARIO – At fa mal la pansa?                     

NORINA – No.

MARIO – Ma alura cuša gh’èt?                                                                                                      1

NORINA – A gh’è ch’at sé dur, propria cume tu padar puvaret, che sa fös mia sta par me gnanca cun ‘l lanternin ‘m binava. Ma inveci da fag vedar la cantina a ch’la francesina la pudevatt mia fagh vedar la camara da let?         

MARIO – Ma scultum l’è ša spusada

NORINA – E alura? Cusa pensat che queli spusadi l’is cava mia li mudandi.                              

 ( Suona il campanello d’ingresso )

SCENA 2

Norina Mario e Piera

MARIO – (Va ad aprire la porta) Ciau Piera, me a vaghi. ( Ed esce mentre Piera entra )

PIERA – Permesso, buongiorno.

NORINA – Buongiorno cara,

PIERA -  Oh su pran straca incö.

NORINA – Alura geva sta a ca tua! Questa lè na lavuradura vè!

NORINA – Alura Norina a stla ‘n po ben incö?

NORINA – Ades ch’at sè rivada te stagh ‘n po pusè mal.

PIERA – Ma cusa disla Norina  ( Entrando nell’altra stanza per prendere le cose da usare per la pulizia, intanto Norina si siede sul divano letto e prende da sotto il cuscino una fetta di salame e la mangia, poi si ricorica perché è in arrivo Piera che entra canticchiando, ed inizia molto lentamente e in modo blando a spolverare, Norina piano piano si alza e va vicino a Piera )

NORINA – Sét dre fagh li gratulesi?!

PIERA – ( Spaventata ) Ohhh ma sl’è levada sö Norina.

NORINA – Ma cuma faghi a sta culgada, quand a vedi ‘d li robi ‘tse, varda che dopo gh’è da fa li camari ‘t sura.

PIERA – Ma ia faghi, ia faghi,iè du ani cha lavuri che e töti i de l’am dis li stesi robi.

NORINA – Ma te l’è du ani che la polvar inveci da frigala via th’agh fè i cumpliment, sa fos par me te i mester che ti faresi gnanca cun ‘l binocul.

PIERA – Ma su brava la la dis anca la Cleonice.

NORINA – Ohhh  ‘t sé brava, a vudat da bevar, quel ‘t sé brava. ( Suonano alla porta )

Scena 3

Norina Piera Cleonice

NORINA – (Avvicinandosi alla finestra) Chi gh’è? Ohhh a gh’è la Cleonice, spèta cha vaghi a culgam.

PIERA – A verši la porta?

NORINA – Sat vö mia ch’la vegna dentar par la fnestra. ( Piera va ad aprire )

CLEONICE – (Entra sommessa con le mani incrociate davanti) Permesso, buongiorno, buongiorno Piera, ma che brava dona, sempar che a fa i mester, che lavuradura.

NORINA – Uhhhhhh . . .  sta mia fam redar Cleonice, cha stag mal, ahhhhh. . .

CLEONICE – Norina, èt vest cha su gnida a catat. ( E si avvicina a Norina prendendo una sedia).

NORINA – Se, u vest.

CLEONICE – Ma sèt Norina che ier a su cascada da la scala e ‘m su töta sgarblada i snoch, sta atenti te Piera ch’ag völ n’atim a fas dal mal.

NORINA – Ma qual mal Cleonice, ma cuma vöt ch’la faga a fas mal? Prova vardà, varda che lena cla gh’ha.                                                                                                                                   

CLEONICE – E pu sèt che stanot u fat na šavariada cha su mia, ’m su sbagliada cun li pastigli, inveci da to šo quela a dla presiun u tol šo quela par andà dal corp . . . e pü ‘m su insugnada cha murevi, e ‘l stes de ‘t murevi anca te!

NORINA – Vè Cleonice!

CLEONICE -  I sa fat ‘l funeral insiem . . .

NORINA – Ma va da via ‘l cül!                                                                                                      2

CLEONICE – Ma parchè ‘m dit acse che me apena pödi a vegni a catat, tu fiöl le mai in ca, sempar a pensà ’l lavurà, ìl gh’ha gnanca temp da catas la muruša né?

NORINA – Ma qual muruša, ‘l gh’ha sul in dla ment ‘l vin.

CLEONICE – Ahhh ma al mio l’è listes, a 43 ani ‘l gh’ha gnanca la murusa.

PIERA – (  Sempre intenta a far pulizia ) Ma scultem me su libera vè!

NORINA – Te ‘t resti libera!

CLEONICE – Ma parchè, ch’l’è acsè na brava dona, par ‘l me Armando l’andres anca ben.

NORINA – Par ‘l tu Armando, ma par ‘l mio nisba!

PIERA – Le se Cleonice ch’la gh’ha la vista buna. ( E entra nell’altra stanza )

NORINA – La gh’ha la vista buna, ma la testa sbarlota.

CLEONICE – At gh’è rašun gh’u propria la testa sbarlota, e ades lè mei cha vaga parchè gh’u da to šo la pastiglia par la depresiun.

NORINA – Brava, to šo la pastiglia, ansi ton šo do,ansi tre.

CLEONICE – Se, se ciao Norina. ( Cleonice esce e incrocia gli altri che entrano salutandoli )

SCENA 4

Norina Berto Armando Mario

MARIO – Alura Bertu tè capì né? Dmatina ‘m racumandi metat la tuta növa, cha gh’om da fa bèla figura, e te Armando fam ‘l piašer ve anca te che sa gh’è ‘d bisogna da quel.

ARMANDO – Va ben basta ch’agh sia da bevar e mia da lavurà.

NORINA – Ben ades a par che dman a gabia da vegnar ‘l President ‘d la Repubblica.

BERTO – Ciau Norina.

ARMANDO – Ciau.

NORINA – Ciao, ciao a töti.

MARIO – Mama dman a vegn un di pusè brau sumellier d’italia, Romeo Baroni,che tra l’altru l’è anca mantuan, e ‘l vegn a tastà ‘l nostar vin.      

NORINA – Insoma  a vegn natr’om.

MARIO – Ohh Signor!  Te ‘t sé propria fisada né.

BERTO – Varda Nurina che ch’al le a l’è un cha scriv ‘d vin in sa tanti rivisti. Giurnai, libar.

MARIO – Se, in sla CUCINA ITALIANA, Il GAMBERO ROSSO, IL CUCCHIAIO D’ARGENTO.

NORINA - Induva?

MARIO – In sal CUCCHIAIO D’ARGENTO.

NORINA – Ma cuma fal a scrivar in s’an cucér?

MARIO – Ohh Signor! Ma ‘l CUCCHIAIO D’ARGENTO l’è ‘n libar.

ARMANDO – E se ‘l vin dal Mario ‘l va in sa chi libar le, dopu ‘l pöl cresal da presi.

BERTO – A pruposit Mario ma cusa vegnal ch’al bianch ‘d l’an pasà?

MARIO – Quel ‘d l’an pasà ‘l vegn n’euro e quaranta.

BERTO -  Chi sares dumela, dunca n’euro e quaranta dumela e . . .

MARIO – Ades iè n’euro e quaranta, la lira la gh’è pö.

NORINA – Ma quand’èl Mario ch’at vedrò insiem a na döna.

Entra in scena Piera

SCENA 5

Norina Mario Berto Armando Piera

                                                                                                                                                

PIERA – Pronti na dona! A vaghi  mia ben me Mario.

NORINA – Se me fiol a spuša te ‘l föghi in dla vasca da bagn!

PIERA – Oh siura Norina, le la gh’la cum me, ma l’as ciuciares i di a vigh na nöra cume me.

NORINA – Ma cherasa, me ‘m ciuciares i di, te inveci th’am ciuciaresi töt ‘l vin!             3

PIERA – Pütost Berto me ‘l vin növ lu gnamö tastà, ‘s pudres mia vigan ‘n po?

ARMANDO – Th’a mè civà li paroli da la boca

MARIO – Ma certo, Berto fagal tastà a la Piera e a Armando.

BERTO – Alura ‘ndom in cantina.

ARMANDO –  Andom, ades se cha cumincioma a ragiunà ( Si salutano ed escono, rimangono in scena Norina e Mario )

NORINA – Ahhhh cume stagh mal.

MARIO – Ohh Signor! Sempar dre a lamentat.

NORINA – Sa püdes almen vedat spušà prema da mörar.

MARIO – Ma cusa vèt a pensà ades. ( Dopo qualche tentennamentosi siede vicino alla madre ) Ahhh sculta mama,dman cha ariva Baroni, a pudresat mia culgat ‘d sura?

NORINA – Ma qual Baroni! Gnanca par sogno! At pö dismengatal, figurat sa vaghi ‘d sura, ch’am par da fugam.

MARIO – Ma l’è sul par ‘n pèr d’uri.

NORINA – Ma gnanca par 5 minut.

MARIO – Ma almen pös metar  . . . ‘n separe che?

NURINA – An separé! At vö mia fa vedar tu madar, parchè le vècia e malada.

MARIO – At vedrè mama che se li röbi li va ben, chisà quant vin a vendarom, ‘l purtarom dapartöt.

NORINA – Al vin th’al porti dapartöt e me th’am purti ‘l ricovero.

MARIO – Ohh Signor! Ades sta mia pensag, magari catarom n’atra solusiun, ‘t vedrè, t vedrè . . .

( Mario esce )

SCENA 6

 ( Norina a seguire Piera )

NORINA – At vedrè, ‘t vedrè, catarom n’atra solusiun, inveci dal ricovero ‘m mandarà all’Istituto geriatrico intercomunale.

PIERA – ( Entrando un po barcollante) Amore, amore, amore, amore mio, dimmi che mi ami, guarda, guarda guarda come sono bella, guarda guarda guarda . . .

NORINA – Guarda, guarda d’andare dar via ‘l culo!

PIERA – Ma signora Norina, ma che parole, non si addicono ad una signora come lei.

NORINA – Si addicono, si addicono, e pü s’at lasi mia le ‘d parlà in italian ‘d mandi amö in ch’al post la.

PIERA – Guardi può mandarmi in qualsiasi posto, ho tastato il vino nuovo e sono talmente felice che bacerei tutti, ( Avvicinandosi a Norina per baciarla ).

NORINA – Sta in la vè! Sa’t vö mia che ‘l bašin th’al daga me cun chestu. ( Mostrando il bastone).

PIERA – Va ben Norina, allora vado in cucina, vado a cucinar, vado a cucinar. . . . ( Piera sta per uscire ) Ahh signora Norina, ci sono soquanti gnolini, butto giù quelli, o butto giù un po di pasta?

NORINA – Ma bötat šö te dla fnestra!

PIERA – Ma che manere signora Norina . ( E rientra )

NORINA – Ch’at gnes ‘n culp! L’unica dona cha vegn in ch’la ca che, la gh’ha mia da esar deficiente. E pü la anca ciucià mia mal, atar che tastà ‘l vin, cha le la na bötà šo parech.

SCENA 7

Norina Piera Berto Armando

                                           ( Entrano Armando e Berto alquanto alticci)                                                                                      

ARMANDO – Norina induv’èl Mario?

BERTO – Mario!!

NORINA – Ma cusa gh’i du imbariaghun, andè föra d’ad che.

BERTO – Scusa Norina, a gh’u fat tastà ‘l vin, e ‘s ved ch’al gh’ha dat a la testa.

NORINA – Ma anca te ‘s ved ch’al th’a dat a la testa.

BERTO – Al ma dat a la testa parchè l’è visin a la boca.                                                                4

ARMANDO – Ma me ‘l ma dat anca a la pansa, a li gambi, guarda, guarda come dondolo, guarda come dondolo . .  .

BERTO – Ma lasa le! Cha th’am fè girà la testa.

PIERA – ( Entrando in scena ) Iuuuuuuuu!!! Anch’io dondolo, guarda come dondolo . . .

NORINA – Andè föra cha vöi pö veduv!!

PIERA – Ma signora Norina, possibile che lei cià sempre le scatole in giostra.

NORINA – Ch’at gnes ‘n culp le induva ‘t sé! Fila via subit!

PIERA – Ohh com’è signora Norina. Non si può neanche ballare un po, ciao Armandone. ARMANDO – Piera, Pierina dove vai?

NORINA – Andè föra dad che!!!

PIERA – Devo andar. (Ed esce)

ARMANDO – Ciao, bela gnoca.

BERTO – Dai andom  Armando, th’è senti che la Norina la gh’ha li scatuli in giostra!

NORINA – Vè Berto th’at metat anca te, pütost sculta, dopo th’am porti na butiglia che ch’al vin le a vöi tastal anca me.

BERTO – Va ben Norina, th’al porti subit. ( Escono )

ARMANDO – Ma che bèla la Piera incö, ma che bèla . . .( Norina piano piano torna a coricarsi )

NORINA – A voi sentar me ch’al vin le cuma l’è. Töti i tasta ‘l vin e me gnanca l’ombra. ( Intanto mangia qualche fetta di salame )

SCENA 8

Norina Berto a seguire Piera

BERTO – Permesso  . .  . ( Entra Berto con bottiglia ) che calur cha mè gni  ( Asciugandosi il sudore con un fazzoletto)

NORINA – Ahhh cume stagh mal . . .

BERTO – Tasta an pö da ch’al vin che, ‘d vedrè che dopu th’a starè mei.

NORINA – Oh brau Berto e ‘l bicer?

BERTO – Pronti al bicer. ( Estraendolo dalla tasca )

NORINA – Ma èl pulì?

BERTO – Ma se ‘gh dag n’atra bèla frigadina. ( Pulendolo con il fazzoletto che ha appena usato per asciugarsi il sudore)

BERTO – Pronti, ( Vuotando da bere a Norina ) èco, tö Norina.

NORINA – Ohh grazie Berto. ( E ne assaggia un po ).

BERTO – Me però ades bisogna cha vaga, gh’è Mario ch’al ma spèta. ( Allontanandosi )

NORINA – Vè Berto, te va pör ma la butiglia lasumla che.

BERTO – Va ben, però sta mia bevan trop Norina, che chestu ‘l taca.  ( Allungandogli la bottiglia ).

NORINA – No, no, ‘n bevi sul ‘l necesari.

BERTO – Alura vagh, ciao Norina.

NORINA – Ciao.Ohhh sentom ben ch’al vin che,  ( vuotandone ancora lo beve, mostrando di apprezzarne la bontà).

NORINA – Bun, bun ch’al vin che, atar chè, ( Bevendone ancora ) mhhhhh . . .

( Si mette a ridere ) ahhhha . . .  ahahahaha . . . e gh’u da di ch’at ciapa dabun la testa,

anca li gambi, la pansa . . .  ohhhh la pansa . . .  ohhhh Signur! Ohhhh che dulur! Ohhh cume stagh mal . . .  Ohhhhh  . . .  che robi! Piera!!! Piera!!!  Ohhhhh . . .

PIERA – ( Rientrando in scena ) Cosa c’è? Perché mi chiama signora Norina?

NORINA – Ohhh cusa mè suces! Ohhhhh . .  .

PIERA – Ma devo chiamare un autolettiga?

NORINA – Ma no! Ma che vargogna!

PIERA – Ma signora cosa devo fare? Cosa si sente?

NORINA – A gh’è che . . . ma Diu cusa gh’è!

PIERA – Ma cosa c’è? Cus’è sucès?                                                                                               5

NORINA – A gh’è che  . . . a gh’è che, insoma ‘m su cagada ados!!!

PIERA – Mamma mia! ( Turandosi il naso ).

NORINA – Iotum Piera par piaser.

PIERA – Ma noo!!! Questo non fa parte dei miei compiti cara Norina!

NORINA – Ma cuma faghi alura, ma gh’u ‘n mester che.

PIERA – Ahh no!!! ( Allontanandosi per uscire ) mi spiace ma io il culo non glielo pulisco!

NORINA – Ma Diu che figuri, e cha là ch’l’è scapada via. La pudeva iutam almen ch’la bröta scancarada le, ma me na roba acsé  la me mai capitada. ( Norina si alza e piano piano con in una mano il bastone e con l’altra si tiene il sottoveste si avvia verso il bagno ).

NORINA – Varda che, che mester, Piera ch’at gnes ‘n fölmin a te e a töti i tu parent!

FINE PRIMO ATTO

* * *

SECONDO ATTO

 ( Il mattino dopo tutti sono indaffarati nei preparativi per l’arrivo del famoso sommelier, mentre Norina è  già coricata sul suo divano letto nascosta da un separé che è stato messo per fare in modo che rimanga nascosta )

SCENA 1

Norina Mario Sofì Berto a seguire Armando e Romeo

MARIO – ( Si avvicina alla mamma coricata sul divano letto e nascosta da un separé ) Te mama sèt a post?

NORINA – Ah su a post, mi mes in prešun!

MARIO -  Ma quala prišun mama, fa ‘n sunin valà, che dopu tha stè mei.                                    

ARMANDO – ( Entrando ) Vè Mario varda cha gh’u idea cha sia che ch’al siur la vè, prova vardà.

MARIO – ( Affacciandosi sulla porta ) Ah se . . . ( esce per accoglierlo ) . . .  prego, ìl vegna dentar siur Baroni.

ROMEO – Permesso , buongiorno a tutti.

MARIO – Agh presenti töti, chesto lè Berto ‘l nostar cantiner, chesto lè Armando, n’amich da famiglia, e questa signorina è una francese sua collega, Sofì Reviè.

( Romeo da a tutti la mano e con Sofì dice anche:)

ROMEO – Ahhh . . . interessante. Ma scusè visto che incò su quasi a ca pos parlà in dialet?

MARIO – Ma certu ach mancares, ‘l fat fadiga catas?

ROMEO – Ma no, chi post che i cunosi töti ben. Alura ch’al bianch che da quand’èl ch’al fè?

MARIO – La cumincià me padar dal sesantun, e sercando sempar da fa ‘n vin naturale, pian pianin som rivà a fa ‘n vin da na certa qualità, e ora grasie anca alla signorina Sofì, e sperom da pudì fa ‘n vin migliore

ROMEO – Alura provuma a tastal sta vin, lei signorina come lo trova?

SOFI – Io lo trovo un vino interessante, e il lavoro fatto dal signor Mario fino ad oggi è stato notevole.

ROMEO – Bene, allora proviamo l’assaggio.

SOFI’ - Preferisce che stappi la bottiglia o va bene anche questa?

ROMEO – Sl’è pena stapada la va ben anca questa.

SOFI’ – Bene. ( E si appresta a versarlo ).

ROMEO – Prema la serva pöri lor.                                                                                                  6

SOFI’ – D’accordo.  ( Serve tutti poi anche il signor Romeo. In questo momento entra Cleonice ).

SCENA 2

Sofì Romeo Armando Mario Norina Berto Cleonice

CLEONICE – E’ permes? Oh quanta gent cha gh’è. Ma Diu! E’ mort la Norina!?

( Norina che è alzata e sta spiando dietro il separè fa un gesto di stizza nei confronti di Cleonice ).

ARMANDO – Ma no mama ve che. ( Portandola dietro il separè dove sta Norina )

CLEONICE – U vest ch’al bagai che, e par ‘n mument u pensà ch’at fosi morta Norina.

NORINA – Ma cara te!

MARIO – Al sa scusa né. ( Rivolto a Romeo ).

ROMEO – Gh’è mia problema, ansi sa li völ vegnar che cun nuatar a bevar.

NORINA  - Certu cha gnoma. ( Ed escono dal separè portandosi vicino agli altri ).  Me però bisogna ch’am senta.

ROMEO – Versi pure da bere anche alle signore.

SOFI’ – Certo, prego. ( E versa da bere anche a loro ).

ROMEO – Allora conosciamo questo vino . . . il colore si presenta giallo paglierino con riflessi all’oro, ci sono piccole venature di verde, e guardate come gira bene, come corre nel bicchiere, non si stacca, il corpo è ben solido!

Bene, naso! ( Lo annusa e lo riannusa ) il profumo è un profumo diretto, intenso, con richiami floreali alla rosa, ( Lo riannusa ) è un profumo diretto, preciso, un profumo che si fa ricordare, ma noi che cosa ci aspettiamo da un profumo così?

CLEONICE – Ah me ‘l su mia, val ben da metar anca sota li lašeni?

NORINA – Oh par Diu anca da dopobarba.

ROMEO – Allora da un vino così che cosa ci aspettiamo. ( Rivolto verso Berto ) 

BERTO – Ah me ‘l su mia però s’al dis ch’ha gh’è da spetà, spetom.

ROMEO – Nessuno lo sa , ma io ve lo dico subito, perché quello che sento io lo dico, io devo dire cosa c’è nel bicchiere altrimenti non sono più Romeo Baroni!

Bene! Bocca! ( Lo assaggia ) In bocca conferma quello che sospettavo, è un vino che non ha un finale lungo e alla fine predomina l’alcol! Che cosa vuol dire? Vuol dire che non c’è equilibrio fra i componenti. ( Lo riassaggia ) E poi devo aggiungere che c’è una leggera punta di ossidazione, leggera ma c’è. Cosa vuol dire?

CLEONICE – Ma quanti dmandi ch’al fa ch’al siur che Norina.                                                 

NORINA – Eh ma cara, va cha scriv in s’al cuchiaio d’argento vè.

CLEONICE – Cus’èl? ( Mario fa un gesto alle due di tacere )

BERTO – Ma su mia me, inveci da da dli risposti ‘l sagueta fa dli dmandi.

ARMANDO – Ma tasi e bevi.

ROMEO – Insomma, vuol dire che il vino è troppo maturo, perché dovete sapere che quando si raccoglie l’uva troppo matura poi si hanno questi inconvenienti. Signori, io ho finito!

BERTO – Ma alura cum’èl sta vin?

ROMEO – Guardi io non ho vie di mezzo, ho dico A, ho dico B.

MARIO – Ma in definitiva che giudisiu dal?

ROMEO – Questo è un vino che non posso classificare come un vino di qualità.

MARIO – Ma alura cusa scrivaral?

ROMEO – Caro signor Mario io quello che sento lo dico, e quello che dico lo scrivo.

( Nel frattempo Sofì si avvicina a Mario e gli suggerisce di allungargli dei soldi)

ROMEO – Ahh voi non sapete la soddisfazione di poter dire quello che penso senza guardare in faccia a nessuno. ( Mario intanto estrae dei soldi dal portafogli e li infila in tasca al signor Romeo ).

ROMEO – Signora ( rivolgendosi a Norina ) lei che dice?

NORINA – Ma me verament su mö dre našal.                                                                               7

ROMEO – ( Guardando quanti soldi ha messo in tasca Mario ) Ma io voglio provare a riassagiarlo, perché a volte qualche imperfezione di lettura del gusto può esserci.

( Lo riassaggia ) Ecco dicevo prima di quella punta di ossidazione, piccola quasi impercettibile ma che ci sta anche bene, e l’alcol poi non è così presente, poi piano piano scompare, se ne va e lascia il posto alla fragranza, ad un sapore quasi vanigliato, insomma questo è un buon vino, complimenti.

( Tutti applaudono e poi bevono )

ROMEO – Bene signori, ora mi scuserete, ma ho un’altra degustazione a mezzogiorno a Cremona.

MARIO – Ma tastal gninte.

ROMEO – Grazie ma sono già in ritardo.

MARIO – Allora grazie ‘d töt, anca parché l’è gni fin a ca nostra.

ROMEO – E’ stato un piacere, piuttosto signorina Sofì se vuole l’accompagno.

SOFI’ – Grazie ma ho la mia macchina.

ROMEO – Ma almeno potrebbe darmi il suo numero di telefono.

NORINA – ( Intervenendo ) Impara!

CLEONICE – ( Rivolta ad Armando ) Anca te!

SOFI’ – Non credo sia il caso signor Romeo.

ROMEO – Come vuole, allora arrivederci a tutti.

MARIO – Al cumpagni.

( Tutti lo salutano e Romeo esce accompagnato da Mario )

ARMANDO – Par me ch’al vin che lè pran fin.

BERTO – Ecome sl’è bun, e pü ‘l fa mia girà la testa.

CLEONICE – No ‘l fa mia girà la testaaaa . . .

NORINA – Gnanca me ‘m fa girà la testa, però ‘m fa andà dal corp.

ARMANDO – Comunque mama l’è mei cha th’an beva po perché dopu th’at meti a redar, ch’at fè dal cine cha su mia.

CLEONICE – Ma valà cusa vöt cha reda . . .  ahhha hahhaahah ahhhahha

ARMANDO – E’t  vest, ‘l sevi me, e pu mama ades èl mia ura ch’at töga šo la pastiglia.

CLEONICE – Al dutur ‘l ma urdinà tre pastigli ‘l de, e me par mia dismengam,

a la matina cume a levi so ia töghi šo töti tre.

ARMANDO – Ma brava furba, ‘t vö andà a sta mal ( Rientra Mario )

BERTO – Mario a fom mia ‘n brindisi?                                                                                         

MARIO – Ma certo, però ch’al le lè ‘n bèl element né, cum la vest i bèsi la cambià parer, cusa dit Sofì?

SOFI’ – Per fortuna non sono tutti così, ma ho capito subito che tipo di persona era, perché questo vino può avere tutti i difetti del mondo ma non è per niente ossidato.

MARIO – Alura a foma ‘n brindisi!

BERTO – Se fom ‘n cin cin.

ARMANDO – Alura ‘l vin dal nostar Mario che prema l’era stras pü l’è dventà bun!

SOFI’ – Evviva!

NORINA – E ades purtè via ch’al bagai le né!

MARIO – Se mama ades ‘l porti via, dam na man Armando.

BERTO – Me alura a pos andà in cantina. ( Mentre si appresta ad uscire con le bottiglie)

NORINA – Vè Berto chilé ‘t ia lasi le.

BERTO – Va ben, ‘v salöt alura. Ah Mario cusa vegnal ch’al bianch da l’an pasà?

MARIO – Ohh Signor! Ma gnamò a th’al sé? Th’u det n’euro e quaranta.

BERTO – A se l’è vera n’euro e quaranta cha sares dumela e  . . .

MARIO – Ma lasa sta cusa i sares,iè n’euro e quaranta,sensa la lira.

BERTO – Va ben,ciao, però i sares dumela e  . . . (Ed esce salutato da tutti ).

SOFI’ – Vado anch’io Mario, ci risentiamo.

MARIO – Vai anche tu, alura intant ‘t ringrasi, dopu ‘s sentirom.

SOFI’ – Va bene, un saluto a tutti. ( Esce salutata da tutti )                                                                      8

MARIO – Al purtom d’adla Armando. ( Mario e Armando escono con il separé )

ARMANDO – Ades Norina ‘t sé libera.

NORINA – Se ma mia par tant.

CLEONICE – (Bevendo ) Sl’è bun, e fresch ch’al vin che Norina.

NORINA – An bevi natar gusin anca me.

CLEONICE – Pian cha th’al vödi me. ( Cleonice vuota anche per Norina ) Alura Norina a la nostra salöt.

NORINA – Se a la nostra ( E ridono )

CLEONICE – Eviva!

NORINA – Hmmmmm . . . sl’è fin.

CLEONICE – Ohhh cara la me Norina cuma su cuntenta.

NORINA – At sé cuntenta? Ma ch’al vin che alura ‘l fa anca i miracui.

CLEONICE – Ma che bèl! A senti gnanca ‘n dulur! Che bèla casa! Che bèla giurnada! Che bèl sul!

NORINA – Ma s’è dre piovar!

CLEONICE – Ma me Norina a vedi ‘l sul! A vedi ‘l sul! E sal ciöca!.

NORINA – Me inveci varda Cleonice, ( Buttando il bastone ) a staghi in pe sensa al bastun!

( Entrambe ridono e fanno un altro cin cin ).

NORINA – Ma sèt cha mè gni anca me ‘n calura ados, e pü ( Mettendosi le mani sulla pancia ) mamma cara, ‘l sevi ch’am fava ch’al schers che . . . ( raccogliendo a fatica il bastone ) . . . bisogna cha vaga prema cha suceda ‘n disastar.

CLEONICE – Ma anca me l’atar de ‘l ma fat an schers atsé, l’è mei cha vaga parchè me gh’u la strada pusè lunga prema da rivà ‘l cesu.

NORINA – Alura ciao ‘s vedoma, e stasera  sta mia to šo la pastiglia par la depressiun, ‘t fè sensa.

CLEONICE – Eh, lè vera, togh šo sul quela par andà dal corp.

NORINA – Ma no! Gnanca da quela ‘d gh’è mia ‘d bisogn. L’è propria insemenida. ( Entrambe escono dalla scena ).                       

( Subito dopo entrano in casa Mario e Armando )

SCENA 3
Armando Mario

MARIO – Cume l’andava fort tu madar, la sa gnanca vest.

ARMANDO – Ohhh la sa sta me madar varda, che ultimament l’am turmenta, ma sèt quanti volti l’am dis cha gh’u da catam la murusa.

MARIO – Ah ma sl’è par quel, la mia Armando töti i de lam la dis, e talsè benissim che me li doni l’im pias, ma talsè, cun töt ‘l lavurà cha gh’u da fa, su sempar impegnà, e l’è mia facil.

ARMANDO – E alura, cosa vöt cha foma . . . vè ma sèt cha mè gni in ment na roba ch’as pudria fa.

MARIO – E cosa?

ARMANDO – As pudres . . . asculta, se te Mario . . . th’at travesti da dona e foma finta ch’at sé la mè murusa?

MARIO – Ma cusa sèt dre di? Ma par me lè na gran stupidada.

ARMANDO – Varda che me madar l’agh ved poch, e las n’acorsares gnanca, ‘t seta dopu finalment la’m lasarà in pace.

MARIO – Ma scultum Armando, ma cuma vöt cha faga a fa la part dna dona, ma sèt mat!

ARMANDO – Ma dai Mario, fam ‘l piaser,na bèla trucada,na paröca e ‘n vestì da döna

MARIO – Mahh . . .  varda alura foma na roba, me a fagh la murusa par te e te ‘t fè la murusa par me.

ARMANDO – Me? Ma chesta l’è bèla,varda che tu madar l’è mia facil incantala.

MARIO – At vedrè ch’l’ach casca anca le, d’altronde me ‘t faghi ‘l piašer a te, e te th’am fè ‘l piašer a me.                                                                                                                                       9

ARMANDO – Va ben, ‘s foma ben la barba, na bèla incipriada e via. Prema a fom la presentasiun a ca mia, dopu a ca tua. Cusa dit?

ARMANDO – Par me se, varda che però a gh’om da trücas ben né.

MARIO – Ohhh, ‘t vedrè che tenca cha dventi. ( Entrambi ridono ).

Scena 4

Mario Armando e Berto

( Berto entra in scena )

                                                          

BERTO – Vè Mario scusa, ma ch’al vin bianch ‘d ‘l’an pasà cusa ‘l fom pagà?

MARIO – Ohh Signor! Sèt bun da lešar u no? A th’u mes föra anca la tabèla. N’euro e quaranta.

BERTO – Ah se, n’euro e quaranta,cha sares dumela e tanti franch, quasi trimela franch, però . . .

MARIO – Ma basta cun la lira,la gh’è pö Berto, ‘l capesat insoma!

BERTO – Se ma me ch’ieuri che ‘m fa sö na cunfusiun cha su mia. Insoma me ‘m catavi mei cun la lira.

ARMANDO – Ma ades Berto a gh’è da ragiunà cun i’euri.

BERTO – Eh ( uscendo  )  cun i’ieuri, me ragioni mèi cun la testa, mia cun i’ieuri. ( Ed esce )

MARIO – Ma che robi ‘l gh’ha pö memoria.

ARMANDO – L’è vera, ma turnando a nuatar quand ‘t gnarè dentar in ca, ‘s gnoma incuntra è ‘s dom ‘n basin.

MARIO – Ma cherasa.

ARMANDO – Ma se bisogna cha foma la part in töt e par töt.

MARIO – Pian! In töt e par töt cosa?!

ARMANDO – Ma cusa pensat, ‘n basin in sla guancia no. Dai pruvoma, fom finta che te th’am vegni a versar la porta.

MARIO – E va ben.

ARMANDO – Me a vegni dentar, ( Simulando la scena ) e  te th’am ve incuntra.

MARIO – E cuma a gontia da ciamat?

ARMANDO – Mah . . . foma finta ch’am ciami Laura, alura a vegni dentar, te th’am saloti e ‘s dom ‘n basin. ( Si baciano proprio mentre sta rientrando Norina dalla porta centrale ).

SCENA 5

                                                      Mario Armando e Norina

NORINA – Maahh  . . . Ma sèt ‘n culatun!?

MARIO – Ma no mama som dre schersà.

NORINA – Ma che schers èl? Ma basè dli doni vè du maröch!

MARIO – A pruposit mama, ades ‘d digh na roba ch’at farà cuntenta.

NORINA – Varda l’unica roba ch’am fares cuntenta sares ch’at gh’esi la murusa.

MARIO – Propria quel mama, a gh’u la murusa.

NORINA – ( Rimane senza fiato, guardando sbalordita Mario )  Te ‘t gh’è la murusa? Ma . . .  dabun? E’l vera Armando?

ARMANDO – Se Norina, l’è vera.

NORINA – Chesta l’è na nutisia cha spetavi da tant ( Emozionata si va a coricare sul divano letto aiutata da Mario ).

MARIO – E dman mama ‘t la faghi cunosar, ades metat calma, varda sa th’agh la cavi a fa ‘n sunin.

NORINA – Se se, a vedi l’ura cha vegna dman.

MARIO – Nuatar andom, ciao mama.

ARMANDO – Arvedas Norina.

NORINA – Ciao, ciao.( Norina rimane sola coricata nel divano letto )

NORINA – Ma che bel, me fiöl ‘l gh’ha la murusa.                                                                       10

SCENA 6
Norina  Piera a seguire Cleonice

PIERA – ( Entrando ) Permesso, Norina su me, ö ma che gh’è sta na festa.

NORINA – Sa’t vè mia subit a parcià da disnà la festa a th’la faghi anca a te.

PIERA – Ma se, ‘gh vaghi, ma che prescia. ( Ed entra nell’altra stanza portandosi

via una bottiglia ).

NORINA –  Ohh . . . ma che strachisia cha ma dat šo, ch’al vin le ‘l ma squasà mia mal. (Entra improvvisamente Cleonice)

CLEONICE – Norina! Norina!!

NORINA – Ma cusa sbraita inosma!

CLEONICE – Ma gh’u da dit! A gh’u da dit!

NORINA – E dil no!

CLEONICE – A gh’u da dit che me fiöl ‘l gh’ha la murusa!

NORINA – Anca ‘l tu? Che coincidensa, anca me fiöl ‘l ma pena det ch’al gh’ha la murusa.

CLEONICE – Ma finalmente! Alura bisogna festegià! Dai Norina leva sö, pian ch’at iöti.

NORINA – Ades töti li scusi iè buni par ciucià ‘l vin nov.

CLEONICE – Ma dai che ‘n gusin ‘l fa mia mal, varda gh’è anca dal furmai da magnà.

NORINA – At gh’è rašun, parchè è suces ‘n miracul, i nostar fioi i gh’ha la murusa.

CLEONICE – ( Che ha vuotato da bere anche a Norina ). Alura ai futuri sposi!

NORINA – Se, auguri e figli maschi! ( Mentre bevono entra in scena Piera )

SCENA 7

Norina Cleonice Piera

PIERA – Signora Norina?

NORINA – Ohh la ripres a parlà in italian. Cusa gh’et?

PIERA – Volevo chiederle, prima faccio su  i letti o parecchio la tavola.?

NORINA – Prima parecci la lettera di dimissioni che me la firmi!

PIERA – Ma cosa dice signora Norina, lei ha sempre voglia di scherzare. ( E ride rientrando ).    

CLEONICE – Vè Norina ma calè la gh’ha la bala, va sla red. ( E Ride anche lei ).

NORINA – Ma in fond lè mei redar che piansar. ( E ridono )

FINE SECONDO ATTO

                                                                                                                                             11

TERZO ATTO

SCENA 1

Norina Mario a seguire Armando-Laura

( Norina coricata sul solito divano letto mentre Mario cammina su e giù nervosamente )

NORINA – E’la rivada Mario?

MARIO – La rivarà mama, th’am lè bèla dmandà sinquanta volti. ( Suona il campanello )

MARIO – Ecu la sarà chè. ( E va ad aprire la porta, saluta la finta fidanzata dandogli un bacio )

LAURA – Ciao, buongiorno signora.

NORINA – ( Cercando di alzarsi ) Buongiorno signorina.

LAURA – Ma la staga pör culgada.

NORINA – No ma vöi indrisam ‘n po, anca parchè la voi vedar ben.

MARIO – Mama chesta l’è la me muruša.

LAURA – Piacere Laura. ( Si danno la mano ).

NORINA – Al piacere l’è mio cara la mè putela, ‘t savesi che piašer, ma sentat che ‘d banda me.

LAURA – Va ben.

NORINA – Ma d’iduva sèt?

LAURA – Su da Gabbiana.

NORINA – Da Gabbiana, induva i magna mia l’uva bianca parchè i dis ch’l’è šerba.

MARIO – Mama!

LAURA – Se però a bevom ‘l vin bianch.

NORINA – Ahh ma alura ‘t vè a sta ben, parchè che ‘gh né dal vin bianch.

LAURA – Ehh lo so lo so. 

NORINA – E cusa fala da mester?

LAURA - Su impiegada da Levoni a Castlöch.

NORINA – Ahh ma pensa . . . la ma scusa n’atim ( Norina che era seduta sul divano letto si alza e sorreggendosi sempre con il bastone va vicino a Mario che nel frattempo sta preparando qualcosa da bere )

NORINA – Ascultum Mario ma s’am par ch’la’s sia pena fata la barba.

MARIO – Ma valà mama cuša dit,cla gh’ha na pèl liscia cha su mia.

NORINA – Cherasa, e po la gh’ha anca ‘n po ‘d barbis.

MARIO – Ma valà.

NORINA – Mahhh . . .  ( Ritornando a sedersi ) . . . ma brava, ades finalmente pos sperà che me fiöl ‘l sa spuša.

LAURA – Se töt va ben sa spušom sta primavera, vero amore?

MARIO – ( Piuttosto imbarazzato ) Se . . . se se, stan quen.

NORINA – Mario ma dagh da bevar quèl a la signorina.

MARIO – A su dre mama, ades a rivi.

LAURA – No grasie Mario, n’atra volta, ades ( Guardando l’orologio ) bisogna cha vaga, chi m’aspeta a ca.                                                                                                                                 

NORINA – Ma vala via subit? La staga che ancor ‘n po.

LAURA –  ( Alzandosi ) Ma l’è cha gh’u d’andà cun me madar a fa spesa, d’altronde siura ades a gavrom modo amö da vedas no.

NORINA – Ahhh pusè avanti su mia, parchè me fiöl ‘l ma ša parcià la strada par li vacansi.

LAURA – Alura buni vacansi.

NORINA – Grasie, ma ‘l su mia che vacansi li sarà ‘l ricovero, su vècia e piena da disturb, e alura aria.

MARIO – Ohh Signor! Cuma ‘t sé tragica.                                                                                    12

LAURA – Ma la diga mia atse siura, arvedas

NORINA – Ciao cara, e grasie dla visita.

LAURA – Ma agh mancares, intant ‘s son cunusidi no.

MARIO – Ciao.

LAURA – Ciao Mario a stasera. ( Laura esce ).

MARIO – Mama èt vest? At sarè cuntenta no?

NORINA – Mah . . . ‘m da l’impressiun da vila bèla vesta ‘d na qual banda.

MARIO – At piasla mama?

NORINA – Varda a l’età ch’at sé rivà m’andares ben anca la Piera.

Mentre dice cosi entra Piera
SCENA 2

Mario Norina Piera

PIERA – E me su prunta!

MARIO – Ma prunta a cosa.

PIERA – Ma a metas insiem, me e te Mario.

NORINA – Varda che Mario al gh’ha ša la murusa, ansi l’è pena gnida a catam.

PIERA – Ma chi!? Ch’la sgargnapula ch’u vest ades vegnar föra dad che

MARIO – Ve Piera vet a fa i mester u a fa a uservasiun.

PIERA – Ohhh . . . th’at sarè mia ufes, me su che par lavurà e cume lavuri.

NORINA – Alura movat che ‘t sura gh’è ‘l bagn cha th’aspeta.

PIERA – Le la gh’ha sempar na finesa né, la’m trata cume na pesa da pe, ma me sa ma stöfi, a vegni pö a fa i mester. ( Ed esce ).

NORINA – E pü Mario quand ‘t porti ‘l vin in ca l’è mei cha ta ma’l daga a me, sinò ch’al lé sla la cata la la bev cla fa di balun cha fa ‘l föm.

MARIO – Infati ier nu purta in ca sié butigli e ‘gh né po gnanc öna.

NORINA – Me iu gnanca vesti, propria a savres mia.

MARIO – Li sarà mia sparidi, ‘n qualdun bisogna cha gh’l’iabia bevidi.

NORINA – Ma la Piera lè stada chi vöt cha sia sta.  ( Suonano alla porta )

SCENA 3
Mario Norina Cleonice
Mario va ad aprire
MARIO – Ma cha le vengla che a bevar u fa i mester? . . . avanti Cleonice.

CLEONICE – Ciao Mario a gh’è la Norina?

NORINA – La gh’è la Norina la gh’è, induva vöt ch’la sia.

CLEONICE – A gh’u da dit na bèla roba.

NORINA – Meno male, a lè ura cha th’am porta a dli beli nutisi.

MARIO – Me mama a gh’u d’andà in paes ‘s vedom, ciao Cleonice. (Entrambe lo salutano, mentre Cleonice si avvicina a Norina sedendosi ).                                                                                            

NORINA – Alura cuša gh’èt da dim Cleonice? Parchè anca me a gh’u da dit quel ‘d bèl, è gni che a catam la murusa da Mario.

CLEONICE – Ma anca me è gni a catam la murusa da me fiol, lè questa la bela nutisia ca vulevi dit.

E l’è na gran bèla pütèla.

NORINA – Ah ma anca la murusa da me fiol l’è bèla, la gh’ha ‘n po ‘d barbis ma la gh’ha n’intelligensa, pensa cha lè la segretaria personale dal siur Levoni.

CLEONICE – Inveci la Clara, la murusa d’Armando l’è la segretaria personale da Marcegaglia, e la sa tre lingui.

NORINA – E la me Laura, pensa la sa cinch lingui compres ‘l giapunes!

CLEONICE – Al giapunes!?                                                                                                          13

NORINA – Ma se, pensa ch’la la sa ‘t se ben cha gh’è gni fin i’och a mandurla.

CLEONICE – Ohhh . . . e la me Clara sèt che Marcegaglia ‘gh dis sempar che s’agh fos mia le ‘l sares bèla falì.

NORINA – Dabun!? E la me Laura oltre a fa la segretaria ‘d Levoni, la copa i nimai, la ia fa sö, la spedes via la caran e sagh resta ‘l temp la fa anca la pulisi.

CLEONICE – Ma pensa che brava, scultum Norina, gh’èt mia ‘n gusin da bianch da tastà?

NORINA -  Ma se par n’amiga cume te, pronti, ( Dal fianco del divano letto prende bottiglia e due bicchieri ) ècu ‘l bianch!

CLEONICE – Ohhh . . . grasie Norina, ma che vin fin cha fa tu fiöl.

NORINA – At pö propria dil fort, ( Intanto Cleonice ha preso i bicchieri e Norina versa da bere ) e pensa ch’am fa gnanca pö ch’al schers ch’am fama li premi volti.

CLEONICE – Anca me Norina ‘m fa pö gninte.

NORINA – Alura a la salute di nostar fioi che finalmente i gh’ha la murusa.

CLEONICE – E chi sa spuša e chi bina di fioi, cin cin. ( E bevono ).

NORINA – Mhhhhh sl’è bun.

CLEONICE – Che vinello.  ( Rientra Piera barcollante )

SCENA 4

Norina Cleonice Piera

NORINA – Ma èt bela fni ‘d fa ‘l bagn?

PIERA – Volevo fnirlo signora Norina, ma . . . ma non trovo più il bagno.

NORINA – Come ‘t cati po ‘l bagn!? Ignorante! Va ch’al la spustà nisun, lè sempar ‘l su post.

PIERA – Ma vardi che ho cercato tanto, dapartutto, ma non l’ho trovato, e poi ho le gambe che mi tremano e la testa che ronza, che ronza, che ronza, šun,šun,che sia dietro a covare l’influensa?

CLEONICE – A pol das, i dis cha gh’ha da rivà la filipina.

NORINA – Calé lè mia n’influensa filipina, l’e influensa ‘d cantina.

PIERA – Sarà, ma io è meglio che mi invii a casa.

NORINA – Se cara, va a ca ch’l’è mei.

PIERA – Si parchè ( Avvicinandosi ad una sedia ) ‘m senti, ‘m senti la testa pesa . . .

( Lentamente si siede sulla sedia e si addormenta )  oohhh che fiachisia cha gh’ö . . .

NORINA – Ben ma cusa fala ades?

CLEONICE – (Alzandosi per andare a vedere ) La sarà mia morta né?

NORINA – Magari!

CLEONICE – Ma no Norina l’è dre dormar.

NORINA – Agh mancava sul questa, e pu la vuleva spušà Mario, t’imaginat, cha lé la sugava la cantina prema amö da vendar ‘l vin.

CLEONICE – Ma me inveci tu da di ch’l’am sares anca piasida par Armando.

NORINA – Ma cara te, ‘t gh’è dli bèli idei.

CLEONICE – Vè Norina sèt cusa pensavi?

NORINA – Cosa?

CLEONICE – E se nuatar a gh’esum da  ciamà li nostri püteli e fa amicisia töti insiem.            

NORINA – Ma come?

CLEONICE – Ma magari ‘s catoma che a ca tua, e atse li cunusoma mei ch’li pütèli le.

NORINA – Se ‘s pudres fala na roba atsé.

CLEONICE – Ma certu, basta metas d’acordi ‘s catoma.

NORINA – Va ben, l’è na bela idea ( Si alza dal divano letto e va anche lei verso Piera che seduta sta dormendo ) e chesta va sla dorum.

CLEONICE – La runfa e töt.

NORINA – Ohhh smesiat, va a ca tua a dormar. ( Cercando di smuoverla dalla sedia )

CLEONICE – Chesta las dismesia gnanca sa th’la böti šö a dla scragna, pütost Norina a vedi l’ura cha vegna ‘l mument ch’as catoma töti insiem cun li nostri püteli.

NORINA – Anca me a vedi l’ura parchè gh’è quel ch’am quadra mia.                                          14

Si abbassano le luci e poi si dice: “Alcuni giorni dopo”

SCENA 5

Norina Cleonice a seguire Mario-Clara Armando- Laura.

( Norina è seduta su una sedia mentre Cleonice gurda fuori dalla finestra )

CLEONICE – Am par cli sia rivadi Nurina.

NORINA – Se, alura stoma atenti né Cleonice, che i nostar pütei i vaga mia a ciapà na ciavada.

CLEONICE – Ma me varda par la Clara ‘gh metares la man in sal fögh.( Suonano )

CLEONICE – Iè lori!

NORINA – Va a veršar, dai Cleonice.

CLEONICE – Se se.  ( E va ad aprire la porta, da dove entrano  Laura e Clara. Si salutano e Norina le invita a sedersi )

NORINA – Sentev, sentev. ( Ringraziano e si siedono )

CLEONICE – A si anca rivadi insiem.

LAURA – Om pensà da vegnar insiem, anca parchè l’è ‘n pes ch’as cunusom.

CLARA – Se cun la Laura u fat töti li scöli insiem.

LAURA – Se, ma anca ‘l suldà. ( Attimo di smarrimento )

CLARA – Ste mia scultala, la Laura la gh’ha sempar voia da schersa, parchè ìl suldà l’om mia fat, i sa scartà. ( Tutti ridono )

NORINA – Cuma iè simpatichi né Cleonice?

CLEONICE – Se, se,

NORINA - Ma dmandi Cuma i fat a inamurav di nostar fioi

CLARA – Eh,  l’amore è cieco. ( Entra in questo momento Piera )

SCENA 6

Norina Cleonice Laura Clara Piera

PIERA – ( Entrando ) Buongiorno.

NORINA – Ben cusa fèt te che incö ch’l’è domenica?

PIERA – Su gnida incö a stirà parchè dman gh’u mia temp.

NORINA – Va ben, ma metat d’adla.

PIERA – Va ben . . . ( Guardando curiosamente le due “fidanzate” ) andrò d’adlà visto cha ghi dli visiti . . .  ma ch’ieli?

CLEONICE – Ben ma che curiusa!

NORINA – Ma cusa t’interesa te!

LAURA – Ah non si preoccupi, me su la muruša da Mario.

PIERA – Ahhh.

CLARA – E me su la murusa da Armando.

PIERA – Ah, la murusa da Armando, visto cla spetà acse tant, ‘l püdeva catala föra anca pusè bèla.

NORINA – At sé bèla te! La scusa né, l’è la nostra serva.                                                            

PIERA – Va che me su la serva da nisun! Va ben! Faghi i mester, a stiri, a pareci la tavula, a faghi da disnà . . .

NORINA – At bevi ‘l nostar vin!

PIERA – Se ma me su mia na serva! ( E se ne va indispettita ).

NORINA – Ma che dona, e te Cleonice ch’at vulevi ch’la fös muruša da tu fiöl.

CLEONICE – At gh’è rašun lè tant mei ch’la signurina che.

NORINA – Ma induvel ch’av si conusì?

LAURA – As som cunusì, . .  a la festa a dl’Avis.

CLARA – Se anca nuatar.                                                                                                               15

CLEONICE – Ahh a la festa dl’Avis.

NORINA – (  Insospettendosi piano piano si alza ) Ma scultem, ma la festa a dl’Avis

la gh’è stada la smana pasada, i fat a la svelta a fav murus, u no?

CLARA – Ma l’è che . . .

LAURA – A l’è ch’l’è stada la festa a dl’an pasà.

NORINA – A dl’an pasà? Ma elura parchè ia spetà n’an prema da di chi gh’eva la murusa? Che gh’è söta quel.

CLARA – Ohh Signor!

NORINA –  Ahhh? ( Avvicinandosi a Cleonice che anche lei si è alzata, ed entrambe sono dietro le due “ragazze” ) Vè ma varda che anca la murusa da tu fiöl la gh’a ‘n po ‘d barbis.

CLEONICE – Se?! ( Norina si avvicina di più a Cleonice per dirgli qualcosa in un orecchio ) Ma cusa dit!?

NORINA – A sevum dre pensà cume mai incö öm gnamo vest ne Armando ne Mario.

CLARA – Ma iè andà a vedar la partida.

NORINA – Mahh . . . se però a vardom ben iè mia tant luntan! ( E ognuna prende la parrucca del proprio figlio e la toglie ) Vai che indua iè!!! ( I due vistosi scoperti si alzano in piedi )

NORINA – Et vest Cleonice cha gh’evi rašun!

CLEONICE – Ma varda che robi chi’à fat?!

NORINA – Ma gh’iv mia vargogna? Te Mario a fa na roba ‘tse a tu madar, su vècia, ma su mia imbambida vè!

MARIO – Ohh Signor! Mama lu fat sul par fat cuntenta.

CLEONICE – At sè ‘n lasarun!

ARMANDO – At sé sempar dre a supà cha gh’u da vigh la muruša.

CLEONICE – Eh, bèla muruša tè catà! Va se a la tu età ‘d gh’è da fa dli robi dal genar, me cha gavres mes la man in sal foch.

NORINA – E th’at saresi scutada ben. Ma chi pensavu d’incantà?

MARIO – Mama t’admandi scusa, ma me sevi mia po cusa fa.

NORINA – Valà ma tasi, ch’at fè pusè bèla figura, l’è mei cha vaga ‘l ricoveru ‘t seta ‘t vedi pö. ( E sorreggendosi sempre con il bastone esce ed entra nell’altra stanza ).

CLEONICE – Me a vaghi mia ‘l ricovero, ma stasera te ‘t vè a magnà da la tu murusa, la Clara!

( Ed esce arrabbiata gettando la parrucca a terra ).

MARIO – Ecu, èt vest che ficada con fat sö, a th’lu det me ch’l’era na stupidada.

ARMANDO – E ades som mes pes da prema.

MARIO – Te pensa che la smana quen me madar la porti dentar al ricovero, vulevi che almen l’andes via cuntenta inveci . . . ( Ricompare Piera sulla porta )

SCENA 7

Mario Armando Piera

PIERA – Ades alura a turni in lista me!

MARIO – ( Rientrando nell’altra stanza ) Piera! L’è mia ‘l su mument.

PIERA – Armando se tu madar ‘t fa mia da magnà, ma ve da me cha th’al faghi me.

ARMANDO – Ma certu, spetum cha rivi. ( Ed esce di casa ).

PIERA – Ma induva vèt? Armando caro. Resta che ‘n po cun me, cha fom na bèla copia. Ma cusa ‘ch faghi me a iom?                                                                                                                         

NORINA – ( Entrando in scena con il bastone ) Ti fè scapà via!

PIERA – Eh, ala vest che schers cla cumbinà su fiöl.

NORINA – E te cusa t’interesa? E’t fni da stirà?

PIERA Verament a gh’hu ancor da cumincià.

NORINA – E cusa èt fat fin ades?

PIERA – A sevi d’adla cha . . .

NORINA – Ch’at bušavi! E’cu cusa ‘t sevi dre fa! Parti subit a stirà vè! Che incö su velenosa! Sa th’a sgagni ‘t möri in tri second!                                                                                                 16

PIERA – ( Spaventata ) Se se, agh vaghi subit. ( Ed esce )

NORINA – Ma cuma ‘s fa? Dopu i dis cha gh’hu li scatuli in giostra. Stöpida! Armando, stopid! Mè fiöl, n’atar stöpid! Tri stöpid cha gira par ca però iè tropi!

Si spengono le luci e si dice “ Una settimana dopo “

SCENA 8

Mario Berto a seguire Norina e Cleonice

( E’ il momento che Mario deve accompagnare la madre Norina all’Istituto geriatrico )

MARIO – Mama andoma? ( In scena anche due valigie )

NORINA – ( Uscendo dall’altra stanza ) A vegni  a vegni.

MARIO – Sèt prunta?

NORINA – Su prunta, su prunta, sl’è questu ch’at vö.

MARIO – Mama, n’öm ša parlà tant, ‘l ricoveru po l’è che a du pas, iè gnanca cinch minu da strada.

NORINA – Se . . . però th’am porti via ‘d la mè ca, dal me divan, dentar in ‘n büs pien da vech.

MARIO – Norina varda ch’at gnaroma a catà vè.

NORINA – Grazie Berto.

MARIO – D’altronde mama ‘t gh’è bisogn da tanti curi, ‘t vedi cuma ‘t fè fadiga a sta in pe.

NORINA – Se ma lasum vardà ancor n’atim la me ca . . . ( Musica )

( E si avvicina ai muri accarezzandoli, va vicino al divano, accarezza altre cose  poi piano piano tutti escono. Prima esce Norina, poi Berto che porta una valigia e Mario che porta l’altra).

BERTO – ( Uscendo ) Vè Mario ma ch’al vin bianch ‘d l’an pasà cusa ‘l fom pagà? A su cha th’am lè det ma ‘m ricordi mia, ah ?

MARIO – Oh signor! Ma ‘t par ‘l mument da saltà föra ancor par savì ‘l presi dal vin? L’è n’euro e quaranta insoma! A th’lu bèla det mela volti.

BERTO – Se ades ‘m ricordi n’euro e quaranta, chi sares . . .( Poco dopo l’uscita dei tre entra Piera)

SCENA 9

Piera a seguire Cleonice

( Piera entra aprendo con le chiavi che ha in dotazione )

PIERA – Siura Norina? Siura norina? Ma cume mai a gh’è nisun cha rispond,

ma forsi la Norina l’è dre dormar. ( Avvicinandosi al divano ) A l’è se che as’tura la mabia gnamò det gnint, ah siura Norina? ( Alzando la coperta )

PIERA – Ma sla gh’è mia? Ah ma incò l’è ‘l quindas, l’è andada ‘l ricovero, ma puvreta.

( Muovendosi attorno al divano ) In fond anca sa l’am diševa sempar sö, ‘m dispias vegnar in ca e mia po vedla. ( Si accorge che dietro il divano ci sono molte bottiglie vuote) Ma varda cuša gh’è che, ma va che simiteri vè. ( Ed inizia a raccogliere alcune bottiglie, ne prende quattro, e le porta via, poi ritorna a prenderne altre ) Et vest la Norina, ‘l vin ach piaseva anca le, ecome! E pü la diseva da me. ( Entra Cleonice )

CLEONICE – Permesso, Piera èla bèla andada via la Norina?

PIERA – Se l’è ša andada.

CLEONICE – Ma Diu che figuri, u gnanca fat in temp a salutala.

PIERA – Ma varda ch’l’è mia andada a Honolulu, lè che a du pas.

CLEONICE – Se ma l’è andada ‘l ricoveru, ‘m piasares vedat  te si’t manda ‘l ricoveru.

PIERA . Se casu par ‘l ricovero ‘t sé bèla prunta te cara Cleonice.

CLEONICE – Ma mè fiöl ‘n gh’è döbi ch’am porta ‘l ricovero.                                                    17

PIERA – Ma dli volti dipend anca da li nöri vè . . . par esempi se me a gh’es da esar tu nöra, föma par esempio né, me ‘t mandi mia ‘l ricovero.

CLEONICE – Dabun.                                                                                                        

PIERA – Ma certo, te metagh na parola buna a tu fiöl, che dopu me ‘t tratarò ben, n’atra dona inveci cuša pudresla fa?

CLEONICE – Se ma varda che me fiöl ‘d doni in ca ‘n na mai purtà.

PIERA – Apunto, s’am porta me ‘t vè in sal sicur, ‘t gavrè mia preocupasiun.

CLEONICE – Ma la Norina la dis che te ‘t pias a bevar.

PIERA – Oh par ‘n qual bicierin ogni tant, e pü am par ch’at pias anca te no?

CLEONICE – Ah ‘l vin ad la Norina ‘m pias se.

PIERA – E alura.

CLEONICE – Va ben a staroma a vedar, ades a vaghi.

PIERA – Ciao Cleonice, e pensagh né.

CLEONICE – Agh pensarò Piera, agh pensarò. ( Cleonice esce e Piera entra nell’altra stanza).

(Si spengono le luci e si dice “3 giorni dopo” )

SCENA 10

Mario a seguire Sofì

( Mario è seduto a tavola che sta controllando alcune cose sul libro dei conti, poco dopo suona il campanello d’ingresso, Mario va ad aprire e davanti si ritrova Sofì )

MARIO – Ah Sofì, prego ve dentar, l’è d’an po ch’as vedoma mia.

SOFI’ – Ciao, permesso.

MARIO – Ad gh’è da scušam se me tu po ciamà, ma su sta impegnà tant, ma me gh’u ancor ‘d ringrasiat.

SOFI’ – Ha non preoccuparti, la signora Norina non c’è?

MARIO – Me madar, eh me madar pürtrop l’è ‘l ricovero.

SOFI’ – Ahh, mi spiace.

MARIO – Se, e gh’u da dit ch’l’è tri de cha gl’om purtada, ma ancor a gh’u ados ‘n dispiaser cha su mia, anca sa su ch’l’è che a du pas a pensi che forsi u fat ‘n sbaglio e che me madar duvevi sercà da tenla a ca.

SOFI’ – Puoi sempre rimediare no.

MARIO – Se, ma a me madar a credi da vigh fat tant mal.

SOFI’ – Certo che se tua mamma sentisse queste parole tutto il male che gli hai fatto scomparirebbe.                           

MARIO – Mah, pöl das.

SOFI’ – Ascolta Mario, ho saputo che hai la fidanzata.

MARIO – No, l’è mia vera, a di la verità gh’u mia nisuna muruša, ma ch’iel cha  gh’ha det na roba acsé?

SOFI’ – O sentito, ma verità per verità devo dirti che . . . insomma io non sono sposata

MARIO – Come ‘t sé mia spusada? Mah . . .

SOFI’ – Devi scusarmi se non sono stata sincera con te.

MARIO – Ma l’è listes, sul che me ‘m la spetavi mia che te ‘t fösi mia spusada, ma alura te ‘t sé da parté?

SOFI’ – Si, sono da sola, e spererei di esserlo ancora per poco.

MARIO – Cusa vuresat di?

SOFI’ – Secondo te cosa pensi che sia venuta via dalla Francia per cosa?

MARIO – Mah . . . ‘l su mia . . .

SOFI’ – Non ho mai avuto il coraggio di dirtelo, e oggi mi sono decisa, da quando ti ho conosciuto . . . insomma credo di essermi innamorata di te.                                                                18

MARIO –  Oh SigInur! Inaomurada da me?! Ma me l’è sul quel ca speravi, parchè te th’am sé sempar piasida, che stöpid . . .

SOFI’ – Che due stupidi. ( E si abbracciano ).                                                                               

MARIO – Ma sontia dre a insugnam u èl vera!

SOFI’ – E’ vero, è vero, e io adesso sono contenta perché finalmente te l’ho detto.

MARIO – Oh Signor! HMa che bel! Cuma vures che ades me madar la fös che!

SCENA 11

Mario Sofì Norina

NORINA – ( Norina nascosta dietro il divano si alza all’improvviso ) Ma su che!

MARIO – Mama!

SOFI’ – Signora Norina!

NORINA – E u sentì töt!

MARIO – Mama! Ma cuma fèt a esar che? ( Abbracciandola )

NORINA – A su scapada dal ricovero!

MARIO – E tè fat ben! Ades mama ‘d resti in ca cun nuatar.

NORINA – Pian cha daghi ‘n basin a ch’la bèla pütèla che. ( E si bacia con Sofì )

SOFI’ – Signora mi fa piacere vederla, e vedo che sta anche bene.

NORINA – Varda da la cuntentesa camini fin sensa bastun, me sa stavi n’atar de ‘l ricovero a murevi. ( Sofì la prende sottobraccio ) Ah saviv chi’u vest quand su gnida a ca? Armando brasà sö cun la Piera, gh’u idea che anca lor i sia dventà murus.

MARIO – Mama, vulevi dit che cun te ‘m su mia cumpurtà . . .

NORINA – Gh’è mia bisogna cha ta ma spiega, parchè u ša sentì töt, anca me ‘m su sbagliada in sa da te, talsè che me su anca ona cha va mia tant par ‘l sutil, ma ades na roba u capì, che bisogna mai fidas a d’iaparensi, parchè dli volti la vrità la pöl vigh do faci.

FINE

                                                                                                                                                         19