La zia pio zuena

Stampa questo copione

La zia pio zuena di Giuseppina Cattaneo

AUTRICE

GIUSEPPINA CATTANEO

POSIZIONE S.I.A.E. N° 193077

http://copioni.dnsalias.org

TITOLO

LA ZIA Piö ZUENA

FARSA

Personaggi

RINA sorella di Gina

GINA

PINA amica delle due sorelle

TRAMA

A causa di una festa istituita dalla maestra, Gina, deve presentarsi a scuola con la nipote. Non sapendo cosa l'aspetta è preoccupata che le si rivolgano domande inerenti la cultura scolastica. La sorella e l'amica l'aiuteranno. Ma ne siamo così sicuri?

SCENA I

Rina

Suono di telefono. Entra in scena Rina e va a rispondere.

RINA. Pronto? Ah ciao Tino. (Silenzio) ma certo, al pöl vegnì la Gina. (Silenzio) ma nò Tino, me a so chèla piö ègia. (Silenzio) se cèrto che a to sèmpèr dicc che me a so piö zuena dèla Gina, ma al fae adoma isse pèr töt in giro. (Silenzio) ma figürèt a ma fa negot a me! (Silenzio) preòcupèt mia che a gal dighe me ala Gina. (Appoggia il ricevitore. Al pubblico) Signur, a ta ringrasie de im facc nasì prima dèla me sorèla. A ga mancherès a chèla dendà a scöla cola me neudina adès.

SCENA II

Rina e Gina

GINA. (Entra) da quando te a ta parlèt depèrtòcönt?

RINA. Da quando con te a sa pöl piö ragiunà.

GINA. A pèrchè öna che ala parla depèrsòcönt, chèla ala ragiuna!

RINA. Fa sito Gina pèr piaser. Adès öna ala pöl mia pensà ad alta us che aià ciapa söbèt pèr öna mata.

GINA. (Ironica) ma pènsa come a ta se descricia be!

RINA. (Al pubblico) adès a ga fo pasà me la òia de sbambosà a chèsta che. Te Gina, ala telefunàt ol tò fradèl ol Tino.

GINA. Ol me fradèl? E da quando alè ol me fradèl e mia ol nòst fradèl?

RINA. Da quando al ga imbisògn de te.

GINA. (Compiaciuta) de me? A se?

RINA. Te, slarghèt mia fò tat né, al ga imbisògn de te adoma per istaolta perché a ghè de mès la Sara. (Fra se) grasie amò Signur pèr chèsto. Pèr ol rèst, ol Tino, aialsà che me a so la sorèla piö istrüida e piö inteligenta.

GINA. (Ironica) a se? Ma pensa che anche a me al ma dis sèmpèr tali e quali paròle quando te a ta ga se mia.

RINA. A ta responde gniac. (Al pubblico) crediga mia, alè öna baluna piö che finida quando al sa trata de inteligènsa. Ölèt po’ saì cosa al völ ol Tino de te?!

GINA. A so che pronta coi orègie deèrte, basta che ta dèrvèt fò boca te però.

RINA. Ol Tino al ma dicc che martede a scöla dèla Sara a ghè la festa dela zia.

GINA. E alura? Cosa al manterèsa a me se a ghè la festa dela zia a scöla. (Al pubblico) chèle maestre le aialsa piö cosa a ga de inventà per faga mia fa scöla a chi scècc. Al manca adoma la festa del gat e po’ dòpo aià face töte.

RINA. Ascoltèm doca. A chèla festa le, bisogna che alandaghe la zia piö zuena che a ghè in famèa.

GINA. (Preoccupata) la zia piö zuena?

RINA. Se, la zia piö zuena.

GINA. (Preoccupata) ma pròpe la zia piò zuena?

RINA. Gina, a tagaavre anche gli orègie deèrte nè, ma ai ma sömèa mia laade fò tat be, però.

GINA. Te bela, ada che ogni tat ai laefò a me né?!

RINA. Isvèt che ogni tat alè mia ase, alura. Comunque ol Tino ala dicc che la Sara ala gaavrès tat piaser che a tandaghèt a chèla festa le, dela zia.

GINA. Ma perché pròpe me?

RINA. Perché te a ta se … (viene interrotta).

GINA. … la zia piö zuena. O capìt. Ma, scüsèm né Rina, a ta ma dighèt mia sèmpèr che te a ta se te piö zuena de me?

RINA. Chi me?

GINA. Se, pròpe te.

RINA. Forse diolte a taavro dicc vergot dèl gènèr, ma la erità alè che che adoma te a ta ghe la fürtüna de ès la sorèla piö zuena. Se la maestra dèla Sara, ala ès völìt la zia piö ègia, me a ma sarès mia tirada indre. (Al pubblico) piötòs dendà a chèla festa, a ma sarès dacia pèr malada e se al sarès mia bastat, a masarès dacia anche pèr morta pèr chèl de le.

GINA. E te a ta sarèsèt indacia?!

RINA. Cèrto, coi ma e coi pe. Al sarès istacc pèr ol be dèla Sara. Comunque la carta d’identichità ala parla ciar e perciò Gina, come al sa dis, bisogna daga a Cesare chèl che alè dèl Cesare.

GINA. (Al pubblico) ma ela indre a tözzö? Cosa a cèntrèl chèl che le ala ga de daga al Cesare, col discors che an sé indre a fa. E po’ dòpo aiè du i Cesare che me a conòse. (A Gina) quale a sarèsèl chèl Cesare che a ta set indre a parlà?

RINA. Ol Cesare, chèl de Roma.

GINA. Chèl de Roma? Ma me o mai saìt che ol Cesare Tritaòs al födès de Roma. E gniac ol Cesare di Grataco .

RINA. Ma cosa cèntrèl adès ol Cesare Tritaòs e ol Cesare di Grataco?!

GINA. A te dicc te che a ta ghe ergot de daga al Cesare e me a ölie adoma saì chi erèl di du. Töt che.

RINA. Gina, lasa pèrt, quando te a ta riere ala me inteligènsa, dòpo a man parlerà. Pèr ol momènt, pènsa adoma che a ta ghe dendà a scöla ala tò festa.

GINA. (Preoccupata) ma cosa faroi me la a scöla! Ma pensa Rina se ai maestre, isse pèr isbaglio a ga saltès in mènt de fam öna quac domande dè scöla! Ma pènsa che figüre a ga farès fa ala Sara! Rina, te che a ta se piö inteligènta, va la te!

RINA. Adès a ta ma troèt piö intèligènta né?!

GINA. Adès, ada che alè zamò ün po che pènse a ta siès inteligènta né? (Al  pubblico guardando l’orologio) ü menüt!

RINA. Gina, e mia che a inturtam sö né?! Ala ga dendà la zia piö zuena e, al ma nincrès, ma me a pöde faga negot se a so nasida prima de te.

SCENA II

Rina, Gina e Pina

PINA. (Nel frattempo entra Pina che sente le ultime parole) e menomal che a tle ametìt öna buna olta.

RINA. Cosa a santèndèt? E po’ dòpo, al sa suna mia ol campanèl prima dendà in cà di otèr?

PINA. Prima laur, o mai saìt che a ghi ol capanèl in tace agn che an sé amise e segont laur, e alè chèl che ala cönta de piö, töt ol paìs aialsà che a ta se piö ègia dèla Gina.

RINA. E alura?

PINA. Gina, ma stala be la tò sorèla incö?

GINA. Ada fa sito. A ga conve dì che alè piö ègia de me se de nò a ga tocherès indà a scöla.

PINA. A scöla?

RINA. Se me a sarès istacia la zia piö zuena, a sarès indacia “olenterà”, ma dato che a so la piö ègia …

PINA. Ma … a scöla po’? Ela pèr caso öna lège apena egnida fò che i sorèle piö zuene i gabe de turnà scöla? (Fa per uscire) mè che andaghe a dighèl söbèt ala me sorèla la Lisèta.

RINA. (Fermandola) mandoet Pina? Ma coset capìi?!

GINA. Me, a go dendà a öna festa, a scöla.

PINA. Ah, o capìt. (Fa ancora per uscire).

RINA. (Fermandola) Mandoet amò turna!

PINA. Ando a diga ala me sorèla la Lisèta che ala ga dendà a scöla per öna festa.

GINA. (Al pubblico) come amisa a so metida po’ be! Scolta Pina, a me, a ma toca andà a scöla martede chie perché in chèla scöla a ghè la me neuda la Sara e in chèl de le ai festegià la zia. La zia ma chèla piö zuena. Et capì adès?

PINA. Ma cèrto che o capìt. (Fa ancora per uscire).

RINA. (Alzando la voce e fermandola) ma al sa pöl saì alura in doca a tande amò isse de corsa se a te capìt?

PINA. Sèmpèr dela me sorèla a diga che ala ga dendà a scöla in doca a ghè la tò Sara.

GINA. Pina, Pina, fa la braa docà. La Sara alè mia la nueda dèla tò sorèla e perciò cosa centrerala le cola festa dela zia? E po’ dòpo, a ghif amò di neucc a scöla te e la tò Lisèta?

PINA. (Pensa) nò, nigü.

RINA. E alura che festa dela zia ölèt faga festegià al tò sorèla?

PINA. A pòta cèrto che al vocor öna neuda per festegià la zia. A pödièf po’ dimèl anche söbèt né, sensa fam fa töte chèle corse!

RINA. (Al pubblico) cosa a gaavrès de respondega me adès, segont votèr!?

PINA. (Vede Gina preoccupata) Gina, a ta ède un po preocupada invece de èdèt alegra pèr la tò festa.

GINA. A so mia preocupada dèla festa, ma pèr ol fato che magare ai maestre a ga ègne immènt de fam öna quac domande de scöla.

PINA. E te cola lèngua longa che a ta ghe a sarèsèt mia buna de respondega?

RINA. Se, ala ga la lengua longa ma ol fato alè che aia colega quase mai col servèl.

GINA. Ah, a ma si pròpe de grant aiuto otre dò è. Ma pensì se i ma fès di domande söla storia o sö la giografia!

RINA. Madonname quat a tla fe longa|

GINA. Te a ta tighèt isse perchè a ta toca mia a te. Alà te al me pòst, che te a ta ghe töt colegat al sèrvèl.

RINA. Dèl sigür a ma sa farès mia töcc chi problemi che a ta sendre a fa te. Ma dato che me a so, purtroppo, la zia piö ègia … (Fra se) a tasta be!

GINA. Se, töte bale che i ansa.

PINA. Scolta Gina, se a ta ghe imbisògn de öna quac lesiù de scöla, ada che me a so stacia öna maestra dè zuena.

RINA. (Ridendo) Pina, te … öna maestra? Zamò a go di döbe che te a ta sabèt istacia zuena, figürèt … maestra!

PINA. Te, me a so stacia zuena e anche maestra nè!

RINA. (Ride).

GINA. Rina, a ta se pròpe vilana né! (Con dolcezza a Pina) delbù a ta se stacia öna maestra?

PINA. Cèrto Gina.

RINA. (Ride) scömète che a ta se stacia maestra … de cusina!

GINA. (Al pubblico) ivvest come alè braa de ofènt chi aià facc i scöle olte? Pina, daga mia scolt e dim invece che tipo de maestra a ta se stacia.

PINA. Grasie Gina che te a ta ma crèdèt.

GINA. Ma cèrto che a ta crède, i amise i sa èt in chi momèncc che. E po’ dòpodenacc ad öna maestra, a mè adoma sbaazo.

RINA. (Ironica) e a ga bazèt mia i pe?!

GINA. Pina, stòpega söbèt la boca a chèla le e diga che maestra a ta set istacia.

PINA. Söbèt! Me a so stacia de zuena, maestra … de cucito!

GINA. (Seria) e sentit be Gina? Maestra de cucito! (Rendendosi conto di ciò che ha sentito) cos’è? Maestra de … cucito? Ma a ta dighere mia delbù?

PINA. Ah, a to facc restà le secà né? A taavrèsèt mai pensat chèsto dèla amisa Pina né?

RINA. (Ride) al sere che alera ergot dèl gènèr! Indasaì quace “punti” alè buna de fa! Cosa dighèt Gina?

GINA. Cosa ölèt che a dighe. Pina a ta se sèmpèr chèla, fam crèt che a terèt facc i scöle olte!

PINA. Te Gina, ma arda che a sere sö al quart pià né!

GINA. Scolta Pina de braa, ma pènsa se i mastre de scöla i ma domandès, pèr esèmpe, quate erele i tre Caramelle dèl Cristofero Colombo, cosa ando a diga? Di tò “punti croce”?

PINA. E nò, pòta certo. Sperem che i ta faghe mia öna domanda isse dificile Gina!

GINA. Ma metem che ai ma domande delbù, quate erele i tre Caramelle, cosa a ga responde me?

RINA. Scolta Gina, come domanda aialsà ai maestre che alè ün po dificile, però se ai ghès de fatla lostès … me, se a födès al tò pòt a responderès che … (viene interrotta).

GINA. Ölèt indà te al me pòst a scöla?

RINA. A to zamò dicc Gina che me a go mia la tò fürtüna de ès piö zuena e perciò a ta toca a te. A sere indre a dì adoma, che se me a födès al tò pòst (si affretta) e pöde mia èsga, me a da digherès che i tre Caramelle del Cristofero Colombo aiera … tre! Trì, al fa öna buna fì.

PINA. Braaa Rina, anche me avrès respondìt isse.

GINA. Va be, al völerà dì che se ai ma domanderà quate erele i tre Caramelle del Cristofero Colombo a ga rispondero che aiera tre! (Meno preoccupata) e dai, a mae sö ün po ol fiat adès. (Di nuovo preoccupata) pòta ma, e se i ma domandès anche de diga ü nòm de chèle Caramelle, cosa a ga dighe me?

PINA. Gina, preocupès de negot, me a ga so ol nòm de öna de chèle Caramelle: Pina.

GINA. (Silenzio) e alura, a mal dighèt isto nòm a te!

PINA. Ma se atlo apena dicc: Pina.

GINA. Ma cosa sighètèt a dì ol tò nòm? Ma set indre a dientà bambosèla pròpe adès che me a gombisògn dèl tò aiuto?

PINA. Ma Gina, come al sa èt che a te facc pròpe gniac öna scöla olta nè, “Pina” alè ol nòn de öna de chèle Caramelle.

RINA. Öna Caramella ala sa ciama compagn de te?

GINA. Ma set sigüra? Faga mia fa bröta figüra ala me Sara né poerina?!

PINA. Ma al saavro po’ chèl che a dighe! A soi mia forse stacia öna maestra?

GINA. Cosa dighèt te Rina?

RINA. A me a dighe negot. (Al pubblico) la Pina öna Caramella! Signur arda so!

GINA. Va be dai, perlomeno èrgot de storia a ga so. (Di nuovo preoccupata) e se pèr caso i ma domandès amò ergot de stòria invece? Magare … al so mia, ergot söl … Napoleù?

PINA. Gina, a ta se in döna bòta de fèr, me a ga so töt söl Napoleù. Ale stacc ol me visì de cà quando abitae in dè basa.

RINA. (Sbalordita) te a te abitat in banda al Napoleù?

GINA. Alè ol prim laur che a ga so.

RINA. Pina, a ta fe amò bèl vèt pèr vès vègia compagn dèl Napoleù.

PINA. Te vilana, come a ta sa permètèt de dì che me a so ègia che denacc a töta chèla zet che!? E po’ dòpo regordèt be che ol Napoleù alera du agn piö ècc amò de me.

RINA. Ma set sigüra che ol Napoleone Buonaparte alè stacc ol tò visì de cà?

PINA. Che Napoleone el chelle?

RINA. Ol Napoleone Buonaparte chèl dela Francia.

PINA. E chi el? Me a o abitat in banda al Napoleù dèla Costa.

GINA. Pina, se a ta ga se mia de chi an se indre a parlà, bofa gniac pèr piaser. Me a so che töta preocupada che se ai ma domandès pèr caso … ol nòm dèla fomla del Napoleù e le alaà a ultafò ol Napoleù dèla Costa!

RINA. Gina me a ga so ol nòm dèla fomla dèl Napoleù.

PINA. Chèl dela Costa?

RINA. Nò, chèl dela Francia. (Guarda Gina e poi con la testa indica Pina).

GINA. La Pina alè la fomla dèl Napoleù dèla Francia? Ma set indre a tözzo?

PINA. Otre, ardì che me a go negot a che fa con chel Napoleù le né? Chèl sie bèl ciar. (Al pubblico) nò perché, che i fa ala svèlta a mandà in giro i us.

RINA. Ma nò Gina coset capìt a te! La sò fomla dèl Napoleù ala sa ciama compagn dèla Pina, Giuseppina.

GINA. Cos’è? La Pina ala sa ciama Giuseppina?

PINA. Ardèm mia a me perché a lo mia sircafò me ol me nòm.

GINA. Nò, alè bèl ol nòm, adoma che al sere mia che al födès ol tò nòm vero. Insoma per istoria a so apòst, basta che a pense sèmpèr ala Pina e pöde mia sbaglià!

RINA. Se, come storia se, ma a sciense come a set metida?

GINA. Beh, pense be, aglo töta in dèl co.

RINA. (Al pubblico) mah, me al so mia in doca a glabe sta sciensa, ma come i pödìt vèt a otèr in dèl co nò dèl sigür. Metem Gina che ai ta domande ü nòm de … öna pianta.

GINA. Ma perché i piante adès i sa ciama piö … piante?

RINA. Se cèrto, però ogni pianta ala ga ü nòm ispecifico. (Guarda Gina e poi con la testa indica Pina).

GINA. La Pina alè öna pianta?

PINA. Te stüpidèla, sta atènta a come a ta fe a parlà nè.

GINA. Però a ardat be Pina, a ta ghe ün po dèla pianta. (Al pubblico) se ma, i piante chèle nane però.

RINA. Ma Gina, èntrasö docà. Ol “pino” alè öna pianta!

GINA. Cos’è? (Indicando Rina) ol Pino alè öna pianta? Pina, a ta sare mia ü traestìt diolte né?

PINA. Ma me dighe che incö a ta ragiunèt mia.

RINA. Perché segont te i otèr de ala ragiunaa? Gina, ol pino alè ü nòm de pianta e al cèntra adoma cola Pina pèr ol fato che se ai ta fès ön domanda dèl gènèr, a ta ghe de tegnì a mènt amò la Pina e isse a ta sa regordèt.

GINA. Te, arda che se me a so al festa dela zia cola Sara a scöla, a gaavrès po’ mia òia de sighetà a pensaga ala Pina che ala ma romp i scatole a se töcc i de.

PINA. Grasie né Gina, te se che a ta se öna amisa. (Al pubblico) e me che a sondre a metiga al sò servisio la me scienza intelligentuale.

RINA. Pina, daga mia scolt, le ala dis isse ma in font, in font ala ta öl be.

PINA. In font, in font quat?

RINA. Mia tat, ü per de metèr. Cosa ölèt che al siès Pina. Gina, ma cola giografia come a set metida?

GINA. Zero al quoto. Rina a sondre andà in crisi, va te al me pòst ala festa. A ta preghe!

RINA. Amò a set indre? A to zamò dicc che me andarès volentera (al pubblico fa segno di no col dito) sènsa tate storie che a ta sendre a fa te. Ma a pöde mia.

PINA. Me de giografia a ga so töt!

GINA. (Ironica) ah già che te a ta se stacia maestra de cucito e la giografia alè ol primo punto del cucito!

RINA. Pensa se i maestre i ta domandès de dì, le immès a töcc ü … stato dèl’Africhia?

GINA. Dim mia isse che a ta ma fe adoma sta mal!

RINA. (Al pubblico) alè chèl che a öle.

PINA. Che manera pròpe dèl’Africhia e mia del’Americhia?

RINA. Pèrchè söl copiù che a ma stödiat a ghè scricc dèl’Africhia.

PINA. A pòta cèrto, a ta ghe resù a ma sa regordae piö che an sé indre a fa teatèr. Gina, ada che me a conòse ü stato dèl’Africhia né!

RINA. (Ironica) dai maestre de cucito al sa pöl ispetà de töt!

GINA. (Al pubblico) me a spere adoma ü laur: che chèl’istato le al sa ciame mia: Pina.

PINA. La Livia.

GINA. La Livia? (Al pubblico) o mia sbagliat de tat comunque nè.

RINA. La Livia? Ma set sigüra? Alè mia che a ta sa confondèt con d’ünotèr nòm?

PINA. (Pensandoci) ata ghe resù Rina, scüsèm, la Livia alè öna cüsina dèl me poèr òm che alè indacia a laurà in Africhia, ma alè mia ü stato.

GINA. (Al pubblico) alà almeno domandat iscüsa!

PINA. La Lidia!

RINA. Ela amò öna cüsina dèl tò òm?

PINA. Se, alè amò öna cüsina èl me òm e alè indacia anche le a laurà in Africhia.

GINA. (Al pubblico) ma comela sta storia che notèr an va là in Africhia a laurà e lur ai sighetà a egnì che de notèr pèr troà dè laurà?!

PINA. Però chèsta cüsina alè anche ol nòm du ü stato dèl’Africhia. A so sigüra al mela per cènto.

GINA. Rina, a ghè de fidas dèla sò cüsina?

RINA. A me al ma risulta mia.

PINA. Ma Rina cosa ölèt che a ta sabèt te, a so me che a so stacia maestra.

RINA. De cucito.

PINA. Cucito o mia cucito la Lidia alè ü stato dèl’Africhia, che visì po’ a notèr gniac. Gina, a ta ghe adoma de ringrasiam.

GINA. A goi pèr caso anche de basat in doca a ta caminèt?

PINA. Mah, se a ta ölèt, a me al ma fa negot dèl sigür.

RINA. (Al pubblico) ai ma sòmèa dò bambosèle. (Alle due) scoltim docà otre do intèrdète … (viene interrotta).

GINA. Rina fermèt! A ta preghe, fa te la zia zuena pèr istaolta!

RINA. Gina, ma a set indre a mò?! (Ironica) a invidie la tò fürtüna de ès festegiada. (Al pubblico) che ol Signur al siès ringrasiat amò öna olta.

PINA. Ma Gina, che pura a ghet con töt l’isegnamento che a to facc, a ta ghe dendà a testa olta a scöla.

GINA. Se, al so Pina e a ta ringrasie, ma la pura ala ghè amò un po anche se pènse che ormai a so preparada ase.

RINA. Ma pensa se invece ai ta fès amò öna domanda?

GINA. Ma a saro mia isse scalognada de domandam töt a me nè?! Annàarà amò de zie me dighe a chèla festa le!

RINA. Pensa se ai ta domandès … öna sità del Brasil?

GINA. Dèl Brasil? Al so gniac in doca alè me ol Brasil! Te Pina, a ghet mia per caso ön’otra cüsina dèl tò òm che ala laura in Brasil?!

PINA. Nò Gina, i cüsine aio finide, ma a ghere ü zio che alè’dacc in missiù in Brasil.

GINA. In missiù? Erel ü soldat?

PINA. Ma no Gina, alera ü pret missiunare.

RINA. (Al pubblico) i piö inteligènte del pais a ghio che in banda me. Scoltim votre dò, se a ma sa regorde mia mal, öna sità del Brasil ala ga a che fa con dü nòm dü sant.

PINA. Ma pèr forsa, ol me zio erèl mia ü pret? Alsì che i prec e i sancc ai va decorde!

GINA. E come a sa ciamela alura sta sità?

PINA. Eh, speta ü momènt né Gina. A talse che de sancc a ghè stèrnit l’aria.

GINA. L’aria ol ciel?

PINA. Ol ciel cèrto.

RINA. (Al pubblico) me al so mia come otèr a fì a iga la pasiènsa de scoltale amò.

PINA. La sità dèl Brasil che ala cominsa con San … San … alè San Piero!

GINA. Ma set sigüra?

PINA. Sigüra come a ma sa ciame Pina.

GINA. Pina, ada che te a ta sa ciamèt Giuseppina.

PINA. E invece ol san Piero al sa ciama San Piero.

GINA. O capit che ol San Piero al sa ciama San Piero, ma bisogna èt se ala sa ciama isse la sità dèl Brasil.

PINA. Gina, a döbèt amò de me con töte i rispòste che a to dacc ai tò domande?!

RINA. (Al pubblico) quando a ma finìt la farsa, se a ghimbisògn de öna maestra, adès al sis chi a ghi mia de ciamà.

GINA. A ta ghe resù Pina, se a ta ga födèsèt stacia mia te a dam töte i rispòste, al so mia cosa a avrès facc. Cèrto che se a spetae la me sorèla … a ta salüde!

RINA. Dai che i lesiù aiè finide, (guardando Pina) ogniü ala so cà adès.

GINA. Te bèlinda, alsa sö mia tat la us né, la Pina ala sta che con me töt ol tep che ala ga òia. Ringrasia ol Signur che a ta toca mia te andà a scöla cola Sara, se de nò …

RINA. (Fingendo) me, ringrasià ol Signur perché a ma toca mia a me a andà a scöla? Ma ada che se a ghera dendà la zia piö ègia, avrès acetat  “volentera”.

GINA. Se, olentera, ma cöntela sö giösta!

RINA. Me ala cönte sö giösta Gina, alè mia colpa me se te a ta se nasida dòpo. (TIE’)

GINA. Te a ta se talmente balòsa che a go infena pura che a ta sabèt istacia te a diga al Tino de fam indà me a scöla cola Sara perché te a ta ölìèt mia andà.

RINA. A ta sbaglièt de gròs Gina. Telefunega pör al Tino che al ta confermerà töt chèl che me a to dicc: la festa alè per la zia piö zuena.

PINA. Però quando a ghera mia in bal la festa dela zia a ta piasia indà in gir a dì che ata serèt la sorèla piö zuena.

RINA. Pina, a ghet mia dendà a cà te?

GINA. La Pina ala sa mös mia de che finchè a gal dighe me.

PINA. A pèr me al va benone. Gina, però regordèt che mis chie me a go dendà dèla paruchiera. SUONO DI TELEFONO.

RINA. Adès che a ma e mènt, ala sarà la Sara che ala ölera mètès decorde pèr la festa. Ammlera dicc ol Tino che al’alavrès telefunat, ma me a ma sa regordae piö de ditèl. A ta conve respont te.

GINA. (Risponde al telefono) ah, ciao Tino, ardae che alera la Sara. (Silenzio) se la Rina ala ma dicc töt. (Silenzio poi felice) delbù a terèt isbagliat? (Silenzio poi guardando Gina) indasaì come ala sarà conteta quando a ga dighero che la festa alè mia pèr la zia piö zuena ma pèr chèla … piö ègia!

RINA. (Sviene).

PINA. Ma Rina, fa mia isse, a ta öte me! A talse che me so stacia öna maestra!

SIPARIO