Li "cunti" di lu zu Vitu Spiciali

Stampa questo copione

DA LI CUNTI DI LU ZU VITU SPICIALI

              

                                       LI  “CUNTI”  DI  LU  ZU  VITU  SPICIALI

                                               (cuntaturi di cunti a villa comunali)

 

                   ( Lu sbarcu in Sicilia di l’Alliati; A storia di l’unità d’Italia; A cavallaria rusticana; Archimedi contru li rumani.)

                                            

                                                                 in due atti

                                             epici-maccheronici-siculu-picareschi

                                                                      Di

    

                                                        Antonio  Sapienza

                                                     

                                                    

Marzo 2009

                                                             

Personaggi:

Vitu Speciali…………………………………puparu;

Presentatore…………………………………suo assistente;

Voce dal pubblico…………………………..dissenziente.

                                                                  Atto  I

Sulla nuda scena verrà posto un leggio a sinistra del palco, Le luci illumineranno il predetto, a seconda delle fasi dello spettacolo. Musiche adatte.

Quando si aprirà il sipario, entrerà in scena il presentatore, smilzo (o presentatrice). Indosserà un frac sui generis, di due misure più grande. Al contrario lo zu Vitu, un omaccione,  indosserà un frac due misure più piccolo.

La Voce, il terzo attore o attrice, proverrà dalle prime file di posti in sala.

Presentatore-  Spittabbile pubblico presenti in sala e pubblico che ci segue da casa sui teleschermi…-

Voce – A vo cuccati beddu…i teleschermi, ccà, nta nu tintu tiatrinu dill’opira de pupi? Ma cchi minchiati vai dicennu!-

Presentatore – A scusari, beddu arrucatu, ma è l’abitudine a presentare grandi eventi che mi induce…-

Voce – Ma cchi ci ancucchi! A vo’ finiri o no? Tantu u sapemu ca siti morti di fami e pupari di strapazzu!-

Presentatore- Ma ju dicu, ju dicu! Ma cu ci lu purtò a chistu beddu spicchiu di mennula amara nta stu tiatritru, ammenza a genti arrucata?

Scusate signore e signori, scusate il piccolo insignificante incidenti e passiamo oltre…-

Voce – Passiamo oltre (imitando il presentatore)  E cchi è? Aora passasti all’italianu?-

Presentatore – Ci vuoi fari travagghiari o no? Picchì, sai, ci voli nenti a ritirarimi e appoi co pubbricu pavanti, t’a vidi tu!-

Voce – Avanti va’ pi stavolta parra, ma accura a chiddu ca dici.-

Prisintatore – Grazia assai (ironico) Allora stavumu dicennu ca oggi v’apprisintamu quattru cunti di lu zu Vitu, composti passannuaeri, di notti e pi puntigliu.

E sunu:

“Lu sbarcu in Sicilia di l’Alliati” e “A storia dell’unità d’Italia.”, “A vallaria rusticana” e “Archimedi contru li rumani”.

Vi raccumannu ascutati con attenzioni e co cori in manu…-

Voce – E ca fari co cori? Pi vuattri ci voli a quarumi!-

Prisintatori – E attorna! Ecco a voi lu zu Vitu Spicialiiii!!!!-

Entra Vito, lentamente, dondolandosi, dando occhiate di fuoco alla platea in cerca del disturbatore. Si pone al centro della scena, si aggiusta i pantaloni, si soffia il naso e attacca:

Vito – Amici mei carissimi, affezzionatu pubblicu, macari a chiddu ca parra ammatula dda giusu, vi vogghiu cuntari stasera quattru storii frischi frischi, quasi di jiurnata.

I titoli vi dissi ddu tintu presentaturi, provucaturi, spacciaturi- osia millantatori - scunghiurutu e sparrinu!-

Voce – Bravo!-

Vito – Grazie!-

Voce – Prego.

Vito -  Pi primu accuminzu cuntannivi la storia di lu sbarcu in Sicilia di l’Alliati. Accura ca nun’è tutt’oru chiddu ca luci, no sensu ca è chiddu ca sacciu, chiddu ca m’arrivordu, chiddu ca scrissi e chiddu ca vi cuntu.

Ora attenzioni: pi cu avi u sbaddu e pi cu voli sentiri p’allianarsi, siti pregati di starivi muti, zitti e sori.

Un minuto pi cuncintrarimi… (Entra il presentatore)

Dunchi attacca banna: rullo di tamburi.

Presentatore -                                   LU  SBARCU  IN  SICILIA  DI  L’ALLIATI.

                                                         ( comu lu cunta lu zu Vitu, a pattruni e criati) 

Vito -

Quannu nta l’annu ’43 a verra

pi l’Itali’addivintò ‘n pocu fitusa,

na nu certu postu di l’Inghilterra,

l’Alliati s’assittarunu a tavulinu

cu ‘n mazz’i carti e ‘n quart’i vinu,

pi decidiri si passari da Sarausa,

p’accuminzari na bella invasiuni,

o fari nu sbarcu a Lampedusa

“Fremmi tutti!” diss’u Yanck’e so’ cuscini, 

“E si ci scangiunu pi clandestini?”

“Cchi minchi dici!” ci dissi l’albiuni,

“Cerchi forsi scusi pe to parenti?

Cangia sunata, pezzu di sciavuni.

Orbene, il dato è tratto, oramai,

e parra picca annunca tinni vai!”

“Ma vo’ cuccati.” Ci dissi lu tinenti,

“A sapiri, beddu, si ci primmetti,

ca nui pigghiamu l’isula comu nenti:

N’abbastunu du’ o tri corazzati,

pi rumpiri l’ossa a ssi sfissati!”

Voce – A cui sfissatu?, a mia? Ahu zu Vitu e cchi ssu sti cosi?-

Vitu – Mutu e rispetta a puisia. Comu ti primmetti, e comu osi?-

Voci – Bonu va, stasira è nirvusu, megghiu ca m’aggiuccu, comu d’usu.-

Vitu – E bbonu pinzasti, beddu carusu. Allura m’arripigghiu immantenenti:   

A stu puntu si misuru l’elmetti

e si pigghiarunu a vastunati.

Si stavunu facennu a pulpetti,

quann’unu dissi: “ Ahò e i fascisti?

Prestu priparamu piani e listi!”

Alfin, tutti bedd’e prufumati,

‘mbaccarunu supr’i turpidineri,

facennu rotta, tutti arruffati,

versu la Sicilia, terra civili,

ca l’aspittava cu surdat’e fucili;

e cu tri batterie di cannuneri

(tri cannon’i lignu e unu veru),

all’Isula, contr’aerei straneri;

e ‘n cannoni a Santa Banascia,

contro la flotta e così sia.

Appena sbarcanu nta l’Imperu,

cu ddu gran caudu ca si squagghiava,

si ficiuru u bagnu, po’ si suseru

e conquistaru na garitta, di gettu,

unni tri surdati jucavan’o mazzettu.

Nto mentri nto portu di Sarausa,

nun ci capeva mancu na paranza,

tantu eranu li navi alla rinfusa.

Italiani? No! di l’Alliati,

Comu? E li cannoni? E li surdati?

I surdati svignaru senza creanza;

co’grandi cannoni finiu a fetu;

lu Cumandu d’Austa persi sustanza,

e li sarausani, menzi affamati,

mangiavan’i galletti di l’Alliati.

Voce- Murtizzi di fami e ruffiani!-

Vito – Abbasta ca  ‘n affenn’i cristiani…-

Quannu arrivarunu allu Simetu,

ssi “liberatori”, pigghiati a mazzu,

attruvaru ‘n plotoni beddu quietu,

ca ci fici vidiri succi viddi 

a ss’Armata a strisci e stiddi.

Voci – Accussì si faceva la verra! E li mannaumu dritti dritti a Gibilterra!-

Vito – U sintiti a stu sprudenti? Parra com’uno ca n’avi nenti in menti! Ahu babbazunazzu e sciavuni, lu vo’ capiri ca si sparaunu cu na batteria, macari na sula salva di cannuni - a navi, ni facevano fari a fini di Zaccaria, ca la pigghiò nto panaru ammenza a via! Allura:

    

Poi na muschitteria a Randazzu,

qualchi cannunata a mezza via,

e appò tuttu finì a pruvulazzu.

Ammentri c’era unu ca vanniava:

“Jittatili a mari!” e s’ancazzava.

“A cui? Eccellenza, dici a mia?”

- rispusi l’Esercitu talianu -

“picch’annunca sta fagghiannu vossia”.

E ddu papavuru, a gran vuci:

“Ve lo comando, io sono il duci!”

 

“A cchi cumanni, santu cristianu,

‘n vidi ca semu comu lazzaruni,

cche pedi scausi e ca cavetta ‘n manu,

ammentri ca cercamu travestimenti,

ammucciannici macari nte conventi?”

Voce – A vistu? Ci fu lu tradimentu!-

Vitu – Fremmi tutti nu mumentu! Ahò si mi vo’fari cuntari, statti zittu e nun parrari. Annunca, si nun ti piaci lu me cuntu, pigghia susiti e tinni vai, dd’accantu.-

Voce – Ho pagato e ju ccà restu!

Vitu – E allura fai lu spittaturi onestu. Dunchi, arricupigghiu beddu lestu:

“U capii” ci rispunnì “siti filluni,

aoura ci mannu i germanisi,

ca jiettunu a mari a ssi cugghiuni!”

“Bravu!” - Ci dissi u Re, so’ majistà –

“e t’elogiu pi la to’ capacità!” 

E ‘ntantu passau cchiu di ‘n misi,

e l’arma sigreta nun ci arrivò,

o duci ci giravanu i pampanisi;

nto mentri lu gran Re si la svignava

e l’Italia, puvurazza singhiuzzava!

A stu punto l’invasioni arrisultò

n’affari di picciriddi juculani,

e a Sicilia a “libertà” attruvò.

(Ma, cridu, si  nu sbagghiu questioni,

ca chissa ‘n fu l’urtima invasioni…).   

E pe strati si sentiva, pi jiorna sani,

Sta canzona ca accussì faceva:

“Ah, nun fazzu cchiù u cuccheri,

Ma fazzu lu cavalieri,

Co’ “’ntrallazzu” di me muggheri,

Cu surdat’e priggiuneri.

Spicialmenti cu sti ‘nglisi

In casa nostra ca ci su’:

Tutti li sira portanu fiddata,

viscotti e marmillata,

puru zuccuru e cafè.”

E passanu i misi e i simani,

(‘ntantu ni luvanu cimici, pirocchi,

e, cusà, macari tister’e paraocchi). 

  

Ma, pi fortuna nostra n’assuccideva

ca si parrava, magar’ammatula,

senz’a cinsura ca ti curriggeva.

(E pi finiri si fici a… Riggioni,

unni s’ammuccun’i sord’a vagoni).

Fine della storia.- 

Il pubblico non applaude.

Vito - Grazi, grazi assai pi l’applausu calorosu (ironico)

Esce Vito, entra il presentatore.

Presentatore- E doppu tutti ssi applausi po’ zu Vitu, ca vi ringrazia di cori, di panza e di quarumi, ora a ta scutare lu secunnu cuntu. E’ la storia di l’unità d’Italia, e u zu Vito è prontu pi cuntarla…laria laria…scanzatini… Ecco a voi lu zu Vitu Spiciali, cuntaturi di cunti a villa comunali!-

Niente applausi, entra Vito.

Vito - Spittabbile pubblico fatto di amici, amatori appassionati, e (pernacchia dal pubblico)…zaurdi  e affini, sabbuturia vi dissi ca stasera vi cuntavu A Storia di l’unità d’Italia, ma non comu vu’a ta sintutu finu a ora, nun  comu si svulgiu p’accamora, ma comu l’ha percepita il mio sentire, ( pernacchia) …bbonu va’, ci risemu, oggi nun s’attravagghia… dicevo ca sta storia mi vinni nto sonnu, stanotti, ammentri Ciuzza  mi faceva cunnotti, cu ‘n cataplasma nta carina, picchì mi finiu a miricina. (pernacchia super) Botta di vilenu a tia! E dissi a li mei aiutanti: accura carusi ca sta cuntata s’a da fari pi cuntanti! (pernacchia) …e cchi vi dicevu? E va beni, quannu si dici ca è a sirata…accusì, valenti, ci misi manu, e videmu com’ u risultatu (licenza poetica).

Attacca banna.

Rullo di tamburi.

Presentatore -                     A  STORIA  DI  L’UNITA’  D’ITALIA

                              ( Comu ci la cuntau lu zu Vitu all’amici d’a villa Solaria)

Vito -

Ata sapiri tutti, picciotti mei,

ca tantu tempu fa, forsi cent’anni

e passa, c’era nu Re che so’ farisei,

ca nun si vuleva arrassignari,

d’aviri nu regnu quantu du’ sanari.

Nu jornu, stuffu, appizzò sti banni:

“Lauta e munifica ricumpenza,

a cu’ mi dici comu fari cchiù granni,

lu me riami e li so citatini,

magari chissacciù finu a Carlintini”.

S’apprisintanu in tanti alla residenza:

cu ‘n libbru, cu na palla, cu n’ampolla,

vantannu cu la forza e l’ardenza,

li so rimedi, contro ssa mavaria,

longhi longhi comu na litania.

“Ijstà”- diss’unu ca parev’a molla-

“Cu tri lir’e se’ sanari ca mi dati,

vi dugnu a formula di na gran colla,

pi teniri attaccati o vostru regnu,

cità e paisi di cui vui siti degnu”.  

Lu Re, siddiatu di li minchiati

ca ijeva sintennu, da cchiù di tri misi,

posi fine all’udienzi annunciati

e si misi a chiangiri su lu distinu

ca ci dava un regno quant’a ‘n cufinu.

Ma lu so’ ciambillanu, ca lu ‘ntisi,

ci dissi: “Maijstà, c’è un galantonu

ccà fora, ‘n certu Turi, catanisi,

e dici ca si ci dati udienza,

poni fini ai vai di voscenza.”

Lu Re stancu e afflittu, senza tonu,

ci dissi: “Apprezzu l’interessamentu,

ma a stu puntu di bonu a bonu,

fussi megghiu darici na tagghiata,

a ssu pinzeri - ch’è forsi na minchiata”.

U ciambillanu ci pinzò ‘n mumentu,

poi ci dissi: “ La Maijstà vostra

l’ha fari pi mia, c’aiu sintimentu.

Sintenu cchi ni dici ssu cristianu

appoi videmu si ci livamu namu.”

Lu Re si misi davanti a finestra

E disse: “ Fati trasir’u furasteru,

ma accura, c’è ‘n tavul’a minestra.”

Sentenziato ciò, si misi in posa,

comu quannu aspettava la so tosa.

Voce – Zu Vitu e cu è ss’amicu catanisi? Chiffà u canuscemu?-

Vitu – Senti beddu, mi fai travagghiari, mi fai buscari u pani, o mi fai lastimari finu a dumani? Picchì, si continui accussì, ju ci appizzu a libbertà!-

Voce – Ahu, e chi è? Arrivamu a tantu? Annunca chi pinzati ca m’arritiru? Avajia va’ videmu cchi cosi…-

Vitu – Ascuta beddu arrucatu, ju aia travaghiari e basta. E si tu ci primmitti, naturalmente…-

Voci – S’è pi chissu, travagghiati zu Vitu.-

Vito – Alla bonora. Dunchi:

Fu introdotto Turi nto ministeru,

ca senza preamboli vinni al dunque,

comu ‘n senzali chinu di misteru:

“Maijestà granni, vinni da Sicilia,

pi dirivi ca siti alla vigilia,

d’addivintari sovranu ovunque,

nta l’Italia e ne so paraggi,

abbasta ca diciti sulu: Dunque?,

e lu vostru regnu e bellu e fattu,

malnov’a mia se ‘n mantegn’u pattu.”

Voce – Minchia, è forti ssu carusu! (occhiataccia di Vito e attimo di suspence, poi con calma attacca):

Sentennu ssi palori e ssi messaggi,

lu Re arrestò comu attrunzatu,

appoi dissi: “ Tu dici cosi saggi,

ma quest’affare comu si cummina,

senza fari di l’omini tunnina?”

“A quali” ci arrispusi Turidduzzu,

“ il piano è semplici e giniali,

e chi criditi ca ju parru ammuzzu?

Datimi na simana di cartabianca,

e… pi mia ci a nesciri na chianca”.

“Vada p’a chianca, macari… spiciali;

e ora cchi ‘nvintasti, quali scusa,   

pi rializzari s’idea originali?”

“Maijestà, assettativi ‘n mumentu

ca vi dicu qual è lu so strumentu:

Ci fussi nte paraggi di Sarausa,

‘n certo Caribaddi - assà valurusu,

ca pi ‘n’isula, ‘n quart’i vin’e na cazzusa,

vi consegna subutu, manu cu manu,

nu Regnu - da Pachinu a Milanu”.

Voce – Cala zu Vitu! (idem c.s.)

“ Viramenti” - ci dissi u Re dubbiusu-

“ mi dissiru ca c’è nu certu Bossi,

ca travagghia na l’Italia di susu,

dispostu a pighiarisi a stagghiata,

comu se facissi na sirinata.”

“’Mbari, a chissu facitici far’i cussi,

sintiti a mia - chiuttostu pigghiativi

u Ginirali de cammisi russi -

picchì a schifiu finisci sta bega,

si vi mettiti cu chiddu e a lega!”

Voce – Minchiuni è spertu ssu carusu! Zu Vitu facitammillu accanusciri, ci vogghiu offriri na vippita nta putia di Puddu u fitusu.-

Vitu – Appoi ni parramu, curnutu e sbirru!-

Voce – Cui a mia?-

Vito - No, a me soru! (idem c.s.)

U Re pinzò a squaghiata da nivi,

fici finta di ‘n poc’i resistenza,

e appoi decisi: “Fat’i priparativi!

E tu mio Ciambillanu Camillu,

vidi chi po’ fari pi chiamarammillu.”

Camillu chiamò alla residenza,

il Generale; e Turi garantiva,

da tistimoniu, con la so presenza,

ca tuttu filassi lisciu comu l’ogghiu

senza ca si pinzass’a qualche ‘mbrogghiu!

L’accordu fu stilatu e prividiva:

Du’ navi, milli surdati e na bannera,

e appoi ancuntrannisi a mezza riva,

quannu finiti tutte le ostilità,

ci cunsignassi u Regnu a so’ Maijstà!

A lampu e stampu parteru a primavera,

u Ginirali cu li so belli navi,

ma na burrasca di na sort’i manera,

scuncittau mozzi e vuluntari,

e ‘n si finiva cchiù di vumitari.

Arrivatu nta la terra de so avi,

Turi s’intisi emozionatu,

era turnatu, ma cu fatti gravi,

ca manc’u rasolu puteva luvari.

(A facci d’a chianca e di li dinari).

Voce – Ca certu, mischineddu, si sentiva tradituri…(idem c.s.)

Vito – Lu vidi can nun capisci nenti? Almenu statti mutu, ci fai cchiù cumparsa.-

Voce – Cchi sintiti diri? Nun tradiu a Sicilia?-

Vito – Chissu ti lu dissi alla vigilia. Ma su cosi ca tu nun poi capiri. Allura, dicevu:

Sbarcanu, valenti, nel suolo amatu:

s’acchiappanu co’ fitusi de’ borboni;

coi fascisti, comunisti e clericatu,

cunfiscannu chiesi e conventi,

accussì, di bon’a bonu, comu nenti.

Passanu nta Calabria zitti e boni -

tutt’assiemi, senz’avant’e cu arreri -                                                                                                            e co curriu pi na mal’azioni:

Infatti, ci sciuscianu nta na ricchia,

c’o Re co’ ciambellanu…tramicchia.

Voce – Ah, u vidisti? allura arriva u tradituri? Forza, dacci na jiancata Turi e ‘n cauciu nto panaru pi punizioni, e a ssi pulintun’amparici l’arrucazioni.-

Vito – Si nun fussi ca semu nta ‘n tiatru, minchiuni, ti dicissi: Ci stai rumpennu i pampasciuni! Ma siccome siamo in scena, ti dicu sulamenti: Accura ca mi fai pena, cu ssu parrari ammatula, e senza sentimenti. Accuzza e taci, beddu valenti, annunca ci sunu tumbulati a sgrusciri e a furriari.-

Voci – Pi cui, pi mia?-

Vito – No, cchi dici? (ironico, poi deciso) Ci sunu pi tia e p’e beati paoli! Oh! E cchicosa! Dunque:

E, cosa fatta! Ci sparanu nte peri -

o Generali, ca cascau in terra

feritu - ssi scunghiuruti bersaglieri,

apparati comu tanti jadduffi,

e armati di fucili a stuntuffi!

 

“Tradimentu! Cca finisci a scerra!”

- Dissi u Ginirali a li so surdati -

“ E tu catanisi, la scupetta afferra,

e nun fujiri, cumbatti con onori,

ca ccà si fa l’Italia o si mori!”

Voci – Lu dicevu ju! Sparari nta jammi o ginirali e cosa ti traditori e criminali. E Turi cchi fa? ‘n s’arruffau?-

Vito – A quali! Turi, calmu, ci vanniau:

“A quali onori e mori, vardati”-

- ci arrispunniu Turi da luntanu-

Ccà semu d’acchianata e sudati,

ma u tempu di pigghiari la calata,

ca o Papa ci facemu a sirinata!”

Voci – Minchia è forti ssu carusu!-

Vitu – Chistu u dicisti già!-

Voce – Repetita aggiuvatti.-

Vitu – Aggiuva a…to soru!-

Ma ddu vulpuni di ciambellanu,

pigghiau co bbonu o Generali,

si desuru ‘n vasuni e la manu,

e lu misi nto saccu bell’e bbonu,

ammentr’u Re s’assittava nto tronu.

Accussì Caribaddi c’appi l’isula,

Turi si pigghiau la so chianca,

Bossi si maritau cu na sicula,

e li studenti facivanu calia,

p’a scasciuni ca si fici l’Italia.  

Ccà, aviss’a finiri lu me cuntu,

cuntentu; si ‘n pinzass’a li Taliani,

- ca doppu centucinquant’anni, appuntu-

comu citatini – e stativi muti!- 

nun sunu tantu bboni arrinisciuti.

Fine d’e cunti, pi grazia di Diu, da Nazioni e di ddu rumpiscatuli di dda giusu.

Voce- Salutamu a vossia, re d’e cuntaturi…(ironico)-

Vito – Grazi assai, troppu bbonu… scocciaturi. E vastasunazzu, ca facci laria cchiù di mia.(minaccia benevola con la mano)-

Esce di scena di corsa, saltellando.

Rullo di tamburi.

Sipario

                                                                           Atto  II

Stessa scenografia dell’atto precedente.

All’apertura del sipario entra il presentatore.

Presentatore - Spittabbile pubblico fatto di amici, amatori appassionati, e (pernacchia dal pubblico)…zaurdi  e affini, sabbuturia vi parramu da Verra di Troia, e ho visto che tanti di voi l’hanno imparata a memoria, e stasera doppo lu Sbarcu in Sicilia e la storia dell’Unità d’Italia, stasera, dicevu pi cu ‘n senti bbonu e se si sta mutu fussi megghiu…stasira cuntinuamu cuntumivi a storia da Cavallaria rusticana, non comu vu’a ta sintutu cu l’aricchi, cu cummari Lola gran buttana e Santuzza tutta casa e stinnicchi, ma comu l’ha percepita il suo sentire, ( pernacchia) …bbonu va’ oggi nun s’attravagghia… dicevo:  comu l’ha sintutu lu zu Vitu e cosa ca non tutti ponno dire. Osia, sta cosa ci vinni sta matina, ammentri ca si pigghiava a miricina. E mi dissi: accura a comu veni, picchì pi tia ponnu essiri vileni! (pernacchia) …e cchi vi dicevu? E va beni, calati juncu ca passa a china…accusì, valenti, ci misi manu, e videmu com’ u risultatu (licenza poetica).

Signore e signori ecco lu zu Vitu Spiciali, u primu, u cchiù granni, u cchiù virili  cuntaturi di cunti di la villa Billini.

Attacca banna.

Rullo di tamburi. Entra Vito. Si concentra poi attacca.

Presentatore-  A Cavallaria  rusticana, lu zu Vitu va cunta tutta, sana sana.:

Vito -

E or vi cuntu un fattu successu,

a occhiu e cruci, tant’anni avanti,

nta ‘n paisi ammenz’a li muntagni persu,

unni u Signuruzzu ci lassò li scappi-

terra di malandrini e di vappi.

E, sapennu ca li scecchi siti tanti,

- e stativi muti! ‘n faciti vuci -

vi dicu di cchi tratta, all’istanti:

Si parra di corna! e si ‘n mi sbagghiu,

siti tutti cumpitenti – e ccà v’ancagghiu!

Ondi pi cui attaccu duci duci:

Ordunque ata sapiri immantementi,

ca nta ssu jornu di suli e di luci

- picchì era Pasqua dda matina…

o forsi era la so tridicina –

nta chiazza s’apprisentò malamenti

- Coppula storta, menzu malandrinu -

‘n Marcantoniu, ca senza comprimenti,

Fici na tagliata longa un misi,

e dissi: “Sugnu Alfi’u licurdisi. 

Cercu ‘n fitusu di merda chinu chinu

C’arrispunni o nnomu di Turiddu Macca!

Unn’è? sutt’a tonaca d’o parrinu?

Veni ccà, ca t’aiu a dari na prighera,

gran pezzu di sceccu senza tistera”.

“Cu è ca metti u me nnomu nt’a vucca,

sbraitannu comu ‘n porcu o maceddu,

senza vidiri cu c’è ca t’allucca?

Avanti va’, videmu ssa calata,

s’è vinu bbonu o s’è limulata!”

“Minchia.” dissi Alfiu “ssu riturneddu

mi pari ca si ‘n sbagghiu custijuni,

ca po’ finiri a copp’i cuteddu!

O cerchi na scasciuni pi fuiri

comu ‘n saittuni, e nun ti tiri?”

“A v’o cuccati pezzu di sciavuni”

arrispunniu Turiddu beddu valenti,

“Dammi ‘n minutu a disposiziuni,

vogghiu salutari me mattri, ccà allatu

comu quannu partii pi surdatu.

E doppu ti abballu, comu nenti,

supra la panza. pezzu di caijordu,

omu pi comparsa, tint’e fitenti.

Intanto ammira st’alliccasapuni

ca t’allippu tra la panza e li cugghiuni!”

“Ah, ah, ah, varda ca sugnu tuttu lurdu,

picchì mi la fici ‘ncoddu p’o scantazzu.”

Scattiò a ridiri Alfiu u zavurdu.

“Avanti veni mecu a cunzaria,

e ditti l’ultima Avemaria!”

“Pass’avanti pezzu di babbasunazzu,

ammentri ca fazzu lu me duviri,

c’appoi t’abbessu varba e mustazzu”.

Indi, a pass’i bersaglieri senza posa,

salutò a mattr’e la futura sposa.

Ci dissi senza fari tanti giri:

“Vi salutu e vi baciu, mattri mia,

fazzu na passiata p’addiggiriri,

v’arraccumannu assissì Santuzza,

e accura se… s’allord’a cammisuzza.”

Dettu fattu, s’avviò pi la via,

tutta di scinnuta e pettri pettri,

ca lu porta dda ‘n funn’a Cunzaria.

E ‘ntantu pinzava a li gran minni

di Lola: beddi, janchi e citrinni.

Alfiu ca l’aspittav’a menu di tri mettri,

e co cuteddu si nittava l’ugni,

ci dissi “A salutasti a to mattri?

Si? E allura parati sta cutiddata!”

E nto mentri si calò pi l’infilata.

Turiddu si scansò e strinsi i pugni. 

“Alla facciazza! E cchi ‘n’ai abbentu?

‘N sugnu arrivatu e già incugni?

Senza fari u cerimoniali,

comu si stila? Pezzu di armali!”

Ma Alfiu ca pinzava o tradimentu,

lu ‘mpruvulazzò da testa e pedi…

Voce - Zu Vitu, ma pricchì Alfiu ci l’aveva cu Turiddu?  a mia mi pari ca u cuntu fagghia…-

Vito - E c’aviti raggiuni, ‘mbari, ca prescia mi passò pa menti…pirò se stavi attentu, nto principiu dissi ca era na storia di corna, mi pari. E comunque, vegnu e m’arricupigghiu: Ata sapiri ca Turiddu si la faceva cu Lola, a muggheri di Alfiu u licuddisi. Chiaritu u misteru? E ora arricupigghiu veramenti:

Ma Alfiu, veloci, nta ‘n mumentu

lu ‘mpruvulazzò di latu a latu.

Turiddu gridò: “ P’iddiu, tradimentu!”

E s’assuppò ‘n fendenti nta panza

ca arrisurtò di vera sustanza.

Cascò in terra ddu figghiusciatu

 stringennusi i vuredda cu li mani,

ca pareva ‘n caprettu sacrificatu.

“ Vili e mischinu” ci dissi debolmenti,

“ tu accussì stili d’ammazzar’a genti?”

E chiddu c’arrispinniu: “Comu e cani

ana moriri chiddi comu a tia,

ca ‘nzurtanu le mogli de cristiani.

‘N t’abbastava cchiù a manza Santuzza,

ca ti vulev’ammuccari puru a Luluzza?

E ora mori taliannu a mia,

e ‘n circari lu me pirdunu, beddu,

pi tutti i santi veri, e così sia!”

Appoi supra na petra s’assittò,

aspittannu a Turiddu ca esalò.

“Ah! An’ammazzatu compari Turiddu!”

Vanniau qualcuna nte vicinanzi,

picchì ci l’avia susciatu n’ariddu.

Or sapiti la sunata sana sana

da me cavallaria rusticana. 

  Voce - Comu e accussì finiu? E nun ci fu vinnitta?-

Vito - E cchi vulevi a verra di Troia? Di chidda vi la cuntai già tutta la storia.-

Voce - E ju senza vinnitta ‘n sacciu stari, mi pari mali.-

Vito - Ahu beddu, e a voi finiri botta di …sali!-

Voce - No ca ‘n’a finisciu. Accussì ci arrestu di trunzu.-

Vito - ‘Mbari, cunzoliti, ci nascisti. Pirò, hai raggiuni, ci voli la vinnitta! E ora la ‘mprovvisu:

Nun appena si sappi la nutizia,

tuttu lu paisi arrestò stuccatu:

“Comu”, si dissi, “e cch’è cosa fattizia

ca ‘n tintu licuddiotu spigna

a uno do paisi e si la svigna?”

E allura u primu, menzu sciancatu

s’apprisintò e dissi: “Ju ci penzu

a ‘nzignari a ssu malarucatu,

l’arrucazioni ca ci voli,

quann’è vera la luci del soli!”

Ma Santa circò cu l’occhi l’assenzu

di Lola, la quali, prima avvampò,

poi di bottu detti il cunsenzu.

E allura i du fimmini servaggi

circanu Alfiu nte paraggi.

Lu truvarunu ca faciva a popò.

Subbutu Santuzza cu fari dicisu,

a terra, di spaddi, l’arruzzulò,

ammentri Lola l’acchiappò pe cugghiuni,

e c’un sulu colpu  lu fici cappuni!

E cu stu trufeu appena recisu,

s’apprisintarunu nta ddi signuri,

e dissiru, pi essiri precisu:

“Chist’è lu cosu d’o sbirr’e cunnutu

ca u nostru masculu misi nto tabbutu,

Vinnitta è fatta, salvato l’anuri,

di li fimmini di Turiddu Macca,

ca pi iddu morivano d’amuri”.        

E vi cuntai, sta vota tutta sana,

a storia da cavallaria rrusticana!

 

Voce - Minchia, zu Vitu e cchi cosi su’ chissi? Du fimmini vann’a fari sta valentia? E senza pinnarisi pa  gilusia? Cca semu ‘n pugnu d’amici -fissi, ma ‘n semu, pi certu, ammuccalapuni.-

Vito - Ahu vastasi di dura cervice, e cchi cridi tu ca l’ispirazioni, e pi junta cu l’improvvizasioni, arriva e cala do cielu e dice: sta attent’a l’amici rumpicugghiuni? T’abbasta sapiri c’a cavalleria, magari pe fimmini è valentia, (specia quannu certi cosi fitusi, ci levanu l’amuri a ddi carusi). 

E ora tutti a casa, beddi valenti, ca finiu a cuntata p’accamora, ni videmu a dumani, si Ddiu cunsenti, pi n’autra cuntata …‘ntricalora.

Bonanotti a tutta a compagnia, e na panzata di sonnu a mia!-

Voce- E a storia di Acchimedi contru li romani, comu finiu, forsi a schifiu?-

Vito – Morti subbitania, m’ava scurdatu.-

Voci – E si sapeva ca stati antrunannu…-

Vito – Mutu ti dissi, specie di ottomannu! Ju sacciu priffittamenti chiddu ca s’a fari; macari u pulici oggi ava parrai. Vegnu e mi spiegu:

A ta sapiri ca mill’anni e passa, nta na cità di nnomu Sarausa, c’era nu scienziatu ca si la spassa, cu na bedda e ricca carusa.

Ma ‘n jornu lu nimicu minazzò la so cittati, e iddu ca era baldu e forti, in veritati, si misi a disposizioni di lu so’ Re, pi commattiri contr’i romani e i so’ lacchè.

Allura aspettati ca mi cuncentru, nu minutu, forsi unu, ora rammentu.-

Entra il presentatore.

Presentatore – Ecco giunto il mio momento. Oggi u zu Vitu scatasciau da sulu senza il mio interventu. Stativi sori e ascutati lo scontro titanico tra li romani e il nostro eroico scienziato…-

Voce – Ahu, ma nun era sarausanu?-

Presentatore – E sempri sicilianu fu e pe’ so’ manu, purtau alla nostra terra tantu onori e gloria, ca u zu Vitu ci vosi scriviri tutta la storia.  

Allura:                     ACCHIMEDI  CONTRU  LI  RUMANI

                           (comu la cunta lu zu Vitu, oggi e puru dumani)

Vito -

All’ebbrica a lu Re di Sarausa

 - ca cusà picchì si chimava Tirannu -

ammentri ca si biveva na gazzusa,

qualcunu ci sciusciò sta notizia rara:

“A fariti verra, Roma s’appripara”.

Allur’u Re, pinzirusu, dissi: “Tannu

a stari friscu cu mi voli futtiri”.

E pigghiati tutti i citadini nto sonnu,

li fici armari di lanci e fucili,

pi combattiri contru ssi incivili!

Appoi chiamò lu ciambillanu pi diri

ad Acchimedi ca c’aviss’a parrari.

“Ccà sugnu! Eccellenza, mio Siri.”

Ci dissi lu grandi scienziatu,

ca era scuntentu e menzu ‘ncazzatu.

Lu Re pigghiatulu co bonu “ ‘Mbari,”

-ci dissi- “ tu arraggiuni ca testa,

e non cche pedi, comu a tutti pari,

e allura ‘nventa qualcosa, comu usi

pi frimmari a ssi cusazzi fitusi!”     

“ ‘Ccillenza, ccu sarissi ssa genti lesta?”

“ Ma i rumani, mortisubbitania,

genti senza abbentu e assà mulesta.

Ca s’ammuccanu Cattagin’e i so’ cuscini,

e tutta l’Africa - senza cunfini!”

“Minchia!” - diss’u scinziat’a litania-

“Ssi cosi fanu girar’i pampasciuni,

ora ‘nventu na cusuzza ca l’annia.

Varda, a ssi gran minchiuni e vastasazzi,

ci fazzu varba capiddi e mustazzi!”

Penza ca t’arripenza a ogni gnuni,

di jornu di notti e di matina,

infin’anvintava com’un gran cannoni,

ca’ nto Castell’Uriulu lu piazzava

e cu  ‘n friscalett’i luntan’u camannava;  

‘o Casteddu ci ammucciò na mina;

alla marina ci muntò li so’ specchi;

appoi, si fici  veniri da Cina,

na para di razzi e ‘n cani mastinu,

e i mis’a va venitu, o dda vicinu.

E comu si prisintanu ssi beddi spicchi,

mittiu in motu lu raggiu di la motti,

ca ci ‘mpristò Gugliemmu di Scandicchi.

Ma sbagghiò mira, e, tirati li summi,

fici minnitta di muletti e stummi.

(E subbutu nto telegiunnali d’a notti,

si ‘ntisi la prutesta arraggiata,

di l’animalisti e de so’ picciotti,

picchì s’ammazzavanu comu cani,

li pisci, allocu di li cristiani!)

Voce – Chissa è na pallunata granni comu na casa. A cchi n’ancucchiati zu Vitu, ‘n funnu, all’ebbrica chi c’era u telegiunnali?-

Vito – U teleggiunnali forsi ‘n c’era attunnu, ma di ddi scassa baddi ci n’erunu a quintali. Dunchi:

Ma Acchimedi dannisi na manata,

nta frunti, puntò li specchi da marina,

contro li primi navi di l’armata,

c’abbruciaru di na sorti di manera,

partennu da chiglia finu alla bannera.

L’ammiragliu dalla so cabina,

tiligrafò a tutt’i corazzati:

“Vardativi da chiddu ca vi cummina,

ss’Archimedi, babbu sarausanu.

Servi na lezione di prima manu:

Cu tutti i grossi calibri sparati,

po’ dati l’assaltu a l’arma bianca,

cu du milla e cincucentu surdati!”

Accussì tutti li navi armarunu

lu gran pavesi e attraccarunu.

Ma na burdata d’o Re, a manu manca,

cintrò nto cori la Caiu Duiliu,

ca affunnò nto mari, da testa all’anca.

E tutt’i comandanti de corazzati,

s’arrunghiarunu bedd’ancazzati!

Voce – Grossa zu Vitu! Tannu chi c’eranu i cannoni?-

Vito – Ma c’eranu, sicuramenti, li sciavuni! Comu a tia!-

Voci – E cchi sentiti diri ca ci l’aviti cu mia? Ju li minchiati nun’i suppottu!-

Vito E allura pigghiati lu cappottu e fatti quattro passi di caminata, senti a mia!-

Voce – Ca ora ju dassi ardenza a vossia…-

Vito – E allura ascuta in silente silenzio, camurria! Dunchi: 

E appoi, pi scornu di l’Ammiragliu,

calò da l’alti  muri cittadini,

na speci i parancu cu nu firmagliu,

agganciò la so navi da vilera -

scunquassannula di na sort’i manera -

po’ la isò  nta l’aria pi li curdini,

‘nfini la mullò di prua, e l’affunnò

assemi a li surdati e a li parrini.

“Basta”, dissi allura u Cumannanti,

“ca ci voli n’idea assà brillanti!”

Si tinni gran cunsigghiu ca decretò:

“Acchiamati Marcellu cu primura!”

Lo quali Cunsulu, d’attaccari pinzò

dalla masseria di massaru Turi,

sbirru, cunnutu e gran tradituri!

Accussì vosi la sorti e la vintura,

ca no giru di mancu na simana,

li romani satarunu li mura.

E scannarunu l’abitanti, mischinetti,

come se usa fari co’ capretti.

Acchimedi ca s’a visti d’a luntana,

pigghiò l’amara strada di l’esiliu,

pi cuppa di ssi figghi di buttana!

Mentri Marcell’u circav’ in tutt’i lati,

pi darici na fraccata di vastunati.

Ma nu marinaru di lu Duiliu,

scampatu d’a morti, u vist’i luntanu,

l’affruntò e ci dissi: “Pi Sant’Ersiliu,

tu affunnasti la me navi, ti rammenti?

e ora scappi senza pagari nenti?”

E pigghiata la daga cu ddu manu,

e furriat’all’aria, com’u ventu,

lu fiddiò tuttu, beddu e sanu.

Ma Acchimedi dissi, taliannulu stortu:

“Vili, tu ammazzi n’omu già mortu!” 

Accussì finiu lu commattimentu,

cu cchiù di decimila morti ammazzati,

e cu rovini, chianti e tradimentu.

Po’ Marcellu, scunzulatu, po’ maceddu,

misi u pedi supr’a mina ddo Casteddu!

(E satau all’aria, finicchiu e beddu.)

Vito – Grazie, nun vi scomodati cu tutti sti applausi…sennò v’abbruciunu i manu e…i corna, specialmenti a tia, testa di chiuppuru (guarda lo spettatore che fa la Voce) da vicaria.

Voce – Cchi dici a mia?-

Vito – No, a me soru o a me zia!-

Voce – Mi pareva…sintiti zu Vitu, u prossimu cuntu quali sarà?-

Vito – U prossimu? U prossimu sarà a storia di un puparu ca ci duna na passata di vastunati a un tizio cchiù unicu ca raru…ca tra ‘n centinare di spittaturi, s’armali, rumpi l’anima e i pampasciuni, comu ‘n tintu cacaturi, ca ‘n voli riturnari intr’o… cantru di Cattaggiruni. O ora ca mi pigghiai stu lussu, pi sta sira stujiativi lu mussu.-  

Fischi e pernacchie.  

  

Presentatore – (entrando frettolosamente) Boni, boni. Calma gessu e ghiacciu unto panaru! E ora, doppu sta eleganti tiritera, finiu viramenti la sirata, pi stasera. Allura v’annunciu e dicu solennamenti: bbona notti a cu si va a fari  na runfata; e, ai cchiù valenti ci dicu: alle zite facitici na… sirinata.

Bona notti a tutti.-

Escono di scena, al rullo di tamburi, saltellando.

Sipario.

Fine.