Sciuscià

Stampa questo copione

Sciuscià

Sciuscià
(Lustrascarpe)
commedia in due atti di

Carlo Barbera

Personaggi

Giggino l’Orbu
fratello di Sciuscià
Donna Pronchiina
Sciuscià
lustrascarpe
Il Barone Cannuccia
Linuzza
venditrice di immaginette sacre
Padre Magazzù
Pippinedda
prostituta
Vanna
la moglie di Giggino

Introduzione

Proseguire a parlare della città di Messina, ambientandovi questo nuovo lavoro, è una cosa che mi fa molto piacere. Stavolta, però, siamo in un periodo decisamente diverso: l’immediato dopo-guerra, in una città che soffrì parecchio i bombardamenti alleati e si ritrovò ancora una volta ridotta ad un cumulo di macerie, non più per l’imperizia dell’uomo (com’era accaduto nel 1908) ma per la sua eccessiva cattiveria.
Così, parafrasando De Sica, ho voluto intitolare questa nuova commedia: “Sciuscià”, che sicuramente spingerà molti maligni a pensare che si tratti di una copia del famoso film. Non c’entra niente. L’ispirazione per scriverla è giunta ancora per caso, mentre nel dormiveglia della mia siesta pomeridiana di un giorno di febbraio del 2001 ho sentito uno spot televisivo che promozionava la nuova puntata del programma di Michele Santoro intitolato appunto Sciuscià.
Il termine ha origine dall’inglese shou sciner, lustrascarpe, una figura che ormai non esiste più nel nostro mondo. Ma io me li ricordo i lustrascarpe a Piazza Cairoli e mi ricordo anche qualche elegante figura di uomo vecchio stampo che si sistemava sulla sedia alta a farsi pulire le calzature.
Certamente oggi non avrebbe senso, visto che le strade sono asfaltate e fornite di marciapiede. Ma quando ciò non esisteva, i lustrascarpe avevano una funzione importante e diventavano un po’ come il barista, che conosce vita morte e miracoli di tutti.
Difatti la vicenda si svolge proprio davanti ad un vecchio muro distrutto dai bombardanebti, dove Sciuscià svolge la sua professione e dove accadono tutta una serie di cose che lo vedranno anche coinvolto in prima persona. Due i punti di partenza: la povertà, che creava figure di preti, dalla vocazione inestistente; la guerra, che lasciava dietro di se morte e mutilazione, con gravi disagi per la gente.
Naturalmente Sciuscià resta una commedia dai toni, come al solito, comici ed ironici, per essere sempre in grado di attrarre l’attenzione di un pubblico sempre più disposto a ridere, quando viene a teatro.
Ciò che mi interessa creare (oltre ad dare un teatro comico, ma impegnato) è l’atmosfera, che emozioni. Sono ormai relegate al teatro prettamente amatoriale, nel senso più parrocchiale del termine, le gelide rappresentazioni, dove le luci e le musiche hanno una funzione talmente relativa da passare in secondo piano.
Il mio teatro non è così, poiché credo che per comunicare idee e sentimenti bisogna usare la ragione e l’emozione, dunque coinvolgere tutti i cinque sensi.


A T T O P R I M O
Un’ ambiente surreale servirà per lo svolgimento di questa commedia: sul
fondo un muro, che dia l’idea della facciata di una casa buttata giù da un bombardamento passato. Il muro sarà diviso in due parti, con al centro un varco, in cui si troverà una pedana con due scalini. Oltre il varco, altre macerie. Nella parte sinistra del muro ci sarà un arco, attraverso cui i personaggi entreranno ed usciranno di scena; nella parte destra, ciò che rimane di una finestra; oltre queste due aperture, altre macerie.
Sempre a destra, la sedia da lustrascarpe di Sciuscià.
Siamo nel 1947 in una Messina che si sta ricostruendo dopo la guerra.
Al levarsi della tela Giggino l’Orbu, col suo cappotto, gli occhiali neri, un vecchio cappello ed il bastone, è seduto sulla pedana con le spalle appoggiate. E’ notte, una fredda notte d’inverno e manca poco a Natale. L’apertura del sipario sarà accompagnata da una musica, che riprodurrà il motivo della canzoncina cantata da Giggino e sfumerà lentamente per lasciare spazio al suo canto.


GIGGINO: E la notti di Natali li Re Magi e li pastura
p’adurari lu Bamminu, natu ‘nta ‘na manciatura.
La Madonna e San Giuseppe, cu lu boi e lu sciccareddu:
supr’a pagghia e sup’o frenu era natu ‘u Bammineddu.

(Entra donna Pronchiina e nel vederlo dormire gli si avvicina)

PRONCHINA: Supr’a pagghia e supr’o frenu…

INSIEME: …era natu ‘u Bammineddu.

PRONCHIINA: Gigginu, fa friddu, picchì non ti nni vai a casa? Si stai cca
rischi di piggiariti ‘na pummuniti. E non pinsari chi sutta ‘e
festi ‘i Natali trovi genti disposta beni ‘nto ‘spitali.
Ti fannu moriri. Chiddi fannu festa: manciunu, bivunu e tu ietti
sangu comu un cani. Del restu, chi ti ‘spetti? ‘U spitali è
‘spitali: postu di cura pubblicu per la povera gente che non può
spendere. Tuttu diversu da una bella clinica privata, unni vannu a
curarisi ‘i ricchi.Poi dicunu chi ‘i soddi non fannu la differenza,
tra la genti, e mancu la saluti.

GIGGINO: Ma puru ‘i ricchi morunu.

PRONCHIINA: Cunfortiti cu ‘stu spicchiu d’agghiu! Mentri nui poviri
muremu ‘nt’’a cchiù tinta manera, ‘i ricchi fannu sempri ‘na morti
cchiù megghiu.

GIGGINO: ‘A morti, o bella o brutta, sempri schifu fa.

PRONCHIINA: Ddocu hai ragiuni. Forza, avanti, vatinni a curcari.

GIGGINO: Non nni sentu friddu, donna Pronchiina.
PRONCHIINA: Comu, non nni senti friddu?

GIGGINO: E poi, io non nn’haiu sonnu. La notti è fatta pi pinsari.

PRONCHIINA: Nossignori, è fatta pi dormiri e ripusarisi li stanchi
membra e li stanchi occhi.

GIGGINO: Appuntu. Ma i me’ occhi non sunnu stanchi, picchì stannu sempri
chiusi.

PRONCHIINA: (Comprendendo la gaffe commessa) E allura, chi fai, non ti
curchi? Scusa, ma cca non c’è nuddu. Chi sensu havi stari cca sulu
comu un eremita? Pozzu capiri di iornu, ma di notti…Parri cu
quarcunu? No. Si comu un pupu a ‘spittari chi si fa ghiornu.
Ma a cu’ ‘spetti?

GIGGINO: Aspettu chi arriva Sciuscià e poi mi nni vaiu.

PRONCHIINA: Ci teni ‘u postu?

GIGGINO: Si.

PRONCHIINA: Ma Sciuscià non arriva prima di dumani matina.

GIGGINO: Chi ura sunnu?

PRONCHIINA: ‘I quattru.

GIGGINO: Tra du’ uri arriva.

PRONCHIINA: E si tu stai ‘n’autri du’ uri assittatu cca ti ponnu manciari
pi granita. Senti a mia, vatinni ‘a casa. E poi, picchì aspetti a
Sciuscià, pi tiniricci ‘u postu daveru? Ma cca cu ci l’havi a
pigghiari?

GIGGINO: Aspettu a Sciuscià pi vidirlu.

PRONCHIINA: Pi vidirlu? E comu fai a vidirlu?

GIGGINO: Col tatto, donna Pronchiina; nuiautri orbi videmu c’’a punti
d’’i itita. Tuttu chiddu chi toccu mi cumpari comu si lu vidissi,
bellu, chiaru, nitidu.

PRONCHIINA: Ma tu chi ti ricordu d’’u munnu?

GIGGINO: Ogni cosa, comu si l’avissi vista ieri. Mi ricordu ‘u suli chi
spunta d’’a Calabria e cala arreti ‘e muntagni nostri; mi ricordu
‘u mari ‘i tramuntana e chiddu ‘i maestrali; mi ricordu la biddizza
di la donna e la ducizza d’’i picciriddi. Mi ricordu la luci, donna
Pronchiina, la luci, l’unica cosa, chi tuccannu cu li itita, non
rinesciu a vidiri.

PRONCHIINA: Gigginu, senti a mia, vatinni a casa.

GIGGINO: No, donna Pronchiina, aspettu cca a Sciuscià.

PRONCHIINA: Comu voi. Io mi nni vaiu a travagghiari. A ‘sta ura ‘u Baruni
si suggiu e avrà fattu l’infernu. (Apre la borsa e tira fuori una
bottiglietta di liquore) Appena apri l’occhi cerca a Pronchiina.
Chi si po’fari? (Gli porge la bottiglia) Teni, bivitinni ‘na
schizza, così ti riscaldi.

GIGGINO: Chi è?

PRONCHIINA: Grappa, grappa fatta in casa, con le mie mani.

GIGGINO: (Ne beve un sorso) Mizzica! Pari spiritu puru!

PRONCHIINA: Però quaddia.

GIGGINO: E comu…

PRONCHIINA: E chista apposta è fatta: pi quaddiari.

GIGGINO: Bona è.

PRONCHIINA: Nni voi ancora?

GIGGINO: No, grazie!

PRONCHIINA: Sta beni. Io mi nni vaiu. Ti salutu. (Esce)

GIGGINO: Arrivederci…anzi, chi arrivederci? Bona iurnata, donna
Pronchiina!

(Si appoggia come prima e parte la musica dolce, in modo che si copra
un piccolo passaggio di tempo in cui Giggino si addormenta. Nel frattempo si fa giorno ed arriva Sciuscià, sulle note di una canzone allegra dell’epoca. Nel vedere Giggino ha un attimo di commozione, subito vinta con l’ironia)

SCIUSCIA’: Giggino, sveglia! Chi è, t’addurmiscisti ‘n’autra vota cca?
Io m’’u ‘mmaginai, anzi era tantu sicuru chi mancu ti vinni a
circari. E scummettu puru chi tu…
GIGGINO: T’aspittava.

SCIUSCIA’: M’aspittavi, ah? ‘U sapia io. E picchì m’aspetti tutti ‘i
iorna? Cca fa friddu, ‘u voi capiri? Si tu ti pigghi ‘na malatia, nni mittemu ancora cchiù ‘nte guai di quantu già non semu.
Io poi t’haiu a curari, e soddi non nn’haiu.

GIGGINO: Veni cca, chi ti vogghiu vidiri.

SCIUSCIA’: E si si orbu, comu mi fai a vidiri?

GIGGINO: Ti toccu e ti vidu c’’a punti d’’i itita.

SCIUSCIA’: Va beni! (Va da Giggino, che gli tocca il viso) Si cuntentu?
Mi vaddasti bonu? Vatinni a curcari ora, chi si fici iornu.
‘A notti si dormi e ‘u iornu si sta svigghi, se no si sconvussola
tutto l’organismo. Forza, avanti vai e fatti quarche ura di sonnu.

GIGGINO: Com’è ‘a iurnata? C’è ‘u suli?

SCIUSCIA’: C’è ‘u suli.

GIGGINO: Io m’’u ‘mmaginava chi c’era ‘u suli.

SCIUSCIA’: E comu t’’u ‘mmaginavi?

GIGGINO: Dal calore.

SCIUSCIA’: (Si commuove) E va beni, avanti, vai…

GIGGINO: Mi nni staiu annannu.

SCIUSCIA’: Voi chi t’accumpagnu ‘a casa?

GIGGINO: ‘A strada ‘a canusciu. Non picchì sugnu orbu…(Si alza) Toccu ‘i
cantuneri ‘i muru c’’u bastuneddu e trovu la strada. (Scompare)

SCIUSCIA’: (A questo punto partirà una musica grave) ‘I bummi cadiunu supra la nostra città e la genti curria pi mittirisi in sarvamentu! I morti erunu assai! Iddu scappava, fuia, ma non ci fu nenti ‘i fari. Fu ‘na scheggia, na maliditta, disgraziata scheggia, chi ci annau a finiri ‘nta l’occhi, lassannulu così pi tutta ‘a vita. E iddu curria e scappava, ma non potti fari nenti; nenti potti fari, nenti. E chisti sunnu ‘i rigali della guerra: l’omini contru all’autri omini, comu si ammazzassiru cunigghia o biccacci. E sempri versu l’animali ‘na picca di rispettu ci saria, ma fra cristiani; fra cristiani, nenti. E tuttu chistu, picchì? Per i maledetti denari. Poi venunu unni i cretini comu a nui e nni parrunu della grandezza della patria. E intantu, in nomi di sta patria, la genti s’ammazza come ‘e cani. Ma ‘u Signuri non criau ‘u munnu tuttu sanu e libiru? E nui chi ficimu? ‘U spartemmu pezza pezza e n’ammazzamu pi lu curriu e la supremazia; e ‘nvintamu scusi pi giustificari la nostra malignità. Basta chi c’è un cretinu, o un pazzu, chi si susi ‘a matina, e non avennu nenti a chi fari, picchì c’è la manciatura bascia, dici: “Oggi ci vogghiu fari guerra a chiddu, chi mi sta supra ‘e scatuli”. Bhum! E scoppia ‘na guerra. Una nazione tira l’altra e la guerra diventa mondiali: quaranta miliuni di morti; cu sapi quanti mutilati; un munnu distruttu…E ch’è bella lavata ‘sta trippa!

BARONE: (Entrando) Buongiorno, Sciuscià!

SCIUSCIA’: Voscenza benedica, signor Barone! Ah…Mi pari chi aviti ‘i
scarpi lurdiceddi, stamatina.

BARONE: Cu tuttu ‘u pubbirazzu chi c’è in giru…Nni cumminammu troppu
mali, non si po’ cchiù caminari. Unu spenni tanti soddi pi vistirisi bonu…Poi quannu chiovi è un guaiu. Tu nesci, tranquillu; cu tutti ddi pozzanghiri maliditti, passsunu i machini e ti fannu pilu e contru pilu: schuu! Acqua. L’autru iornu ci ‘ppizzai un vistiteddu novu novu. E stamatina, quantu niscia d’’a casa, varda comu mi cumminai ‘i scarpi.

SCIUSCIA’: E ora ci damu ‘na botta, va! Assittativi.

BARONE: (Si siede) E diri chi io ci tegnu tantu! Queste sono scarpe ritirate dall’Inghilterra. Dopu chinnici iorna chi l’hai, ti viene il famigerato callo barbon. Doli, ti dolunu i pedi, ma si mantenunu cauddi e asciutti. Tocchili. Ti parunu di peddi o di lignu?

SCIUSCIA’: Di lignu.

BARONE: E inveci è cuoio. Ma non cuoiu così, è cuoiu bonu.

SCIUSCIA’: Picchì c’è ‘u cuoiu bonu e chiddu tintu?

BARONE: Ci curpunu ‘i ‘Miricani, che hanno inventato i materiali
sintetici. E così c’è ‘u cuoiu chi veni d’’u boi e ‘u cuoiu fintu,
chi veni dalla plastica.

SCIUSCIA’: Se permettete, visto che le scarpe le abbiamo incerate ieri,
oggi travagghiamu c’’a sputazza.

BARONE: (Allarmato, fa per alzarsi) Comu, c’’a sputazza?

SCIUSCIA’: (Lo trattiene) Fatevi servire. Puh! (Gli sputa su una scarpa e
comincia a lucidarla) Ah, che ve ne pare?

BARONE: Bona è.

SCIUSCIA’: E allora, se permettete, fazzu l’autra. Puh! (C.S.)

BARONE: E bravu a Sciuscià! Senza spenniri mancu ‘na schizza di lucidu mi
‘ncirasti ‘i scarpi. Tu si che sei uno furbo, chi putiria puru isari quarche bella posizioni. Chi dici? Cu sapi si ‘i lustrascarpi in Inghilterra usano questo sistema? Po’ essiri chi si vai dda ti poi fari puru belli soddi, in qualità di inventore dello “spittle system”: puh!

SCIUSCIA’: Chi dicistu?

BARONE: Spitle system: sistema dello sputo: puh!

SCIUSCIA’: Baruni, chisti sunnu scarpi di peddi bona. Ma ci nni sunnu certuni chi ci voli lucidu, ‘rassu, ma non è chi venunu boni.
Così, discreti…E fatica, sapiti quantu ci nni voli?

BARONE: (Cavando dei soldi dalla tasca) Teni cca, t’’i miritasti,
sautafossa. Non fari cchiù storii.

SCIUSCIA’: (Prendendosi i soldi) Grazie, Barone.

LINUZZA: (Entrando) Chista è la vita di li puvireddi: assai caminu e
picca manciari. E salutamu a ‘sti signuri.

SCIUSCIA’: Linuzza, ogni tantu ‘a putissi canciari.

LINUZZA: E puru si la canciu, a chi servi? Baruni, serva vostra.

BARONE: Va beni, strincemu e dimmi chi mi voi vinniri stamatina.

LINUZZA: Baruni, siete un gran signore, buono di cuore e caritatevole di
cervello.

SCIUSCIA’: E di ficutu com’è?

LINUZZA: (Esce le immaginette) Chistu è l’Arcangilu Gabrieli, cu l’ali bianchi, chi va unni la Madunnuzza ‘a purtaricci ‘a nutizia della sua gravidanza. Mi pari chi sutta ‘e festi…Chista è la Sacra famigghia…E chista è la Matri ‘Mmaculata…Vardati quantu sunnu belli!

SCIUSCIA’: (Le da qualche monetina) Teni, dammi a l’Arcangilu Gabrieli.

LINUZZA: E basta?

SCIUSCIA’: Accuntentiti, chi cu’ s’accuntenta godi.

LINUZZA: E vui, Baruni? Vui vi l’avit’a ‘ccattari tutti e tri. E io, con i soldi, chi vui mi dati, oggi vaiu e mi manciu un bellu piattu
di pasta e faciola c’’a scuccidda e un quarticeddu di vinu mi bivu.
E stasira vaiu unni don Fidiricu e finisci a piscistoccu.

BARONE: Teni cca, affarista. (Le da delle monete e si prende tre
figurine)

LINUZZA: ‘U Signuri v’ha dari tanta saluti pi chiddu chi mi dati ogni
vota.

SCIUSCIA’: Ma senti, Linuzza, tu unni ‘i pigghi ‘sti cosi?

LINUZZA: ‘I ‘ccattu.

SCIUSCIA’: Si?

LINUZZA: Veramenti m’’i rigala ‘a tipografia chi c’’i stampa alla Curia.
Ma non ci ‘u diciti a patri Magazzù, si no si ‘ncazza e non si nni
‘ccatta cchiù.

SCIUSCIA’: Ma picchì, ci vinni ‘i santini ‘o parrinu?

LINUZZA: Certu chi c’’i vinnu.

BARONE: Birbanti.

LINUZZA: Ora mi nni vaiu, chi haiu chi fari. Vi salutu e vi ringraziu.
(Esce)

SCIUSCIA’: Statti bona!

BARONE: Ho incontrato Giggino poco fa.

SCIUSCIA’: S’addurmisciu di novu cca, Baruni.

BARONE: Ma stu picciottu non po’ cuntinuari così, bisogna trovare una
soluzione. Dimmi ‘na cosa: so’ mugghieri?

SCIUSCIA’: Nenti, signor Barone, tutti gli sforzi sono stati inutili.
Ma si la pigghiassi ‘nt’’e me’ manu, ci daria tanti pugna e cauci e tiratini di capiddi! Ma come si abbandona un uomo ridotto in quello stato, eccellenza?

BARONE: Eh, come si abbandona! Caru miu! Fimmini: fummini! Fin’a quannu Gigginu fu bonu e potti essiri un maritu a tutti gli effetti, ‘a picciotta era ‘nnamurata. Ora chi non è cchiù bonu, ‘a picciotta si disinamurau.

SCIUSCIA’: Signor Barone, chi voli diri chi non è cchiù bonu? Ma chi
stati dicennu?

BARONE: Senti, Sciuscià, unu chi è orbu, non è bonu.

SCIUSCIA’: E chi è, malatu?

BARONE: Naturali chi è malatu, perché manca di una funzione fondamentale: la vista. Certu, Giggino ha sviluppato gli altri sensi, ma non po’ mai essiri comu a unu normali. Po’ travagghiari? No. Po’ fari tanti cosi sulu? No, ha bisogno di un’assistente.

SCIUSCIA’: Quindi, sicunnu vui, so’ muggghieri non si miritiria ‘na
passata di cauci, pugna e timpulati?

BARONE: Non si miritiria? Non si miritiria? Ma autru chi pugna, cauci e timpulati…Io ‘a pigghiria e ci balliria c’’i pedi supra ‘a facci, a questa tappinara e cosa fidusa. E poi ci sautiria c’’i pedi supra ‘a panza, comu quannu si pista a racina. E tun! E tun! E tun tun tun! E tun! E tun! E tun tun tun! E ‘i budedda ci faria nesciri d’’a bucca, pi non diri di ‘n’autra parti!

SCIUSCIA’: E’ chi la guerra, caru Baruni, non s’aviria fari.

BARONE: Ma ora chi ci trasi la guerra, Sciuscià? Tu chi pensi, chi tutti ‘i fimmini chi si ritrovunu un maritu mutilatu fannu comu a idda? Ma allura ‘u munnu saria un covu di buttani? Mettiamo caso chi ‘na scheggia, inveci di l’occhi, ti colpisce in un altro posto.

SCIUSCIA’: ‘Nta ‘na manu, per esempiu…

BARONE: No, vulia diri…

SCIUSCIA’: ‘Nta un pedi…

BARONE: No, ‘nta un pedi…

SCIUSCIA’: ‘Nta ‘na spadda…

BARONE: No, no, Sciuscià, vulia diri, se ti colpisce…nelle parti intime.

SCIUSCIA’: Ah, si, insomma, che vi rende impotente?

BARONE: Che ti rende impotente.

SCIUSCIA’: Eh, che vi rende impotente.

BARONE: Senti, Sciuscià, che ti rende impotente; seconda persona
signolare.

SCIUSCIA’: E va beni: che mi rende impotente.

BARONE: No, sai, sta parola mi dugna fastidiu.

SCIUSCIA’: E va bene, l’impotente sono io.

BARONE: Ecco, si, si, bravo. Allora se il marito rimane impotente, si può
capire se una donna giovane si trova ‘u spassu a ‘n’autra banna.

SCIUSCIA’: Ah, si può capire? Ma chi divintastu, ‘Miricanu puru vui?

BARONE: Sciuscià, non si concepisce, non si accetta, ma si può
comprendere. Dopo tutto, Sciuscià, ‘a vita passa; le ragazze crescono…

SCIUSCIA’: Le mamme imbiancano…

BARONE: Ma chi ci trasi?

SCIUSCIA’: Ma, Baruni, chi stati dicennu?

BARONE: Non sto dicendo che sia giusto, ma che si può capire. Però
Gigginu, mi pare che, da quel punto di vista, sia a posto.

SCIUSCIA’: Certu.

BARONE: E allura bisogna dire che la picciotta non ha scusanti, tranne
che sia affetta da un morbo molto grave, denominato: magna
formicatio.

SCIUSCIA’: Comu?

BARONE: Più volgarmente detto: flumen devorans.

SCIUSCIA’: Baruni, parrati in dialettu.

BARONE: Manciaciumi, Sciuscià, manciaciumi; prurito: bu-tta-ne-si-mo!
Mi capisti, ora?

SCIUSCIA’: Finalmente una parola esatta!

BARONE: E allora, la ragazza, visti i fastidi che le provoca la
malattia, pinsau bonu di annarisi a curari. Si sarà cercato
quarche bellissimo iazzo…

SCIUSCIA’: E lassau a me’ frati sulu.

BARONE: E lassau a to’ frati sulu!

SCIUSCIA’: Che meraviglia chi su’ ‘i fimmini!

BARONE: (Guarda l’orologio) Mali ‘nta l’ossa mi hannu tutti ‘i fimmini! Ti pari chi si nni salva una? E pi chistu io non mi vosi mai maritari: pi non cummattiri cu la pazzia femminili. Staiu sulu; haiu a Pronchiina chi ci bada a me’ patri, poviru ribbamminutu; haiu tanta bella servitù…E tu chi pensi, chi mi putiria ‘nguaiari cu ‘na mugghieri intra? Ora mi nni vaiu ‘a missa…(Guarda l’orologio) Chi missa e missa? ‘A sta ura ‘u parrinu dissi: “Ite, missa est”, e nui ancora semu cca.

SCIUSCIA’: Ancora prestu è. Patri Magazzù s’’i pigghia sempri deci minuti
un quartu d’ura. Vui n’’o sapiti? Siti o non siti un cliente
affezionato? Io dicu, tutti ‘i iorna chi ci annati a fari a sta
missa?

BARONE: Mi comunico.

SCIUSCIA’: Tutti ‘i iorna? E chi piccati aviti? Poi, si non c’è missa annati a dirivi ‘u rusariu; a sistimari l’altari…Baruni, scusatimi: ma è ‘u malu chi fari. Vui truvativvi un’occupazione e vedrete chi ‘a missa ci annati ‘na vota ‘a simana.

BARONE: Esattu. Comunqui, Sciuscià, pi to’ frati Gigginu ci pozzu pinsari
io.

SCIUSCIA’: Pi fari chi?

BARONE: Pi truvari a quella cosa tinta di so’ mugghieri e costringerla a
turnari a casa.

SCIUSCIA’: Signor Barone, si torna cu la forza iddu non la voli.

BARONE: Intantu ‘a truvamu e poi si nni parra. Basta, basta parlare, mi nni vaiu. Il Signore è caritatevole, ma non può tollerare gli inutili ritardi. Ti salutu, Sciuscià.

SCIUSCIA’: A più tardi, signor Barone.

(Il Barone esce. Sciuscià si mette a cantare. Entra Padre Magazzù,
trafelato)

MAGAZZU’: Sciuscià! Sciuscià!

SCIUSCIA’: Chi c’è, patri Magazzù? Vi vedo sconvolto.

MAGAZZU’: Pulizziimi sti scarpi! Prestu!

SCIUSCIA’: Subito.

(Il prete si siede e Sciuscià le pulisce le scarpe)

SCIUSCIA’: Ma chi vi succidiu? Cca pari chi avete attraversato il deserto
del Sahara. Chista terra di ciumi mi sembra che sia.

MAGAZZU’: Sciuscià, non vardari troppu, chi putirivi puru divintari orbu.
Ricordati che il corvo era bianco e diventò nero pi pigghiarisi ‘i
‘mpicci ‘i l’autri. Pensa ‘a saluti.

SCIUSCIA’: E ‘a missa cu ci pensa?

MAGAZZU’: Oggi missa non si nni dici. ‘A chiesa oggi sciopera.
Ogni tantu m’attocca puru a mia un ghiornu di riposu, o no?
Tu chi dici?

SCIUSCIA’: Io chi dicu? Dicu chi chistu è ‘u sciopiru d’’u putruni.

MAGAZZU’: Sciuscià, come ti permetti?

SCIUSCIA’: Scusati, patri. Pari chi pi diri ‘na missa avit’a chianari supra ‘o Mungibdeddu! Hannu ragiuni ‘i cristiani chi vi siddiastu a fari ‘u parrinu. Canciati misteri, allura.

MAGAZZU’: I cristiani, i cristiani, i cristiani…Maliditti cristiani!
Chista, caru amicu mio, non è ‘na città; chista è ‘na bolgia.

SCIUSCIA’: ‘Na boccia?

MAGAZZU’: Si, ‘na damigiana.

SCIUSCIA’: Certi voti io non vi capisciu.

MAGAZZU’: Una bolgia, bolgia.

SCIUSCIA’: Bol-gia?

MAGAZZU’: Si, un girone infernale. Dimmi tu si un parrinu aviria campari
comu campu io.
SCIUSCIA’: Ma picchì, vui comu campati?

MAGAZZU’: Mali.

SCIUSCIA’: Patri Magazzù, è quistioni chi la guerra…

MAGAZZU’: La guerra, la guerra, sempri la guerra…Tu non sai parrari
d’autru chi di guerra. ‘A guerra finiu.

SCIUSCIA’: E allura parramu di autri cosi; per esempiu, d’’u fattu chi ‘u
Baruni vinni sintirisi ‘a missa. E ora chi fa? Resta puru fora?

MAGAZZU’: E chi ci pozzu fari io? Si nni gira ‘a casa. Io non posso essere sempre al servizio degli altri. E poi, ‘u Baruni si purtassi un parrinu intra e si fa diri la missa privata.

SCIUSCIA’: Chista è bella! Ma chi parrinu siti?

MAGAZZU’: Un parrinu stancu.

PIPPINEDDA: (Entrando) Salutamu all’amico Sciuscià!

SCIUSCIA’: Oh, Pippinedda!

PIPPINEDDA: Patri Magazzù!

MAGAZZU’: Giuseppina!

SCIUSCIA’: Ma chi è sta Giuseppina? Pippinedda si chiama, Pippinedda!

PIPPINEDDA: E allura dicemu chi mi chiamu Giuseppa. Ma siccomu in Sicilia
avemu ‘u viziu di storpiari tutti i nomi, eccu chi divintai
Pippinedda. Oppuru mi putiti chiamari Joselita, come il soldato spagnolo, che frequentavo quando ero in Spagna.

MAGAZZU’: Non nni ‘nteressa…Senti, Sciuscià, vacci a diri ‘o Baruni chi
oggi ‘a missa non si fa.

SCIUSCIA’: Io pensu chi ‘u capiu a ‘sta ura, vidennu ‘a chiesa chiusa…

MAGAZZU’: Po’ essiri chi, pinsannu chi ‘i deci minuti chi mi pigghiu di solitu divintaru vinti, ‘u criaturi è ancora dda chi spetta.
E non è giusto fare aspettare la gente.

SCIUSCIA’: Pozzu cridiri chi è tantu bestia chi non capisci che la messa
è saltata?

MAGAZZU’: (Cacciandolo con gli occhi) Insomma, Sciuscià, vacci unni ‘u
Baruni.

SCIUSCIA’: Comu vuliti. Datimi ‘n’ucchiata ‘a putia. (Esce)

PIPPINEDDA: (Con ironia) Scappasti comu un latru, ah?

MAGAZZU’: Peggiu d’un latru: un malidittu delinquenti.

PIPPINEDDA: Delinquenti?

MAGAZZU’: Picchì, a mani toi, chi staiu divintannu?

PIPPINEDDA: Ma chi mi voi rappresentari? Picchì non ti spogghi?

MAGAZZU’: Mi spogghiu? E comu campu, c’’u sali finu?

PIPPINEDDA: Ah, quindi la tua vocazione si riduce a questo?

MAGAZZU’: La mia vocazione…La mia vocazione…Se avessi avuto la vocazione
non era cca a sciarriarimi cu tia.

PIPPINEDDA: E allura picchì pigghiasti ‘i voti?

MAGAZZU’: Comu a tanti picciriddi morti di fami, mi ficiru trasiri in Seminariu.

PIPPINEDDA: ‘A sai ‘na cosa? Mi fai pena.

MAGAZZU’: E tu mi fai schifu.

PIPPINEDDA: Ah, ti fazzu schifu? Ora mi tratti così…E allura picchì mi
veni a circari? Picchì si sempri a tutti ‘i canti unni ci sugnu io?
Non sugnu cchiù libira di fari nenti, chi m’haiu a suppurtari a
tia. Picchì non mi lassi in paci?

MAGAZZU’: Picchì si un malidittu diavulu tintaturi.

PIPPINEDDA: E ti piaci tantu ‘stu diavulu? (Con aria civettuola) Non poi
stari luntanu di mia, è veru, Monsignori? Ma ti devi abituare a
starici, picchì io non vogghiu catini di nudda manera, capisti,
Monsignori? Vabbeni, capitau ‘na mal’occasioni, ma ora è megghiu
chi ci dugni un tagghiu, carissimo Monsignore.

MAGAZZU’: Non mi in giru.

PIPPINEDDA: Si no, chi fai?

MAGAZZU’: Non mi sfidari, Pippinedda!
LINUZZA: (Entrando con le immaginette in mano) Chistu è l’Arcangilu
Gabrieli chi ci porta ‘a nutizia a la Madunnuzza…Chista è la Sacra
famigghia e chista e la Madonna Immacolata. Si vi ‘ccattati ‘sti figuri addivintati ricchi di bontà e forti di spiritu. E si vi mittiti d’impegnu, putiti puru divintari santi. Pippinedda, nni voi quarcuna?

PIPPINEDDA: Chista è bella, Linuzza, troppu bella s’è ditta rittu rittu a
mia. Fammi vidiri. (Trae dalla borsetta qualche spicciolo e glielo da) Teni, sabbitilli.

LINUZZA: Grazii! (Le da i santini) Pigghiti ‘i santini.

PIPPINEDDA: No, non nni vogghiu.

LINUZZA: Picchì?

PIPPINEDDA: Non pozzu.

LINUZZA: Non puoi? Comu, non puoi?

PIPPINEDDA: No, non nni sugnu digna.

LINUZZA: Tu non nni si digna? E tu cu’ si pi diri chi non si digna?
Sulu Diu po’ cunnannari e po’ assolviri, capisti, babbasunazza?
Ricorditi chi ‘u Signuri si purtau ‘a Maddalena appressu a iddu.
E chi piccati poi aviri si ti cunsiddiri cchiù tinta ‘i Maria
Maddalena, che vendeva l’amore al migliore offerente? No, sbagghiu c’è! Pippinedda, l’omini ponnu puru fari schifu, ma c’è una giustizia superiori, chi nuiautri non putemu mancu capiri. (Le apre la borsa e ripone i santini) Stativi boni tutti ‘i dui. (Esce. Attimi di pausa e dopo entra il Barone a spezzare l’atmosfera)

BARONE: (Entra con Sciuscià) Ma dicu, patri Magazzù, avit’a diri ‘a
missa e siti cca chi vi faciti ‘a discussioni c’’a picciotta?
E che dobbiamo pensare noi?

MAGAZZU’ Niente, che dovete pensare?

BARONE: Noi non pensiamo assolutamente niente. Se padre Magazzù si
trova qui sicuramente c’è un motivo e ora lui ce lo spiega.
E’ veru patri Magazzù?

MAGAZZU’: Certo che c’è un motivo. Giuseppina aveva bisogno di una
confessione urgente.

BARONE: A menz’a strada? E chi piccati putenti avia chi non putiunu
spittari mancu menz’ura, ‘u tempu di diri ‘na missa?

SCIUSCIA’: E si ‘nta stu frattempu muria, signor Barone?

BARONE: Veru è, ci avia ‘rrivari bella e riconciliata con il Padreterno.
Comunque, l’avete confessata?

MAGAZZU’: Si, l’ho confessata.

BARONE: Avete fatto bene.

SCIUSCIA’: Così in fretta? Ma allura non erunu poi tanti sti piccati.

MAGAZZU’: Erano pochi, ma gravi, i peccati! (Le lancia un’occhiata
terribile)

BARONE: E allura facistu bonu a cunfissarla. Ti senti cchiù leggera,
cchiù sollevata, Pippinedda?

PIPPINEDDA: E comu, no? ‘N’autra picca volu pi quantu sugnu liggera.
Si bastassi ‘a cunfissioni pi livarisi ‘i pisi d’’a cuscenza…
E poi, tutti ‘i parrini ponnu cunfissari?

SCIUSCIA’: Certu, no?

PIPPINEDDA: E si un parrinu havi piccatu? Comu fa ‘a puliziari ‘a
cuscenza ‘i l’autri si ‘a soi è lorda?

BARONE: Chistu è ‘n’autru paru di manichi.

SCIUSCIA’: ‘I parrini dicunu: “Ascoltate ciò che vi diciamo e non
guardate ciò che noi facciamo”.

BARONE: E la coscienza è pulita.

MAGAZZU’: La perfezione dell’anima non esiste, signor Barone. E chi è
senza peccato scagli la prima pietra.

SCIUSCIA’: (Smorza la polemica) Ma immagino che per oggi messa non se
ne celebrerà.

MAGAZZU’: Signor Barone, io vi prego di scusarmi, ma la confessione di
un’anima turbata è più importante della messa.

BARONE: Mizzica, che profondo pensiero teologico! (Guardandogli le
scarpe) Ma mentri cunfissau a Pippinedda, vi facistu lucidari ‘i scarpi?

SCIUSCIA’: No, no, i scarpi ci lucidai io, prima.
MAGAZZU’: Me ne vado, scusate, signori!

BARONE: Patri Magazzù, non v’’a pigghiati a mali. Nui schirzamu.
Questa sera direte messa?

MAGAZZU’: Certo, signor Barone, la messa vespertina, alle 17,30.

BARONE: Semu sicuri? Non è che chi poi vi truvamu in giru a fari
cunfissioni ambulanti…

MAGAZZU’: No, stati tranquillo. Signor Barone, alle 17.30 in punto.

BARONE: Ci sarò.

MAGAZZU’: Bene. Arrivederci.

Tutti: Cristo Regni!

MAGAZZU’: Sempre con Maria! (Esce)

BARONE: Pippinedda, chi è, ti vulivi ‘mmazzari?

PIPPINEDDA: Niente, signor Barone!

BARONE: Qualunque problema non può giustificare atti contro se stessi.
Ricorditillu.

SCIUSCIA’: Megghiu contru a l’autri.

BARONE: Più tardi vieni a trovarmi e nni parramu.

PIPPINEDDA: Come volete.

BARONE: Signori, buongiorno! (Esce)

SCIUSCIA’: Sentimi a mia, anima perduta, veni cca chi ti puliziu sti
scarpi. Pari chi annasti a zappari. Ti fazzu gratis. Veni cca.
(Pippinedda esegue) Chi ci facisti a patri Magazzù?

PIPPINEDDA: Chi ci fici? Nenti.

SCIUSCIA’: Non fari finta di nenti, picchì io ti canusciu.

PIPPINEDDA: E allura, chi mi dumanni a fari. Sicunnu tia, una comu a mia,
chi cosa ci potti cumminari?

SCIUSCIA’: Chiddu è un parrinu, un omu di fidi.

PIPPINEDDA: Di fidi? Chiddu? Lassa stari. Chiddu è tuttu tranni un
parrinu.

SCIUSCIA’: Senti, Pippinedda, io sugnu un tintu lustrascarpi, ma la vita
la canusciu, e pensu chi ti mittisti ‘nta un malu guaiu. Tu ‘u capisci chi chiddu stamatina non dissi mancu ‘a missa? Tu ‘u sai chi ‘a missa è lu primu duviri p’un parrinu?

PIPPINEDDA: Ti sbagghi, ‘u primu duviri p’un parrinu saria chiddu di
rispettare il prossimo. E io mi stancai di Magazzù, di tutta la so’
gilusia e della sua ironia, chi ci fici capiri a tutti chi tra mia e iddu c’è ‘na tresca.

SCIUSCIA’: Non è chi ci ‘u fici capiri iddu…

PIPPINEDDA: Oh, non schirzamu c’’i cosi seri. Non c’è propriu nenti.
Io sugnu libira; io non appartegnu a nuddu e fazzu chiddu chi vogghiu, e nuddu omu si deve permettere di veniri a dirmi chiddu chi haiu a fari. (Compare Pronchiina, non vista) Si avissi vulutu un patruni, mi maritava.

SCIUSCIA’: E allura, parra, chi succidiu?

PIPPINEDDA: Chi succidiu? Succidiu chiddu chi non avia succediri.
Trasiu ‘nto me’ lettu, ‘u cretinu, e si ‘nnamurau.

SCIUSCIA’: Disgraziata! Ma comu? Un parrinu…Quanti ci nni cumminasti?
Si ‘nnamurau…

PIPPINEDDA: Certu, picchì ‘nto me’ lettu c’è la ducizza d’’u meli e
l’amarizza d’’u vinu niru, chiddu chi cala comu l’ogghiu e ‘mbriaca comu ‘u spiritu puru. E unni arriva fa purtusa. E io ci purtusai ‘u cori e ‘u corpu. (Esce)

SCIUSCIA’: Signuri mei, vardati chi haiu a vidiri! ‘U parrinu ‘nnamuratu
di ‘na fimmina di dda fatta, chi ci fa ‘i scenati di gilusia!

PRONCHIINA: Veru è!

SCIUSCIA’: Donna Pronchiina!

PRONCHIINA: Non potti fari a menu di sentiri. Ma in che epoca viviamo?
Comu, un omu di chiesa chi si renni ridiculu davanti alla gente! Non, non po’ essiri. Ma furu ‘i ‘Miricani a farinni ‘mpazziri a tutti? O furu ‘i bummi?

SCIUSCIA’: E’ chi quannu la passioni diventa insopportabili, la genti
perdi ‘u lumi d’’u sciriveddu ed è capaci di fari qualunqui cosa.
E così, ‘na fimmina po’ divintari p’un omu, e viceversa, la ragiuni di esistenza di una intera iurnata, purtannulu a scurdarisi di qualunqui doveri e di qualunqui dignità. E si chidda ti dicissi: “Acchiana supra un palazzu e ghiettiti”. Tu acchianirivi e ti ittirivi, sulu pi farla cuntenta.

PRONCHIINA: E allura non si omu, ma baccalaru. E la ragiuni umana a chi
si ridduciu, a chistu?

SCIUSCIA’: Menu, ancora menu, cara donna Pronchiina. Basta pinsari chi la
raginui di Statu ietta du’ bummi atomichi e ammazza migghiara di cristiani. Nni facemu iabbu e maravigghia si un parrinu fa ‘u riddiculu pi ‘na fimmina? E non era meggiu chi tutti ‘i parrinni si ‘nnamuravunu, inveci di fari la guerra omini contru autri omini?
Si pirdia la chiesa, ma ‘u munnu ristava sanu; non muriumu miliuni di cristiani; non si miscaunu sauri e opi e nui non ‘mpazziumu.
E poi la religioni si ricostruiva.

PRONCHIINA: C’è di nesciri pazzi!

SCIUSCIA’: Donna Pronchiina, ‘u criaturi, omu senza esperienza,
giustamenti, si truvau davanti a lu scuzzuni tentaturi, e ci cascau. E li lusinghi d’’u dimoniu su’ pericolosi. E allura s’innamorò, naturalmenti, non avennu vistu mai beni di fimmini, ‘u svinturatu. E ora è persu.

PRONCHIINA: E io pensu chi haiu a travagghiari e ci haiu a puliziari ‘u
culu ‘o patri d’’u Baruni, pi quattru maliditti soddi schifusi.
E chi rovesciu chi haiu, quannu ci pensu! E poi, quantu nni fa? Mancu si manciassi tunnillati di pruna o di ficazzani! I picciotti morti in guerra e i vecchi beddi, vivi, chi si fannu incoddu.
‘U sai chi ti dicu, Sciuscia? Chi ‘a guerra l’avissir’a fari ‘i vecchi. Tantu, si morunu non fannu ‘u stissu dannu d’’i figghioli.

SCIUSCIA’: ‘A guerra s’aviss’a fari a corpa ‘i lumiuni o d’ova
scaffiduti. Massimu massimu quarche bummulu ‘nta testa o ‘na picca ‘i fedu di buridda. Ma dicitimi ‘na cosa, comu mai vi nn’annastu così prestu oggi di unni ‘u Baruni?

PRONCHIINA: Sciuscià, comu si fa? ‘U patri d’’u Baruni è una produzione
continua di letame. Si continua così io non manciu cchiù nenti. Ogni vota chi m’assettu a tavola mi veni in mente chiddu chi vidu cu iddu…

SCIUSCIA’: Ma vui siti pagata.

PRONCHIINA: Ma tu pensi chi, picchì una è pagata, non c’è un limite allo
schifo? Stamatina eppum’a canciari linzola, cuperti, materassi… Ora io dicu: ‘u Signuri, picchì non s’’u ricogghi?

SCIUSCIA’: E cu non s’’u ricorda ‘o Baruni? Eccezionale! D’inverno,
vestito di grigio e blu; cappello sulle ventitre; scarpetta sempre lucida…d’estati, vestito di bianco, con la paglietta…E poi, che figura esile, agile…Cavallerizzo! Ah, che meraviglia, quannu niscia supra cu ddu cavaddu iancu…

PRONCHIINA: Io m’’u ricordu puru c’’u carruzzinu. E fimmini? Ah, erano il
suo sport preferito.

SCIUSCIA’: Rimase vedovo giovanissimo.

PRONCHIINA:Puru quannu non era viduvu. Eccu, vidi? Ora, una chi si
ricorda ‘o Baruni com’era e lu vidi in quello stato, oltre alla nausea pi tuttu chiddu chi ci hav’a puliziari, ci veni ‘a malincunia. Mah! Vaiu a casa. Arrivederci.

SCIUSCIA’: Salutatimi a vostru maritu.

PRONCHIINA: T’’u salutu. (Esce)

BARONE: (Entrando) Forse si è trovata una pista.

SCIUSCIA’: Che pista?

BARONE:: Pi truvari a Vanna, la moglie di tuo fratello Giggino.

SCIUSCIA’: Ah si?.

BARONE:: Si fa turnari a casa e si fa finta di nenti, Sciuscià. Mi
raccumannu, senza circari troppi spiegazioni e ragiuni. La ragazza ha sbagliato, però se torna…

SCIUSCIA’: Mizzica, Baruni, bella mentalità. Comu, dopu chiddu chi
dicistu antura…

BARONE: Quello, in linea di principio. Vidi, Sciuscià, ‘nta nostra vita
ci sunnu certi cosi…Tu ‘a pensi in un modu, giustu? Poi, però, nella realtà, quasi sempri il tuo modo di pensari arrisurta inutili oppuru impossibile da mettere in pratica o adirittura dannoso. Allura, chi fai? Pigghi tuttu chiddu chi avivi dittu, t’’u rimanci, e bonanotti! Poi pigghi chiddu chi pensi e t’’u scordi. Si no, non poi campari.

SCIUSCIA’: E la coerenza, Barone?

BARONE: La coerenza non è umana: è divina. E poi, megghiu non sapiri.
Occhiu non vidi: cori non doli…

SCIUSCIA’: Ho capito: me’ frati, per riavere sua moglie, deve pagare il
prezzo di essere cornuto senza sapiri mancu quantu corna havi.

BARONE: Ma, Sciuscià, quannu veni a sapiri quantu corna havi, non resta
sempri curnutu? Se riusciamo a trovarla e a riportarla a casa, cosa che penso molto possibile, ci mittemu ‘na petra supra…

SCIUSCIA’: Autru chi petra! Cca ‘na balata ci voli.

BARONE: E va beni, ci mittemu ‘na balata di supra, e cu’ voli a Diu s’’u
prega.

SCIUSCIA’: Io restu d’’a me’ opinioni.

BARONE: E tu, ‘a testa dura l’hai.

SCIUSCIA’: Vaiu a faricci quarche cosa di manciari. Con permesso.
(Raccoglie le sue cose ed esce)

BARONE: Vai, vai, testa dura. (Si siede) Ma comu s’hav’a fari cu ‘sti
Siciliani!

(Si chiude il sipario e finisce il primo atto)


A T T O S E C O N D O

La medesima scena del primo atto. E’ passato qualche giorno. E’ notte. In scena c’è Giggino che dorme, mentre entrano il Barone e Vanna. Quest’ultima porterà occhiali neri a far comprendere la sua cecità.

BARONE: Veni cca, assettiti.

VANNA: Ma Gigginu non c’è?

BARONE: Dopu veni puru iddu.

VANNA: Sicuru chi veni? Io pensu di no.

BARONE: Veni, veni. Tu pensi…Tu non ha pinsari: ha fari fari a mia.

VANNA: Gigginu non mi vurravi cchiù.

BARONE: E tu chi nni poi sapiri? Si era comu dici tu, non ti circaumu in
giru.

VANNA: Signor Barone!

BARONE: Sudai setti cammici pi truvariti.

VANNA: Dda pirsuna chi mi mannastu avia essiri brava, brava assai.

BARONE: Unni stavi?

VANNA: In un convento.

BARONE: In un convento? E ti nni scappasti d’’a casa pi stari c’’i
monichi?

VANNA: Quannu Gigginu divintau orbu non ci ‘a fici a suppurtari.

BARONE: E ti nn’annasti. Ma ‘nto cunventu…

VANNA: Stesi pi tri anni cu unu.

BARONE: Ah, ‘u dicia io…(Fra se) Magna formicatio…E chi facivi cu chistu?

VANNA: All’inizio era innamoratu, ma poi mi cuminciau a farimi fari ‘a
vita.

BARONE: Certu, non ti putia fari fari ‘a morti.

VANNA: Baruni, chi capistu? ‘A vita…Mi capiti, ora?

BARONE: Si, si, capia. E comu ‘nnurbasti?

VANNA: Fu un clienti chi mi ruvinau, c’un pugnu ‘nta l’occhi.

BARONE: Addirittura? E chi era, Sansuni?

VANNA: Quasi.

BARONE: E dopu chi divintasti orba, l’amicu toi chi fini fici?

VANNA: M’abbannunau ‘o ‘spitali.

BARONE: Certu, non producevi più. (Piano, al pubblico) Chi di spada
ferisce di spada perisce. E ‘u fattu chi ‘nnurbasti ti sarviravi di
tanti bastunati e carcagnati.

VANNA: ‘U sacciu. Ma vui pinsati chi Gigginu mi vurravi?

BARONE: Figghia, chi t’ha diri? Chistu è un affari chi nui non putemu
sapiri. Io ho fatto il mio dovere, ora vedremo come la prende lui. E comunqui, Vanna, Gigginu è cca.

VANNA: Cca? Unni?

BARONE: Vicinu a tia. Sta durmennu.

VANNA: Dormi cca?

BARONE: Di quant’havi chi tu ‘u lassasti, ‘a notti non dormi cchiù ‘a so’
casa e veni a ‘ddummintarisi cca, all’apertu.

VANNA: E picchì?

BARONE: Picchì ‘u lettu ci pari vacanti. (Fra se) ‘U bestia! Non
ringrazia a Diu! Ora ‘u svigghiu.

VANNA: No, no, aspittati. E si non mi voli?

BARONE: Ti nni torni ‘nto cunventu. (Lo sveglia) Gigginu!

GIGGINO: (Svegliandosi) Ah! Cui è? C’ura sunnu?

BARONE: Sugnu ‘u Baruni.

GIGGINO: Ah, Baruni! Chi c’è?

BARONE: Giggino, c’è una persona che è venuta a trovarti.

GIGGINO: A mia? E cu saria?

BARONE: Una donna.

GIGGINO: Una donna?

BARONE: Una comu a tia: cieca.

GIGGINO: Ma io orbi non nni canusciu.

BARONE: Non nni canuscivi. (Conducendo Vanna a sedere vicino a Giggino)
Veni, avviciniti. (Vanna si siede) Tocchicci ‘a facci, videmu s’’a canusci.

GIGGINO: (La tocca) Vanna! Vanna! (L’abbraccia) Ma tu…Non è possibili…
Puru tu si orba?

VANNA: Si, Gigginu, puru io sugnu orba.

GIGGINO: Io ‘u sapia chi tu riturnavi. Ma comu divintasti orba?

VANNA: Un incidente.

GIGGINO: Un incidente?

VANNA: Si, Gigginu, fu un pugnu.

GIGGINO: Un pugnu? Ma unni ha statu? C’ha fattu?

BARONE: Che importanza havi?

GIGGINO: Giustu, aviti ragiuni: non ha importanza.

VANNA: Si tu voi io ti cuntu ogni cosa.

BARONE: E chi canciria?

VANNA: Nenti.

BARONE: Chiddu chi cunta è chi ora si trova cca.

GIGGINO: Stavota, resti, però…Tantu, semu du’ orbi ‘nta ‘na valanga.
Annamu a casa, non vidu l’ura di dirlu a Sciuscià!

BARONE: (Fra se) Rittu rittu…

VANNA: No, ristamu cca, pi stanotti, all’aria aperta.

GIGGINO: Comu voi.

BARONE: Io mi nni vaiu.

GIGGINO: Grazie, signor Barone.

BARONE: Di nenti. (Esce)

(Si abbracciano e si addormentano. Nel frattempo si fa giorno)

PRONCHIINA: (Entrando) Oh Matri Santissima! Ma chistu è un miraculu! Vaiu
a chiamari a Sciuscià. (Esce di corsa)

MAGAZZU’: (Entrando) Oh Dio! Che bella cosa quando una famiglia si
riconcilia! Proprio ieri sono stato con Giggino e mi raccontava della sua amarezza. Si sintiu umiliatu, abbannunatu…Non rinesci cchiù a stari ‘nto so’ lettu… Il Signore sia ringraziato per i miracoli che compie! (Esce)

PRONCHIINA: (Entra con Sciuscià) Sciuscià, veni, varda…

SCIUSCIA’: E io chi non ci vulia cridiri!

BARONE: (Entrando) Sciuscià, sono stato io a trovarla.

SCIUSCIA’: Io vi ringraziu, Baruni.

BARONE: Tu non m’ha ringraziari di nenti. Quando un bene si può fare è
giusto che si faccia. Sulu chi c’è un piccolo problema. Mancu sapiumu nenti nui. Te lo giuro, Sciuscià, eravamo all’oscuro di tutto. Poi, quannu antura ‘a visti, mi sono reso conto della situazione. E a ddu puntu chi facia? Ma vardili, varda come si amano!

SCIUSCIA’: No, un mumentu, lassati stari ‘amuri…‘U problema qual è?

BARONE: Vedi, la ragazza ha condotto una vita un po’ difficile.

SCIUSCIA’ Difficile?

PRONCHIINA: Baruni, spiegativi bonu.

BARONE: Eh…si…insomma, comu m’ha spiegari? Com’è, chi non capiti?
‘A picciotta facia ‘a vitella, vah…

PRONCHIINA: Chi facia, ‘a vitedda?
BARONE: ‘A vacca, si…’A vitella.

PRONCHIINA: Baruni, ma chi è sta vitella? Se non è la femmina del
vitello, chidda chi fa ‘u latti…Chi voli diri chi facia ‘a vitella?

BARONE: ‘A vita, facia ‘a vita.

PRONCHIINA: Ah, capia! E parrati sicilianu.

BARONE: E picchì, chi staiu parrannu, francisi? Si dicu chi facia ‘a
vitella…Cchiù sicilianu di così…Ma chistu, Sciuscià, non ti deve preoccupare.

SCIUSCIA’: No, chi ci trasi? Sugnu cuntentu! Ora facemu un bellu
brindisi. Donna Pronchiina, in mancanza d’autru, nisciti ‘a grappa. Facemuni puru ‘na ballata per festeggiare. Vaia, signor Barone, ma stamu schirzannu?

BARONE: No, cca non stamu schirzannu: semu serissimi.

SCIUSCIA’: E me’ frati s’aviria pigghiari chiddu chi ristau di so’
mugghieri? E pi quali ragiuni? Non ci sugnu io? Io ci bastu.

PRONCHIINA: Sciuscià, tu non si ‘na fimmina. Ma soprattuttu non si Vanna.

SCIUSCIA’: E chi voli diri?

BARONE: Senti, Sciuscià, non diri fissarii. ‘A picciotta, quannu Gigginu
annurbau, non l’ha capito il discorso e si ‘nnamurau di ‘n’autru, chi era sanu e ci prumittia un munnu di zuccuru e meli.
Poi, naturalmente ‘a misi a fari ‘a vitella. Una sera un cliente ci desi ‘na timpulata accussì forti, chi la fici ‘nnurbari, anzi, un pugnu.

PRONCHIINA: Un pugnu?

SCIUSCIA’: E la fici?

BARONE: ‘Nnurbari, Sciuscia.

SCIUSCIA’: Orba?

BARONE: Si, orba.

PRONCHIINA: Oh Matri ‘Mmaculata!

BARONE: Così il magnaccio l’ha lasciata in un ospedale e poi ‘a carusa
annau a finiri in un convento. E fu dda chi ‘a truvammu.
SCIUSCIA’: Capistu, donna Pronchiina? Ora chi arristau orba, povira e
pazza, veni a circari a me’ frati.

BARONE: Sciuscià, idda non circau a nuddu: fummu nui chi ‘a truvammu.
Anzi, vinni con tanta umiltà, con la paura di non essere accettata. E soprattutto penso che abbia paura che tu non l’accetti.

SCIUSCIA’: E’ giustu, no?

BARONE: No.

SCIUSCIA’: (Urlando) Gigginu, svigghiti!

GIGGINO: Sciuscià! Vidisti cu c’è?

SCIUSCIA’: Visti, appuntu, suggiti e vatinni ‘a casa.

GIGGINO: Va beni. Veni, Vanna.

SCIUSCIA’: No, un mumentu, idda resta cca. Forza, vatinni ‘a casa tu.

GIGGINO: E cu’ si tu, chi mi poi dari ordini? Cu’ si?

SCIUSCIA’: Cu’ sugnu? Comu, cu’ sugnu? Sugnu to’ frati; sugnu chiddu chi
t’havi curatu, mentri idda ti lassau sulu, a ‘mpazziri, e si nn’annau a fari ‘a bella vita.

BARONE: Bella vita…Sciuscià!

GIGGINO: E ora turnau, e io ‘a vogghiu cu mia. E si a tia non ti piaci,
m’’u dici chiaru e tunnu. ‘A casa unni stamu ‘a bonanima di nostru patri m’’a lassau a mia. Dunca, tu sei un ospite. Si voi stari dda, devi accettare Vanna, si no ti nni vai. (Esce con Vanna)

SCIUSCIA’: Gigginu…(Fa per rincorrerlo, ma il Barone lo ferma) Ma vui
sintistu?

BARONE: Sintemmu. Chi voi fari? Quantu tira un pilu di fimmina non tira
‘na corda ‘i bastimentu.

PRONCHIINA: Picchì, ‘i cordi ‘i bastimentu su’ speciali?

BARONE: Su’ belli ‘rossi, no?

PRONCHIINA: E comu po’ un pilu tirari cchiussai?

BARONE: Pronchiina, è solo un proverbio. Oh Matri di Diu! E chi si,
sturduta stamatina?
SCIUSCIA’: Mi ittau fora.

BARONE: Non ti ittau fora.

SCIUSCIA’: Comu, non mi ittau fora? Mi ittau fora.

BARONE: No, non ti ittau fora. Ti dissi chi si voi stari a so’ casa devi
accettare il ritorno di sua moglie.

SCIUSCIA’: Dopu chi si passau menza Missina?

BARONE: Nui chi nni sapemu?

PRONCHIINA: Fora ‘u ittau, Baruni.

BARONE: Mizzica, Pronchiina, ma tu ‘na bona parola di paci, mancu si ti
scorciunu.

SCIUSCIA’: Havi ragiuni.

BARONE: Ma allura hai ‘a testa comu ‘o marmuru!

SCIUSCIA’: Baruni, ma comu putistu canciari subitu idea supra a dda
fimmina?

BARONE: Io non canciai idea, Sciuscià, e ‘a carcagnata ci ‘a daria
‘cchiussai di prima. Sulu chi nui non semu Gigginu.

SCIUSCIA’: Ma picchì me’ frati s’hav’a ‘ncullari ‘sti corna? Che cos’ha
meno degli altri?

BARONE: Ancora insisti? To’ frati è orbu. Certu, chi havi di menu? Nenti,
si tu non lu cunsiddiri un invalidu. Ma Vanna tuttu chistu n’’o pinsau. (Esce)

PIPPINEDDA: (Entrando) Sciuscià, unni si, Sciuscià?

SCIUSCIA’: Cca sugnu, Pippinedda.

PIPPINEDDA: Donna Pronchiina!

PRONCHIINA: Pippinedda!

SCIUSCIA’: Pippinedda, ti dispiaci si pi quarche ghiornu mi nni vegnu a
stari ‘a to’ casa? Si non ti portu sconsu…

PIPPINEDDA: No, anzi, mi fa piciri. Io sugnu sempri sula: mi curcu sula e
mi suggiu sula. Dunca, figuriti si non mi fa piaciri ‘a
cumpagnia… Ma chi succidiu?

SCIUSCIA’: Me’ frati Gigginu mi ittau fora. Dici chi si vogghiu stari
cu iddu m’haiu a suppurtari puru a so’ mugghieri.

PIPPINEDDA: Vanna? Turnau?

PRONCHIINA: Non è chi turnau, ‘a ripurtaru a casa. E’ orba, ‘u sai?

PIPPINEDDA: Orba?

SCIUSCIA’: Orba.

PIPPINEDDA: E tu non ci voi stari ‘a casa?

SCIUSCIA’: No, cu una chi facia ‘a vita, no.

PIPPINEDDA: E cu una chi ‘a fa, si? Mi pari un ragiunamentu ‘na picca
stranu, Sciuscià.

SCIUSCIA’: E’ ‘n’autra cosa: tu si ‘na fimmina onesta e bona di cori.
Idda, no, idda appena si truvau sula, si nni turnau ‘a casa.

PIPPINEDDA: E si non fussi comu dici tu? Si io alla fini fussi’na fimmina
tinta, maligna e disonesta? E inveci idda canciau e divintau ‘na
carusa per beni e bona di cori?

SCIUSCIA’: Non m’interessa, picchì io ci rigalai ‘a vita a me’ frati e
iddu ha preferito ‘ncullarisi ‘i corna di tutta Missina, pur di aviri ‘na fimmina ‘nto lettu. Ora sunnu du’ orbi ‘nta ‘na valanga. Io dda sugnu fora postu. M’aspetti cca, Pippinedda? Vaiu a casa a pigghiari quattru robbi e ‘i ferri d’’u travagghiu.

PIPPINEDDA: T’aspettu cca.

(Sciuscià esce)

PRONCHIINA: Vidi ddocu, Pippinedda? Ora t’arrivau ‘a cumpagnia.

PIPPINEDDA: Chi haiu a fari? A ‘n’amicu non si rifiuta l’aiutu, no?
E poi, nni putemu fari cumpagnia. ‘A vita mei difficili è, cara
donna Pronchiina.

PRONCHIINA: Certu.

PRONCHIINA: Mah! Chi munnu è chistu?

LINUZZA: (Entrando) Chistu è ‘u munnu, donna Pronchiina.
PRONCHIINA: E tu chi nni sai com’è ‘u munnu?

LINUZZA: Comu, chi nni sacciu? ‘U sacciu.

PRONCHIINA: E com’è, sintemu.

LINUZZA: ‘U munnu è fattu di ricchi e di poviri. ‘U poviru vurria aviri
quarche cosa di cchiù pi non murìri di fami; ‘u riccu voli sempri cchiù soddi per l’ingordigia. Ma pi aviri sempri cchiù soddi ‘u riccu, ‘u poviru hav’a essiri sempri cchiù poviru.

PRONCHIINA: Brava a Linuzza.

PIPPINEDDA: Longa ‘a sai.

LINUZZA: Un mumentu, non ha finutu ancora. Tra ‘u riccu e ‘u poviru c’è
chiddu a menza botta, che si ruffiania c’’u riccu, p’aviri quarche muddica, e ogni tantu ci ietta un ossu rumicatu ‘o poviru, pi fari la bella figura chi è ginirusu.

PRONCHINA: E chistu è ‘u munnu?

LINUZZA: E’ così: troppi soddi, troppu picca o nenti ‘i propria.
E nui, cara donna Pronchiina, pagamu. (Uscendo i santini) Chistu è l’Arcangilu Gabrieli chi ci porta ‘a nutizia ‘a Madunnuzza, chista è ‘a Sacra Famigghia e chista è ‘a Matri ‘Mmaculata.

PRONCHIINA: Non nn’haiu soddi.

LINUZZA: Non ci fa nenti, v’’i rigalu. (Le da dei santini)

PIPPINEDDA: E comu, io ‘i pagai…

LINUZZA: Pacenzia… Vi salutu. (Esce)

PRONCHIINA: Ciao, Linuzza. Birbanti!

PIPPINEDDA: Vaiu a pripraricci un lettu a Sciuscià pi stasira. (Esce)

MAGAZZU’: (Entra con una valigia in mano, vestito in borghese)
Buongiorno, Pronchiina.

PRONCHIINA: Patri Magazzù!

MAGAZZU’: Ancora per poco.

PRONCHIINA: Comu?

MAGAZZU’: Comu? Ho deciso di lasciare l’ordine: mi spogghiu, mi nni
vaiu.

PRONCHIINA: Pi Pippinedda?

MAGAZZU’: No, Pronchiina, pi mia. Sugnu io chi non pozzu fari ‘u
parrinu.

PRONCHIINA: Viditi, patri Magazzù, ognunu di nui quannu nasci, sicunnu
mia havi ‘nta stidda. Ora, si vui non nascistu pi fari ‘u parrinu è megghiu chi non lu faciti.

SCIUSCIA’: (Entrando con la valigia) Patri Magazzù, unni annati cumminatu
‘i sta manera?

MAGAZZU’: E tu?

SCIUSCIA’: ‘A casa non ci pozzu cchiù stari cu dda fimmina attornu.

MAGAZZU’: Io mi spogghiu e mi nni vaiu.

SCIUSCIA’: Unni?

MAGAZZU’: A Roma, a Milanu, a Torinu, unni capita prima.

SCIUSCIA’: Ma dda supra lustrascarpi nn’havi?

MAGAZZU’: Uh! Unu ogni angulu di strada.

SCIUSCIA’: E allura sapiti chi fazzu? Vegnu cu vui, e così, in dui, la
strada pariravi cchiù curta e ‘u viaggiu cchiù leggeru. E si vuliti
vi ‘nsignu a fari ‘u lustrascarpi e apriamo una vera e propria
ditta.

MAGAZZU’: E allura, a cu’ ‘spittamu?

SCIUSCIA’: Vi salutu, donna Pronchiina.

PRONCHIINA: Bona furtuna, Sciuscià. (Si abbracciano)

MAGAZZU’: Puru a tia, Pronchiina.

PRONCHIINA: E puru a vui, patri… Signor Magazzù. (Si abbracciano)

SCIUSCIA’: Ogni tantu daticcillu un occhiu a ddi du’ orbi.

PRONCHIINA: Non dubitari.

(Magazzù e Sciuscià vanno via)

PRONCHIINA: Ma chistu è un munnu di pazzi piddaveru.

PIPPINEDDA: (Entrando) Donna Pronchiina, vinni Sciuscià?

PRONCHIINA: Si nn’annau.

PIPPINEDDA: Unni? Comu?

PRONCHIINA: A Roma, a Milanu, a Torinu, unni capita…

PIPPINEDDA: E partiu sulu?

PRONCHIINA: No, col signor Magazzù, chi saria Patri Magazzù chi si
spugghiau.

PIPPINEDDA: Ah, si spugghiau? ‘A megghiu cosa chi putia fari.

PRONCHIINA: Cuntentu iddu!

PIPPINEDDA: Appuntu…M’avissi fattu piaciri ospitari a Sciuscià. Mah, vosi
partiri… E va beni, significa chi pirdemmu ‘nu spassu ‘nta ‘stu
quarteri. Erumu abituati chi ogni vota chi passaumu di cca c’era
Gigginu l’Orbu oppuru so’ frati Sciuscià.

PRONCHIINA: E’ chi ‘u munnu cancia.

PIPPINEDDA: E si, cancia, e nui avem’a essiri capaci di canciari assemi a
iddu, si no…Si no divintamu pezzi di museu: tutti nni vardunu sulu
pi sapiri comu era la genti prima, e chiddu chi facia. Ma i pezzi
di museu, puru si su’ belli, sempri vecchi su’, e muti. Mi nni
vaiu, vi salutu, si no mi mettu a fari filosofia, e c’’a filosofia
io non manciu. (Esce)

PRONCHIINA: Ti salutu, Pippinedda. (Si siede) Chistu è un munnu di pazzi.

(Si appoggia la testa come per appisolarsi. Cala la tela)

Fine