Mmalidittu u cellulari

Stampa questo copione

Belmonte Mezzagno, domenica 27 gennaio 2008

Belmonte Mezzagno, Domenica 24 Febbraio 2008

MMALIDITTU U CELLULARI

(commedia in due atti di Rocco Chinnici) 

Prefazione

Certo che la tecnologia può essere una bella cosa, fin quando si riesce a stargli dietro; ma quello che accade a Jacopo, uomo di media età e che non riesce a stare al passo coi tempi, è cosa da raccontarla ai morti giacché i vivi se ne farebbero una risata. Per la difficoltà che ha nell’inviare un messaggio, non solo rischia d’impazzire, è a prendere bastonate dal compare, ma di riuscire a finire persino in galera; qualcuno... giovane, figlio di questi tempi, direbbe: “Robba d’altro mondo!”

 

PERSONAGGI

                        Japicu                           capu famigghia

                        Loreta                           mugghieri

                        Caloriu                          patri ri Loreta

Piergiorgio                    figghiu

                        Fabiana                         figghia

                        Petru                             cumpari

                        Cuncetta                        cummari

                        Patri ‘Ntria                    parrucu

                   Ragazzi (2)

Viscè                             cumpari

Carrabbineri

                        Comparsa

(Stanza di soggiorno, fatta di misere cose. Loreta intenta a stirare; mentre Jacopo, marito, e indaffarato con un telefonino, è nervoso, perché non riesce a comporre un messaggio da inviare).

JAPICU

(Balbuziente, sta per perdere la pazienza) Ma ma ri-ricu ju, si po-pò’ sapiri co-co co-comu funziona sta-sta gran camurrìa bu-bu bu-buttàna? E’ ma-mai po-possibili ca pi-pi pi-pi...

LORETA

(Spazientita per il marito che poverino non riesce a spiegarsi bene) Comu si chiffari a oj ‘un ‘nn avissi!

JAPICU

(Adirato, parla con più difficoltà) Mu-mu mu-mmucca spi-spiramu a Diu! Ti-ti stava ri-ricennu, è ma-mai po-possibili ca-ca pi-pi scriviri un un me-messaggiu è sudari chi-chi chi-chi ma-ma-mancu ‘na jurnàta di-di zappari e a ri-rischiu maca-cari di-di jri a fi-fi fi-finiri ‘nto ma-ma ma-ma-nicomiu!

LORETA

Bih! E ss’avutra ‘nn’ammanca!

JAPICU

Chi-chi cosa, u te-te u te-telefoninu?

LORETA

U telefoninu si! Di ‘ntrasiri ‘o manicomiu! (Attimo di silenzio).

JAPICU

(Indaffarato e confuso, continua a riscrivere il messaggio telefonino) Mi-minchiuni! E ‘ns-nsisti! Di-dicu è mai po-possibili chi mettu a vi-virgula e mi spu-spuntanta u puntu ‘nte-nterrogativu?

LORETA

Ma è sicuru c’ammacchi giustu? E mettiti l’occhiali! Nun po’ essiri chi non vidi cchiù, chiddu c’ammacchi?

JAPICU

L’o-locchiali si! Si-si ogni co-cosa che fari me me-mettiri l’o-l’occhiali… E’ stu co-cosa, chi si-sicuramenti nun funziona bo-bonu.

LORETA

Comu! Havi du’ jorna chi l’avemu, e già nun funziona cchiù! (Silenzio).

JAPICU

(Nervosissimo) Oh, ‘na-na ‘na-na matinata havi chi-chi chi-chi ci scu-scummattu! ...Té, té, té!Scri-scrivu Pe-petru, e mi spu-spunta me-metru! Fa-fa cuntu ca u fa-fazzu jri a ‘mpi-mpiccicari o mu-muru!

LORETA

Ti l’avia dittu ju, lassamulu stari u telefunu di casa, ca è cchiù commiru; no! (Ripete quanto ha detto Jacopo) Si paga assai d’abbonamentu; i telefonati custanu cari... e pigghia di sutta e metti di ‘n capu!

JAPICU

‘Nta-nta sta ca-casa ci vo-voli un fi-ficatu qua-quantu chi-chiddu di ‘na-na balena! Nu-nun è ca-ca viri chi fa-fazzu abbilii, no! “Su-su-su su-su-su...

LORETA

(Capisce al piano di sopra) Supra?

JAPICU

(Adirato) Ma-ma quali su-supra e supra! Di-dicu “su-supra a guàddara u cra-cravunchiu!” Oh, avia u te-tempu di rri-rrivarici a ca-casa unni me-me cumpari Pe-petru! E m’a-m’avissi puru pi-pigghiatu già un beddu ca-ca ca-café! (Silenzio. Cerca sempre di scrivere) Mi-minchia, oh! Ca-ca chista nun è a vi-virgula! Pi-picchì mi-mi duna u pu-puntu ‘nt-nterrogativu?

LORETA

Ti dissi, si po’ sapiri comu scrivi?

JAPICU

(Rischia di perdere la pazienza) Se-senti nu-nun cu-cuntinuari a bagnariti-ticci u pa-panuzzu puru tu-tu tu-tu, ah!

LORETA

(Sfotte il marito) U tutù, si!

JACUPU

Cu-cuntinua se-senti! Di-dicu di un ti-ti ci abbagna-gnari u pa-panuzzu pu-puru tu-tu! Pi-picchì si nno, ‘nto mu-mussu a tia u la-lassu jri stu schi-schi schi-fiufiu! Co-comu voi che-che scriviri? Chi-chi manu! (Riprova. Attimo di silenzio). Scri-scri scrivemulu ‘na ‘nautra vota! Pe-petru! …e-eccuti cca: me-metru! Ci-ci dassi un corpu di ma-mazzotta! Po-poi, di-dicu, a P è cca, l’amma-mmaccu, cu-cuntinuu a scriviri e co-comu amma-mmaccu l’u-lurtima cosa, ca è a U, mi-mi scumpari a P e mi-mi spunta: me-metru.

LORETA

Si, ma nun è chi mi l’ha dittu comu scrivi!

JAPICU

E ci-ci to-torna, oh! Ca co-comu voi ca-ca scrivu? Chi-chi manu ti-ti dissi! O-ora, di-dimmillu ancora!

LORETA

(Ironica) Ah, chi manu! T’avissi a vidiri! T’avissi a guardari o specchiu! Signuri me, viditi comu si trasforma pi scriviri un messaggiu! Pari nisciutu friscu friscu di dintra un manicomiu. Telefona! Telefona! Cu ti porta di scriviri u messaggiu! Non vidi chi nun è cosa to!

JAPICU

Ah, avi-visi pu-puru a te-telefonari! Vi-viditi chi-chi bonu cu-cunsigghiu chi-chi mi duna! U-u u-u...

LORETA

U lupu?

JAPICU

Di-dicu, u-un lu vi-viri chi-chi mancu po-pozzu pa-parrari e cui me-messaggi mi-mi spiegu me-megghiu! E po-poi tu-tutti i messa-ssaggi chi-chi haju gra-gratis a cu-cu i ma-mannu a to-to soru? No, no, no! Ju u fa-fazzu vu-vulari ‘nta laria stu-stu co-cosa!

LORETA

U capivu! Ta fazzu di nautra manera a dumanna: tu, quannu scrivi… chi fa, T 9?

JAPICU

(Che fraintende, meravigliato, capendo se si muove quando scrive il messaggio). Ve-ve ve-veramenti… no!

LORETA

(Ironica) Ah, no! E allura chi ti lamenti? ‘Nveci di fari abilii, prova a fallu.

JAPICU

A-allura, (ondeggiando un po’) si-si ju…

LORETA

E certu! Si nno comu fa? Scrivi sempri automaticu e certi cosi nun ti duna giusti; u capisti?

JAPICU

Ah, vo-voli annata-catedda, p-pii... scriviri bo-bonu? A-allura! (scrive muovendosi) Pe-pe-tru! (Sul telefonino rispunta “metru” e si preoccupa). E-e e-ecculu, a-arreri cca è! Me-me-tru. Po-pò’ essiri chi le nna-nnacari chiossà? (Ondeggia di più, mentre la moglie lo guarda meravigliata) Pe-pe-tru! ...Ma-ma chi, se-sempri “me-metru” mi-mi spunta!

LORETA

E ora chi fa, balli?

JAPICU

(Perde la pazienza) Iiih! Oooh! e c’a-cavemu a fari? Chi-chi m’avissi a fa-fari ne-nesciri pi-pi pi-pi davvero fo-foddi puru tu, sta-sta matina? Pri-prima di-dici: “ti-ti movi”, ora “ba-balli!” Si-si po’ sapiri ch’è-ch’è fari pi-pi scriviri sti qua-quattru pa-paroli?

LORETA

Quali moviri e ballari! Ti dissi T 9, no ti movi! T 9, Ti comu tistuni e 9 comu u nummaru ri miraculi chi mi facissi a madonna ‘o Tindaru pi quantu ti giustassi ssu cirividdazzu chi ha! U capisti ora T 9?

JAPICU

(Stupito) Ne-nenti di-di menu! E ju ancora chi-chi ballu! E chi co-cos’è st’a-st’autru T-T 9?

LORETA

Arreri! Ah, ma allura propriu duru si! U T 9 è: c’ammaccari u tastu pi livallu, si nnò nna di scriviri!

JAPICU

E se-senti, a-allura, ‘nveci d’a-d’ammaccallu u ta-tastu, nun lu po-pozzu livari d’un tu-tuttu?

LORETA

Chi u tastu? Vo livari u tastu? (Meravigliata) No, ma tu ha sicuramenti u ciriveddu scadùtu! Chi c’entra livari u tastu! Ti pari chi ciù misiru pi fiura? (Glielo spiega quasi sillabando le parole) Tu ammaccari T 9 pi livari... no u tastu, ma u tipu di scrittura; capisti finalmente? E poi... chi ti spiegu a fari; è sulu tempu persu chiddu ca ti staju dicennu. Pi tia a tecnologia è troppu avanzata, e certi cosi ti parinu magarii. Ah, tu vulivi scriviri... senza ammaccari…

VOCE TELEFONICA DI GIANLUIGI

(Entra Giampiero, il figlio, è gay, ed ha nella tasca dietro i pantaloni un telefonino;  gli parlerà, senza prenderlo, girandosi la testa giacché ha nelle mani degli oggetti. Parlerà da gay anche la voce del suo telefonino). Ciao Giampiero. (Jacopo guarderà meravigliato la moglie). Su, preparati, che è ora d’andare a giocare a tennis; sbrigati, se no fai tardi!

JAPICU

(Alla moglie) Cuuu ccu è ca-ca parra?

LORETA

Senti, senti cchiù tostu! Avutru chi messaggiu e messaggiu!

GIAMPIERO

(Gira la testa e parla col suo telefonino). Scusami Gianluigi, richiami fra dieci minuti che sono indaffarato?

VOCE DI GIANLUIGI

Certo!

JAPICU

(Sempre più sbalordito, alla moglie). Ma-ma… cu-cu ccu parra?

LORETA

Cu ccu voi ca parra? Cu telefoninu!

JAPICU

(Meravigliato) Cu-cu... ccui?

GIAMPIERO

Ciao papy; mamma! Avete sentito? A momenti andrò a giocare a tennis, vi serve qualcosa, o darmi incarico di qualche faccenda, giacché devo uscire?

JAPICU

(Sempre sbalordito dall’accaduto) Se-senti, ma-ma tu… pa-parravi, veru cu-cu cu-cu… te-telefoninu?

GIAMPIERO

Certo Papy! Con chi, se no?

LORETA

A to patri ci havia parsu chi havii ‘ncuminciatu a dari nummari.

GIAMPIERO

Solo perché parlavo col telefonino? E’ così che si usa fare ora! Col telefonino, oramai, puoi farci tutto, e senza nemmeno toccare la tastiera! Guarda (gira la testa a parlare ancora al telefonino). Gianluigi! Gianluigi!

VOCE DI GIANLUIGI

Si! Dimmi, amore. (Jacopo è allibito).

GIAMPIERO

Lo chiami per favore Oscar?

VOCE DI GIANLUIGI

Certo! Lo vuoi normale, o viva voce? (Jacopo guarda sbalordito la moglie).

GIAMPIERO

E’ preferibile viva voce; così papà capirà meglio. (Si sentirà il suono della chiamata).

VOCE DI OSCAR

Si, Giampiero! Dimmi. (Jacopo sarà sempre sbalordito).

GIAMPIERO

Vieni anche tu a giocare a tennis?

VOCE DI OSCAR

Verrei volentieri, ma ho molto da studiare.

GIAMPIERO

Allora studia, vuol dire che sarà per la prossima volta. Ci vediamo domani in classe. Ciao, ciao.

VOCE DI OSCAR

Ciao, amore.

GIAMPIERO

(Ringrazia il suo telefonino) Grazie Gianluigi.

VOCE DI GIANLUIGI

E di che, scusa? E’ questo “ciao amore” che non mi piace.

GIAMPIERO

Dai, su, non essere geloso! Oscar è soltanto un amico!

JAPICU

(Alla moglie, intontito) Ma-ma… dimmi ‘na-‘na cosa, nun è ca di pipi rru-rustuti di jeri si-sira mi ‘nchiumma-mmaru ‘nto sto-stomacu (si da delle piccole pacche sul viso) e su-sugnu cu-cunvintu di-di essiri aaaarrisbigghiatu?

LORETA

Cchiù forti, cchiù forti ti l’ha dari! (Intanto Gianpiero farà finta di parlare sempre col suo telefonino).

VOCE DI GIANLUIGI

Giampiero, Giampiero! Sbrigati che i dieci minuti son già passati.

GIAMPIERO

Si, si vado, se no faccio tardi! Ciao papy, ciao mamma! (Si avvia) Ah, dimenticavo! Stasera mangio fuori con un mio amico (esce).

JAPICU

(Che continua a non capire) Cu-cu Oscar, o cu te-telefoninu? …co-comu dissi, co-comu dissi chi-chi si chiamava?

LORETA

U telefoninu? (Jacopo annuisce) Gianluigi (riprende a stirare).

JAPICU

(Prende il suo telefonino e gli parla) Di-dicu u sintisti a Gia-gianluigi? E tu-tu, ma-mancu si bonu a scri-scriviri un me-messaggiu! Ema-ma fa-fattu su-sudari pu-puru comu un di-disanuràtu! (Gli sputa sopra) Splut! (Lo butta via) Ma-ma ma-ma va fa ‘ncu-nculu!

LORETA

(Richiamata dal rumore del telefonino che batte violentemente, si gira meravigliata). Chi facisti? U rumpisti? Ah, pinsavi di parrari puru... a ssu… telefoninu? Ah bonu va! Un ti piacì accattari u Dash, ca c’era u telefoninu, ora chi vò! Ah, tu pinsavi chi puru... t’avia a rrispunniri? I cosi boni, s’accattanu, e... (ironica) cu i picciuli puru! Soccu spenni attrovi! Tu eri convintu ca ‘nno Dash ci avii di truvari... oh, ‘mbucca baddottuli chi nun si autru! (Riprende a lavorare).

JAPICU

(Rifà, con ironia e in italiano, le veci del figlio, come se avesse nella tasca di dietro dei pantaloni il telefonino). Ca-calorio! Ca-calorio! (fa la voce di Calogero, gretta). “Chi-chi bò, Ja-japicu?” Lo chi-chiami pe-per favore Pe-petru che no-non riesco a ma-mandarecci (errori voluti per specificare il volere italianizzare del personaggio poco colto) il me-messaggio? “U vò-vò normali o chi gri-grida?” Che-che grida, che-che grida! Anzi, che-che grida fo-forte, co-così a mio figlio Giampie-piero ce lo fa-faccio sentire be-bene! (Alla moglie, tornando a parlare normale) Mi-mi mi-minchiuni! Me cattari un te-telefoninu, chi-chi m-m’havi a sapiri stu-stuiari pu-puru u culu qua-quannu cacu! Qua-quantu vi-viremu! (si avvia).

LORETA

Senti, ma unni sta jennu? Nun mi diri ca sta ennu veru accattari...?

JAPICU

Ti-ti rissi chi-chi havi a essiri un mo-mostru, e ta-tantu basta!

LORETA

Ti vo ssittari cinqu minuti e pigghi ciatu! Ha ‘na facci chi pari unu spirdatu. Vol diri u ficatu ci sta lassannu! Ma cu ti porta, cu ti porta cu stu telefoninu! Nun po’ lassari perdiri prima chi ci lassi i pinni? I telefonini su fatti pi giuvini, pi chiddi moderni; pi chiddi ca nasceru nna sta epuca, abituati a cazzuliari sti cuncegni moderni, e no pi nuiautri chi vinemu d’un passatu chinu di sacrifici, ca u menu pinseri chi aviamu era chiddu ri circari comu vidiri pi mettiri a pignàta. Cu i nostri figghi nun semu du stissu pinsàri, comu l’ha capiri? Chiddi, l’unicu pinséri chi hannu è sulu di spenniri sordi, spenniri sordi e jiri appressu a tutti sti nutularìì di nuvità, e nun ci po’ stari d’appressu! U capisti, o ancora no? pezzu di babbasuni!

JAPICU

Se-senti, tu pe-penza chi-chiddu ca vò, ma-ma ju u stissu me-me cattari un “mo-mostru.”

LORETA

Un mostru si! Un mostru tu sta divintannu cu sta camurrìa chi ti pigghiò du telefoninu! Ora dicu iu, eramu beddi ‘n santa paci cu ddu telefunu di casa. Ma picchì, picchì? (Entra Fabiana con in mano un GPS).

FABIANA

Mamma, papà, ditemi dove volete andare e vi ci porto in cinque minuti! (I due si guardano stupiti). Su, su, dove?

JAPICU

Ma-ma chi spuuuntanu co-comu i funci sta-stamattina! Se-senti a st’avutra e va cu-curcati.

FABIANA

Su, ditemi, dove?

LORETA

Ah, senti, portitillu accattarisi u mostru!

FABIANA

Neanche tu mi credi; vero mamma?

LORETA

Comu si viri chi chiffari, tu e to frati, nun ‘nn’aviti propriu. Ma unni vò c’avemu a ghiri?

JAPICU

E chi-chi è ssu co-cosa ca mu-murritii?

FABIANA

Te l’ho detto! Con questo puoi andare ovunque senza correre il rischio di perderti; ti porta dove vuoi! ...anche in Giappone.

JAPICU

Si-sicuramenti è propriu a ju-jurnàta. Scu-scusa e co-comu fazzu? Mi-mi ‘nfilu dda dintra?

LORETA

Senti a stavutru! ‘Nautra nni ‘ncuminciamu! Ca comu ti ‘nfili dda dintra? ‘Ncasu mai ti ci metti a cavaddu!

JAPICU

Ah, (alla figlia) mi-mi ci ssettu di-di supra e iddu mi po-porta u-unni ci di-dicu ju? E... u-unni mi-mi tegnu?

FABIANA

(Sbalordita) Oh, Dio! A raccontarlo alle amiche ti voglio! Dico... state scherzando, tutti e due, vero mamma?

LORETA

Mi sta parennu u cuntu di tri surdi.

JAPICU

(Alla figlia) Se-senti, nun è chi-chi è pi-pi davveru no-notti, e ju do-dormu pi-piddavveru? Mu-mu dici chi-chi ura su-sunnu pi fauri?

FABIANA

Subito (ammacca sul GPS).

VOCE GPS

Sono le 10 e 32 minuti.

JAPICU

(Sbalordito) Mi-minchiuna! Pu-puru! (Finisce di non capire e si dà ancora due schiaffetti). N-no n-no, nu-nun po’ essiri, si-sicuramenti mi-mi ‘nzonnu.

LORETA

Senti chi fa, figghia mia, va fatti ‘na passiata e cchiù tardu torni, prima chi a to patri u pirdemu d’un tuttu.

FABIANA

Mamma, con questo (riferendosi al GPS) nessuno può più perdersi; è un GPS! Capisci?

LORETA

Un gippi... chi?

FABIANA

No, chi, esse! Esse! Cioè, un navigatore satellitare che conosce tutto il nostro pianeta, tu cerchi e lui trova; tu cerchi e lui trova... tu...

LORETA

Si, si u capivu, u capivu! ‘Nzumma soccu cerchi, iddu subbitu attrova!

JAPICU

Tu-tu... ttu, tu-tuttu?

FABIANA

Si, certo! 

JAPICU

E allura si-si viri chi-chi nun lu sai adoperari bo-bonu ssu co-cosa.

FABIANA

Certo che so adoperarlo bene!

JAPICU

E mu-mu vo di-diri allura, vi-vistu ca so-soccu cerchi, iddu tro-trova, co-comu mai tu-tu e to-to...

LORETA

E ti-ti e ta-ta! Appostu semu stamatina.

JAPICU

To-tofrati si-siti ancora se-senza travagghiu? O ssu co-cosa nun fu-funziona, o vuuuatri siti cchiù la-lagnusi da-da scecca du-du zzu Bi-Bilardu.

FABIANA

Papà, non è che... stai scherzando, vero? Questo non cerca lavoro!

JAPICU

E  ce-certu! Allura, si-si viri ca-ca è cchiù lagnusu di-di tia e di-di to frati.

FABIANA

(Meravigliata. A sua madre) Mamma, cos’ha oggi papà? E’ alquanto strano (bussano).

JAPICU

Va-va grapi, e vi-viri cu è cchiù-cchiù tostu! Cu-cu st’avutra pa-parrata ti-tischi to-toschi (italiano stretto) ca-c’aviti. (Fabiana va ad aprire; entra Pietro, il compare, vestito da lavoro e sporco di colore).

PETRU

(Preoccupatissimo) Salutamu a tutti! Cumpari, havi ‘na matinata chi cercu di chiamarivi! e u telefoninu è mutu comu un pisci; chi successi?

LORETA

Comu fa a rispunnirivi u telefoninu? Taliati (indicando il telefono a terra rotto) dda!

PETRU

Bih! E chi fu? Ci passà un trenu di supra?

JAPICU

Eh, si-si sapissivu, cu-cumpari! Havi chi-chi scrivu me-messaggi...

PETRU

E parrati, nun mi faciti scantari; ju pi chissu vinni... (prende dalla tasca un metro e glielo porge) Tiniti. Mi vitti arrivari ‘na vintina di messaggi tutti cu: metru, metru, metru... e chiddu ca mi detti cchiù pinseri foru i punti ‘nterrogativi! Nenti dissi, me cumpari vattrova chi sta facennu di tantu ‘mpurtanti e ci urgi u metru; e allura chi fici, lentu di ‘mbiancari e curru accattari u metru! Mancu unni me mugghieri jvu, ca vulìa essiri accompagnata nni so matri chi sta mali; tiniti. Allura, cumpari chi fu, quannu fu, chi successi pi tutta sta primura? (Japicu non sa che dire e guarda la moglie per capire che risposta dare). ‘Nun è chi fu… u scherzu, e mi facistivu lassari tutti cosi ‘n tridici pi... nenti?  

JAPICU

(Preoccupato nel no sapere che risposta dare) No-no, ma-ma quali! Chi-chi scherzu e sche-scherzu! E di-di unni ‘ncu-ncuminciu, cu-cumpari? Ju... (silenzio).

PETRU

Vui... ‘nca parrati!

LORETA

U sapiti chi è, chi a vostru cumpari ci pari mali dirivi u mutivu, e...

PETRU

E... ‘nzoccu? Parrati cumpari, accussi gravi è a cosa?

JAPICU

Pe-pe pe-peggiu!

PETRU

Peggiu... di chi, scusati?

JAPICU

Ri-ri gravi! Vu-vui nun dicistivu gra-gravi? E’ cchiù pe-peggiu di-di gravi!

FABIANA

(Preoccupata, alla mamma) Allora... papà vero male sta! (A suo padre) Papà, telefono a Mario, è un amico mio e di Giampiero; lavora al pronto soccorso e subito arriva con l’ambulanza.

JAPICU

Ju di-dicissi di jri a chia-chia chia-chiamari... u pa-pa u pa-pa u pa-pa...

PETRU

U Papa?

JAPICU

Ma-ma ma-ma qua-quali Pa-pa e Pa-papa! Ju di-di di-di..

LORETA

Senti chi fa, diccillu cantannnu ca o cumpari nun ci nni pari mali.

FABIANA

Vero, papà! Dillo cantando che ti viene meglio!

JAPICU

(Meravigliato) Ca-cantannu, ca-cantannu?

PETRU

E certu, cumpari, si capiti ca vi veni megghiu! Cu è c’aviavu di chiamari?

JAPICU

(Parlerà bene cantando un motivetto a soggetto) Dicissi di chiamari u parrinu!

PETRU

(Si guardano tutti meravigliati) U parrucu?! Spiegativi megghiu!

JAPICU

(Dispiaciuto e sempre cantando) Sissignora, propriu a iddu!

LORETA

(Fa le corna come scongiuri, e, pensando che il marito stesse inventandosi qualcosa, gli va dietro) E bonu, Japicu nun ti turturari, ca finiri havi sta storia.

PETRU

Mi vuliti spiegari, vi dissi, di chiddu ca sta succidennu? (A Fabiana) Di chi storia parranu?

FABIANA

Io? E come faccio a sapere... (al padre) Papà, mi vuoi dire cosa sta accadendo?

JAPICU

Si sapissi, figghia mia, ca to nonnu sta murennu!

LORETA

(Meravigliata fa scongiuri e risponde anch’essa cantando) A tia t’avissinu a ciuncari li jammi, grannissimu figghiu di buttana!

PETRU

Cummari! Ma chi ssu sti cosi, puru vui!

FABIANA

(Meravigliata) Il nonno? (Alla mamma) Mamma, che dice? Se il nonno l’ho lasciato di là che sta dormendo!

PETRU

Cumpari, ma chi duna nummari vostra mugghieri? Picchì v’avissiru a ciuncari li ammi? E... u metru, scusati, a chi vi servi... u metru?

JAPICU

U metru mi servi pa cascia, i misuri da cascia.

LORETA

(Cantando) Di corna, pi misurari i corna! E forsi è megghiu chi ti ‘ntuppi a vucca e ‘un canti cchiù!

PETRU

(Pensando che dese i numeri) E bonu cummari, nun faciti così, chi vuliti, prima o dopu, tutti dda avemu a essiri. Mischinu, vostru patri! Però ‘un parìa, l’urtima vota co visti... Cu sapi, comu ora u senti a cummari, comu ci resta! Anzi, aspittati chi a vaju a chiamu e, scinnennu, avvisu macari u parrinu. (Prende il telefonino e glilo da al compare) Tiniti, stu telefoninu vu lassu, vistu ca di chiddu ‘un nni putiti cchiù fari usu, cu sapi l’avissivu di bisognu (esce).

FABIANA

Mamma, si può sapere quello che sta succedendo? E il nonno, che c’entra il nonno, in questa faccenda?

LORETA

Tuttu chissu dumanniccillu ‘o cantanti. Chi poi, ci dicissi, chi ci metti ‘nto menzu a dd’avutru cristianu! Ca per ora, mischinu, havi puru ddu peri chi mancu po’ caminàri!

JAPICU

Ma-ma cu mi-mi porta, cu-cu mi po-porta a scri-scriviri ddu me-messaggiu? Tu-tutti, ci rrivanu tu-tutti! E co-comu schifia fi-fici ti-ti pari chi-chi nni ca-capivu nenti! E ora? Ora co-comu fa-facemu?

LORETA

A mia talii! Nun la ‘ncudduriasti tu a matassa? Ora scudduriatilla! E no cu me patri, pezzu di cantarànu ca nun si autru! Ora, si ha curaggiu, fallu tu u mortu!

JAPICU

E si, s-s-si, u fa-fazzu ju, nu-nu nu-nun ti pri-prioccupari!

LORETA

E poi, dicu io, picchì non ci dicii a verità o cumpari! Picchì nun ciù dicii ca ti stavi ‘nsignannu a scriviri i messaggi e nun capisti mancu comu ci mannasti?

JAPICU

Co-comu facìa, mu-mu vo diri? No-no vidisti chi-chi rrivò tu-tuttu pri-prioccupatu? La-lassà ‘ntri-ntridici pu-puru u travagghiu e a so-so mugghieri chi-chi avia a cumpagnari ‘nno-nno dutturi! Chi-chi ci dicìa, chi-chi u fi-fici lintari di-di travagghiari pi-picchì mi-mi stava ‘nsi-nsignannu a scrivirivi me-messaggi?

LORETA

E accussì nun penzi ch’è peggiu? Chi fa ora, u mortu pi sempri? Nun a rivisciri prima o dopu? E poi... comu ora venu u parrinu? E ‘o vicinanzu, o vicinanzu stissu, chi ci dicemu?

JAPICU

Oooh! Ba-basta! Ba-basta! Ci-ci  dici ca mi-mi vinni un mo-motu e ca staju fa-facennu a prova a mo-mo mo-moriri.

LORETA

No, No, No! Tu, sicuramenti ha tuttu l’ingranaggiu fori usu! Ca comu ciù dicu chi fa i provi, chi è ‘na commedia?

JAPICU

E a-a-allura chi? Ah, pi-pinsavi forsi chi-chi murìa pi-pi davveru?

FABIANA

Mi venga un colpo se ne ho capito una parola! Volete spiegarmi quello che sta succedendo?

LORETA

(A Fabiana) Si nun avissiru ‘nvintatu u telefoninu, sicuramenti tuttu chistu nun avissi successu.

FABIANA

Ah, è certo! Ora si che l’ho capito! Vi volete spiegare meglio, prima che impazzisco?

LORETA

E cca, c’è lavutra! Ora putemu japriri un manicomiu privatu. (Si sente suonare un telefonino. Entra Calogero, vecchietto, cammina sorretto dal bastone, trascinandosi il piede ammalato. Parlerà con la voce tremula. Entrerà con l’auricolare messo; il telefonino lo terrà in tasca, e parlerà al microfonico).

 

CALORIU

E cu era ca chiamava? Boh! Chiddu mi rialò stu telefoninu e mi dissi: per chiamare me, basta pigiare… si così mi pari ca mi dissi  pigiare, che vorresse dire ammaccare questo bottone; ma nun è chi mi spiegò comu funziona stu cosa! Ma si, amaccamu!

VOCE TELEFONINO

(Si sentirà una voce di donna giovane rispondere al telefonino). Telecom italia mobile; il cliente da lei chiamato non può rispondere, la preghiamo di riagganciare.

CALORIU

(Non capisce e si adira) Chi cosa? Signurina, signurina sbagghiu c’è! Si lei nun mi passa a me niputi, chi haju di parraricci urgentemente, ju nun chiudu propriu nenti, e ‘nn’havi di chi ripetiri sempri a stissa camurrìa!

VOCE TELEFONINO

Telecom italia mobile, il cliente da lei chiamato non puo rispondere perché impegnato...

CALORIU

Minchiuni, e ci torna! Sintemu, sintemu unni è ‘mpignatu? Nun è chi u me niputi è ‘mpignatu cu lei a fari u munci munci, e nun po’ rispunniri? Chi è, nenti mi dici? Vastasa! (Cade la linea e si sente chiudere la telefonata). Puru! Havi puru la facci di buttana di chiudirimi u telefunu! (Gli altri si guardano meravigliati). Rifacemu u nummaru! (Si risentirà chiamare, e poi la voce del nipote).

VOCE DI PIERLUIGI

Ciao nonno!

CALORIU

(Sempre adirato) Ciau nonnu, si! Unni è a signurinella? Passimilla chi ci haju di diri du paruleddi!

VOCE DI PIERLUIGI

Nonno, qui non c’è nessuna signorina!

CALORIU

Ora, ci parravu, ora ora! Finistivu di fari chiddu c’aviavu di fari? Maniàta di porci!

FABIANA

(Va a togliere il viva voce). Nonno, in silenzio! Non è giusto sentire i vostri discorsi!

CALORIU

(Parlando sempre al telefono col nipote) Tu dici così? E va beni, ma lassi ca torni chi poi a discurremu! Chi cosa? Si, si, ora ciù dicu. Va beni ti dissi! Comu? (Jacopo guarda sbalordito gli altri) Sta scrivennu messaggi? Cu, to patri? Aaah, nun sapi scriviri messaggi! E tu nun lu sai chi chiddu è comu l’ovu, cchiù tempu passa, cchiù duru diventa. Tu cchiuttostu, lassila perdiri dda signurinella ca ti porta a mala strata! Ciau, ciau.

JAPICU

A si-signurinella u po-porta a ma-mala strata! Ma-macari attruvassi ‘na-na si-signurinella! U si-signurinellu.

FABIANA

Nonno, nonno! (Lo va ad abbracciare) Sai cosa sembri?

JAPICU

‘Na-na scimia di-di circu! ‘Na-na scimia di ci-circu ammaistràta!

LORETA

Scimia to matri c’è, pezzu di ‘mbrugghiuni, traggidiaturi, e munzeddu di fuméri ca nun si avutru; pensa a moriri cchiù tostu, chi stannu rrivannu chiddi chi t’hannu a diri i prjeri.

CALORIU

(A Fabiana) Cu è c’havi a moriri?

FABIANA

Mio padre.

CALORIU

To patri? E comu fa a sapiri c’havi a moriri, si mancu sapi comu scriviri un messaggiu ‘nno telefoninu? (Si lamenta per il piede) Aih, figghia mia! Stamattina agghiurnavu cu ‘na nuvità: haju un duluri novu, nno ‘mperi vecchiu; chi voli diri? E mi le jiri tirannu pi d’appressu comu fussi un saccuneddu di patati.

LORETA

(A Fabiana) Veni tu; ajutami a pigghiari un littinu pi to patri (Jacopo fa le corna in segno di scongiuri mentre i due escono).

CALORIU

Chi fa, a moriri allura? E comu fa, comu fa? Mu dici prima ca mori? Ti scoppia u ciriveddu? Ti vuncia u stomacu, o ti veni ‘na piritonìti?

JAPICU

(Fa scongiuri) Oooh! Si-si nni voli jri dda-dda gghintra e mi-mi mi-mi lassa be-beddu cuetu? Ace-ceddu di ma-malaguriu!

CALORIU

Cerca di carmariti ah! Si nno un corpu (alzando il bastone) cca (indicando la fronte) tu dugnu! Gran sorti di mala cunnutta! (Entrano Fabiana e Loreta con un lettino).

LORETA

Cca, mintemulu cca. (Al marito) E tu, a cu spetti a stinnichiariti?

CALORIU

Eh, pezzu di fissa! Ti putivi ‘nsignari a scriviri i messaggi prima di moriri! Comu rrivi dda supra, chi ci dici a san Petru, chi ‘un u  sa fari?

JAPICU

E ce-certu! Pi-picchì dda supra e jiri a fa-fari u-u centralinista! E po-poi vi-viriti chi-chi pinseri chi havi sa-san Petru! ‘Nta-ntantu... fa-faciti cuntu chi-chi vui ‘nchi-nchianàti appr-pressu di-di mia!

CALORIU

(Si tocca) Tè! A mia ha spittari! Prima chi ‘nchianu jo, di tia, cravuni pozzu veniri a truvari! Cu sapi quant’anni ha fari di bruciari cu i diavuli! E nna di jittari vuci ca vo acqua, di cca ta pò ‘nchianari un bummulu.

LORETA

(Finito di sistemare il lettino, invita il marito a sdraiarvisi sopra) Senti, viri c’affari, chi fa cuntu chi rriva genti.

JAPICU

Ih, e co-comu! Vi-vistutu co-così?

LORETA

‘Nveci du Dash… chi ancora è jittatu agnuni, picchì non ti cattavi un vistitu, ca ora ti l’avissi attruvatu? ‘Un ti piacì u telefoninu? chi vò ora? E poi, chi è dittu ca si mori cu i vistiti novi? (Si sdraia e la moglie gli lega un fazzoletto come si suole fare ad uno che muore).

JAPICU

(Si solleva adirata per il fazzoletto troppo stretto) Chi-chi strinci? No-non vidi chi-chi nun pozzu ri-rispirari?

LORETA

(Al padre, mentre Iacopo si rimette steso) Si ssetta cca e ‘ncumicia cu diri u rrusariu. Vossia teni sta curuna e ‘ncuminciamu a priari. (Alla figlia) Tu navutra ssettiti cca e teni stu fazzulettu, e ogni tantu fa finta di cacciari muschi. (Si dispongono attorno al letto).

FABIANA

Mamma, io non so recitare; e poi… neanche mosche ci sono!

CALORIU

Nun ti prioccupari, chi ora comu mori, sentinu u tanfu da morti, e subbitu rrivanu e ci posanu supra.

JAPICU

(Si solleva adirato) Oooh!!! Ma-ma unni se-semu arrivati!? Pi-picchì non si me-metti vossia cca, ca-ca è qua-quasi ura di-di atti-ttirantaricci i pe-peri, e ‘ncumincia cu-cu fari a pro-prova!? (Calogero si tocca facendo un gestaccio).

CALORIU

Tè!!!

LORETA

(Cerca di farlo sdraiare) Ih, e c’avemu a fari cu stu cala e jisa? A moriri, o ci a fari capiri o compari... du scherzu? (Si ridistende e

cominciano a pregare facendo il segno della croce). Santa Cecicila!

FABIANA

Mamma io m’impressiono a partecipare a questo gioco!

LORETA

E quannu sarà veru, allura chi farai?

JAPICU

(Rialzandosi) ‘Nta-nta lingua spi-spiramu a Diu!

LORETA

Ancora cala e jisa! (Torna a distendersi). Santa Cecilia!

CALORIU

Ora pronobis!

LORETA

(Alla figlia) Ih, e tu chi ha a lingua di pezza? Ripeti puru tu. (Si sente arrivare gente). Santa Cecilia!

CALORIU

Ih, ca chista manéra di diri rrusariu è? O priamu o parramu d’avutru!

LORETA

Santa vergine!

CALORIU E FABIANA

Ora pronobis.

LORETA

Santa Rosalia!

CALORIU E FABIANA

Ora pronobis.

LORETA

(A Fabiana, la invita a mandar via le mosche col fazzoletto) E caccia, caccia tu navutra, ogni tantu! San Girolamu!

CALORIU

Dicissi ju, chi ci trasinu i muschi cu san Girolamu!.

LORETA

Santa Venerina! (Si rricorda d’altro) A chiudisti a porta dda ghinntra?

FABIANA

A chiudivu, a chiudivu!

FABIANA E CALORIU

Ora pronobis.

LORETA

(Entra il prete e ripetere con la stessa cantilena del rosario) U parrinu!

CALORIU E FABIANA

Ora pronobis.

CALORIU

(Rendendosi conto d’avere sbagliato) Oh, patri ‘Ntria! Scusassi, è ca chisti puru a mia fannu sbagghiari!

P. ANDREA

(Sbalordito) Tu! ...come, Loreta! Non era tuo padre a stare male? (Calogero si tocca).

LORETA

Parrinu, si viri ca u signuri si fici i cunta boni e si chiamò a me maritu. (Si sentono arrivare gli altri, Pietro e Concetta sua moglie).

CUNCETTA

(Piangendo come si usa piangere i morti) Zzù Caloriu! Oh zzu Caloriu! Picchì muristivu, si nun aviavu nenti!?

CALORIU

(Toccandosi e dispiaciuto) Chi dici, Cuncetta?! Ju cca sugnu!

PETRU

(Meravigliato) Vossia! ma…

CUNCETTA

(Si sente mancare le forze)  Tinitimi, tinitimi! ‘Na seggia, ‘na seggia! Oh no! (Sviene e Pietro s’appresta a soccorrere la moglie. Vibra il telefonino in tasca a Jacopo e il prete sbalordisce).

P. ANDREA

Miracolo, miracolo! Jacopo è risuscitato! Guardate! (Indicando dove vibra il telefonino). Grazie, grazie, buon Dio!

LORETA

Si viri chi u Signuri si rifici i cunta, patri ‘Ntria, e nun lu vonnu mancu dda supra. (Si sente suonare il telefonino che vibrava).

PETRU

(Meravigliato) Ma quali miraculu e miraculu, parrinu! Chistu u me telefoninu è! Ih, e cu pigghia ora?

P. ANDREA

Loreta! Come mai hai lasciato che si portasse dietro il telefonino?   

LORETA

E chi nni sacciu, patri ‘Ntrina! Avia un pocu di tempu chi si fissò cu telefoninu, e ssu ‘ncuddò di supra, curcannusillu puru a notti; a oj fici ‘na matinata di scriviri e mannari messaggi, dicennu chi l’avia a cunsumari tutti, si nno dumani scadìanu... (Pietro guarda sbalordito; lei s’accorge d’avere sbagliato e si tappa la bocca).

PETRU

Cummari... nun mi diciti… (guarda Jacopo sul letto e comncia a capire tutto) chi tuttu chistu è pi davvero u scherzu? E ora, fa puru u mortu! pi… (Loreta abbassa gli occhi) Ah, si! Spittati chi ora ci pensu ju! (Si toglie la cinta dei pantaloni. Jacopo capisce quanto sta accadendo, si alza e scappa; la comare, che stava rinvenendo, sviene di nuovo vedendo il compare alzarsi dal letto da morto. Il prete, che non sapeva niente di tutto quello, sviene assieme a Concetta, mentre Pietro insegue con la cinghia in mano il compare. Si sentirà squillare ancora il telefonino caduto sul lettino, Calogero lo prende, mentre gli altri scapperanno a soggetto).

CALORIU

Prontu!

VOCE TELEFONINO

Ih, e chi è, arreri chiudiu! Aspetta quantu chiamu!

VOCE TELEFONINO

Telecomi italia mobile, il cliente da lei chiamato non è a momenti raggiungibile…

CALORIU

Ah, signurina! Allura lei era! Finarmenti attruvavu! Sintissi a mia ora, a me niputi…

VOCE TELEFONINO

…Il cliente da lei chiamato…

CALORIU

U capivu, u capivu, chi è ura di munciri! Sapi chi ci dicu: Jssi a fari ‘nto culu lei e me niputi puru! (Si vedranno gli altri correre mentre va chiudendosi il sipario).

Fine Primo Atto

Secondo Atto

(Medesima scena. Jacopo è impegnato col telefonino)

LORETA

Ancora cuntinui! Nun ti vastaru i curriàti di to cumpari e a malafiura cu patri ‘Ntria? Chi vriogna cu dd’avutra me cummari! E’ sicuru chi a casa unni nuautri, u cumpari e a cummari nun ci vennu cchiù. Ju, fussi o postu to, di telefonini ‘un nni vulissi sentiri cchiù mancu u ciavuru; ma, siccomu tu a facci l’ha di brunzu… di sbattila ‘nno spicu di ‘na cantunéra…

JAPICU

Tu pa-parri e tu-tu ti se-senti.

LORETA

Puru! Ha puru u curaggiu di parrari!

JAPICU

Di-dicu ti vò sta-stari mu-muta? Mi-mi sta facennu cu-cunfunniri tu-tuttu! Nun vidi chi-chi staju scri-scrivennu?

LORETA

Ah, sta scrivennu! E… a cui? Di cu l’ha pigghiari sta vota i bastunati?  Senti, viri ca ju nun vogghiu ne viriri e ne mancu sentiri a nuddu, e s’avissiru a tuppuliari a porta, pigghi e ta va discurri fora.

JAPICU

Tè, tè, Tè! Scri-scrivu…

LORETA

E ‘nsisti, ho! E chi parru cu muru! Ma dicu, autru chiffari nu ‘nn’ha  propriu?

JAPICU

Oh, ma-ma comu si-si fa! Scri-scrivu Viscé, e mi-mi spu-spunta ca-café!

LORETA

Haju ‘na strana ‘mprissioni chi tu a scippari ‘n’autra ‘nsaccata di vastunati! Va posalu ti dissi!

JAPICU

U vi-viri? Vi-vicé! Eeecculu cca-cca…!

LORETA

Senti, ma… nun è c’ammacchi… e manni, e poi… arriva a sorpresa?

CALORIU

(Entra con l’auricolare messo e parla al microfono del telefonino) Ciru, Ciru!

VOCE DEL TELEFONINO

Pronto, mi dica! (Jacopo lo guarda sbalordito).

CALORIU

Chiama Giampiero.

VOCE DEL TELEFONINO

Subito. (Si sente chiamare).

VOCE DI PIERLUIGI

Si, nonno! Dimmi.

CALORIU

Oh, finarmenti! Viri chi a dda signurinella nun la vogghiu sentiri cchiù! Capisti? Si nno stu cosa ca mi dasti u jettu unni u sacchettu da spazzatura… (cade la chiamata) E chi è, chiudiu! Ah si, aspetta! (Parla al telefonino) Ciru! Ciru!

VOCE TELEFONINO

Si, mi dica! E… come mai è così adirato?

CALORIU

Chisti su cavuli me! Chiuttostu chiamami a Giampiero!

VOCE DEL TELEFONINO

…Il cliente da lei chiamato, non è a momenti…

CALORIU

Ah, si! Vi mittistivu d’accordu! E allura u sapi chi ci dicu, signurina (va a prendere un secchio con dell’acqua e gli infila dentro il telefonino): Accussì! Quantu viremu si sapi natari!

LORETA

Papà! Ma chi facisti? E ora? (Guardando il marito). 

JAPICU

Nun gua-guardari a mia, ah! Chi-chi staju scri-scrivennu me-messaggi! E oddiu si-si si-si nni staju ca-capennu ne-nanti! Chi-chistu chi-chi u ttruvavu pu-puru ‘nno Dash? (Continua a scrivere) Ah, si! Co-così ta-ta pensi? (Si avvia dove c’è il secchio e fa per lasciarlo andare li dentro; poi ci ripensa) Vi-viremu si-si ssa na-natari pu-puru tu… aaanzi no; vi-viremu si-si tu sa-sa vulari! (apre la finestra e lo lancia fuori. Si sentirà dalla strada una voce gridare).

VOCE IN STRADA

Eih! Maleducato e incivile! Ah, ma t’ho visto sai!

LORETA

Chi cumminasti, tunautru? E sa pigghiavi ‘ntesta a dda cristiana? Ora dicu ju, ca si nni viremu prisintari a corcunu ca voli sudisfazioni, tortu havi?

IAPICU

E nu-nuautri ci-ci ci-ci dicemu chi-chi fu to-to patri.

LORETA

T’haju dittu chi a me patri la lassari jiri! Comu l’ha capiri? (Bussano). Cca sunnu!

CALORIU

(Impaurito) Ju sugnu dda bbanna (esce facendo segni di bastonate).

LORETA

(Jacopo è impaurito) Va grapi, a cu spetti a carrozza? (Jacopo va ad aprire).

RAGAZZO DEL BAR

(Entra con una guantiera con venti bicchierini di caffè) Salutamu. E… (guardando in giro) unni su l’autri?

LORETA

(Non capisce) Ma… a cu cerchi?

RAGAZZO DEL BAR

‘Un è vossia u zzu Japicu, u patri di… (Facendola voce gay) Gianpiero?

JAPICU

Ih, e chi è stu… Gianpiero?

RAGAZZO DEL BAR

U principali mi dissi: “porta sti café unni me cumpari Japicu, u patri du finucchieddu…

LORETA

Ma cu, me cumpari? Accussìti dissi?

RAGAZZO DEL BAR

Propriu raccussì! E mi dissi puru di farimi diri ancora quantu nni voli purtati. Allura, quantu sunnu l’autri?

JAPICU

(Non capisce) Ma-ma, l’a-lautri… cu?

RAGAZZO DEL BAR

I ‘nvitati!

JAPICU

I ’nv-nvtati? Qua-quali ‘nv-nvtati e ‘nv-nvtati! U svita-tatu tu-tu si! E ora ti-ti nni vo-vo iri e ti-ti porti tu-tutti ss-ssi café?

RAGAZZO DEL BAR

Comu, u pricipali era prioccupatu pi comu fari a mannalli tutti ‘nta ‘na vota! …e vossia dici chi ‘un nni voli! (Bussano).

LORETA

E cu è ora? (Al marito) Va viri cu è!

JAPICU

(Entra un’altro ragazzo del bar con un’altra guantiera di bicchierini di caffè) Ih-ih, e chi-chi vo tu-tu nautru?

II° RAGAZZO DEL BAR

Dici u principali, st’avutri bastanu, o ci nni vonnu ancora?

LORETA

Sintiti, nun è chi cca vicinu stamatina c’è quarchi congressu e sbagghiastivu palazzu?

RAGAZZO DEL BAR

(All’altro compagno) Nun è chi sbagghiamu pi ddaveru casa?

JAPICU

Ci-ci diciti o pri-principali: di-dici so-so cu-cumpari Japicu, u ca-carnilivari già pa-passa; e sti sche-scherzi ci fa a so-so soru.

RAGAZZO DEL BAR

(All’altro. Pure meravigliato) Nni capisti nenti tu?

II° RAGAZZO DEL BAR

No!

RAGAZZO DEL BAR

E mancu ju! Amuninni. (Escono).

JAPICU

Ma-ma… ma-ma chi-chi vo-vosi diri stu sche-scherzettu?

LORETA

A mia, dumanni? (Bussano). E cu è ora? Va grapi, a cu aspetti.

JAPICU

Pa-pari chi-chi ddivintavu u-u u-u po-portieri du-du palazzu! (Apre) Tra-trasemu!

COMPARSA

(Balbetta anch’essa. Adirata e con le mani ai fianchi) Mi-mi ca-canusciti?

JAPICU

Mi-mi sta pa-parennu a ju-jurnàta di ‘ndo-ndovinelli!

COMPARSA

Ah, si-si! Avi-viti pu-puru a fa-facci di-di bu-buttana di-di di-di…

LORETA

Puru! Comu siddu oj fussi ‘nferii, oh!

COMPARSA

Bu-buffuniari!

LORETA

Ma chi diciti! Macari! E’ sulu ca perdi corpa puru iddu; e ju ‘nn haju di perdiri tempu, ora, cu tutti du’!

 COMPARSA

 E…di-dicitimi ’na-na cosa u ca-canusciti (gli mostra il telefonino tutto rotto) stu-stu cosa?

JAPICU

E vu-vui pi-pinsàti chi-chi u po-pozzu ca-canusciri…

LORETA

Sintiti, parrati cu mia chi servi ca nni spicciamu. E ‘nveci di fari tuttu stu ‘nterrogatoriu, e finisci ca scura, dicitinni unni vuliti iri arrivari ‘nveci, ca è amegghiu cosa.

COMPARSA

Ah, fa-faciti fi-finta di ‘un nni-nni sa-sapiri nenti! (A Jacopo) Mo-mo sapiti chi-chi aviti ‘na-na facci di-di sbattila ‘nno-nno spicu di ‘na-na ca-cantunéra?

JAPICU

Ooohhh!!! Si-si po’ sa-sapiri chi-chi schifia vu-vuliti e vi nni j-jti a ca-casa, ‘nveci di-di jiri ‘ncu-ncuitannu cri-cristiani! Sciò, sciò!

COMPARSA

Vu-vui aviti a ri-ringraziari a Diu, chi-chi stu co-cosa… chi-ci si chiama te-telefoninu, nu-nun pigghiò ‘nt-ntesta a me-me niputi; si-si nno vu facìa vi-viriri ju di qua-quali erba si-si fa a scu-scupa! I te-telefonini se-servinu pi-pi telefonari e ma-mannari messaggi…

LORETA

Chi ci dici a iddu?

COMPARSA

A-allura vi-vi le diri a vu-vui?

LORETA

No no! Cuntinuati cu iddu!

COMPARSA

Vi-vi sintistivu sca-scartu a jittalu da-da finestra? O pu-puru pinsàti ca nu-nun vi vi-visti?

LORETA

Certu c’aviti ’na facci! Comu faciti a diri ca fu iddu?

JACOPO

Ce-certu!

COMPARSA

(Sempre adirata) Avi-viti rra-raggiuni a dirimi chi-chissu. Ce-certu, co-comu fazzu a ca-caserma… pi-picchì ora è dda ca-ca vaju, a di-dimustrari chi fu-fustivu vu-vui, c’è a vo-vostra parola co-contru a mia; ma-ma spiramu o pa-patriarca chi-chi u rinescinu a ca-capiri cu-cu era u pro-proprietariu! E po-poi viremu. Sa-salutamu! (Esce).

LORETA

Puru cun collega ta pigghiasti. U viri fussi ju di chiddu ca cummercia i telefonini, ‘un ti nni vinnissi mancu si mu pagassi deci voti tantu; tu si un periculu pubblicu cu telefoninu ‘n manu.

JAPICU

Chi-chi senti diri tu-tu navutra?

LORETA

Comu, chi sentu diri! ‘Un ti bastanu i messagi? Ora tiri puru i telefoni e passanti! Già ti scutulasti i vastunati di to cumpari? (Bussano). Sta casa sta divintannu un postu di pilligrinaggiu; quantu viremu cu è sta vota! (Apre, ed entrano i due ragazzi con le guantiere col caffè). Ih, e chi è? Arreri cca siti?

JAPICU

(Adirato) Fi-finistivu cu-cu stu avanti e ‘nna-nnarreri?

RAGAZZO DEL BAR

Sta vota nun c’è bisognu ca si ‘ncazza; ciù spiega o principali ca sta cchianannu.

VISCE’

(Infastidito) Salutamu cummari! (Al compare) Cumpari, mu spiegati a mia u riscursu ri café? Vui u sapiti chi facemu serviziu a domiciliu cu i café; e comu rriva a chiamata… subitu mannamu i ragazzi? (Jacopo annuisce) Oh! Siccomu vui havi ‘na para d’uri chi urdinati café! E aspetta ora e aspetta ancora, dissi: me cumpari havi ‘nvitati e voli fari fiura cu i café ru bar, e così fici mannari i primi… (Preoccupato) Nun è ca nun c’è nuddu e vui m’avissivu a fari a fari a fini du cumpari Petru? Picchì cu mia, supra sti cosi u sapiti chi nun scherzu? (Jacopo guarda ancora la moglie preoccupato, cercando aiuto alla risposta da dare) E allura?

LORETA

Ma chi jiti pinsànnu cumpari! U sapiti com’è… Cu me maritu havi di sta matina chi jucamu a scummettiri, ju ci dicu: “Va posa ssu telefunu”; e iddu mi dici: tu scummetti u café ca ‘un lu posu?” E a forza (allusiva) di scummettiri semu arrivati cca! Certu i café l’haju persu ju e i ‘ntennu pagari; ma vui l’aviti a pirsuariri a pigghiarisilli tutti; iddu i vincju.

VISCE’

E allura facemu ‘na cosa cummari, siccomu u cumpari ordini nni fici… ca s’avissi a cuntari i messaggi, ‘nn’avissi di fari café sinu a dopudumani, (al compare) vi ìmbiviti chiddi da guantera, ora e davanti a mia, a cummari mi paga sulu chisti, e ju vi prumettu chi nun vi nni mannu cchiù… si nno… ‘nn’aviti di chi pagari! Allura, chi diciti?

JAPICU

Cumpari Viscé, tu-tutti… tu-tutti?

VISCE’

‘Un ‘ncuminciati, si nno ‘ncuminciu a fari café ca vui mancu vu ‘mmagginati!

JAPICU

E va-va beni!

VISCE’

(Al primo ragazzo) ‘Ncuminciamu cu chisti.

JAPICU

Ah, pi-picchì, c’è pu-puru l’a-lautru?

VISCE’

Allura nun l’aviti caputu propria: c’è puru chist’avutru si diciditi ora, subbitu; si nno ci nne avutri e avutri ancora! U capistivu, o puru no?

JAPICU

Ju si-si mi-mi pigghiu tu-tutti sti ca-café… iii-iddu ca ‘uuun po-pozzu parrari pi pi fa-fatti me; e o-ora, cu-cu tu-tutti sti ca-café!

VISCE’

A vui cu vu dissi di mittirivi a scummissa? E ora smuvitivi chi haju chiffari o’ bar.

JAPICU

(Prende una brocca di vetro) Sdi-sdivacatili cca. (Svuotano i quaranta bicchierini) Mi-mi mi-mi…

RAGAZZO DEL BAR

(Che non capisce) Ju ‘un mi chiamu Micheli.

JAPICU

(Adirato) Ma-ma qua-quali Mi-micheli e Mi-micheli? Di-di-dicu: mi-minchia, qua-quantu ca-café!

VISCE’

Cumpari, a vui spettu pi jriminni!

JAPICU

Ji-jitivinni, cu-cu vi-vi teni?

RAGAZZO DEL BAR

Zzu Japicu, u principali senti diri chi, si prima nun si scula sinu all’urtima uccia, di cca nun si smovi.

JAPICU

Ma-ma qua-quantu è sci-scienziatu stu cr-criatùri! Di-di cu-cusi fi-figghiu?

SECONDO RAGAZZO

Dicci puru quannu nascisti! Picchì si nno di cca ‘un nni ni jemu. Vossia cumincia a biviri cchiù tostu!

VISCE’

(Jacopo beve, cerca di fermarsi e il compare lo invita facendo segno con la mano) Jsàmu, jsàmu cumpari ca u tempu strinci. (Finalmente beve tutto).

LORETA

Cumpari, quantu vennu ssi café?

VISCE’

Sunnu quaranta café, o’ ‘n’euru e vinti picchì c’è puru u domiciliu… quarantaquattru euru.

LORETA

Scusati, e ‘un mi putìa ccattari nautru telefoninu?

VISCE’

A mia, a vostru maritu ci l’aviti a diri! (Salutamu).

RAGAZZO

(A Jacopo) Ih, e a mancia?

JAPICU

Si-si ‘un vi-vi nni jiti di-di cursa, ‘na-na manciata di-di va-vastunati vi-vi-vi dugnu, avutru chi-chi mancia!

LORETA

(Prende i soldi e glieli da al compare) Tiniti, e puru vui a prossima vota circati di nun fari affiramentu e messaggi. Salutatimi a cummari (escono, mentre a Jacopo cominciano a venire i tic nervosi, ed entra Calogero).

CALORIU

Loreta, Loreta! U fa ‘n’anticchia di café chi mi sta calannu u sonnu? (A Jacopo) Tu, nun tu pigghi ‘n’anticchia?

JAPICU

(Comincia a tremare e ad essere più nervoso) Si-si le-leva di-di cca da-da da-davanti, si-sinnò l’a-lavutra ga-gamma ci-ci sco-sconzu!

CALORIU

(Meravigliato) Ih, e chi è! Chi fu, comu ti finiu? Scippasti ancora corpa pi essiri accussì aggitatu? (Alla figlia) Chi havi ca fa tutti sti muvimenti? Pari chi stassimu jucannu a briscula e mi fa i signali.

LORETA

Quali signali e signali! Sicuramente trema ca… senti friddu.

CALORIU

Chistu nun è trimulizzu di friddu! Cca, a cosa gravi è! Nun è ca… (Bussano).

LORETA

(Preoccupata) E cu è ora? Vossia grapi.

CALORIU

Dicu… è sicuru chi… (segno di bastonate).

LORETA

Oramai tuttu appostu, po’ grapiri.

CALORIU

(Va ad aprire, e, preoccupato, alla figlia) Forsi era mugghi si eranu vastunati!

CARABINIERE

(Entrano la comparsa e un carabiniere). Buon giorno. Chi, dei due, è Jacopo?

JAPICU

(Fa un movimento di tic veloce verso il carabiniere e quello mette mano alla pistola) J-ju su-sugnu!

CARABINIERE

Cerchi di parlare e muoversi molto lentamente, e non beffeggi la signora, poverina. Dunque, la signora qui presente asserisce che lei ha buttato dalla finestra questo telefonino rischiando di prenderla in pieno; ha nulla da dire in sua discolpa?

LORETA

Sintissi, me maritu ‘un buffunìa propriu a nuddu, è raccussì ca parra. E poi… sicuru è voscenza ca fu iddu?

CARABINIERE

Non sono voscenza! Signora, non solo sappiamo che il telefonino è di suo marito, ma conosciamo a memoria persino i messaggi che ha inviato di recente: trenta messaggi che parlano di un metro e che no si è capito bene di che metro si tratta, e circa settanta con la parola caffè, e devo dirle, a proposito, che stiamo indagando se questi messaggi…, che sembrano in codice, non siano di stampo mafioso. Ecco qua! (mostra lascheda) Questa e’ la scheda di questo telefonino.

LORETA

Senta maresciallo…

CARABINIERE

Carabiniere semplice, prego.

LORETA

Signor carabiniere semplice…

CARABINIERE

Signora! Semplice, semplice carabiniere!

LORETA

E va bene. Signor semplice carabiniere…

CARABINIERE

E allora! Che dobbiamo fare? Vuol prendersi gioco di me?

COMPARSA

Ciù-ciù dissi, chi-chi ssu stru-strurusi, lei nun mi-mi vu-vuliva cririri!

LORETA

Ma quali strurusi e strurusi! Voscenza havi a sapiri, chi me maritu havi sta forma di tirchiu…

CARABINIERE

Mi scusi, che c’entra l’essere tirchio?

LORETA

Come che c’entra! ‘Un lu viri puru lei comu si movi!

CARABINIERE

Ah, tic! Voleva dire tic.

COMPARSA

Si-signura, ci-circassi di-di diricci aaall’appuntatu chiddu chi-chi ci havi a di-diri!

CARABINIERE

Io non sono ne maresciallo e ne appuntato! E lei stia zitta perché io so cosa fare! E se non arriviamo al dunque, vi conduco tutti in caserma!

CALORIU

(Preoccupato) Ju sugnu dda banna, brigateri. (Esce di corsa),

CARABINIERE

Ah pure lei si ci mette! Signora, vuol narrarmi come si sono svolti i fatti? E cerchiamo di non perderci in chiacchiere, che già ne abbiamo perso tanto di tempo!

JAPICU

Cia-cia cu-cuntu ju a sto-storia, di-di co-co…

CARABINIERE

Dei cocò… che sarebbero i tacchini? E che c’entrano ora i tacchini?

LORETA

A voli sapiri o no a storia du telefoninu?

CARABINIERE

Si, si la narri lei, prima che si fa notte.

LORETA

Ci stava dicennu, ca me maritu, cu stu ticket… comu dici lei, truvannusi a aviri ‘n manu u telefoninu, e facennu un tiket più veloce, c’era la finestra aperta e lu telefoninu ci vulò di manu; tuttu cca! (Alla comparsa). E cuntenta ora (ironica) a signura? Chi mutivu c’era di mubilitari u statu maggiuri?

CARABINIERE

(Jacopo farà sempre movimenti nervosi) Intanto, senza volerlo, dobbiamo ancora vedere cosa sono quei messaggi in codice. E quindi le dirò che a suo marito gli è stato proibito nella maniera più categorica di usare il telefonino, e, se dovessimo vederlo o scoprire che l’adopera… perché ora mai è facile scoprirlo, farà un anno di carcere, e dovrà pure pagare una ammenda di mille euro.

LORETA

Ci avissivu pinsàtu prima! (Al marito) Dicu… u sintisti chi dissi u…

CARABINIERE

…Solo carabiniere.

LORETA

E ora, mi raccumannu, tocca u telefoninu, e ti fazzu cadiri i manu!

CARABINIERE

Intanto la cosa la chiudiamo qui, nell’attesa di eventuali risvolti, augurandovi che quei messaggi poco decifrabili non abbiano un seguito. Arrivederci signora, e lei non lasci per nulla cosa il paese. Su andiamo.

COMPARSA

Sa-sa sa-sa…

CARABINIERE

Su, signora, lasci perdere, che è già tardi! (Escono).

LORETTA

Dimmi ‘na cosa, ‘nn’avia tortu quannu ti dicia: “lassamulu stari  telefunu di casa!” Dicu… u capisti chi comu tocchi un telefoninu ti mettinu subbitu i manetti?

GIAMPIERO

(Entra venendo da fuori. Ha l’auricolare e parla al telefonino) Si, si va bene! Ciao Ciao! (Parla col suo telefonino che ha sempre nella tasca di dietro ai pantaloni) Gianluigi, Gianluigi mi chiami questo numero?

VOCE TELEFONINO

Certo! Dimmi.

GIAMPIERO

(Guarda suo padre, gli viene una idea, va a scrivere il numero su di un fogliodi carta e lo porge  asuo padre) Tieni Papy, dettaglielo tu, e vedi quanto è più facile.

LORETA

Non ti rrisicari sai! Ca i manetti ti mettinu!

GIAMPIERO

(Non capisce) Che cosa?

LORETA

To patri è diffidato da Telecòm e di carrabbineri, quasi quasi s’havi a pighiari u porto d’armi pi purtari u telefoninu!

JAPICU

U ca-carrabbinéri di-dissi chi-chi ‘uun mu vo-voli vi-viriri ‘n manu u te-telefo-foninu, e j-ju nun è ca-ca u to-toccu!

GIAMPIERO

Su, dai papà, parla che Gianluigi aspetta.

JAPICU

Di-diccillu (a Gianpiero per il telefonino) chi ci-cistaju da-dannu i nu-nummari.

GIAMPIERO

(Al telefonino) Sei pronto Gianluigi?

VOCE DEL TELEFONINO

Certo! E’ da un po’ che aspetto.

JAPICU

(Alla moglie) Vi-viri si-si nni-nnieru! (La moglie va a guardare dalla finestra).

LORETA

Si nni eru, si nni eru. Po’ parrari, ma spicciati; camurrìa a tia cu tutti i telefonini!

JAPICU

(Comincia a dettare) Tri-tri, du-dui…

VOCE DEL TELEFONINO

Ripetere il numero, voce sconosciuta. Ripetere il numero…

JAPICU

Pa-parra cu-cu mia?

GIAMPIERO

Gianluigi, Gianluigi!

VOCE DEL TELEFONINO

Si, Giampiero! Sentivo dei rumori strani…cos’erano?

JAPICU

Nu-nun ci di-diri ca-ca era j-j-j-u? Sinnò… (fa segno di mettere le manette) Dda mi-mi po-portanu!

GIAMPIERO

Forse è meglio lasciar stare, e spiegarmi quanto sta succedendo.

LORETA

Si, si forsi è a megghiu cosa, picchì to patri per ora è comu supra ‘na valanza. Senti chi fa, a matri, va ccattami sti cosi; veni, veni ca ti scrivu (escononell’altra stanza. Giampiero lascia il telefonino sul tavolo).

JAPICU

‘Na-na va-valanza! E chi-chi veni a diri? (Va a guardare se rientra qualcuno e inizia a comporre messaggi). Cu-cu chi-chistu sa-sarà si-sicuramenti cchiù-cchiù facili scri-scriviri u-un me-messaggiu! E-e chi-chi scrivu? O-ora scrivu chi-chiddu ca-ca di-dissi me-me mu-mugghieri. (Comincia a scrivere) Ih, e chi-chi è, amma-mmaccu va-valanza e mi-mi spu-spunta a-ambulanza! Ma-ma aaallura chi-chi è u-u sti-stissu di-di lavutri, stu te-telefoninu? Pru-pruvamu arre-rreri (scrive). Va-valanza… e-eccuti cca! A-ambula-lanza! (Va a guardare se entra qualcuno) No-no ma-ma è vi-vinciri j-j-ju; ta-tantu nu-nun è chi-chi è u me-me u te-telefoninu! (E continua a scrivere; dopo un po’ si sente suonare la sirena dell’ambulanza, tanto che entrano, correndo, Loreta e Giampiero. Japicu posa di corsa il telefonino sul tavolo e fa l’indifferente).

LORETA

Ih, e chi è sta gran sorti di sirena? (Affaccia alla finestra e subito si preoccupa). Bedda matri, e chi successi? Chi stannu scinnennu u littinu? Mischinu, e cu è ca sta mali? E currinu versu cca! (Meravigliata) Bih! Ci su appressu puru i carrabbineri; Ma… è chiddu d’antura! (Guarda meravigliata suo marito e il telefonino sul tavolo) Senti… dimmi ‘na cosa, nun è chi tu…

GIAMPIERO

(Va aguardare il telefonino e s’accorge che qualcosa non va, corre a guardare fuori e…) Ma è Mario! L’amico mio del pronto soccorso! (A suo padre meravigliatissimo) Papà, ma… che tasto hai piggiato?

LORETA

E i carrabbineri? …(preoccupata) nun è chi chiddu, antura, lassò ‘na scimisci ‘mpiccicata a quarchi banna? (si mette a cercare: sotto il tavolo, dietro un quadro…).

JAPICU

(Preoccupatissimo, cerca di nascondersi) Mi-mi mi-minchiuni! E ora?

CARABINIERE

Permesso (entra). Stavolta a poco di che negare; abbiamo pure un elemento nuovo che ci aiuterebbe a scoprire gli altri indizi: “valanza” che significa bilancia, la quale bilancia sta per “legge”, quindi tu… fermo restando che scopriremo chi sono gli altri, studiate un piano per sovvertire lo stato o favorire ambienti criminali.

JAPICU

Cu-curnutu, si-si ’nn’avi-vissi caputu ‘na-na pa-parola! (squilla il telefono di Giampiero). Non vo-vogghiu pa-passatu a nu-nuddu!

GIAMPIERO

Oh, ciao Mario! Non potete salire con la lettiga? Non occorre salire nemmeno senza! E niente, c’è stato un equivoco; poi passo io e ti spiego. Si, si! Ciao, ciao, e grazie. Erano quelli dell’ambulanza, li ho fatti andare via.

CARABINIERE

Intanto venga con me al comando che chiariremo meglio questo mistero, su, andiamo.

LORETA

Cumannanti, nun è ca lei…

CARABINIERE

Badi che non sono nemmeno comandante! E la smetta che non è per niente il momento buono. Vedrà che scopriremo queste parole in codice.

CALORIU

(Esce e si  porta verso il proscenio, mentre gli altri rimangono bloccati,  posizioni a soggetto. Calogero parlerà rivolto al pubblico).

Eranu mugghi ddi tempi passati, / mancu bisognu di telefonati; / ora, cu sti cosi moderni, / paremu diavula scappati d’inferni. / Semu oramai di picca parrari, / sulu messaggi sapemu mannari. / E lu poviru Japicu chi non si potti ‘nsignari, / viriti chi guai ca ci tocca passari. / Parrari di prima è tempu persu; / E’ a lu moderno c’avemu a jiri appressu. / Sulu un pruverbiu vi vogghiu lassari: / avvrazza u modernu, e u passatu ‘un scurdari.

Fine